Contestație decizie de concediere. Decizia 6379/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4259/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR. 6379R
Ședința publică de la 9 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta - -, împotriva sentinței civile nr.2961/08.04.2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ( FOSTĂ ), având ca obiect - contestație decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 02.11.2009 și respectiv pentru data de 09.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2961/8.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea precizată și completată, formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata, ca neîntemeiată.
Prima instanța a reținut ca, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.2125/17.05.2007, contestatoarea a fost angajata intimatei din data de 02.05.2007, îndeplinind funcția de economist.
Prin decizia nr.28/29.08.2008 emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.
Tribunalul București, analizând decizia contestată sub aspectul legalității, a reținut că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 74 alin.1 din Codul muncii, în sensul că decizia este motivată și prevede durata preavizului.
Si sub aspectul temeiniciei, decizia contestată a fost dispusă din cauza dificultăților economice ale societății, desființarea locului de muncă fiind efectivă și având o cauză reală și serioasă.
Se motivează că, potrivit contului de profit și pierderi (fila 8) din data de 30.09.2008, intimata a înregistrat pierderi în perioada 30.09.2007 - 30.09.2008, situație înregistrată și în anul 2006, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 96 din dosar, iar la 30.06.208, profitul înregistrat este 0 (fila 99).
Faptul că societatea intimată s-a confruntat cu dificultăți economice rezultă și din raportul Consiliului de administrație privind activitatea desfășurată în semestrul 1/2008 (fila 108), împrejurare față de care prima instanța constată existența acestora în raport de care s-a procedat la desființarea locului de muncă al contestatoarei.
Intimata a făcut astfel dovada existenței unei cauze reale și serioase a măsurii concedierii contestatoarei.
Totodată, prima instanța reține că măsura concedierii a fost și efectivă, așa cum rezultă din organigramele și statul de funcțiuni depuse la dosar (pagina 50-53).
Contestatoarea, prin cererea de chemare în judecată a solicitat și anularea deciziei interne nr.25/01.08.2008. Referitor la această decizie, se apreciază că este o decizie internă a intimatei prin care explică mai detaliat preavizul nr.9/01.08.2008. De altfel, prin emiterea deciziei nr.28/29.08.2008, prin care se dispune încetarea contractului individual de muncă, începând cu data de 28.08.2008, data expirării preavizului, confirmă prezumția că decizia nr.25/01.08.2008, reprezintă detalierea preavizului.
Contestatoarea a susținut în ședința publică din 25.03.2009 că decizia de concediere a fost semnată de o persoană care nu avea această competență. Din materialul probator administrat în cauză prima instanța reține că deciziile contestate au fost semnate de directorul general al societății, care este și președintele consiliului de administrație, calitate ce-i conferă dreptul de a angaja și concedia personalul societății.
Totodată, intimata și-a schimbat denumirea, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare emis de ONRC - seria B nr.- - din 06.11.2008, denumirea actuală fiind SC SA, cu același sediu, prima instanța constatând că intimata SA B este succesoarea SC SA
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, recurenta-reclamantă Casa de Pensii a Municipiului B si recurenta-reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
Instanța de fond a pasit la soluționarea cauzei, admițând un probatoriu sumar, respectiv doar înscrisuri, respingând probele solicitate de contestatoare, fara a intra astfel in cercetarea fondului. Sub acest aspect, se arata ca instanța de fond a respins proba testimoniala solicitata in dovedirea adevăratelor motive ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere din partea președintelui consiliului de administrație, dl. G, respectiv ca decizia a fost emisa având la baza animozități personale intre acesta si recurenta, nefiind vorba de o cauza reala si serioasa in ceea ce privește decizia societății privind desfacerea contractului de munca, fiind singurul disponibilizat in cadrul restructurării ce se susține ca a avut loc la societate. Întrucât prin proba solicitata se avea in vedere reliefarea unei anumite situații ce a condus la emiterea deciziilor de concediere, aceasta situație nu putea fi dovedita decât cu martori.
