Contestație decizie de concediere. Decizia 59/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 59/R/2008 | |
Ședința publică din 10 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | --- - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Antoaneta Tania Couți | - - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta EURO împotriva sentinței civile nr.1785 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal și reprezentantul pârâtei-recurente, avocat din Baroul Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, cererea de abținere formulată de domnul judecător a fost admisă și în conformitate cu disp. art.98 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr.387/2005 completul de judecată este compus din domnul JUDECĂTOR 2: Antoaneta Tania Couți care este membru al completului de judecată C 7-R, doamna judecător, conform programării în ședința de judecată din data de 10 ianuarie 2008 și domnul judecător, de pe planificarea de permanență.
Instanța constată că recursul este formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat reclamantului-intimat. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 03 ian. 2008, reclamantul-intimat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.1785 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Reprezentantul pârâtei-recurente, avocat depune la dosar împuternicire avocațială nr.121/2007, copia facturii nr. 00068/14.06.2007 care atestă plata onorariului avocațial de 1000 lei, copia unui înscris intitulat "Convocare" și arată că reiterează cererea în probațiune privind luarea interogatoriului reclamantului- intimat pentru a proba aspectele invocate în apărarea pârâtei-recurente.
Intrebat fiind, reprezentantul pârâtei-recurente arată că în cazul în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel, se pot solicita probe în recurs și precizează că temeiul în baza căruia solicită administrarea probei cu interogatoriul reclamantului-intimat în recurs, este art. 304 indice 1 pr.civilă.
Instanța respinge proba cu interogatoriul reclamantului-intimat, deoarece potrivit disp. art. 305 pr.civilă, în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Reclamantul-intimat solicită instanței să ia în considerare faptul că nu are cunoștință despre acea convocare, a cărui copie a fost depusă la dosar, deoarece directorul pârâtei-recurente Euro nu i-a prezentat convocarea.
Instanța pune în discuție nulitatea deciziei de concediere prin prisma dispozițiilor legale, în ceea ce privește descrierea faptei.
Reprezentantul pârâtei-recurente și reclamantul-intimat arată că nu au de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, respingerea contestației împotriva deciziei de concediere și obligarea reclamantului-intimat la plata cheltuielilor de judecată la fond și la recurs. Solicită respingerea excepției ridicate de către instanță, arătând că în decizia de desfacere a contractului de muncă este menționat motivul pentru care s-a desfăcut contractul de muncă. Arată că în faza cercetării prealabile, reclamantul-intimat a recunoscut că și-a depășit atribuțiile și a lipsit nemotivat de la locul de muncă. De asemenea, arată că la instanța de fond a fost substituit de o colegă, care a omis să depună la dosar convocarea a cărui copie a depus-o azi la dosarul cauzei.
Reclamantul-intimat solicită respingerea recursului pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. Arată că martorul nu a fost de față și nu avea de unde să cunoască aspecte legate de abaterile disciplinare despre care s-a făcut vorbire, iar declarația a dat-o sub imperiul amenințărilor angajatorului. De asemenea, reclamantul arată că avea dreptul să semneze avizele de predare a sticlei.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1785 din 10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- fost admisă contestatia formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata C-N, și în consecință, a fost anulată Decizia de concediere nr. 70 din 4 aprilie 2007 emisă de intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și obligată intimata la plata către contestator a drepturilor salariale restante, indexate, majorate și reactualizate, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, fiind respins petitul privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că rezultă din actele de la dosar, că începând cu data de 16 martie 2006 reclamantul s-a angajat la unitatea intimată, fiind încheiat contractul de muncă individuală pe durată nedeterminată.
În data de 5 mai 2007, s-a emis Decizia de desfacere a contractului individual de muncă pe motiv că acesta ar fi săvârșit mai multe abateri disciplinare și anume: părăsirea repetată a incintei unității în timpul programului de lucru fără aprobarea șefului de schimb, depășirea atribuțiilor de serviciu prin semnarea unor facturi și avize de primire a mărfii ce pot produce pierderi de 10.600 lei, marfa nefiind livrată în momentul semnării facturii, semnarea în registrul de predări comenzi anterior predării mărfii și neverificând dacă la finalizarea predării cantitatea livrată corespunde cu cea comandată.
La dosarul cauzei au fost depuse actele care au stat la baza emiterii deciziei de sanctionare, dar intimata nu a făcut dovada că contestatorul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară. Din prevederile art. 267 și următoarele din Codul Muncii rezultă că pentru stabilirea răspunderii disciplinare a unui angajat trebuie parcurse anumite etape, trebuie efectuată cercetarea disciplinară și printre altele este obligatorie convocarea angajatului pentru a-și putea formula eventualele apărări cu privire la faptele ce i se impută.
Raportat la ce arătate mai sus, la starea de fapt rezultată din actele depuse la dosar, Tribunalul a constatat că nu au fost respectate dispozițiile legale privind emiterea deciziei de concediere și, în consecință, a fost admisă contestația, dispunându-se reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și intimata obligată la plata drepturilor salariale restante, indexate, majorate și reactualizate de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Având în vedere faptul că nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată contestatorul, acest petit din contestație a fost respins.
Împotriva acestei sentințe formulat în termenul legal recurs pârâta SC, solicitând instanței desființarea în totalitate hotărârii atacate și, rejudecând pe fond cauza, respingerii contestației ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta arată că instanța de fond a apreciat greșit starea de fapt când reținut că nu a fost depusă dovada convocării la cercetare prealabilă contestatorului. La dosar există o declarație prin care contestatorul recunoaște că a săvârșit faptele care i se impută.
