Contestație decizie de concediere. Decizia 5872/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVIL ȘI PT. CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5872

Ședința public de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran

Judector - -

Judector - -

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata SC Com SRL Tg J, împotriva sentinței civile nr.6990 din 27 2008, pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect contestație decizie de concediere drepturi bnești.

La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns avocat pentru recurenta intimat și intimata contestatoare .

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care, instanța constatând c nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciaz cauza în stare de judecat și acord cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei intimate, avocat, depune concluzii scrise pe care le susține oral, în raport de care solicit admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Intimata contestatoare solicit respingerea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de faț:

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6990 din 27 2008 admis contestația formulat de petenta în contradictoriu cu intimata SC" Com" SRL Tg.

A constatat nulitatea absolut a deciziei nr. 12 din 15.05.2007 emis de intimat.

A fost obligat intimata s plteasc petentei drepturile salariale restante în sum de 8.035,54 lei, sum ce a fost actualizat la data efecturii expertizei.

A fost obligat intimata la 200 lei cheltuieli de judecat ctre petent.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut c petenta a fost angajata intimatei Com Tg-J, pân la data de 10.05.2007, când prin decizia nr.12 din aceeași dat a fost concediat disciplinar.

Prin decizia nr.1198/10.03.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a constatat nulitatea deciziei nr.12/10.05.2007, s-a dispus reintegrarea petentei pe postul ocupat anterior concedierii și obligarea intimatei s-i plteasc drepturile salariale pentru perioada 01.04.2007-09.05.2007, precum și o despgubire egal cu drepturile salariale de care ar fi trebuit s beneficieze în perioada 10.05.2007, pân la efectiva reintegrare.

Deși la data de 10.05.2007 raporturile de munc ale petentei cu intimata au încetat, ulterior, la 15.05.2007 când petenta nu mai avea calitate de salariat, a fost emis o nou decizie de concediere sub același numr 12 prin care petenta era concediat retroactiv cu data de 10.05.2007, aceast din urm decizie nemaifiind comunicat petentei.

Faț de aceast împrejurare a necomunicrii excepția tardivitții formulrii contestației invocat de intimat prin întâmpinare, apare ca nefondat deoarece termenul de 30 de zile prevzut de art.268 alin.5 Codul Muncii, curge de la data comunicrii,ori în speț neexistând o astfel de dovad cert a comunicrii, nu poate fi stabilit un moment de începere a curgerii termenului prescripției.

Pe fondul cauzei, decizia nr.12/15.05.2007 apare ca fiind lovit de nulitate absolut, ea fiind emis la o dat la care petenta nu mai avea calitate de salariat, calitate care îi încetase prin decizia de concediere din 10.05.2007 pe care deja o contestase.

Cu referire la drepturile salariale își fac aplicabilitatea dispozițiile art.269 Codul Muncii, conform cruia angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor rspunderii civile contractuale s îl despgubeasc pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral, din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legtur cu serviciul.

Intimata nu a achitat petentei drepturile salariale restante pentru perioada 01.04.2007-09.05.2007 și nici ulterior din data de 10.05.2007 și pân la reintegrare întrucât nu s-a conformat nici dispozitivului deciziei nr.1198/2008 a Curții de APEL CRAIOVA, cu privire la acest capt de cerere, astfel încât îndreptțirea sa la despgubire se întinde pân la data de 15.03.2008 când aceasta s-a angajat la o alt unitate.

Conform raportului de expertiz contabil, cuantumul prejudiciului total, cauzat de intimat petentei este de 8.035, 54 lei, cu actualizarea cuvenit la data efecturii expertizei.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegal și netemeinic. A artat c instanța de fond a judecat cauza fr ca pârâta s fie citat la sediul social înregistrat la Registrul comerțului G, ci la sediul punctului de lucru, și nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate de pârât. A artat c reclamanta nu a contestat decizia de concediere din 15.05.2007 în termenul legal, iar instanța de fond nu a manifestat rol activ în soluționarea cauzei.

Prin întâmpinare, reclamanta a artat c procedura de citare cu pârâta a fost legal îndeplinit, c instanța de fond s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate și c pârâta nu a fcut dovada comunicrii ctre reclamant a deciziei de concediere din 15.05.2007, care este lovit de nulitate absolut, fiind emis ulterior încetrii contractului individual de munc.

Recursul este fondat.

