Contestație decizie de concediere. Decizia 6318/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6318
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2009, privind recursul declarat de intimata SC SRL C, împotriva sentinței civile nr.964/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de
ședință din data de 10.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art. 260.pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.11.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 964 de la 16 martie 2009 admis în parte, contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SRL
A dispus anularea deciziei nr. 1/26.05.2008 și a constatat că raporturile de muncă încheiate între reclamantă și pârât au încetat prin demisie la data de 14.11.2007.
A obligat pârâta să-i emită o adeverință reclamantei din care să rezulte perioada lucrată la aceasta și salariul primit.
A obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale aferente a 14 zile din luna 2007 și a concediului de odihnă neefectuat până la această dată.
A respins celelalte capete de cerere și a obligat pârâta, în parte către reclamantă la 100 cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 45608/24.10.2006, a fost angajată ca farmacist la SC SRL C până la data de 12.11.2007, când prin cererea înregistrată la 14.11.2007, și-a dat demisia din funcția avută.
Prin decizia nr. 1/26.05.2008, pârâtei i-a încetat contractul individual de muncă disciplinar, decizie care i-a comunicat-o la data de 30.05.2008 pe considerentul că după expirarea a 90 zile de concediu fără plată nu s-a mai prezentat la serviciu.
Prin cererea înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă D sub nr. 26744/22.05.2008, a sesizat despre refuzul nejustificat al pârâtei de a înceta raporturi de muncă, de a-i emite adeverința cu perioada lucrată și salariul.
Din actele depuse la dosar, rezultă că s-a adresat conducerii societății pârâte pentru a emite decizie de încetare a raporturilor de muncă ca urmare a cererii de demisie
Prin adresa din 14.04.2008, pârâta SC SRL Cac onvocat-o pe reclamantă pentru cercetarea disciplinară, iar pentru împrejurarea că nu s-a prezentat a fost încheiat procesul-verbal din 07.05.2008.
În ședința Consiliului de administrație din 17.03.2008, reclamanta a fost înlocuită din funcția de farmacist șef, iar despre această înlocuire s-a comunicat și au început demersurile de schimbarea autorizației către organele abilitate.
În adresa din 28.05.2008 emisă de pârâtă către Inspectoratul Teritorial d e Muncă Daf ost făcută mențiunea că s-a încetat disciplinar contratul individual de muncă al lui, iar pentru perioada 2007 - 29 februarie 2008, contractul individual de muncă a fost suspendat - nebeneficiind de drepturi salariale.
Potrivit art. 49 alin. 1 și 2 din Codul muncii, "Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți".
Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
În articolul 54 din Codul muncii (suspendarea prin acordul părților) "Contractul individual de muncă poate fi suspendat prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale".
Din analiza probelor existente la dosar pârâta nu a făcut dovada că reclamanta a solicitat sau a fost de acord cu suspendarea contractului individual de muncă pe perioada celor 90 zile, astfel încât, apărarea acesteia a fost înlăturată.
Dimpotrivă, reclamanta prin actele depuse a făcut dovada că după depunerea cererii de demisie din 12.11.2007, a insistat la conducerea societății să-i înceteze contractul individual de muncă, cerere care însă, nu i-a fost acceptată.
Din aceste considerente, s-a apreciat că în mod greșit pârâta a procedat prin emiterea deciziei nr. 1/26.05.2008 la desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei pe considerentul că aceasta nu s-a prezentat la serviciu după expirarea celor 90 zile.
Instanța nu a reținut că nulitatea deciziei de sancționare s-au datorat nerespectării cerințelor înscrise în art. 267 și 268 alin. 2 din Codul muncii, așa cum a susținut în motivarea acțiunii reclamanta, întrucât nu au fost constatate asemenea încălcări, însă a apreciat că decizia a fost emisă pentru a nu rezolva cererea formulată de aceasta privind încetarea raporturilor de muncă prin demisie.
Pentru primul capăt de cerere s-a admis contestația, s-a anulat decizie mai sus menționată și s-a constatat că raporturile de muncă între părți au încetat la 14.11.2007, termenul de preaviz nefiind necesar în condițiile în acre angajatorul datorează drepturi salariale.
De asemenea, instanța având în vedere poziția procesuală a pârâtei a obligat-o să-i emită o adeverință reclamantei din care să rezulte perioada lucrată și salariul primit pentru evidențierea acestor date în carnetul său de muncă.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea drepturilor salariale, s-a constatat că cererea acesteia este parțial întemeiată, întrucât numai pentru 14 zile din luna 2007 și pentru concediul de odihnă neefectuat pârâtă, prin actele depuse nu a făcut dovada plății.
Cererea a fost respinsă în ceea ce privește luna octombrie 2007, întrucât din statul de plată depus, rezultă că reclamanta a primit salariul, semnând pe acest act.
Au fost respinse, însă, capetele de cerere privind acordarea daunelor cominatorii și în ceea ce privește daunele morale cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenței acestui prejudiciu în patrimoniul său prin nici un mijloc de probă.
