Contestație decizie de concediere. Decizia 60/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.60/ DOSAR NR-
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Dorina Rizea judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1595/M pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 16 noiembrie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 26 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.1595/2009 a Tribunalului Brașovs -a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Sprinter 2000
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat în cadrul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr.13356/17.06.2008- 8-10 în funcția de merchandising division manager, în contract fiind menționată ca funcție, director vânzări", întrucât termenul englez nu exista în Codul din România. Acest aspect este dovedit de înscrisul depus la dosar- 11 emis în luna iunie 2008( data angajării reclamantului), înscris în cuprinsul căruia se menționează funcția ocupată de reclamant și pentru care este salarizat, respectiv merchandising division manager. Această împrejurare mai este atestată și mențiunile din fișa postului.- 30, document semnat de reclamant în data de 16.06.2008.
Prin Decizia nr.988/27.04.2009 pârâta, prin reprezentant legal, a dispus concedierea reclamantului în temeiul art.65 alin.1 din Legea 53/2003, datorită desființării locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a reorganizării activității.
Reclamantul invocă faptul că decizia este lovită de nulitate întrucât nu au fost respectate prevederile art.65 din Codul Muncii, respectiv concedierea nu avut loc ca urmare a desființării locului de muncă, desființarea nefiind efectivă și nu are o cauză reală și serioasă. Motivul real al concedierii îl reprezintă refuzul angajatului de a presta activități suplimentare.
De asemenea societatea nu a comunicat lista tuturor locurilor de muncă disponibile și nici nu a cerut sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii angajatului.
Instanța a apreciat aceste susțineri ca fiind neîntemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.65 alin 1 din Codul Muncii contractul individul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității în cazul desființării locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În cauză, reorganizarea activității s-a decis de către societatea pârâtă având în vedere rezultatele slabe ale diviziei, precum și contextul economic actual, fapt ce a determinat necesitatea reducerii cheltuielilor prin restrângerea activității și implicit restructurarea posturilor. - adresa f-12
Urmare a acestui fapt, reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă prin decizia contestată, reorganizarea prin desființarea unor posturi fiind efectivă, dovadă fiind organigrama depusă la dosarul cauzei( filele 172) din care rezultă că funcția de merchandising division manager a fost eliminată din schema de personal, astfel că sunt îndeplinite cerințele prevăzute art.65 alin 1 din Codul Muncii, decizia fiind emisă cu respectarea prevederilor legale.
Cât privește critica referitoare la faptul că în decizie nu s-au menționat lista tuturor locurilor de muncă disponibile, instanța o apreciază neîntemeiată întrucât obligativitatea efectuării acestei mențiuni în decizia de concediere vizează numai situațiile în care concedierea s-a făcut în temeiul art.61 lit c și d, respectiv când concedierea se datorează unor inaptitudini fizice sau psihice constatate prin expertiză medicală sau în ipoteza necorespunderii profesionale pe postul ocupat, ori în cauză temeiul deciziei de concediere este art. 65 alin 1.
De asemenea obligația de a solicita sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii angajatului vizează aceiași situație, respectiv cazul în care concedierea s-a dispus în temeiul art. art.61 lit c și
Față de cele menționate, reținând că în cauză a avut loc o reorganizare a activității societății pârâte în vederea creșterii rentabilității prin reducerea de posturi și că decizia de concediere respectă cerințele de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, instanța a reținut netemeinicia petitului 1 din acțiune și l-a respins.
2 și 3 sunt accesorii petitului 1 și au fost respinse.
Prin petitul 4, astfel cum a fost precizat la termenul de judecată din data de 27.11.2009 - 238 și prin precizarea de acțiune depusă la dosar 209 se solicită plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 16.06.2008-27.04.2009, respectiv comision în procent de 0,4% pe lună din livrările clienților consumer, bonus trimestrial de obiectiv în valoare de 3000 lei, bonus anual merchandising division în valoare de 2000 lei, buget lunar de protocol și premiere merchandising division - din vânzările, în procent de 0,25% și extrabuget, pe MS 150/lună.
În ceea ce privește comisionul în procent de 0,4% pe lună din livrările clienților consumer deserviți de divizia merchadising, nu există înscrisuri din care să rezulte lista cu acest tip de clienți, motiv pentru care comisionul nu poate fi calculat.
trimestrial de obiectiv nu s-a acordat de către pârâtă întrucât reclamantul nu și-a realizat obiectivul pentru care pretinde plata bonusului. Reclamantul nu a dovedit contrariul celor menționate de pârâtă prin întâmpinare.
anual nu s-a acordat din motive imputabile reclamantului care nu a pus la dispoziție documentele necesare ( metodologie de store-check), în lipsa acestora, indicatorul de calitate cu care s-a ponderat bonusul fiind 0.
