Contestație decizie de concediere. Decizia 602/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(7058/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.602/
Ședința publică de la 03.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5848/01.09.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9259/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimatul-contestator .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică și intimatul-contestator prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.59390/2010.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea cererii formulate de intimatul-contestator, ca neîntemeiată.
Reprezentantul recurentei-intimate arată, în susținerea motivelor de recurs, că instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe nu a ținut cont de dispozițiile contractului de mandat nr.17/16.10.2009, art.17. Arată că rezultă din hotărârea Consiliului de Administrație și Decizia nr.17 că acest contract de mandat a încetat din culpa intimatului-contestator.
De asemenea, arată că sentința este nelegală și pe capătul de cerere privind trecerea în Carnetul de muncă a modificărilor intervenite la data de 01.10.2008 privind clasa de salarizare 42 prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă nr.1447/1.10.2008, deși la data pronunțării, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
La solicitarea de a plăti contestatorului drepturi salariale de la data încetării contractului individual de muncă până la reîncadrarea în funcție, arată că această cerere este neîntemeiată, întrucât a făcut dovada că s-a plătit și pentru perioada lunii martie, astfel că s-ar face o dublă plată.
Intimatul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Reprezentantul avocat al intimatului-contestator arată în combaterea motivelor de recurs, că între părți au existat două raporturi: un raport juridic de muncă, suspendat la data de 16.10.2008, când din consilier de specialitate a dobândit calitatea de director. S-a încheiat contractul de mandat. Calitatea de salariat și contractul de muncă au fost suspendate. Prin emiterea deciziei, au fost reluate raporturile de muncă iar suspendarea a încetat, redevenind consilier de specialitate.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, arată că nu se face vorbire de o dublă plată, întrucât au solicitat drepturile salariale de la data emiterii deciziei de concediere. De asemenea solicită obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.67/02.02.2010 și a facturii fiscale nr.-311/02.02.2010, pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5848/01.09.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, admis în parte contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "" -; a anulat în parte decizia nr. 37/17.02.2009 emisă de intimată, în sensul anulării încetării contractului individual de muncă al contestatorului, a dispus reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținut anterior în baza contractului individual de muncă, respectiv referent de specialitate, a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data desfacerii contractului individual de muncă, 17.02.2009 și până la reintegrarea efectivă, a obligat intimata la înregistrarea în carnetul de muncă al contestatorului a modificărilor intervenite la data de 01.10.2008 privind clasa de salarizare 42 prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă nr. 1447/01.10.2008; a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, a obligat intimata la plata sumei de 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
În considerente a reținut că la data de 16.07.2007 contestatorul a fost angajat in cadrul intimatei in temeiul Contractului Individual de munca nr. 1447/16.07.2007, in funcția de DE SPECIALITATE, la Serviciul Relații Publice și Comunicare - Direcția Generală.
Ulterior, prin actul adițional din data de 01.11.2007 încheiat la contractul individual de muncă, s-au modificat elementele felul muncii salariatului și salariul, acesta deținând funcția de consilier de specialitate la Direcția Generală și fiindu-i modificată clasa de salarizare corespunzător noii funcții ocupate.
Prin acte adiționale succesive s-au operat modificări în privința cuantumului drepturilor salariale cuvenite salariatului, iar prin actul adițional din data de 01.10.2008 s-a prevăzut un salariu de 3.188 lei corespunzător clasei de salarizare 42, la care se adaugă un spor de 10% pentru vechimea în muncă și un spor de 6% pentru atragerea personalului.
Prin Hotărârea nr. 19/15.10.2008, Consiliul de Administrație al - "", decide la punctul 17, numirea contestatorului în funcția de director al Direcției Marketing și Comunicare și îi deleagă conducerea societății pe acest domeniu de activitate, aprobând încheierea contractului de mandat cu acesta și delegând pe Președintele Consiliului de Administrație pentru semnarea contractului de mandat.
La data de 16.10.2008, între părți se semnează contractul de mandat nr. 17/16.10.2008, prin care contestatorului îi este delegată conducerea societății în domeniul control și relații publice, contract încheiat pe o durată de 4 ani.
La data de 16.10.2008, prin decizia nr. 281 bis emisă de intimată se decide "suspendarea contractului individual de muncă nr. 1447/2007 al domnului, consilier de specialitate la Direcția Generală, pe perioada exercitării mandatului stabilit prin contractul de mandat nr. 17/16.10.2008", activitatea acestuia continuând în baza contractului de mandat, având drepturile salariale stabilite în baza acestui contract.
În data de 17.02.2009, Consiliul de administrație al intimatei prin Hotărârea nr. 6 din 17.02.2009 înregistrată sub nr. 9900/2237/17.02.2009, decide încetarea contractului de mandat nr. 17/16.10.2008, în conformitate cu dispozițiile art. 9, punctul 9.1, litera b, prin revocarea mandatarului din calitatea de Director marketing și comunicare în cadrul ""- pentru neexecutarea/executarea defectuoasă a obligației cuprinsă la art. 4, punctul 4.2.8. din contractul de mandat.
La aceeași dată, intimata emite decizia contestată nr. 37/17.02.2009 prin care decide atât încetarea suspendării contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 17.02.2009, ca urmare a încetării contractului de mandat nr. 17/16.10.2008, prin revocarea mandatului, cât și prin art. 2 din acest act dispune încetarea contractului individual de muncă, în baza art. 9 punctul 9.1 litera b) coroborat cu dispozițiile art. 11.2 alin. 1 și alin. 2 din contractul de mandat nr. 17/16.10.2008, avându-se în vedere Hotărârea nr. 6 din 17.02.2009 a Consiliul de Administrație și înștiințarea Consiliului de administrație nr. 9900/2237/17.02.2009.