În baza art. 276 Cod pr.civilă, pârâta a fost obligată în parte, către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța a încălcat principiul disponibilității depășind atributele puterii judecătorești, deoarece contestatoarea a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei, iar instanța a admis contestația chiar dacă nu au existat motive de nulitate absolută fără ca, contestatoarea să-și fi precizat contestația.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză numai era necesar preavizul, deoarece angajatorul datora drepturi bănești conform art. 79 Codul muncii angajatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu și-a îndeplinit obligații asumate prin contractul individual de muncă.
Cum plata salariului se făcea în luna următoare celei lucrate, în mod greșit instanța de fond a reținut că angajatorul datora drepturi bănești pe perioada 1-14.11.2007.
A mai arătat recurenta că salariata avea funcția de farmacist șef, astfel că în conformitate cu dispoz. art. 79 Codul muncii trebuia să stea în preaviz 30 de zile calendaristice, lucru pe care nu l-a făcut. De asemenea, aceasta nu s-a prezentat la serviciu pentru a clarifica situația juridică și a preda gestiunea, așa cum a fost informată prin adresa nr.4 din 19.11.2007.
Situația reală este, în opinia recurentei, aceea că după ce contestatoarea a depus trei cereri de demisie, începând cu 6.11.2007 - 14.11.2007, s-a convenit cu aceasta acordarea concediului fără plată de 90 de zile cu condiția ca între timp să-și rezolve problemele și să se prezinte la serviciu să ceară fie încetarea contractului, fie demisia.
Contestatoarea nu a respectat această înțelegere.
O altă critică a vizat faptul că în mod greșit a fost obligată la emiterea adeverinței din care să rezulte perioada lucrată și salariul primit, deoarece intimata a depus la ITM D toate documentele necesare în acest sens.
Analizând recursul formulat se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta - intimată a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, reținând refuzul nejustificat al acesteia de a se prezenta la serviciu după expirarea celor 90 de zile de concediu fără plată. Aceasta în condițiile în care contestatoarea formulase anterior în data de 14.11.2007 o cerere de demisie precedată de alte cereri de demisie formulate în aceeași lună, așa cum recunoaște chiar recurenta în cererea de recurs.
Critica recurentei în sensul că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității depășind atributele puterii judecătorești, deoarece nu a respins contestația nefiind motive de nulitate absolută este nefondată. Din contestația formulată reiese că s-a solicitat, de către contestatoare, constatarea nulității absolute a deciziei de concediere ca fiind netemeinică, nelegală și abuzivă. Motivele invocate de către contestatoare potrivit prevederilor Codului muncii nu sunt motive de nulitate absolută, ci sunt motive de anulare a deciziei respective, iar faptul că aceasta a solicitat constatarea nulității absolute și nu anularea deciziei nu constituie motiv de nelegalitate al sentinței judecătorul nefiind ținut de caracterizarea pe care o dă partea cererii de chemare în judecată.
Nu este întemeiată nici critica recurentei cu privire la termenul de preaviz.
Potrivit art. 79 Codul muncii - prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă după îndeplinirea unui termen de preaviz.
Potrivit alin.8 al acestui articol salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Așa cum recunoaște însăși recurenta prin cererea de recurs contestatoarea-intimată a formulat mai multe cereri de demisie începând cu 6.11.2007 - 14.11.2007, cereri pe care recurenta nu le-a înregistrat și nu le-a luat în considerație, încălcându-și prin aceasta obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
În aceste condiții numai era nevoie de termenul de preaviz urmare a ultimei cereri de demisie formulată de către contestatoare.
De altfel, nerespectarea termenului de preaviz de către angajat nu conduce la anularea voinței unilaterală acestuia de a înceta contractul individual de muncă, ci dă dreptul angajatorului de a pretinde eventuale despăgubiri cauzate de nerespectarea acelui termen de preaviz.
Faptul că drepturile salariale urmau să-i fie plătite contestatoarei în luna următoare celei în care a lucrat, nu are relevanță, această regulă fiind valabilă în situația în care raporturile de muncă ar fi continuat, ori în speță raporturile de muncă încetau odată cu cererea de preaviz.
Cât privește critica vizând faptul că în mod greșit a fost obligată să emită o adeverință reclamantei din care să rezulte perioada lucrată și salariul primit, nici această critică nu este întemeiată, contestatoarea având dreptul la eliberarea unei asemenea adeverințe care să țină cont de realitatea stabilită prin sentința pronunțată, actele depuse de către recurentă la ITM D reflectând o altă realitate cu privire la perioada lucrată de către contestatoare și salariul aferent.
Pentru considerentele expuse constatând că sentința atacată este legală și temeinică în baza art. 312 Cod pr.civilă recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata SC SRL C, împotriva sentinței civile nr. 964/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
19.11.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 5257/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 56/2009. Curtea de... → |
|---|