Astfel, pentru simplul fapt că a lipsit dovada convocării în scris la cercetarea prealabilă, în mod greșit s-a dispus anularea deciziei de concediere când se putea prezuma că s- făcut convocarea la cercetarea prealabilă, contestatorul recunoscând prin declarația dată faptele menționate în decizie.
În al doilea rând se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor în probațiune formulată de pârâtă, respectiv interogatoriul pârâtului și audierea martorilor, considerând că probațiunea a fost administrată subiectiv.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a admis contestația formulată de reclamant și a anulat decizia de concediere, întrucât reclamantul nu a fost convocat la cercetarea abaterii disciplinare.
Cercetarea abaterii disciplinare constituie o primă fază a acțiunii disciplinare și persoana îndreptățită să aplice o sancțiune disciplinară, trebuie, potrivit art.267 alin.1 să efectueze cercetarea disciplinară, deoarece nici o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată în alte circumstanțe.
Atât doctrina, cât și practica judiciară au fost constante în a aprecia că este obligatorie cercetarea prealabilă.
Această cercetare prealabilă are caracterul unei măsuri de protecție în scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate. Dispozițiile art.267 stipulează dreptul la apărare consacrat de Constituție, precum și de legislația internațională, respectiv în art.6 pct.2 lit.c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental și Constituția europeană din 2000, care prevede dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale, ce ar putea să o afecteze în mod nefavorabil.
Convocarea salariatului pentru cercetarea prealabilă reprezintă o obligație a angajatorului, întrucât legiuitorul a redactat în termen imperativ necesitatea ascultării învinuitului și verificările susținerilor sale în apărare, prealabil aplicării sancțiunii, respectarea dreptului la apărare fiind o condiție de validitate însuși actului de sancționare. Faptul că intimatul a dat o declarație anterior aplicării sancțiunii nu poate fi considerată ca fiind dată în faza cercetării prealabile deoarece nu se poate verifica ( în lipsa convocării) că dreptul la apărare al contestatorului a fost respectat.
Ca orice act procedural, convocarea pentru cercetarea prealabilă trebuia comunicată reclamantului sub semnătură sau în cazul în care acesta a refuzat să semneze, convocarea trebuia trimisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
În convocarea pentru cercetarea prealabilă trebuia să se arate data, locul unde va avea loc cercetarea, așa încât, angajatului să i se asigure posibilitatea de a fi asistat de un apărător, întrucât cercetarea prealabilă este un act premergător aplicării unei sancțiuni cu consecințe grave pentru angajat.
Lipsa convocării la cercetarea prealabilă este sancționată cu nulitatea absolută, deoarece nu s-au putut verifica apărările salariatului și, în consecință, efectul acestei nulități este reintegrarea angajatului în muncă, întrucât s- încălcat o prevedere legală imperativă.
În probațiune, la instanța de fond pârâta nu făcut dovada convocării reclamantului la cercetarea prealabilă, deși i- fost solicitată de instanță această probă.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a aplicat excepția nulității deciziei de concediere. Fiind soluționată contestația ca urmare a admiterii excepției nulității deciziei de concediere pentru încălcarea unei dispoziții imperative, în mod legal instanța de fond nu a mai analizat cererile formulate în probațiune care vizau fondul cauzei, întrucât soluția a fost pronunțată pentru neîndeplinirea unor cerințe de validitate formale.
În recurs a fost depus un script fără număr de înregistrare, datat 2.04.2007 (anterior emiterii dispoziției de concediere), prin care se pretinde că reclamantul a fost convocat la conciliere, însă acesta nu este semnat de către reclamant și nu s- făcut dovada că a fost comunicat reclamantului. Având în vedere viciile de formă și fond a acestui înscris, curtea nu l-a luat în considerare, apreciind că a fost formulat pro causa.
În ședința publică din 10.01.2008 curtea a pus în discuția părților nulitatea deciziei de concediere, deoarece nu sunt descrise faptele pentru care reclamantul a fost concediat, potrivit disp.art.268 alin.2 lit..
Analizând decizia de concediere, curtea constată că aceasta este nulă absolut, pentru nerespectarea disp. art.268 lit.a din Codul Muncii, întrucât nu este descrisă fapta. Se menționează generic că reclamantul ar fi părăsit în mod repetat incinta unității fără aprobarea șefului de schimb și în timpul programului de lucru își părăsește locul de muncă, însă nu s-au menționat date concrete pentru a putea fi verificată veridicitatea celor menționate (zilele, împrejurările în care s-au petrecut faptele respective) pentru a-i da posibilitate reclamantului să-și formuleze apărările pertinente raportat la faptele ce i se impută. Nerespectarea disp. art.268 alin.2 atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare emisă de angajator.
În al doilea motiv de recurs pârâta criticat sentința recurată, arătând că instanța nu încuviințat cererile formulate în probațiune. Curtea apreciază că această critică este nefondată, deoarece soluționarea contestației s- făcut ca urmare a admiterii unei excepții absolute care viza legalitatea deciziei de sancționare și în consecință nu a mai fost necesare probe, pentru verificarea temeiniciei contestației.
Având în vedere considerentele mai sus reținute, în temeiul art.312 Cod proc.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta EURO C -N împotriva sentinței civile nr.1785 din 10 septembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta EURO C -N împotriva sentinței civile nr.1785 din 10 septembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/16.01.2008
Jud.primă instanță:,
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Antoaneta Tania Couți
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 684/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1841/2008. Curtea... → |
|---|
