Contestație decizie de concediere. Decizia 5938/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4527/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5938R
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de recurenții: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B și COLEGIUL TEHNIC împotriva sentinței civile nr.2586/26.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenții: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B și COLEGIUL TEHNIC, prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 34 din dosarul de fond, intimatul, prin avocat, cu împuternicire avocațailă nr.65638/23.09.2009 aflată la fila 24 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-au depus la dosar la data de 16.10.2009, de către intimatul, prin avocat, întâmpinări la cererile de recurs, în dublu exemplar.
Curtea comunică reprezentantului recurenților, copii ale întâmpinărilor și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților, cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenții: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B și COLEGIUL TEHNIC, prin consilier juridic, solicită în temeiul art.304 ind.1 Cod procedură civilă, admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, modificarea în parte a sentinței civile recurate, in sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate. Convocarea în fața comisiei de cercetare disciplinare s-a făcut cu respectarea art.120 din Legea 128/1997, prin scrisoare recomandată, iar anterior fusese anunțat prin telefon. Termenul de 48 de ore a fost respectat, convocarea fiind din data de 21.07.2008 pentru data de 23.07.2008, ora 15.
din concediu a salariatului a fost făcută atât telefonic, cât și în scris, prin intermediul convocării. Astfel că la momentul cercetării disciplinare și emiterii deciziei de concediere, intimatul nu se mai afla în concediu de odihnă, ci lipsea nemotivat de la unitatea de învățământ. Din decizie reiese atât data producerii evenimentului, cât și în ce a constat fapta. Instanța de fond a făcut interpretări in extenso ale prevederilor Codului Muncii.
Intimatul, prin avocat solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, întrucât instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt, constatând că nu a fost legal convocat în fața Comisiei, cercetarea disciplinară, fiind în concediu de odihnă, făcându-se în lipsa acestuia. Faptele reținute în decizia de concediere nu există, există o neîncepere a urmării penale. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2586/26.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Liceul.
A anulat decizia nr. 7115/29.07.2008, emisă de intimatul.
A dispus reintegrarea contestatorului în postul și funcția deținute anterior concedierii, respectiv funcția de director adjunct până la data de 31.08.2008 și de profesor în cadrul Colegiului Tehnic ulterior datei de 31.08.2008.
A obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, aferente funcției de director adjunct până la data de 31.08.2008 și de profesor în cadrul Colegiului Tehnic ulterior datei de 31.08.2008, de la data concedierii până la efectiva reintegrare.
A respins ca neîntemeiată cererea privind acordarea daunelor morale; a obligat intimata la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că între contestator si intimatul Inspectoratul Școlar al Municipiului s-au stabilit raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă nr. 466/17.09.1990, în baza cărora contestatorul a fost angajat în funcția de profesor la catedra de metalurgie, inițial la Grupul Școlar, iar ulterior, la Colegiul Tehnic, începând cu data de 01.09.2007 și până la 31.08.2008, fiind detașat pe funcția de director adjunct la aceeași unitate de învățământ, potrivit deciziei nr. 1441/31.08.2007 a, având atribuțiile menționate în fișa postului semnata de acesta la data de 10.01.2006.
La data de 29.07.2008 intimatul Inspectoratul Școlar al Municipiului Bae mis Decizia nr.7115 potrivit căreia, începând cu data de 30.07.2008, contestatorului i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, conform art.116 lit. f) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic modificată și completată și art. 78 alin.1 lit. f) din 1869/2007 privind aprobarea calendarului și metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat-2008, la aceeași dată încetând de drept și detașarea pe funcția de director adjunct de la Colegiul Tehnic " ".
La baza acestei decizii a stat raportul comisiei de cercetare care a stabilit că acesta se face vinovat de tentativa de modificare a notelor elevilor care au susținut examenul de bacalaureat 2008, prin intermediul profesorilor evaluatori, nerespectându-se metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat.
Ca urmare, s-a reținut încălcarea îndatoririlor prevăzute de art.77 din /2007, art.115 din Legea nr. 128/1997, punându-se în pericol buna desfășurare a examenului de bacalaureat, încălcând dreptul elevilor la o evaluare corectă, în funcție de performanțe.