Cu privire la cadrul legal aplicabil Tribunalul a reținut dispozitiile art. 137/1 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, art. 152 prevederile art. 371alin. (3). ale art. 1441, 1443, 1444, 150 și ale art. 15312alin. (4).
Aceste prevederi legale sunt în vigoare și sunt aplicabile și la data emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului, nefiind abrogate prin nr.OUG 82/2007.
Cum la data emiterii deciziei nr. 281 bis din 16.10.2008 de suspendare a contractului individual de muncă al contestatorului și respectiv la data încheierii contractului de mandat nr. 17/16.10.2008 pentru funcția de director marketing și comunicare, erau în vigoare prevederile din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 441/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată și încât, întrucât potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea societăților comerciale astfel cum acestea au fost modificate prin Legea 441/2006, dispozițiile art. 137/1 alin. 3 potrivit cărora: "pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă și în cazul în care administratorii au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de munca este suspendat pe perioada mandatului", sunt aplicabile si directorilor societăților comerciale pe acțiuni, iar la data de 16.10.2008, între intimată și contestatorul s-a încheiat un contract de mandat având ca obiect potrivit art. 2 din contract "conducerea societății, delegata de Consiliul de Administrație, pe baza unor obiective, menționate în anexa la contract, în schimbul unei remunerații, în mod corect s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, în temeiul art.152 si art.1371alin.(3) din Legea societăților comerciale.
În acest context cum la data de 16.10.2008 desemnarea în calitate de director a reclamantului s-a făcut în condițiile în care acesta avea calitatea de salariat al societății intimate, în mod legal a fost emisă decizia nr. 281 bis din 16.10.2008 de suspendare a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 16.10.2008, pe durata mandatului, contestatorul urmând a-și continua activitatea în baza contractului de mandat.
Întrucât durata contractului de mandat conform art. 3 din contract este de 4 ani termenul de valabilitate al acestuia se împlinea in data de 16.10.2012, dată până la care se suspendă și contractul individual de muncă al contestatorului, modificat prin act adițional.
Or, deși este real că la data încheierii contractului de mandat și a suspendării contractului individual de muncă erau aplicabile și prevederile nr.OUG 82/2007 (la data de 29.06.2007 a intrat in vigoare nr.OUG 82/2007pentru modificarea si completarea Legii 31/1990privind societățile comerciale si a altor acte normative incidente), Tribunalul constată că prevederi art. V din acest act normativ nu erau aplicabile în cazul salariatului contestator, astfel încât nu puteau duce la încetarea de drept a contractului său individual de muncă.
Cum această prevedere legală reglementează o cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă al salariatului care îndeplinește funcția de director (sau administrator), încheiat pentru îndeplinirea mandatului de director înainte de intrarea in vigoare a ordonanței de urgență, sau, in cazul in care mandatul a fost acceptat ulterior intrării in vigoare a acestei ordonanțe, de la data acceptării mandatului", Tribunalul a analizat situația contestatorului față de dispozițiile legale și prevederile contractuale aplicabile:
Textul introduce o dispoziție derogatorie de la cazurile de încetare de drept a contractului individual de muncă al salariatului reglementate de art. 56 din codul muncii, reprezentând o cauză de încetarea de drept reglementată prin legi speciale, astfel încât, ca orice dispoziție derogatorie este de strictă interpretare și aplicare.
În interpretarea acestui text de lege tribunalul a avut în vedere atât interpretarea logică, literară și gramaticală a textului cât și scopul urmărit de legiuitor la adoptarea legii în acest context, tribunalul urmează să constate că textul de lege se referă la "încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale administratorilor/directorilor, încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director, astfel încât, la data intrării în vigoarea a acestei ordonanțe de urgență, actul normativ a vizat contractele individuale de muncă ale salariaților care îndeplineau funcția de director (sau administrator) în baza unui contract individual de muncă, interpretare ce se deduce neîndoielnic din expresia "contractele de munca ale administratorilor/directorilor încheiate pentru îndeplinirea mandatului de administrator/director", fiind evident că legea se referă la acei salariați care la data intrării în vigoare a ordonanței au avut încheiat un contract individual de muncă pentru funcția de director executiv al unei societăți comerciale iar potrivit art. 143 alin. 1 din Legea nr.31/1990 Consiliul de administrație le-a delegat conducerea societății, cele două contracte, de muncă și de mandat pentru aceeași funcție coexistând sau la situația în care un asemenea salariat acceptă mandatul comercial ulterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe, caz în care contractul său individual de muncă încheiat pentru funcția de director încetează de drept
Scopul legiuitorului a fost acela de interzice ca pe durata îndeplinirii mandatului pentru funcția de administrator sau director executiv al societății administratorul sau directorul executiv să dețină același post și în baza unui contract individual de muncă, respectiv, legea a scos funcțiile de administrator al societății și de director executiv din sfera ocupațiilor care pot fi deținute în baza unui contract individual de muncă (potrivit legii director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății de către Consiliul de administrație, orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății, fiind exclusă de la aplicarea normelor Legii nr. 31/1990 cu privire la directorii societății pe acțiuni).
Anterior acestui act normativ existau frecvente situații în care persoana mandatată cu atribuții de conducere a societății de către organele abilitate să dețină această funcție în baza unui contract individual de muncă, context în care cauzele de încetare, suspendare, modificare, etc. a acestui contract erau supuse legislației muncii, iar ceea ce legea a avut în vedere a fost tocmai schimbarea regimului juridic al acestor raporturi ce au fost înlocuite cu raporturi juridice de drept comercial, acest text de lege dispunând atât încetarea de drept a unor asemenea contracte individuale de muncă cât și instituirea pentru viitor o unei interdicții privind deținerea acestor funcții în baza unui contract individual de muncă.