De asemenea, pentru a verifica caracterul real si serios al acestei disponibilizări, de susținerile paratei privind restructurarea la care a fost supusa societatea, instanța de fond nu ar fi trebuit sa respingă proba solicitata respectiv emiterea unei adrese către Serviciul Teritorial d e munca prin care se solicita comunicarea situației disponibilizărilor de personal intervenite in societate in perioada mai 2008 septembrie 2008.
In condițiile in care instanța de fond a respins probele solicitate, pe aspectele anterior învederate, nu a intrat in cercetarea fondului, motiv pentru care se solicit admiterea recursului si casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea administrării de probe noi.
In mod greșit instanța de fond retine ca fiind temeinica si legala decizia contestata, motivata de dificultățile economice ale societății, având in vedere pierderile înregistrate in decursul anilor 2006-2008. Referitor la aceasta perioada, in cadrul aceluiași context economic recurenta a fost angajata. Prin așa-numita reorganizare fictiva, in societate nu a avut loc decât o singura disponibilizare. Instanța, pentru a verifica caracterul real si serios al acestei disponibilizări nu ar fi trebuit sa respingă proba solicitata, respectiv emiterea unei adrese către Serviciul Teritorial d e Munca. In nicio societate cu o cifra de afaceri asa cum este intimata si cu o atare situație economica nu se poate reorganiza disponibilizand un singur salariat. Decizia emisa - respectiv decizia nr. 25/01.08.2008, nu este motivata in sensul ca societatea ar suferi o reorganizare, singurul temei precizat in decizie fiind schimbarea denumirii societății.
Aceste lipsuri sunt datorate caracterului urgent pe care directorul societății l-a avut in vedere privind disponibilizarea recurentei. Cu totul nemaintalnit, pe parcursul procesului, se emite o alta decizie, decizie "ticluita" de avocați, astfel incat sa poată corecta greșelile deciziei emise si, de asemenea, sa-i ajute la soluționarea favorabila a acestei cauze. Prima instanța retine in mod greșit si părtinitor ca aceasta decizie nu ar avea decât menirea de a explica mai detaliat preavizul nr. 9/01.08.2008.
In mod greșit, instanța nu ia in considerare faptul ca nu exista nici o motivare plauzibila in sensul reorganizării societății ca urmare a dificultăților economice apărute, dat fiind faptul ca desființarea postului are loc in mod premeditat, in sensul ca volumul de munca prestat a fost preluat de către o societate ce prestează servicii de contabilitate, suma plătită acesteia fiind de câteva ori mai mare decât salariul pe care primit.
Conform art. 13.1 din actul constitutiv al societății, Adunarea generala a acționarilor reprezintă organul suprem de conducere al societății, care hotărăște asupra activității acesteia si asupra politicii economice, comerciale si financiare. In baza art. 17.4 din actul Constitutiv al societății, angajarea si concedierea personalului societății nu este posibil decât cu hotărârea Consiliului de administrație (art. 17.4).
In speța de, nu a existat o astfel de hotărâre, iar instanța trece si de aceasta data cu vederea aspectul, considerând ca directorul societății fiind si președintele Consiliului de administrație, avea aceasta competenta.
In spiritul legii si al prevederilor actului constitutiv, directorul societății avea aceasta competenta, de a restructura societatea, doar cu hotărârea Consiliului de administrație, consiliu care era format din trei administratori, deciziile privind desfacerea contractului de munca fiind nelegale/nestatutare si sub acest aspect.
(fostă B. ) a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Se menționează ca, în urma schimbării obiectului de activitate, Consiliul de administrație a analizat și a corelat noile activități ale societății cu necesarul de personal, precum și cu situația financiară a societății, în condițiile în care a înregistrat pierderi în perioada 2006-2008. Astfel, în cadrul ședinței din data de 26.02.2008 Consiliul de administrație a dezbătut problema restructurării personalului societății și a concluzionat că o parte a personalului va fi disponibilizată în conformitate cu prevederile Codului muncii, pe motivul reorganizării activității societății și a dificultăților financiare, așa cum rezultă din procesul-verbal nr. 04/26.02.2008.