S-a reținut totodată că salariatul a fost invitat la audiere în data de 23.07.208, însă acesta nu s-a prezentat, nu și-a formulat apărări și nu a adus probe prin care să-și dovedească nevinovăția.
Împotriva acestei măsuri, contestatorul a formulat contestația înregistrată sub nr.17373/11.08.2008 la Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educației, Cercetării și T, care nu a mai fost soluționată, întrucât a înțeles să formuleze plângere penală pentru cercetarea infracțiunii prevăzute de art.78 al.2 din 1869/2007 și să dispună suspendarea procedurii de soluționare a contestației, potrivit încheierii din 13.11.2008.
La data de 26.08.2008, contestatorul a formulat și în instanță contestație împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă solicitând anularea pentru motive vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Înainte de a face o analiză a temeiniciei deciziei atacate, instanța a analizat o serie de aspecte referitoare la circumstanțele în care a avut loc sancționarea disciplinară a salariatului și la legalitatea deciziei contestate.
Așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, contestatorul, în calitate de director adjunct la Colegiul Tehnic " ", Sectorul 4, B și profesor titular la aceeași unitate de învățământ pe catedra de mecanică, a participat la examenul de bacalaureat 2008 în calitate de vicepreședinte al Centrului de evaluare de la Colegiul Național " ".
Prin informările numitelor și, înregistrate la cu nr.15158/08.07.2007, s-a adus la cunoștință președintelui Comisiei Municipiului B de bacalaureat că reclamantul a încercat să influențeze notarea tezelor, spunând profesorilor evaluatori să nu dea note între 4.50 și 5.
În urma sesizărilor, în Consiliul de Administrație al din data de 15.07.2008 și 18.07.2008 s-a hotărât constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a domnului, comisie numită prin decizia nr. 7063/18.07.2008.
Contestatorul a fost convocat în fața comisiei prin adresa nr.16237/21.07.2008 pentru data de 23.07.2007, orele 15, 00 la, care i-a fost comunicată potrivit copiei plicului existent la dosar la data de 23.07.2008, chiar în ziua cercetării.
Potrivit adeverinței nr.2279/05.08.2008, contestatorul s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 16.07.-10.08.2008, fiind numiți supleanți care să asigure postul de director adjunct în aceasta perioadă.
Comisia desemnată prin decizia nr.7.63/18.07.2008 a efectuat acte de cercetare în absența salariatului cercetat și fără a se dispune o nouă convocare, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit în data de 23.07.2008, după care s-a întocmit raportul de la fila 62 prin care s-a constatat depășirea atribuțiilor de către contestator și în baza căruia s-a emis ulterior decizia de sancționare.
Tribunalul a reținut că au existat încălcări, din partea intimaților, în privința unor dispoziții legale imperative sancționate de lege cu nulitatea absolută.
Astfel, sub aspectul convocării comunicate salariatului pentru cercetarea prealabilă, art. 267 alin.2 din Codul muncii arată că, "salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator, precizându-se obiectul, data ora, locul întrevederii".
Este adevărat că în Codul muncii nu se stabilește un termen minim de la data comunicării convocării pentru efectuarea cercetării prealabile, însă practica judiciară a statuat frecvent că trebuie să fie un termen rezonabil de la data primirii convocării și până la data efectuării cercetării propriu-zise în care să i se dea posibilitatea după caz, salariatului să își asigure un apărător dacă apreciază necesar, sau prezența unui membru al sindicatului care să îl asiste, să își strângă toate probele și documentele necesare în dovedirea nevinovăției sale.
Chiar dacă nu există în prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivelul pe anul 2008-2009 o clauză care să prevadă un termen în care să se facă cercetarea, de la data comunicării convocării, o dovadă a necesitații respectării unui termen rezonabil sunt și prevederile art. 75 alin.3 din pe anii 2007-2010, care stipulează următoarele: "comisia îi va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de cercetare".
Există însă și dispoziții speciale exprese în acest sens, ce pot fi deduse din conținutul art.120 din Legea nr.128/1997 aplicabilă în cauză, "refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deși a fost înștiințat în scris cu minimum 48 de ore înainte și de a da declarații se consemnează în proces-verbal".