Cum textul în discuție reglementează o situație de excepție, derogatorie, rezultă că această cauză de încetare de drept vizează numai contractele individuale de muncă ale salariaților ce au încheiat un asemenea contract pentru funcția de director/administrator al societății pentru care legea interzice pe viitor încheierea unui contract de muncă cât și existența în paralel a unui contract de muncă și de mandat comercial pentru aceeași funcție de conducere executivă iar nu si contractului individual de muncă al contestatorului, care la data delegării atribuțiilor de conducere a societății prin încheierea contractului de mandat nr. 17/16.10.2008 pentru funcția de Director în domeniul control si relații publice deținea în cadrul societății un post de execuție în baza contractului individual de muncă nr. 1447/16.07.2007, respectiv postul de consilier de specialitate, știut fiind că normele speciale sunt de strictă interpretare si aplicare și nu pot fi interpretate extensiv prin aplicarea la unele situații care nu se încadrează în litera acestora și în intenția reală a legiuitorului și nici nu pot fi aplicate prin analogie și la situații ce nu au fost avute în vedere la adoptarea lor, caz în care, în cauză, devin aplicabile dispozițiile art.137/1 alin.3 raportat la art. 152 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 potrivit cărora în cazul în care directorii societății comerciale pe acțiuni "au fost desemnați dintre salariații societății, contractul individual de munca este suspendat pe perioada mandatului".
Întrucât textul în discuție nu vizează încetarea de drept a contractului individual de muncă al tuturor salariaților din cadrul intimatei cărora la un moment dat le poate fi încredințată temporar în baza unui contract de mandat conducerea societății, ci legea a vizat la data apariției ei doar contractele individuale de muncă ale directorilor societății ce fuseseră încheiate tocmai pentru îndeplinirea mandatului de director, în mod corect s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, suspendarea intervenind în temeiul art. 152 si art.137/1 alin.(3) din Legea societăților comerciale.
Întrucât instanța se află într-o cauză de suspendare de drept a contractului individual de muncă al salariatului intervenită în condițiile art. 50 litera i) din codul muncii "în alte cazuri expres prevăzute de lege" prin raportare la art. 137/1 alin. 3 și art. 152 din Legea nr. 31/1990 este evident că după încetarea cauzei de suspendare a contractului individual de muncă, raporturile de muncă dintre părți se reiau în baza contractului suspendat în aceeași termeni și condiții reglementate prin acesta la data suspendării.
De altfel nici chiar angajatorul care susține incidența în cauză a acestor prevederi nu a luat nici o măsură în cazul dat pentru aducerea la îndeplinire sau punerea în aplicare a prevederilor art. V din nr.OUG 82/2007pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 și nu a emis o decizie prin care să constate intervenită cauza de încetare de drept a contractului individual de muncă la salariatului la data acceptării contractului de mandat, respectiv la data de 16.10.2008 nu a efectuat mențiunii corespunzătoare în carnetul de muncă al acestuia și nu a procedat la comunicarea și înregistrarea la Inspectoratul Teritorial d e Muncă a actului care constată încetarea contractului de muncă al contestatorului
Dimpotrivă, angajatorul a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului prin Decizia nr. 37 contestată abia la data de 17.02.2009, dată la care "încetează suspendarea contractului individual de muncă nr. 1447/2007 al contestatorului, ca urmare a încetării contractului de mandat ceea ce presupune că nici chiar intimata nu a avut în vedere la data de 16.10.2008 prevederile art. V din nr.OUG 82/2007 pentru modificarea si completarea Legii 31/1990 și nu a considerat acest contract de muncă încetat de drept, ba chiar mai mult a emis decizia nr. 281 bis/16.10.2008 prin care a decis suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 16.10.2008, pe durata mandatului, contestatorul urmând a-si continua activitatea in baza contractului de mandat.
Or, dacă contractul individual de muncă al salariatului a încetat de drept la data de 16.10.2008 nu se justifică nici emiterea unei decizii de suspendare a unui contract individual de muncă pretins încetat prin efectul legii și nici emiterea unei noi decizii prin care se decide încetarea aceluiași contract de muncă mult ulterior, respectiv la data de 17.02.2009, o asemenea decizie fiind evident caducă, câtă vreme la acea dată între părți nu mai existau raporturi juridice de muncă bazate pe existența unui contract de muncă încheiat între părți.
Intimata nu poate susține pe de o parte încetarea contractului de muncă dintre părți de drept la data de 16.10.2008 concomitent cu suspendarea aceluiași contract individual de muncă pe durata îndeplinirii mandatului pentru o funcție de conducere iar pe de altă parte încetarea contractului individual de muncă încetat de drept, însă cu o altă dată ulterioară, care corespunde datei încetării măsurii suspendării aceluiași contract de muncă, respectiv la data de 17.02.2009, întrucât cele două ipoteze se exclud reciproc, iar încetarea suspendării are ca efect reluarea raporturilor de muncă în baza contractului individual de muncă suspendat iar nu încetarea acestuia în baza unor prevederi din contractul de mandat comercial și pentru neîndeplinirea unor indicatori de performanță stabiliți pentru funcția de conducere prevăzută în contractul de mandat iar nu pentru funcția de execuție deținută în baza contractului individual de muncă.
De altfel, aceeași interpretare în sensul că însuși angajatorul a avut în vedere la data încheierii contractului de mandat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului în temeiul prevederilor legale mai sus menționate, rezultă și din prevederile art. 11.2 alin. 2 din Contractul de mandat încheiat între părți sub nr. 17/16.10.2008, care prevede expres că "în cazul mandatarului numit dintre salariații societății în conformitate cu prevederile art. 1371alin. 3 din Legea nr. 31/1990, la încetarea prezentului contract, cu excepția cazurilor menționate la art. 11.2 alin. 1, persoana care a avut contractul de muncă suspendat își reia relațiile contractuale de muncă cu societatea."