In acest context, s-au emis documentele contestate de recurenta-contestatoare, respectiv preavizul nr. 9/01.08.2008 ("preavizul"), decizia internă nr. 25/01.08.2008 ("decizia internă") și decizia de concediere nr. 28/29.08.2008 ("decizia de concediere"), conform cărora s-a decis încetarea contractului individual de muncă al recurentei-contestatoare în temeiul art. 65 din Codul muncii, începând cu data de 28.08.2008, cu acordarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare din data de 01.08.2008.
Prin contestația formulată și depusă inițial la Judecătoria Sector 5, iar apoi declinată la Tribunalul București, recurenta - contestatoare a solicitat "anularea deciziei privind desfacerea contractului individual de muncă; reintegrarea în funcția anterioară; plata drepturilor salariate până la data reintegrării în funcție, daune în cuantum de 10.000 RON."
Prin recursul formulat, recurenta-contestatoare susține că sentința civilă nr. 2961/08.04.2009 este nelegală și netemeinică și solicită în principal casarea cu trimitere, spre rejudecare, aceleiași instanțe, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației și a anulării deciziei interne și a deciziei de concediere, cu consecința reintegrării în funcția anterioară și a plății drepturilor salariale până la data reintegrării.
Se considera că sentința recurată este temeinică și legală și că nu există niciun motiv pentru admiterea recursului si casarea/modificarea hotărârii atacate.
In mod netemeinic și nelegal consideră recurenta - contestatoare că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului și că față de acest motiv sentința recurată ar trebui casată, iar cauza trimisă spre rejudecare. Principalul argument al recurentei în acest caz este acela că instanța de fond a respins proba cu martori și cererea acesteia privind emiterea unei adrese către Serviciul Teritorial d e Muncă.
Or, așa cum se arată și în doctrină, cazurile în care instanța nu cercetează fondul sunt următoarele: a) când instanța pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale; b) când instanța omite să se pronunțe asupra unei cereri; c) când instanța dă altceva decât s-a cerut.
Faptul că instanța de fond nu a admis toate probele propuse de recurenta-contestatoare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de necercetare a fondului enumerate mai sus. Mai mult, instanța are deplina libertate de a admite doar acele probe pe care le consideră ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 81 și 82 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conform cărora casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situațiile prevăzute expres și limitativ în art. 81 alin. 2 lit. a) si b) cazuri neaplicabile în speța de față) și având în vedere și faptul că nu ne încadrăm în niciunul dintre cazurile de necercetare a fondului, nu există niciun temei legal pentru a casa hotărârea și a trimite cauza spre rejudecare.
Contractul individual de muncă al recurentei - contestatoare a încetat în temeiul art. 65 din Codul muncii, conform căruia: "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unui sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".
Prin urmare, așa cum s-a reținut și în doctrină și în practica instanțelor, instanța sesizată cu o cerere de anulare a măsurii desfacerii contractului de muncă, în baza art. 65 din Codul muncii, nu poate verifica decât două elemente: (i) dacă desființarea locului de muncă a fost efectivă și (ii) dacă desființarea locului de muncă a avut o cauză reală și serioasă.
Doctrina și jurisprudența recunosc în unanimitate că desființarea locului de muncă este efectivă, dacă din compararea organigramei și a statului de funcții anterioare concedierii, cu cele ulterioare, rezultă că postul respectiv a fost suprimat din structura angajatorului. Or, așa cum reiese din organigramele și statele de funcții atașate și așa cum corect a reținut și instanța de fond, desființarea postului recurentei - contestatoare este efectivă.
Cauza este reală atunci când desființarea are un caracter obiectiv și este serioasă atunci când nu camuflează realitatea. Or, așa cum corect a reținut și instanța de fond, decizia de reorganizare a activității societății a fost determinată de factori obiectivi, derivând din schimbarea obiectului de activitate și din situația financiară dificilă a intimatei.