Întrucât convocarea i-a parvenit salariatului în aceeași zi în care urma să se desfășoare cercetarea prealabila și mai ales având în vedere și împrejurarea că în perioada 16.07.-10.08.2008 acesta s-a aflat în concediu de odihnă, caz în care chiar dacă a fost contactat telefonic și știa de data la care urmau să se facă cercetări, putea să fie în imposibilitate de prezentare din motive obiective, instanța a apreciat că nu au fost respectate prevederile legale vizând convocarea pentru cercetare.
Sub acest aspect, chiar prevederile art. 267 alin.3 Codul muncii au reglementări clare: numai neprezentarea salariatului la convocare fără un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare, ori, în cazul de față, cercetarea s-a făcut în lipsa sa, deși salariatul a avut 2 motive obiective pentru care a absentat: convocarea nelegală și faptul că era programat în concediu de odihnă.
Pe de altă parte, sub aspectul obiectului cercetării prealabile instanța a reținut că, potrivit convocării comunicate salariatuluiț în activitate, fără a se indica în mod concret în ce a constat încălcarea atribuțiilor de serviciu sau a prevederilor legale de către salariatul în cauză.
Ca urmare, instanța a apreciat că nu s-au respectat nici prevederile legale (art.268 al.2 Codul muncii ) care impun informarea salariatului cu privire la obiectul precis al cercetării, obligație ce-și are justificarea în necesitatea asigurării dreptului la apărare al salariatului, care pentru a putea să și susțină toate apărările și să prezinte toate probele în sprijinul nevinovăției sale, trebuie mai întâi să cunoască fără dubiu, abaterile pentru care urmează să fie cercetat.
Art. 63 din Codul muncii prevede în termeni imperativi "concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile", precum și prevederile art.267-268 din același act normativ.
Cercetând prevederile legale care se referă la procedura efectuării cercetării și sancționării, instanța a constatat că nu au fost respectate nici prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, aplicabile în speță, întrucât contestatorul este profesor.
Potrivit art.115. din acest act normativ "Personalul didactic de predare răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce-i revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului instituției", printre sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la art. 115, în raport cu gravitatea abaterilor, fiind enumerată, potrivit art.116 lit. f), și desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Art.119 din lege reglementează că sancțiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate în scris, audierea celui în cauză și verificarea susținerilor făcute de acesta, în apărare, iar in cadrul cercetării abaterii prezumate se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existența sau inexistența vinovăției, precum și orice alte date concludente. Audierea celui cercetat și verificarea apărării acestuia sunt obligatorii.
Potrivit art. 123 alin.1 -. sancțiunea se stabilește pe baza raportului comisiei de cercetare, iar potrivit alin.2 - în învățământul preuniversitar, sancțiunile prevăzute in art.116 lit. d) - f), se dispun de către inspectorul școlar general.
Ca urmare, o nelegală convocare și o imposibilitate obiectivă de prezentare l-au pus pe salariat în imposibilitate de a cunoaște în detaliu abaterile imputate, probele și actele de cercetare făcute de angajator, de a fi ascultat și de a-i fi verificate susținerile, precum și de a-și prezenta toate motivațiile și probele în apărare. Așa cum rezulta din textul legii citate, "audierea celui cercetat și verificarea apărării acestuia erau obligatorii"
În consecință, instanța a apreciat că toate etapele obligatorii prevăzute de lege au fost parcurse doar în mod formal, salariatul fiind convocat nelegal pentru cercetare prealabilă, nu s-a ținut cont de faptul că cercetarea prealabila s-a desfășurat în perioada în care acesta a fost în concediu de odihnă, chiar decizia fiind emisă în această perioadă, nu fost ascultat, nu i s-a dat dreptul să-și facă apărări și să prezinte probe în apărare.
În acest sens, art.60 al.1 lit. i) Codul muncii stipulează clar că nu se poate dispune concedierea salariaților pe durata efectuării concediului de odihnă.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că o cercetare făcută în absența salariatului care nu a fost legal convocat și fără să se țină seama de motivele întemeiate și obiective pentru care nu s-a prezentat, are un caracter formal, subiectiv și este făcută cu încălcarea legii și a drepturilor salariatului cercetat.