Mai mult, chiar dacă s-ar considera că și în lipsa emiterii unei decizii privind încetarea de drept a contractului individual de muncă la data de 16.10.2008, Contractul Individual de munca nr. 1447/16.07.2007 încheiat intre contestator si angajator așa cum a fost modificat prin Actul adițional din data de 01.10.2008 a încetat de drept, datorita unei cauze legale de încetare, dispozițiile art. V din nr.OUG 82/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr.31/1990 producându-și efectele de drept, în virtutea legii și fiind de drept opozabile tuturor de la data intrării in vigoare a actului normativ și că ulterior datei de 16.10.2008 și până la data de 17.02.2009, singurele raporturi juridice existente intre intimată si contestatoare au fost cele reglementate prin contractul de mandat încheiat in data de 16.10.2008, Tribunalul a constatat însă, că și în situația în care contractul individual de muncă al contestatorului ar fi fost supus acestui mod de încetare, angajatorul avea obligația emiterii unui act prin care constată intervenită cauza de încetare de drept a contractului individual de muncă al salariatului pe care să o comunice salariatului în cauză, acesta având dreptul de a contesta în instanță actul angajatorului în măsura în care consideră că nu îi este aplicabilă cauza de încetare de drept
O asemenea decizie nu a fost emisă de angajator nici la data pretinsei intervenții a cauzei de încetare de drept a contractului de muncă al contestatorului și nici ulterior până la data emiterii deciziei nr. 37 de încetare a contractului individual de muncă la data de 17.02.2009.
Reținând faptul că la data de 17.02.2009, între părți există un contract individual de muncă pendinte, nr.1447/16.07.2007 încheiat intre contestator si angajator așa cum a fost modificat prin Actul adițional din data de 01.10.2008 reluat ca urmare a încetării cauzei de suspendare de drept și întrucât executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul legalității și principiul stabilității în muncă, ceea ce presupune că modificarea și încetarea lui pot interveni numai în condițiile prevăzute de, aceasta reglementând clar modurile și cazurile în care încetarea contractului poate interveni, motivele, condițiile, procedura efectele si controlul acestei încetări, tribunalul urmează să analizeze legalitatea deciziei de încetare unilaterală a acestui contract individual de muncă, contestată în prezenta cauză, respectiv a Deciziei nr. 37/17.02.2009, emisă de intimată.
Decizia nr. 37/17.02.2009 emisă de intimată este nelegală și netemeinică, fiind întocmită de angajator atât cu nerespectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege pentru existența sa valabilă cât și în lipsă de temei legal.
Astfel, decizia nr. 37/17.02.2009 emisă de intimată, are următoarea formulare: începând cu data de 17.02.2009 încetează suspendarea contractului individual de muncă al domnului, ca urmare a încetării contractului de mandat nr. 17/16.10.2008, prin revocarea mandatului, cât și, la art. 2 din acest act se dispune încetarea contractului individual de muncă, în baza art. 9 punctul 9.1 litera b) coroborat cu dispozițiile art. 11.2 alin. 1 si alin. 2 din contractul de mandat nr. 17/16.10.2008, avându-se în vedere Hotărârea nr. 6 din 17.02.2009 a Consiliul de Administrație și înștiințarea Consiliului de administrație nr. 9900/2237/17.02.2009.
Un prim argument vizează, așa cum am subliniat aplicarea principiului legalității încetării contractului individual de muncă, ceea ce presupune că modurile, cazurile, modalitățile și procedura în care o asemenea încetare poate interveni sunt expres si limitativ prevăzute de si sunt edictate sub sancțiunea nulității, în caz de nerespectare a oricăror acestor condiții la încetarea contractului de muncă.
Astfel, potrivit prevederilor art. 55 litera c) din codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a voinței unilaterale a uneia din părți, în cazurile si în condițiile prevăzute limitativ de.
Modalitatea încetării contractului individual de muncă al salariatului prin revocarea mandatului comercial încredințat pentru o funcție de conducere, alta decât cea pentru care părțile au încheiat un contract individual de muncă a cărui executare a fost reluată după încetarea cauzei de suspendare ce și-a produs efectele pe durata mandatului, nu este prevăzută de printre cazurile limitative care pot duce la încetarea acestuia prin act unilateral al angajatorului si nici ca o cauză de încetare de drept a acestui contract individual de muncă, contravenind principiului legalității mai sus menționat, orice decizie a angajatorului emisă în acest scop fiind lovită de nulitate pentru lipsa temeiului de drept al încetării contractului, respectiv pentru nereglementarea legală a acestei modalități sau cauze de încetare.
Or, decizia contestată nu numai că nu prevede în conținutul său motivul de drept în temeiul căruia s-a decis încetarea contractului individual de muncă (înțelegând prin aceasta norma legală care prevede și deci reglementează cauza de încetarea a contractului individual de muncă al salariatului), însă din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă nici dacă această încetare ar fi intervenit de drept sau ca urmare a intervenirii unor motive care țin sau după caz nu țin de persoana salariatului dintre cele prevăzute de lege, decizia contestată menționând ca și temei al încetării prevederile art. 9 punctul 9.1 litera b) coroborat cu dispozițiile art. 11.2 alin. 1 si alin. 2 din contractul de mandat nr. 17/16.10.2008, prevederi ce se referă la încetarea contractului de mandat prin revocarea mandatarului din calitatea de director prin Hotărârea Consiliului de Administrație, pentru motive ce țin de neexecutarea/executarea defectuoasă a contractului si la clauza prevăzută la art. 11.2 alin. 2 din Contractul de mandat, care prevede ca și "impediment convențional" la reluarea la încetarea contractului de mandat a raporturilor contractuale de muncă suspendate, "cazul mandatarului numit dintre salariații societății în conformitate cu prevederile art. 1371alin. 3 din Legea nr. 31/1990, dacă încetarea a intervenit ca urmare a revocării mandatului de către Consiliul de administrație".