In mod corect a reținut instanța de fond că potrivit contului de profit și pierderi din data de 30.09.2008, intimata a înregistrat pierderi în perioada 30.09.2007 - 30.09.2008, situație înregistrată și în anul 2006. Aceste dificultăți au impus reorganizarea activității și desființarea unor funcții în cadrul societății. Or, exact aceasta este ipoteza prevăzută de art. 65 din Codul muncii. Mai mult, tocmai dificultățile economice ale societății au impus măsura renunțării la serviciile unui contabil angajat al societății, urmând ca pe viitor societatea să apeleze, în măsura în care necesitățile o vor impune, punctual, prin contracte de colaborare, la serviciile unui contabil.
Prin urmare, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Codul muncii, în sensul că decizia este motivată și cuprinde durata preavizului.
In ceea ce privește anularea deciziei interne, în mod corect instanța de fond a calificat această decizie ca fiind o decizie prin care se explică mai detaliat preavizul și că prin urmare nu există niciun motiv de anulare a acestei decizii.
De asemenea, în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că decizia de concediere a fost semnată de o persoană competentă, respectiv de directorul general al intimatei, care este și președinte al Consiliului de administrație, calități ce îi conferă dreptul de a angaja și a concedia personalul.
In ceea ce privește repunerea părților în situația anterioara, in cauză de față decizia de concediere a fost luată de intimată cu respectarea tuturor prevederilor legale și prin urmare nu se justifică măsura repunerii părților în situația anterioara.
Chiar in ipoteza în care instanța va trece peste aceste apărări și va considera că măsura concedierii a fost nelegală, nu mai este posibilă reintegrarea în funcția deținură anterior de recurenta - contestatoare, deoarece, ca urmare a reorganizării, postul a fost desființat. Singurul efect al reintegrării va fi însă dreptul la șomaj al contestatoarei.
Recurenta - a depus concluzii scrise, arătând ca, potrivit probelor administrate in cauza, recurenta si-a început activitatea la SC SA la 27.04.2007, moment la care a fost încheiat contractul individual de munca nr. 33 pe o durata nedeterminata, fiind încadrata in funcția de economist. Pe toata perioada derulării raporturilor contractuale recurenta a desfășurat o activitate ireproșabila, niciodată conducerea societății nefăcându-i reproșuri in ceea ce privește calitatea prestațiilor.
O dată cu schimbarea conducerii societății a fost instituit un regim preferențial pentru unii dintre salariații companiei, recurenta fiind treptat izolata, iar in final exclusa pe considerente pur formale, motivate in mod contradictoriu. Astfel, prin preavizul nr. 9/01.08.2008, intimata aduce la cunoștința recurentei ca, începând din 01.08.2008, "locul sau de munca se desființează si unitatea nu este in măsura a-i asigura recalificarea sau oferirea unui alt loc de munca."
La 01.08.2008 se emite decizia interna nr. 25 in care directorul general al SC SA, domnul G, decide exclusiv ca începând cu data de 01.08.2008 se desface contractul individual de munca, ca urmare a desființării postului, in temeiul art. 65, 66 si 73 din Codul muncii.
La 29.08.2008 același director general, G, decide încetarea contractului individual de munca nr. 2125/17.05.2007 al recurentei, încadrata in funcția de economist, indicându-se ca temei de drept art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, cu motivația "desființării locului de muncă".
Fiind vorba de o măsura abuziva, fără justificare legala, si acoperire in evidentele societății intimate, recurenta, in acord cu dispozițiile imperative prevăzute de Codul muncii, a atacat decizia de desfacere a contractului de munca, invocând nulitatea acesteia din perspectiva dispozițiilor art. 70 si următoarele din Codul muncii, respectiv: decizie nemotivata; încălcarea dispozițiilor art. 65 si următoarele din Codul muncii, inexistenta unei cauze reale si serioase care sa desființeze locul de munca, pe care recurenta îl ocupa in calitate de economist.
Potrivit art. 74 lit. d din Codul muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa conțină in mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariații urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant.
