Contestație decizie de concediere. Decizia 6099/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4538/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6099/
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 2053 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 32412/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 29.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 2053/11.03.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția prematurității și s-a respins ca prematur formulată acțiunea prin care contestatorul solicitat anularea deciziei nr. 937/30.07.2008 prin care intimata Universitatea i-a desfăcut contractul individual de muncă.
Contestatorul a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- motivul pentru care instanța a admis excepția prematurității constă în faptul că autorul contestației a sesizat Consiliul de cu privire la sancționarea disciplinară, reținându-se că în cauză s-ar aplica principiul "electa una non datur recursus ad alteram";
- cu alte cuvinte, contestatorul are dreptul de a opta pentru sesizarea a uneia dintre două instanțe deopotrivă competente, însă nu are dreptul de a se adresa ambelor în același timp;
- în speță nu se aplică principiul la care a făcut trimitere instanța deoarece: 1) contestatorul nu a sesizat deopotrivă două instanțe de judecată, fiind vorba de sesizarea unui colegiu de onoare și de o instanță judecătorească; 2) hotărârile colegiului nu sunt hotărâri judecătorești; 3) nu există interdicție legală de a uza de ambele căi pentru contestarea deciziei de concediere;
- colegiul de onoare al Ministerului Educației nu este un organ administrativ-jurisdicțional;
- competența de soluționare a unui astfel de organ vizează acte administrative, însă decizia contestată nu face parte dintr-o asemenea categorie de acte, fiind un act de concediere emis în baza raporturilor de muncă dintre părți;
- actele emise de colegiu nu reprezintă hotărâri judecătorești, așa încât nu se pune problema unor contradicții în cazul în care instanța sesizată dă o altfel de soluție;
- nu există interdicție legală de a uzita de ambele căi de contestare;
- art. 122 din Legea nr. 128/1997 nu poate fi interpretat în sensul că ar institui o instanță specială pentru a rezolva contestațiile adresate colegiului de onoare;
- trimiterea la colegiile de onoare este un demers care poate fi făcut sau nu de către persoana nemulțumită, neținând loc de sesizarea instanței de judecată;
- orice interpretare a art. 122 în alt sens ar face ca dispozițiile acestuia să fie neconstituționale, încălcând prevederile art. 21 și 125 din Constituție, dar și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului;
- dacă s-ar aștepta să fie pronunțată o hotărâre de către colegiul de onoare s-ar depăși termenul imperativ stabilit prin art. 283 lit. a din Codul Muncii;
- dacă s-ar interpreta textele aplicabile contestării deciziei de concediere conform tezei pârâtei, s-ar ajunge la situația existentă sub imperiul art. 175 din vechiul Cod al, text legal declarat neconstituțional prin mai multe decizii ale Curții Constituționale.
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1, 3 și 5. proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în speță și a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. ce permite examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a reținut că jurisdicția specială prevăzută de art. 122 alineatul 3 din Legea nr. 128/1997 - text în baza căruia recurentul s-a adresat Colegiului de cu contestație împotriva deciziei nr. 937/30.07.2008, prin care intimata i-a desfăcut contractul individual de muncă - este facultativă, dar că odată ce salariatul sancționat a decis ca mai înainte de sesizarea instanței să urmeze această procedură, trebuie ca autorul contestației să aștepte mai întâi soluția Colegiului de pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii.
Totodată, a apreciat că nu este admisibil ca salariatul să poată uza simultan de ambele căi de atac prevăzute de lege împotriva deciziei amintite a intimatei (cea prevăzută de art. 122 din Legea nr. 128/1997 și cea la care face referire art. 281-283 din Codul Muncii ), întrucât ar însemna să se încalce principiul "electa una non datur recursus ad alteram", potrivit căruia în cazurile prevăzute de lege, unei persoane i se recunoaște posibilitatea de a opta pentru sesizarea a două instanțe competente deopotrivă să rezolve cererea, nu și dreptul de a se adresa ambelor în același timp.
Pe baza acestor considerente, prima instanță a admis excepția prematurității și a respins ca atare acțiunea formulată de recurentul-contestator, neintrând în cercetarea fondului cauzei.
Această soluție este greșită, bazându-se pe o eronată interpretare și aplicare a dispozițiilor legale relevante în speță.
Chiar dacă este adevărat că anterior declanșării prezentului proces, recurentul-contestator a uzat de procedura prevăzută de art. 122 din Legea nr. 128/1997, adresându-se Colegiului de al Ministerului Educației și Cercetării cu contestație împotriva deciziei intimatei, aceasta nu înseamnă că el nu avea dreptul de a sesiza instanța judecătorească competentă în materia conflictelor de muncă pentru a obține desființarea aceleiași decizii și că procedând astfel ar fi încălcat principiul exprimat în adagiul latin "electa una non datur recursus ad alteram".
Interdicția prevăzută de acest principiu trebuie să aibă consacrare legală expresă, așa cum se întâmplă în domeniul procesual penal, unde se regăsește o aplicațiune specifică și concretă a acestei reguli, sens în care sunt prevederile art. 19. proc. pen. text ce instituie și uzanța cunoscută în doctrina și jurisprudență prin formularea "penalul ține în loc civilul".
Art. 122 din Legea nr. 128/1997 nu interzice recurentului să acționeze în justiție pe calea procedurii prevăzută în materia dreptului muncii (dimpotrivă, alineatul 5 al aceluiași articol prevede chiar că "dreptul persoanei sancționate de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat"), cu atât mai mult cu cât el contestă o decizie prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.
Or, date fiind prevederile art. 283 lit. b din Codul Muncii, într-o asemenea situație salariatul trebuie să formuleze contestația în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei. Acest termen legal are caracter imperativ, depășirea sa având ca efect pierderea (stingerea) dreptului de a depune contestația, cu toate consecințele de rigoare decurgând de aici.
Indiferent de natura sa juridică (termen de decădere sau de prescripție), el nu poate fi considerat că ar fi susceptibil de întrerupere sau suspendare urmare a împrejurării că recurentul-contestator are pe rolul Colegiului de al contestația formulată în condițiile prevăzute de art. 122 din Legea nr. 128/1997, deoarece o astfel de situație nu constituie cauză de suspendare ori întrerupere a termenului de decădere în sensul art. 103. proc. civ. ori a termenului de prescripție în sensul art. 13, respectiv 16 din Decretul nr. 167/1958.
În plus, s-ar putea vorbi despre nerespectarea regulii "electa una non datur recursus ad alteram" doar dacă cele două căi de atac împotriva deciziei intimatei, aflate concomitent la îndemâna recurentului, erau de competența unor instanțe judecătorești. Însă, Colegiul de al Ministerului Educației și Cercetării nu face parte din sistemul instanțelor de judecată, astfel că și din această perspectivă soluția Tribunalului d e admitere a excepției prematurității apare ca fiind nelegală.
Cum prin acest mod de rezolvare a pricinii, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului litigiului dintre părți, devin incidente prevederile art. art. 312 alineatul 5. proc. civ. impunându-se admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 2053 din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 32412/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./20.11.2009.
Jud. fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3370/2009. Curtea... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