Este evident că existența în contractul de mandat comercial a unei clauze privind o posibilă încetarea a contractului individual de muncă al salariatului pentru motive ce țin de neexecutarea/executarea defectuoasă a contractului de mandat comercial, respectiv pentru motive ce nu au nici o legătură cu postul ocupat de salariat în baza contractului individual de muncă și nici cu atribuțiile acestuia nu poate duce la încetarea contractului individual de muncă după încetarea suspendării dispuse în temeiul art. 137 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, întrucât, pe de o parte, existenta unei prevederi contractuale nu echivalează cu existenta unui temei de drept, aceasta cu atât mai mult cu cât nici o prevedere legală nu permite societății să procedeze la refuzul reluării raporturilor de muncă în baza contractului de muncă suspendat, în caz de revocare a contractului de mandat comercial la inițiativa societății, iar semnarea de către salariat a unei asemenea convenții și inserarea unei asemenea clauze de încetare a contractului de muncă al salariatului într-un act exterior contractului individual de muncă nu poate fi opusă salariatului, întrucât, la încheierea contractului și ulterior, salariatul nu poate renunța la drepturile ce îi sunt recunoscute prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi fiind lovită de nulitate (art. 38 din codul muncii ), astfel încât, o asemenea clauză care ar permite angajatorului să dispună încetarea contractului de muncă prin simplul fapt al revocării contractului de mandat comercial și care ar avea ca efect nu numai revocarea mandatarului din funcția de conducere încredințată dar și încetarea calității de salariat într-o altă funcție, deținută în baza unui contract individual de muncă, ar echivala cu încălcarea dreptului recunoscut de lege salariatului și anume acela ca încetarea unilaterală a contractului său individual de muncă să aibă loc numai în cazurile si în condițiile prevăzute limitativ de și numai cu respectarea procedurii în care o asemenea încetare poate interveni
Angajatorul nu poate dispune pe de o parte încetarea contractului individual de muncă al salariatului în baza unor clauze cuprinse într-un contract având o altă natură juridică și pentru motive ce nu țin de executarea contractului individual de muncă, clauzele încheiate de părți cu privire la executarea contractului individual de muncă neputând contraveni drepturilor salariatului stabilite prin acte normative (art.11 din codul muncii ).
Drepturile și obligațiile cuprinse în actele normative care au caracter de ordine publică nu pot fi încălcate la încheierea contractului de muncă sau a actelor adiționale la acesta spre a crea salariatului un statut defavorabil față de minimul stabilit prin lege.
Așadar, în acest context, chiar dacă salariatul în cunoștință de cauză sau nu și-ar exprima acordul privitor la inserarea într-un contract exterior contractului de muncă (având o altă natură juridică și o altă reglementare) a unei clauze prin care s-ar permite angajatorului să procedeze la refuzul reluării raporturilor de muncă suspendate, pe motive ce țin de executarea contractului de mandat, această clauză urmează a fi lovită de nulitate, fiind "o tranzacție prin care salariatul renunță la drepturile sale recunoscute de lege" dintre cele la care se referă art. 38 din codul muncii, fiind o clauză prin care se încalcă dreptul salariatului la încetarea contractului său individual de muncă numai în cazurile si în condițiile limitativ prevăzute de lege și în condițiile în care numai convențiile legal asumate au putere de lege în raporturile contractuale de muncă, Tribunalul a constatat că angajatorul a instituit în realitate o clauză de încetare a contractului individual de muncă nereglementată legal și care, ca atare, nu poate produce efectul încetării contractului de muncă al contestatorului.
Tribunalul nu a putut reține explicațiile ulterioare ale intimatei în sensul că decizia contestată ar avea ca temei de drept prevederile art. V din nr.OUG 82/2007, referitoare la încetarea de drept a contractului individual de muncă al salariatului mult anterior emiterii acesteia, respectiv la data de 16.10.2008, întrucât o asemenea susținere contravine chiar conținutului deciziei contestate, care prevede o altă dată a încetării contractului individual de muncă, respectiv data de 17.02.2008 cât și o altă situație și motivație de fapt astfel încât, față de prevederile art. 77 din codul muncii, ce interzic angajatorului în caz de conflict de muncă să invoce direct în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere, Tribunalul a dat eficiență cu prioritate, mențiunilor din cuprinsul deciziei emise de angajator iar nu susținerilor acestuia făcute direct în contestația formulată împotriva acesteia decizii, iar pe de altă parte, această explicație a conținutului decizie contestate nu poate fi primită întrucât prevederile art. V din nr.OUG 82/2007 nu pot fi aplicate decât situației coexistenței unui contract individual de muncă al unui director al societății comerciale pe acțiuni contract de muncă încheiat pentru îndeplinirea mandatului de director, căruia i s-au delegat concomitent atribuții de conducere a societății prin încheierea unui contract de mandat, situație de fapt neaplicabilă speței.
Cum decizia contestată este lipsită de temei legal fiind emisă înafara cazurilor, situațiilor și cu respectarea condițiilor limitativ prevăzute de lege, în vederea unei situații de fapt care însă nu corespunde vreunei cauze legale de încetare a contractului individual de muncă, Tribunalul a fost pus imposibilitate de a face alte verificări cu privire la legalitatea sau temeinicia deciziei contestate, toate actele angajatorului prin care se pune capăt contractelor individuale de muncă ale salariaților trebuind să se subordoneze principiului legalității ce guvernează cu strictețe aceste acte, neputând fi opusă unui salariat o decizie care nu cuprinde nici un temei de drept ca și cauză a încetării contractului individual de muncă, iar lipsa de rigoare în emiterea unor acte de încetare a unor contracte de muncă nu poate profita angajatorului în culpă în detrimentul salariaților săi, care trebuie protejați împotriva oricăror acte arbitrare și cu caracter echivoc ale angajatorului.