Pe de alta parte, instanța a apreciat că este nelegală și modalitatea în care au procedat intimații, atunci când au dispus încetarea contractului individual de muncă pentru comiterea unei abateri disciplinare, pentru ca ulterior, cu ocazia soluționării contestației salariatului împotriva deciziei de către Comisia de Disciplina din cadrul, să se constate că acesta a comis o infracțiune și ca atare trebuiau sesizate organele competente.
Intimații ar fi trebuit în realitate să procedeze invers, să sesizeze de la început organele de cercetare pentru comiterea unei infracțiuni, caz în care se putea decide suspendarea contractului individual de muncă la inițiativa angajatorului, potrivit art.52 al.1 lit. c) din Codul muncii, până la rămânerea definitiva a hotărârii pronunțate în materie penală și după pronunțarea hotărârii și stabilirea faptei, circumstanțelor și vinovăției să se aprecieze dacă se mai impune desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Ori în cazul de față, intimații, deși au apreciat că existau indiciile unei infracțiuni, s-au substituit într-o oarecare măsura instanței penale, apreciind că s-a încălcat metodologia privind desfășurarea examenului de bacalaureat si au dispus direct desfacerea disciplinara a contractului de munca, fără a aștepta rezultatul anchetei penale.
Față de conținutul deciziei atacate, instanța constata ca nu au fost respectate prevederile legale vizând cerințele obligatorii ale deciziei de sancționare, prevăzute de art.62 alin.2 si 268 alin.2 din Codul muncii.
Potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art.268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
- descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
- precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
- motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
- temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
- termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
- instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Astfel, potrivit art.268 al.1 lit. a) Codul muncii decizia trebuie să cuprindă în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară.
Așa cum s-a stabilit în doctrină și jurisprudență, dispoziția legală menționată nu se referă la o descriere generică a faptei, angajatorul având obligația de a indica în mod concret abaterile disciplinare, pentru care a emis decizia de sancționare disciplinară, pentru a permite angajatului să-și formuleze apărări și pentru a permite instanței să exercite controlul prevăzut de art.268 al.5 Codul muncii.
Astfel, nu a fost arătata data la care a fost comisă abaterea imputată salariatului și nici care a fost modalitatea concreta prin care acesta a încercat să modifice notele elevilor. Indicarea datei la care a fost comisă abaterea este importantă pentru că în raport de aceasta, instanța stabilește dacă s-au respectat și prevederile art. art.268 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Pe de alta parte, art.77 din 1869/2007 de încălcarea căruia se face vinovat contestatorul este o prevedere cu caracter general, intimata nearătând dacă acesta se face vinovat de faptele prevăzute la alin. 1 sau 2 și în ce au constat aceste fapte, pentru ca în raport de aceste mențiuni să se aprecieze și pericolul social concret al faptei, precum și modalitatea de alegere a sancțiunii aplicate.
Nu au fost arătate nici motivele pentru care i s-au respins apărările, dar nici motivul real pentru care nu s-a prezentat (concediul de odihnă), fiind menționat imprecis "a fost invitat în scris la audiere în data de 23.07.2008, dar nu s-a prezentat, drept urmare nu și-a formulat apărări și nici nu a adus probe care să-i dovedească nevinovăția".
În privința apărării intimatului din întâmpinare, în sensul că adresa de convocare la cercetare a avut semnificația unei rechemări din concediu, câtă vreme angajatului i se solicita prezența la sediul angajatorului, instanța nu a putut-o primi, întrucât o asemenea cerere de rechemare din concediu trebuie să fie expresa, neechivoca și motivată de către angajator.
Pe de alta parte, așa cum s-a arătat, decizia de sancționare stabilește o sancțiune disciplinară care are aplicabilitate începând cu o dată la care contestatorul se afla în concediu de odihnă, aspect inadmisibil, față de prevederile art. 60 alin.1 lit. i) Codul muncii.
În aceste condiții, pentru motivele arătate, instanța nu a putut verifica nici temeinicia sancțiunii aplicate și nu poate reține în susținerea legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate alte înscrisuri, deoarece rațiunea dispozițiilor art.77 Codul muncii, potrivit cărora în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizie, a fost tocmai aceea de a asigura dreptul la
și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc, având în vedere conținutul convocării, obiectul imprecis al cercetării, mențiunile neclare și incomplete din procesul verbal de cercetare, desfășurarea în absența salariatului cercetat, sancționarea acestuia în perioada concediului de odihnă, instanța a constatat că în realitate întreaga procedură a fost efectuată în mod constant cu încălcarea prevederilor legale și a drepturilor persoanei sancționate.