In situația in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante, acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale si/sau, după caz, capacității de munca stabilita de medicul specializat in medicina muncii.
Deși art. 65 din Codul muncii nu reglementează in sarcina angajatorului aceste obligații de diligenta, din interpretarea a fortiori a art. 64 alin. 1 si 2 precum si in virtutea principiului egalității de tratament si a protecției salariaților împotriva concedierii nelegale, se impune concluzia ca cele doua obligații de diligenta reveneau intimatei si in cazul concedierii contestatoarei recurente pentru un motiv ce nu tine de persoana acesteia.
Or, in speța de, intimata nu a propus contestatoarei un alt loc de munca in unitate, motivând ca nu dispune de locuri de munca vacante compatibile cu pregătirea ei profesionala, dar nici nu a solicitat sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca in vederea redistribuirii acesteia.
Dat fiind faptul ca decizia de desfacere a contractului de munca are caracterul unui act juridic, instanța este obligata sa analizeze măsura in care au fost respectate condițiile de forma si de fond ale unui act juridic, prin raportare la momentul emiterii sale. Or, nerespectarea dispozițiilor legale imperative mai sus citate si poziția echivoca in ceea ce privește cauza desfacerii contractului de munca sunt elemente suficiente in măsura sa atragă nulitatea deciziei de desfacere a contractului de munca.
Instanța de fond a refuzat sa sesizeze, reținând in consecința motivarea confuza a unității intimate, cauza reala ce ar fi determinat decizia de concediere si implicit de desfacere a contractului de munca.
Astfel, prin preavizul nr. 9/01.08.2008, SC SA menționează ca "își reorganizează activitatea, având ca rezultat reducerea unor locuri de munca"; prin decizia interna nr. 25/01.08.2008 se face referire expresa numai la "desființarea postului", prin decizia de concediere nr. 28/29.08.2008 se face vorbire de,desființarea locului de munca ocupat de salariata ca urmare a dificultăților economice înregistrate de societate, ce a necesitat reorganizarea activității si desființarea unor funcții, așa cum rezulta din decizia interna nr. 25/01.08.2008".
Revenind la conținutul deciziei interne nr. 25/01.08.2008, intimata decide desfacerea contractului individual de munca al recurentei, invocând ca temei actul adițional al actului constitutiv nr. 33/2006. Atât prin actul adițional mai sus menționat, cat si prin hotărârile AGA de la 28.10.2009, ora 11 si 28.10.2008 ora 13, nu s-a luat nici o măsura referitoare la reorganizarea societății si nu s-a pus in nici un fel in discuție desființarea unor funcții sau posturi ca urmare a dificultăților economice înregistrate de societate sau ca efect al reorganizării activității acesteia.
Din nefericire, instanța de fond ignora atât cerințele imperative ale Codului muncii, aferente concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, cat si probele materiale existente la dosar.
Făcând trimitere la dificultățile economice ale societății, prezentate doar formal in cauza, instanța apreciază ca desființarea locului de munca este efectiva având o cauza reala si serioasa, ce justifica concedierea recurentei.
De asemenea, prima instanța da eficienta maxima organigramelor depuse de intimata la dosar, organigrame care au doar o valoare scriptica, fara acoperire legala (nefiind datate, stampilate si semnate, asa cum cer rigorile unui act oficial).
Preluând in totalitate apărările intimatei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre evident nelegala, superficiala, incalcand dispozițiile art. 261 pct. 5 din pr.civ. care impun oricărui judecător obligația de a motiva in fapt si in drept convingerile ce au stat la baza admiterii sau respingerii unei acțiuni.
de activul societății intimate si de cifra de afaceri uzitata, profitul scriptic evidențiat in contabilitate ridica mari semne de intrebare, chiar daca in prezent criza economica afectează toate domeniile de activitate.
Asa cum rezulta din actul constitutiv al societății, domeniul principal al acesteia il reprezintă dezvoltarea si promovarea imobiliara. De asemenea din evidentele financiar contabile ale societății rezulta ca cea mai mare parte a veniturilor acesteia provin din chirii imobiliare, iar diversitatea operațiunilor comerciale demonstrează o putere economica financiara superioara, ce reclama o activitate contabila de excepție.