Față de cele mai sus reținute Tribunalul a constatat că decizia nr. 37/17.02.2009 emisă de intimată este nelegală urmând a fi desființată, pentru lipsa temeiului de drept al încetării contractului individual de muncă al contestatorului și față de lipsa motivelor de fapt constând în menționarea situației reglementate de lege care duce la incidența cazului de încetare, fiind dată înafara cazurilor și condițiilor în care prevede încetarea contractului individual de muncă.
Având în vedere cele mai sus reținute din care rezultă nerespectarea condițiilor de fond și de formă ale deciziei de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului ce determină caracterul nelegal și netemeinic al acesteia, tribunalul, urmează să admită contestația, să anuleze decizia contestată și la solicitarea reclamantului să repună părțile în situația anterioară, în sensul reintegrării acestuia în funcția și postul anterior deținute emiterii deciziei, respectiv aceea de consilier de specialitate, potrivit prevederilor actului adițional din data de 01.10.2008, încheiat la contractul individual de muncă nr. 1447/16.07.2007 și obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata^ începând cu data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reintegrare.
Cu privire la repunerea în situația anterioară, tribunalul a constatat că postul și funcția în care va fi reintegrat contestatorul este aceea de consilier de specialitate, potrivit prevederilor actului adițional din data de 01.10.2008, încheiat la contractul individual de muncă nr. 1447/16.07.2007, întrucât acesta nu a deținut funcția de director al societății în baza contractului individual de muncă, iar potrivit prevederilor legale o asemenea funcție în cadrul societății de acțiuni poate fi ocupată numai pe baza unui contract de mandat comercial, atâta vreme cât pentru această funcție este necesară delegarea unor atribuții de conducere a societății de către Consiliul de Administrație.
Astfel, potrivit art. 143 alin. 1 din Legea nr.31/1990 Consiliul de administrație poate delega conducerea societății unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general.
Directorii pot fi numiți dintre administratori sau din afara consiliului de administrație (alin.2). Alineatul 5 al textului arată că "în înțelesul prezentei legi, director al societății pe acțiuni este numai acea persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, în conformitate cu alin.(V).
Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societății, este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societății pe acțiuni.
Tribunalul a retinut si dispozitiile art.1432alin.(4), art.152.
Întrucât unul dintre efectele constatării nulității deciziilor îl constituie repunerea partilor in situația anterioara, iar contestatorul a solicitat reintegrarea, instanța a obligat angajatorul sa-i acorde toate drepturile de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat. Cum instanța a dispus reintegrarea, pe cale de consecința contestatorul va beneficia si de dreptul de a i se considera vechime in munca perioada cuprinsa intre data desfacerii contractului de muncă si data reintegrării efective, întrucât salariatul, ca urmare a anulării concedierii trebuie sa fie pus in situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului: recăpătarea statutului de salariat, funcția si postul, locul de munca, primește drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate cu titlu de despăgubiri, perioada in discuție constituie vechime in munca si stagiu de cotizare in sistemul asigurărilor sociale de stat.
Cu privire la capătul de cerere referitor la modificările intervenite la clasa de salarizare contestatorul Tribunalul a reținut ca la data de 01.10.2008 între contestator, în calitate de salariat și - -, în calitate de angajator, a fost încheiat Actul adițional la Contractul individual de munca nr. 1447, prin care au fost convenite modificări ale salariului de baza lunar brut, urmând ca salariatul să beneficieze de grila de salarizare corespunzătoare clasei 42.
Carnetul de munca anexat în fotocopie nu cuprinde modificările intrate in vigoare la data de 01.10.2008, astfel ca mențiunile actuale prevăd un salariu de baza brut corespunzător clasei 40, cum de altfel recunoaște și pârâta.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munca, acest document este un act oficial prin care se dovedește, printre altele, și retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, cu modificările și completările ulterioare "Angajatorii sunt obligați să depună la inspectoratele teritoriale de muncă la care se păstrează și se completează carnetele de muncă ale salariaților: a) actele privind executarea, suspendarea, modificarea si încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de 5 zile de la perfectarea acestora.
Față de faptul că prin Actul adițional încheiat la data de 01.10.2008 la Contractul individual de munca nr. 1447 au fost convenite modificări ale salariului de bază lunar brut, urmând ca salariatul să beneficieze de grila de salarizare corespunzătoare clasei 42 și prin urmare a dus la modificarea unui element al raportului de muncă, respectiv salariul, instanța va obliga pârâtul să efectueze mențiunile corespunzătoare acestui drept în carnetul de muncă al reclamantului, în temeiul art. 6 din acest act normative potrivit căruia, modificările intervenite în executarea contractului de munca, după întocmirea carnetului de munca, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
În privința capătului de cerere referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând prejudiciul produs asupra onoarei și reputației profesionale și asupra imaginii create în instituție, tribunalul a constatat că daunele solicitate cu acest titlu, se încadrează în categoria prejudiciului personal nepatrimonial, aflându-ne pe tărâmul solicitării reparării unui prejudiciu de imagine și a unei suferințe psihice, respectiv a reparării unui prejudiciu moral.
Față de cele mai sus reținute, Tribunalul a reținut că în cazul de față instanța are a se pronunța numai cu privire la existența unui prejudiciu de imagine și personal nepatrimonial suferit de reclamant în directă legătură cu emiterea deciziei de încetare a contractului său individual de muncă, la întinderea acestui prejudiciu și la existența unei fapte ilicite cauzatoare a prejudiciului reclamat.