În consecință, apreciind că s-au încălcat atât prevederile legale referitoare la comunicarea și obiectul convocării în vederea cercetării prealabile, procedura cercetării cât și prevederile vizând conținutul dispoziției de sancționare (art.268 al.2 Codul muncii ), în temeiul prevederilor menționate, instanța a admis acțiunea în parte și a anulat decizia nr.7115/29.07.2008 prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.
Văzând și dispozițiile art.76 si 78 din Codul muncii, instanța a repus părțile în situația anterioara emiterii actului de concediere, prin reintegrarea contestatorului în funcția și postul de director adjunct, deținut până la data 31.08.208 și de profesor în cadrul Colegiului Tehnic ulterior datei de 31.08.2008 și sa obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul aferente funcției de director adjunct până la data de 31.08.2008 și de profesor în cadrul Colegiului Tehnic ulterior datei de 31.08.2008, de la data concedierii până la efectiva reintegrare.
Legat de obligarea intimatei la plata daunelor morale, contestatorul nu a arătat nici cuantumul acestora si nici nu a justificat motivele pentru care au fost solicitate, astfel că instanța a apreciat că, raportat la soluția pronunțata asupra contestației, acestea nu sunt justificate și nici nu au fost dovedite, au fost respinse.
Potrivit art.269 al.1 din Codul muncii "angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul."
Ca urmare, acordarea unor daune morale este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, cât și întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă, chiar daca această măsură s-a dovedit a fi nelegală și temeinică.
Pe de alta partă, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie să aibă o anumită gravitate, să se datoreze culpei angajatorului care să-l fi sancționat pe nedrept și să fi rezultat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Ca urmare, având în vedere si soluția pronunțata asupra concedierii, instanța a apreciat că prin anularea măsurii, reintegrare și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pe toata perioada concedierii s-a asigurat o justă reparație salariatului, și a fost respinsă cererea vizând daunele morale.
În temeiul art.274 Cod procedura civila, pe temeiul culpei procesuale, a obligat intimații la plata către contestator a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Inspectoratul Școlar al Municipiului B și Colegiul Tehnic " ", înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, și Colegiul Tehnic " " au arătat că recurentul, director adjunct la Colegiul Tehnic " ", Sectorul 4, B, și profesor titular la aceeași unitate de învățământ pe catedra de mecanică, a participat la examenul de 2008 în calitate de vicepreședinte al Centrul de evaluare de la Colegiul Național " ".
Prin informările doamnei și ale doamnei, înregistrate la nr. 15158/08.07.2007, s-a adus la cunoștința președintelui Comisiei Municipiului B că reclamantul a încercat să influențeze notarea tezelor, spunând profesorilor să nu dea note între 4.50 și 5.
În urma sesizărilor, în Consiliul de Administrație al din data de 15.07.2008 și 18.07.2008 s-a hotărât constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a domnului, prin decizia nr. 7063/18.07.2008.
Aceasta, prin intermediul secretariatului unității de învățământ, l-a rechemat pe reclamant din concediu, punându-i-se în vedere să se prezinte la sediul și pentru a ridica convocarea la cercetare. Domnul profesor, deși a menționat că se va prezenta, nu a făcut-o și astfel, în data de 21.07.2008 comisia i-a trimis prin scrisoare recomandată convocarea pentru data de 23.07.2008.
Domnul, deși legal convocat, nu s-a prezentat. Drept urmare, comisia de cercetare a trecut la audierea celorlalți martori, conform procesului verbal anexat. La finalizarea cercetărilor s-a întocmit un raport de cercetare disciplinară din care reiese că domnul profesor se face vinovat de tentativa de modificare a notelor elevilor care au susținut examenul de bacalaureat - 2008, prin intermediul profesorilor evaluatori, nerespectând astfel metodologia de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat -2008.