Analizând actele și lucrrile dosarului, Curtea constat c petenta a fost angajata intimatei Com Tg-J, pân la data de 10.05.2007, când prin decizia nr.12 din aceeași dat a fost concediat disciplinar. Prin decizia nr.1198/10.03.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a constatat nulitatea deciziei nr.12/10.05.2007, s-a dispus reintegrarea petentei pe postul ocupat anterior concedierii și obligarea intimatei s-i plteasc drepturile salariale pentru perioada 01.04.2007-09.05.2007, precum și o despgubire egal cu drepturile salariale de care ar fi trebuit s beneficieze în perioada 10.05.2007, pân la efectiva reintegrare.

Deși la data de 10.05.2007 raporturile de munc ale petentei cu intimata au încetat, ulterior, la data de 15.05.2007 când petenta nu mai avea calitate de salariat, a fost emis o nou decizie de concediere sub același numr 12, prin care petenta era concediat retroactiv cu data de 10.05.2007, cu privire la aceast din urm decizie neexistând dovada de comunicare ctre petent.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de pârât cu privire la neîndeplinirea corect a procedurii de citare cu aceasta la instanța de fond, Curtea apreciaz c acesta este neîntemeiat, având în vedere c, deși a fost citat la sediul punctului de lucru, totuși aceasta a avut cunoștinț de proces întrucât a fost prezent prin aprtor la instanța de fond, unde a formulat întâmpinare și și-a fcut aprrile pe care le-a apreciat necesare, neputându-se afirma c i s-a înclcat dreptul la un proces echitabil.

Este neîntemeiat și motivul de recurs privind nepronunțarea asupra excepțiilor ridicate de pârât, întrucât, astfel cum se observ din considerentele sentinței, instanța de fond le-a analizat și s-a pronunțat asupra acestora.

În ceea ce privește tardivitatea formulrii contestației invocat de recurent prin motivele de recurs, se apreciaz c, în cauz neexistând o dovad cert a comunicrii ctre reclamant a deciziei de concediere, nu se poate afirma c respectiva contestație ar fi formulat cu depșirea termenului legal.

Se mai constat astfel c în mod corect instanța de fond a reținut c decizia nr.12/15.05.2007 apare ca fiind lovit de nulitate absolut, ea fiind emis la o dat la care petenta nu mai avea calitate de salariat, calitate care îi încetase prin decizia de concediere din 10.05.2007 pe care deja o contestase.

Potrivit art. 3041.pr.civ. ecursul declarat împotriva unei hotrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacat cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevzute în art. 304, instanța putând s examineze cauza sub toate aspectele.

Se constat astfel c, în ceea ce privește captul de cerere privind drepturile salariale, instanța de fond a omis s observe c, prin decizia nr.1198/10.03.2008 a Curții de APEL CRAIOVA, s-a constatat nulitatea deciziei nr.12/10.05.2007, s-a dispus reintegrarea petentei pe postul ocupat anterior concedierii și obligarea intimatei s-i plteasc drepturile salariale pentru perioada 01.04.2007-09.05.2007, precum și o despgubire egal cu drepturile salariale de care ar fi trebuit s beneficieze în perioada 10.05.2007 pân la efectiva reintegrare.

Așadar, reclamanta avea deja un titlu executoriu prin care obținuse drepturile salariale pentru perioada 01.04.2007-09.05.2007, ca și o despgubire egal cu drepturile salariale de care ar fi trebuit s beneficieze în perioada 10.05.2007 pân la efectiva reintegrare.

În aceste condiții, instanța de fond avea obligația s verifice dac și în ce msur exist autoritate de lucru judecat cu privire la drepturile salariale și la despgubirile solicitate în cele dou cauze, respectiv dac acestea dou privesc aceeași perioad (de la 10 05.2007 pân la reintegrarea efectiv sau pân la data de 15.03.2008).

Neprocedând astfel instanța de fond a soluționat cauza fr a intra în cercetarea fondului, astfel c, vzând și disp. art. 312.pr.civ. va fi admis recursul, va fi casat sentința în parte, cu privire la captul de cerere privind drepturile salariale, și se va trimite cauza spre rejudecare sub acest aspect.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata SC Com SRL Tg J, împotriva sentinței civile nr. 6990 din 27 2008, pronunțat de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect contestație decizie de concediere, drepturi bnești.

Caseaz în parte sentința cu privire la captul de cerere privind drepturile salariale și trimite spre rejudecare sub acest aspect.

Menține celelalte dispoziții.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 02 2009.

PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran

- - - -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/18.11.2009.

fond:

Președinte:Sorina Lucia Petria Mitran
Judecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 5872/2009. Curtea de Apel Craiova