Or, acordarea unor daune morale în cazul dat este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, prejudiciu a cărui întindere, de o anumită gravitate, să fie probată, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii încetării unilaterale a contractului său individual de muncă, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar susținerea reclamantului în sensul lezării imaginii cât și a existenței unor consecințe negative pe planul raporturilor sociale și profesionale, chiar plauzibile în astfel de situații, nu pot fi primite de Tribunal, în condițiile în care, cu privire la existența și întinderea prejudiciului acestuia îi revenea sarcina probării acestor aspecte, nefiind suficientă simpla argumentare a lor situație în care, reținând că reclamantului îi revenea sarcina probării acestor aspecte (nefiind probate susținerile referitoare la insecuritatea financiara a contestatorului precum si a familiei sale, existența în derulare a unor contracte de credit bancar, etc).
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - - înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a -VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că sentința civila nr.5848 pronunțata în ședința publica din 01.09.2009 de către Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Munca și Asigurări Sociale este nelegala pentru următoarele considerente: cu privire la dispoziția data de catre instanța de a reintegra contestatorul-intimat in funcția deținuta anterior suspendării contractului individual de munca recurenta a precizat faptul ca instanța nu a ținut cont de obiectul cererii de chemare în judecata formulata de catre contestator si a acordat acestuia ceea ce nu a solicitat.
Recurenta a menționat faptul ca prin cererea de chemare in judecata contestatorul a solicitat anularea deciziei nr.37/17.02.2009 emisa de catre - si reintegrarea acestuia in "funcția si postul deținute la momentul emiterii deciziei contestate" respectiv in funcția de director marketing si comunicare deoarece la data emiterii deciziei a ocupat aceasta funcție.
Recurenta solicită instanței să constate că prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.6 din 17.02.2009 contractul de mandat nr. 17/16.10.2009 a încetat pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin contract de mandatar respectiv de catre d-ul.
Potrivit adagiului latin "nemo auditor propriam turpitudinem allegans" (nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale propria sa culpa), recurenta solicită instanței să constate că d-ul nu avea cum sa fie reintegrat in funcția de director deținuta anterior emiterii deciziei 37/16.10.2009, si in consecința acest capăt de cere trebuia respins de catre instanța de fond.
Mai mult decât atât recurenta a învederat instanței ca pe rolul Tribunalului București - Secția Comerciala a fost înregistrată cererea de chemare in judecata formulata de catre d-ul prin care a solicitat ca instanța sa analizeze măsura dispusa prin Hotărârea nr.6/17.02.2009 emisa de Consiliul de Administrație si in consecința a solicitat Tribunalului București obligarea societății recurente la daune interese. În ședința publica din 08.10.2009, Tribunalul Bucureștia respins aceasta cerere ce a făcut obiectul dosarului nr-, ca neîntemeiata.
Totodată recurenta a precizat faptul că dl a fost invitat prin adresa nr.9900/1575/23.09.2009 de catre societatea recurentă pentru a fi pusa in executare sentința civila pronunțata de catre instanța de fond in conformitate cu dispozițiile art.278 pct.1 din Codul d e procedura civila, însă pana in prezent d-ul nu s-a prezentat la sediul societății cu documentele necesare pentru reintegrarea pe postul deținut, așa cum a dispus instanța prin sentința civila mai sus menționata.
În mod greșit Tribunalul Bucureștia solicitat obligarea societății
recurente la înregistrarea in cartea de munca a modificărilor intervenite la
data de 01.10.2008 privind clasa de salarizare 42 prevăzuta in actul
adițional la contractul individual de munca nr. 1447/01.10.2008, deși la
data pronunțării acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
În acest recurenta solicită instanței să constate că prin adresa nr.9900/6652/23.09.2009, emisa de către la data de 05.05.2009 și depusa la dosarul de fond intimatul-contestator s-a prezentat la sediul societății recurente unde s-au efectuat cuvenitele corecții față de omisiunea făcuta in carnetul de munca astfel încât la data de 14.05.2009, acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea societății
recurente la plata unor despăgubiri egale cu drepturile salariale
indexate, majorate si reactualizate recurenta solicită instanței să constate ca in mod greșit instanța de fond a reținut ca societatea are obligația de a achita contestatorului aceste sume începând cu data de 17.02.2009.
Recurenta a precizat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că d-ul pentru perioada 17.02.2009 - 17.03.2009 a fost remunerat conform cu dispozițiile art.9 pct.9.2. din contractul de mandat nr. 17/2008 și în conformitate cu Hotărârea nr.6 emisă de către -.
Față de aceasta situație în cazul în care societatea recurentă ar achita contestatorului drepturile salariale începând cu data de 17.02.2009 ar achita de doua ori retribuția pentru perioada 17.02.2009-17.03.2009 și pe cale de consecința recurenta consideră că instanța de fond avea obligația de a acorda despăgubiri începând cu data 17.03.2009.
Intimatul nu a formulat intampinare.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Recurenta a criticat hotararea instantei de fond sub mai multe aspecte ce se pot incadra in motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila si care privesc in principal solutionarea cererii de reintegrare, a cererii de inregistrare in carnetul de munca a modificarilor intervenite in data de 1.10.2008 si plata despagubirilor.
In ceea ce priveste primul motiv de recurs, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect si exhaustiv situatia de fapt, drept pentru care nu vor mai fi reluate toate aspectele faptice existente la momentul emiterii deciziei contestate.
Constatand ca decizia de concediere este nula, in baza art.78 codul muncii, Tribunalul in mod corect a dispus repunerea partilor in situatia anterioara prin plata unor despagubiri egale cu drepturile salariale si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii, precum si prin reintegrarea acestuia in postul si functia detinute anterior concedierii.
Sub acest ultim aspect, prin incheierea din sedinta publica de la 12.11.2009, instanta de fond a dispus indreptarea erorii materiale din cuprinsul sentintei recurate in sensul ca reintegrarea s-a dispus in functia si postul detinut anterior in baza contractului individual de munca, respectiv consilier de specialitate.