Astfel, prin faptele sale, domnul profesor a încălcat îndatoririle ce îi reveneau în conformitate cu prevederile art. 77 din 1869/2007 privind aprobarea și a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2008, și ale art. 115 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, punând în pericol buna desfășurare a examenului de, sesiunea iunie-iulie 2008 la Centrul de evaluare de la Colegiul Național " ", încălcând astfel dreptul elevilor la o evaluare corecta, în funcție de performanțe.
În Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar al Municipiului B din data de 25.07.2008, în urma citirii raportului, domnul Inspector Școlar General a propus sancționarea domnului cu "desfacerea disciplinara a contractului de muncă", conform art. 78 alin. 1, lit. f) din nr.1869/2007 privind aprobarea și a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat - 2008, propunere votată în unanimitate de membrii Consiliului de Administrație prezenți. Aceasta hotărâre s-a materializat prin decizia nr. 7115/29.07.2008, care i-a fost comunicată contestatorului prin scrisoare recomandată în data de 30.07.2008.
Referitor la sentința civilă pronunțată pe fondul cauzei, recurentul consideră că aceasta este netemeinică și nelegală din următoarele motive:
Convocarea în fața comisiei de cercetare disciplinara s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 120 din Legea nr128/1997 (Statutul personalului didactic). Astfel, prin scrisoare recomandata, domnul a fost convocat în fața comisiei de cercetare disciplinară, după ce prin telefon fusese anunțat că trebuie să se prezinte la sediul Inspectoratului Școlar al Municipiului Termenul de 48 de ore a fost respectat, convocarea fiind din data de 21.07.2008 pentru data de 23.07.2008, ora 15.00. Recurentul a menționat că de la sediul corespondența este ridicată până în ora 11 de către lucrătorul poștei, deci, chiar dacă plicul a fost primit la ora 16.00 (deși acest lucru nu este demonstrat de către reclamant), tot este respectat termenul de 48 de ore impus de lege. Drept urmare, nu pot fi reținute alegațiile instanței de fond cum că această convocare ar fi trebuit făcuta cu cel puțin 5 zile înainte, câtă vreme legea specială dispune altceva.
din concediu a salariatului a fost făcuta atât telefonic, cât și în scris, prin intermediul convocării. Din conținutul acesteia rezultă că domnul este chemat la sediul angajatorului pentru interese urgente ce impuneau prezenta lui la locul de muncă, și anume pentru a se prezenta în fața unei comisii de cercetare disciplinara. Astfel, sunt îndeplinite dispozițiile 146 alin.(2) din Legea nr.53/2003 ( Codul muncii ) care dispune: "Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forță majoră sau pentru interese urgente care impun prezența salariatului la locul de muncă.". Drept urmare, nu poate fi reținută motivația instanței de fond cum că rechemarea din concediu trebuia făcuta în mod expres, printr-un alt act separat, câtă vreme, după cum se poate observa, Codul muncii nici nu impune forma scrisă pentru o asemenea cerere. În mod incorect a respins instanța și proba cu martori solicitată de recurent pe aspectul convorbirii telefonice prin care domnul a fost rechemat din concediu.
Efectuarea cercetării în absenta salariatului este permisă de Legea nr.128/1997 (Statutul personalului didactic), care, prin art. 120, dispune: "Refuzul celui cercetat de a se prezenta la audiere, deși a fost înștiințat în scris cu minimum 48 de ore înainte, precum și de a da declarații scrise se constată prin proces-verbal și nu împiedică finalizarea cercetării.". Drept urmare, câtă vreme au fost respectate prevederile legale privind convocarea, refuzul domnului profesor de a se prezenta nu putea împiedica comisia de cercetare să-și exercite atribuțiile.