Cât privește solicitările privind bugetul lunar de protocol și extrabuget, instanța a apreciat că nici aceste solicitări nu sunt întemeiate întrucât nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli și cuantumul acestora.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul disp. art.65 din Codul Muncii acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o sub aspectul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct. 7, 8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă.
În esență, în motivarea recursului se arată că a fost angajat în funcția de director vânzări și nu cea reținută de instanță, că funcția de director mercantizare nu a fost desființată nefiind inclusă de altfel în organigrama societății.
Se arată că s-a încălcat principiul voinței reale a părților, scopul contractului de muncă fiind de a se presta funcția de director vânzări, iar desființarea postului nu a fost reală și serioasă. S-a restrâns nejustificat sfera de aplicare a dispozițiilor art.74 alin.1 lit. d din Codul Muncii, iar cu privire la calculul drepturilor salariale se impunea o expertiză contabilă.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a combătut motivele de recurs.
Recursul nu este fondat.
Conform art.65 alin.2 din Codul Muncii în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În accepțiunea textului, controlul judiciar se limitează la efectivitatea desființării postului ocupat de salariat și a cauzei care trebuie să îndeplinească două cerințe respectiv să fie reală și serioasă, să determine cu necesitate restructurarea. În rândul cauzelor care se înscriu în litera normei juridice sunt între altele și dificultățile economico - financiare ale angajatorului, rezultate slabe în circuitul comercial. Instanța nu are căderea să cenzureze opțiunea angajatorului în desființarea unuia sau altuia dintre posturile societății întrucât s-ar substitui organelor de conducere ale acesteia, care au competența exclusivă în a aprecia asupra necesității reorganizării activității. Prin urmare, controlul judecătoresc este limitat la parametri arătați și de caracterul nelegal, abuziv, al concedierii.
În speță este dovedită necesitatea reorganizării activității datorită slabelor rezultate obținute de divizia, al cărui conducător - director de mercantizare - era reclamantul, ce a condus la desființarea postului eliminat din organigrama societății astfel că cerințele art.65 Codul Muncii sunt îndeplinite, concedierea având la bază o cauză reală și serioasă ce are drept efect reorganizarea activității angajatorului.
Susținerea reclamantului că postul real ocupat era cel de director vânzări nu este confirmată, voința reală, internă a părților ca principal criteriu de interpretare a convențiilor (art.977 Cod civil) fiind de a ocupa postul de director mercantizare în cadrul diviziei amintite, dovadă fiind "Fișa postului" ce consemnează atribuții specifice acestei ultime funcții și sistemul de salarizare care se circumscrie aceluiași post. De aceea este dovedită intenția comună a părților contractante și deci sensul literal al termenului "director vânzări" din contractul de muncă nu mai prezintă importanță cum o spune de altfel și art.977 din Codul civil.
Dacă voința părților ar fi condus la un cumul de funcții s-ar fi încheiat două contracte de muncă, cum dispune art.35 alin.1 Codul Muncii, cerință neîndeplinită în speță sau s-ar fi prevăzut expres în fișa postului, or o asemenea clauză nu este stipulată.
Este nefondat și motivul vizând încălcarea prevederilor art.74 alin.1 lit.d Codul Muncii întrucât norma trimite la dispozițiile art.64 ce se referă la concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului și nu la cele de genul din cauză.
Cu privire la calculul drepturilor salariale motivul este fără efect din moment ce soluția primei instanțe referitoare la concediere este legală.
Din examinarea sentinței nu se desprinde încălcarea vreunuia din motivele de modificare invocate, iar analiza cauzei sub toate aspectele denotă că sentința primei instanțe respectă legea în raport de starea de fapt reieșită din dosar, astfel că potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefundat.
În baza art.274 Cod procedură civilă recurentul este obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1595/16.11.2009, a Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei "Sprinter 2000" A, suma de 1785 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2010.
PREȘEDINTE, JDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
- - - - - -
GREFIER,
Red. /10.02.2010
Dact. /22.02.2010
- 4 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1025/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 160/2009. Curtea... → |
|---|