Prin cererea introductiva, contestatorul a solicitat reintegrarea in functia si postul de la momentul emiterii deciziei contestate si, potrivit actelor depuse la dosar, acesta indeplinea functia de consilier de specialitate in baza contractului Individual de munca nr.1447/16.07.2007, modificat prin actul adițional din data de 01.11.2007.
Suspendarea contractului individual de munca in baza caruia detinea functia mentionata, a incetat prin chiar decizia contestata, astfel incat aceasta era functia pe care salariatul o indeplinea la data concedierii si pe care trebuia dispusa reintegrarea ca urmare a anularii deciziei de concediere, instanta de fond analizand corect acest capat de cerere si pronuntandu-se in consecinta.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei in sensul ca s-a acordat ceea ce nu s-a solicitat, deoarece instanta a fost sesizata cu cererea de reintegrare, pe care a solutionat-o legal si temeinic. Tribunalul nu se putea pronunta in sensul reintegrarii in postul de director si a motivat acest aspect, aratand ca acesta era detinut in baza unui raport juridic de drept comercial(contractul de mandat), ce nu a facut obiectul analizei in acest dosar si care depasea competenta instantei de litigii de munca.
Avand in vedere aceste aspecte, Curtea constata fara relevanta in cauza sustinerile recurentei sub aspectul incetarii contractului de mandat si imposibilitatii reintegrarii in functia de director detinuta in baza acestui contract.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect obligarea recurentei la înregistrarea in cartea de munca a modificărilor intervenite la
data de 01.10.2008 privind clasa de salarizare 42 prevăzuta in actul
adițional la contractul individual de munca nr. 1447/01.10.2008, Curtea nu poate retine sustinerile in sensul ca la data pronunțării acest capăt de cerere rămasese fără obiect.
Recurenta a aratat că prin adresa nr.9900/6652/23.09.2009, emisa de către la data de 05.05.2009 și depusa la dosarul de fond intimatul-contestator s-a prezentat la sediul societății recurente unde s-au efectuat cuvenitele corecții față de omisiunea făcuta in carnetul de munca, astfel încât la data de 14.05.2009 acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Analizand inscrisurile invocate, Curtea constata ca in copia carnetului de munca existenta in dosarul de fond nu exista mentiunea de la pozitia 35, referitoare la actul aditional din 1.10.2008. Recurenta avea sarcina probei, in baza art.287 codul muncii, astfel incat aceasta trebuia sa depuna la dosar dovezi in privinta executarii acestei obligatii, dar, din actele dosarului de fond, nu rezulta ca la data pronuntarii exista efectuata mentiunea.
Mai mult, prin adresa nr.9900/6652/05.05.2009, emisa de către A, societatea a solicitat intimatului-contestator sa se prezinte la sediul sau pentru efectuarea mentiunilor, dar aceasta nu dovedeste ca inscrierea s-a facut anterior pronuntarii sentintei de fond. In carnetul de munca nu este consemnata data efectuarii mentiunii de la pozitia 35, ci doar data de la care a intervenit modificarea contractului de munca.
Pentru toate aceste, Curtea va inlatura sustinerile recurentei, constatand nefondat si acest motiv de recurs, hotararea fiind legala si temeinica sub aspectul obligarii recurentei la înregistrarea in cartea de munca a modificărilor intervenite la data de 01.10.2008 privind clasa de salarizare 42 prevăzuta in actul adițional la contractul individual de munca nr. 1447/01.10.2008.
In ceea ce priveste cel de-al treilea motiv de recurs, Curtea retine ca in mod corect Tribunalul a dispus plata catre intimatul-contestator a despagubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data desfacerii contractului individual de muncă, 17.02.2009 și până la reintegrarea efectivă.
Recurenta invoca faptul ca prin aceasta s-ar achita de doua ori drepturile aferente perioadei 17.02.2009-17.03.2009, deoarece pentru acest interval, intimatul-contestator a fost remunerat conform cu dispozițiile art.9 pct.9.2. din contractul de mandat nr. 17/2008 și în conformitate cu Hotărârea nr.6 emisă de către -.
Plata despagubirilor stabilite de instanta este un efect al nulitatii deciziei de concediere, reprezentand o concretizare a principiuluirestitutio in integrum. Doar cuntumul despagubirilor este stabilit, potrivit art.78 codul muncii, la nivelul drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la concediere pana la efectiva reintegrare.
In concluzie, natura juridica a sumelor stabilite cu acest titlu este diferita de cea primita de catre intimat in baza art.9 pct.9.2. din contractul de mandat nr. 17/2008 și în conformitate cu Hotărârea nr.6 emisă de către -, motiv pentru care nu se poate vorbi de o imbogatire fara justa cauza sau de o plata nedatorata.
Astfel, prin sentinta, pentru perioada ce cuprinde si intervalul 17.02.2009-17.03.2009, instanta a stabilit plata unei despagubiri, ca urmare a anularii deciziei de concediere nelegale, in baza raspunderii civile contractuale stabilite in cadrul unui raport juridic de dreptul muncii.
Suma primita de intimat in baza contractului de mandat si a Hotărârii nr.6 emisă de către -, are un alt titlu si a fost datorata in baza unui raport juridic de drept comercial, la baza caruia sta contractul de mandat comercial.
de toate aceste considerente, Curtea constata ca hotararea instantei de fond este temeinica si legala, motiv pentru care, de dispozitiile art.312 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
In temeiul art.274 Cod procedura civila, constatand culpa procesuala a recurentei, Curtea va dispune obligarea acesteia si la plata cheltuielilor de judecata, reprezentand onorariul de avocat potrivit chitantei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.5848/01.09.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9259/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Obligă recurenta la 3570 lei, cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./12.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 322/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2860/2009. Curtea... → |
|---|