Concedierea salariatului în timpul concediului de odihnă. Așa cum a indicat anterior, câtă vreme a avut loc rechemarea salariatului din concediu de odihnă atât telefonic cât și în scris, la momentul cercetării disciplinare și emiterii deciziei de concediere, acesta nu se mai afla în concediu de odihnă, ci lipsea nemotivat de la unitatea de învățământ. Drept urmare, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 60 alin.(1) lit. i) din Legea nr.53/2003, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările. În raport cu cele menționate anterior, recurentul consideră că atâta vreme cât salariatul nu s-a prezentat, și nu și-a formulat apărări, în decizie nu pot apărea "motivele pentru care au fost înlăturate apărările". În schimb, din decizie rezultă clar că "Comisia de cercetare l-a invitat în scris pe domnul la audiere, în data de 23.07.2008. Acesta nu s-a prezentat, drept urmare nu și-a formulat apărări și nici nu a produs probe care să-i dovedească nevinovăția. "Motivația instanței că aceste precizări din decizie sunt "imprecise" și că ar fi trebuit trecut și motivul neprezentării, recurentul consideră că nu au nicio acoperire legală, în plus, chiar nu înțelege cum ar putea legea să oblige un angajator să "ghicească" de ce nu se prezintă un salariat la o convocare, ba, mai mult, să treacă acest lucru și în decizie.
Cercetarea disciplinară trebuia să aibă loc după rămânerea definitivă a hotărârii penale. Afirmația respectivă a instanței de fond face referire la art. 52 alin.(1) lit. c) din Codul muncii care nu impune o obligație, ci o facultate angajatorului, și anume: "Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului." În plus, caracterul penal al unor fapte nu are nicio legătură cu caracterul disciplinar al acestora, din punct de vedere disciplinar neavând relevanță dacă fapta este și infracțiune, câtă vreme prin săvârșirea ei au fost încălcate prevederi din legislația speciala din domeniul învățământului. Drept urmare, nu poate fi reținută aserțiunea instanței că trebuia să-i suspende contractul domnului profesor și abia după rămânerea definitiva a sentinței penale să purceadă la efectuarea cercetării disciplinare. În plus, instanța a reținut în mod greșit că sesizarea Parchetului s-a făcut după Colegiul de Disciplina din cadrul, câtă vreme recurentul a depus la dosarul cauzei dovada că această sesizare s-a făcut o dată cu sancționarea disciplinară.
Încălcarea dispozițiilor art. 62 alin.(2) și 268 alin.(2) din Codul Muncii.
Instanța a considerat că sunt încălcate dispozițiile art. 268 alin.(1), litera a) "descrierea faptei care constituie abatere disciplinara" reținând ca din decizie nu rezultă data faptei și nici "modalitatea concretă în care acesta a încercat să modifice notele elevilor, și astfel instanța nu a putut să exercite controlul prevăzut de art. 268 alin.(5) din Codul Munci i". Recurenții au solicită instanței să observe că motivarea instanței pe aspectul descrierii faptei săvârșite nu are nicio legătură cu temeiul de drept invocat, deoarece art. 268 alin.(5) prevede că "decizia de sancționare poate fi contestata în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării", existând astfel o discordanță gravă între motivele de fapt și de drept invocate. În ceea ce privește lipsa din decizie a datei producerii faptei, in primul rând acest aspect, al datei, nu este prevăzut sub sancțiunea nulității absolute, iar în al doilea rând, din conținutul deciziei reiese clar și data producerii, și că domnul profesor "se face vinovat de tentativa de modificare a notelor elevilor care au susținut examenul de bacalaureat - 2008". Câtă vreme din decizie reiese atât data producerii evenimentului, cât și în ce a constat fapta, recurentul consideră că instanța și-a depășit atribuțiile în speța de față, căutând așa-zise motive de nelegalitate, fără ca acestea să rezulte nici din legislația specială din domeniul învățământului, nici din legislația generală.
Același lucru îl face instanța și când consideră decizia nelegală deoarece "din decizie lipsește și modalitatea concretă prin care reclamantul a încercat să modifice notele elevilor". Recurentul este în fața aceleiași interpretări "in extenso" a unui articol de lege care nici pe departe nu dispune așa ceva, mai mult decât atât, se întreabă cât de cuprinzătoare trebuie să fie, în accepțiunea instanței, o decizie de cercetare disciplinară, și ce rol mai are atunci raportul de cercetare disciplinară sau actele cercetării (declarație, sesizări, etc).
Ca un alt motiv de nelegalitate, instanța a invocat faptul că în decizie nu este precizat care anume alineat al art. 77 din nr. 1869/2007 privind aprobarea și a Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat 2008 fost încălcat.
Recurenții consideră că neindicarea alineatului nu este echivalentă cu lipsa prevederilor legale, pentru a se putea încadra în art. 268 alin.(2) lit. b) din Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât pe lângă acest articol a fost indicat și art. 115 din Legea privind Statutul personalului didactic, care și singur era suficient pentru a indica că se află în fața unei abateri disciplinare.
Având în vedere cele expuse mai sus, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acestea este nefondat.
Într-adevăr, în mod legal și temeinic a sancționat prima instanță decizia atacată pentru nevalabilitatea procedurii cercetării prealabile, efectuate în absența salariatului și în condițiile în care acesta nu avea obligația de a se prezenta, fiind în concediu de odihnă.
Nu se poate reține nici valabilitatea pretinsei rechemări telefonice, întrucât, astfel cum a argumentat și Tribunalul, față de caracterul fundamental al dreptului la concediu de odihnă, rechemarea trebuie să fie expresă, cu arătarea cazului de forță majoră sau a intereselor urgente care impun prezența salariatului la locul de muncă, or, rechemarea pentru a fi cercetat disciplinar nu satisface ipoteza enunțată, prevăzută de art. 164 alin. 2 din Codul muncii, care are în vedere situația în care un interes major și obiectiv reclamă prezența angajatului, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, în absența cărora interesul urgent s-ar vedea serios periclitat. Pentru aceleași motive, față de caracterul formal al rechemării, în sensul că pentru a fi valabilă, această instituție juridică trebuie realizată cu respectarea unor cerințe de formă, prevăzute pentru valabilitatea ei, care să garanteze temeinicia motivelor rechemării și faptul că aceasta nu se realizează abuziv cu consecința că rechemarea trebuie să fie expresă, în mod temeinic s-a reținut și că, convocarea nu poate valora rechemare.
De asemenea, în sensul art. 267 alin. 1 din Codul muncii, este precizarea exactă a obiectului convocării, în speță aceasta făcându-se imprecis, necircumstanțiat, afectând exercițiul deplin al dreptului la apărare.
În consecință, fiind adoptată cu nerespectarea prevederilor imperative ale art. 267 din Codul muncii, stipulate sub sancțiunea nulității absolute, decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă este nelegală și se impunea anulată ca atare.
Aceeași sancțiune pentru nelegalitate este legitimată și de modul de descriere a faptei, care într-adevăr, nu trebuie să fie excesiv, prolix, nici chiar data săvârșirii faptei nefiind prevăzută sub sancțiunea nulității, dacă poate fi stabilită pe baza altor mijloace de probă, astfel încât să se constate respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii, dar descrierea trebuie să fie suficientă cât să permită încadrarea faptei considerate abatere în ipoteza normei sancționatoare și prin aceasta, să certifice caracterul ei disciplinar.
În speță însă, prin mențiunea potrivit căreia salariatul se face vinovat de "tentativa de modificare a notelor elevilor care au susținut examenul de bacalaureat, 2008, prin intermediul profesorilor evaluatori", fără a se arăta în concret în ce a constat această tentativă, pentru a putea aprecia asupra elementelor constitutive ale pretinsei abateri disciplinare, nu este satisfăcută exigența imperativă a art. 268 alin. 2 lit. a) din Codul muncii.
Față de nelegalitățile, astfel constatate, și exigența că decizia de sancționare disciplinară să fie deopotrivă legală și temeinică, Curtea constată că nu se mai impune cercetarea temeiniciei măsurii, sub aspectul săvârșirii de către salariat a abaterii disciplinare pretinse, după cum sunt irelevante pentru aprecierea asupra legalității deciziei, considerațiile primei instanțe despre cum trebuia să procedeze angajatorul care a formulat și plângere penală, considerând că abaterea disciplinară este infracțiune.
Rezultă, pe baza celor expuse, că sentința atacată este pronunțată cu aplicarea corectă a legii, iar recursul declarat este nefondat, impunându-se a fi respinse ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
În baza art. 274. pr. civ. reținând culpa procesuală a recurenților pentru promovarea căii de atac respinse, ca nefondate îi va obliga pe aceștia, în favoarea intimaților, la cheltuieli de judecată în valoare de 952 lei, onorariu avocat avansat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI B și COLEGIUL TEHNIC împotriva sentinței civile nr.2586/26.03.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenții să plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 952 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./02.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 995/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7819/2008. Curtea... → |
|---|