Intr-un asemenea context, e greu de crezut ca societatea intimata se poate lipsi de un contabil specializat, păstrând in schimb la "resurse umane" un sef de birou, dar si un inspector, la "protecție mediu" un inspector, doi electricieni, macaragii, muncitori, doi funcționari administrativi etc. uzând de servicii contabile in viitor numai "in măsura in care necesitățile o vor impune, punctual, prin contracte de colaborare, la serviciile unui contabil."
Realitatea este (si instanța de fond putea sa verifice acest lucru in condițiile in care ar fi admis suplimentarea probatoriului prin emiterea unei adrese către serviciul teritorial d e munca) ca dorința conducerii intimatei a vizat excluderea recurentei, in favoarea unei societăți contabile ale cărei servicii sunt substanțial mai scumpe decât veniturile acordate cu titlu de salariu numitei.
In raport de cele mai sus menționate, instanța de recurs urmează a constata ca decizia recurata este nelegala, întrucât intimata nu a făcut dovada impusa de lege si anume ca desființarea locului de munca a fost efectiva si are la origine o cauza reala si serioasa.
In termenii art. 65 si următoarele din Codul muncii, desființarea este efectiva atunci când locul de munca este suprimat din structura societății, când nu se mai găsește in organigrama acesteia ori in statul de funcții.
Atât teoria cat si practica rețin in mod constant ca, pentru a se justifica măsura concedierii, trebuie sa se dovedească ca efectiv a avut loc o restrângere sau o reorganizare reala impusa de nevoile societății. In situația in care o parte din atribuțiile salariatului concediat au fost preluate de o persoana juridica specializata, asa cum se întâmpla in cazul de, deci nu au fost retribuite altor salariați si nici nu s-a făcut dovada ca prin aceasta măsura s-au redus conturile societății, instanța de recurs urmează a constata ca desfacerea contractului de munca al recurentei nu a avut la baza o reducere reala de personal si nici nu a fost impusa de nevoile societății, așa cum in mod fals retine prima instanța.
Totodată instanța de control urmează a aprecia ca societății intimate, in calitate de angajator, ii incumba obligația de a dovedi cazurile efective si reale ce au determinat desființarea contractului de munca. In speța de nu exista nicio proba, nicio dovada ca printr-o hotărâre AGA societatea intimata ar fi hotărât cu cvorum legal asupra reducerii efective a personalului, a desființării postului si a concedierii recurentei.
Așa cum s-a arătat deja, hotărârile adunării generale ale SC Real SA (succesor al SC SA) din 28.10.2008 fac vorbire de alta ordine de zi, de alte masuri, care nu au nicio legătura cu dispozițiile din decizia de concediere nr. 28/29.08.2009.
Rămâne inexplicabil de ce măsura desfacerii contractului individual de munca al recurentei face obiectul deopotrivă a unei decizii de concediere si a unei decizii interne fară a se menționa, si mai ales a se explica, diferența de regim juridic a acestora.
Cert este ca normele Codului muncii nu fac distincție intre o decizie interna si o decizie externa, ci pur si simplu vorbește de decizie de concediere, așa cum este descrisa in art. 74 din Codul muncii, respectiv: motivele care determina concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorități; lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate; termenul in care salariații urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant.
Așa cum s-a demonstrat deja, decizia contestata nu respecta cerințele imperative impuse de legiuitor, motiv pentru care instanța, in condițiile in care accepta varianta modificării hotărârii recurate, pe fond urmează a dispune admiterea acțiunii principale, in sensul constatării nulității deciziei de concediere nr. 28/2008 (inclusiv a actelor subsecvente) cu consecința repunerii recurentei in situația anterioara.
nalizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererile de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Decizia nr.28/29.08.2008 privind încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, a fost emisă de intimată în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii si art. 74 alin. 1 din Codul muncii, fiind motivată și prevăzând durata preavizului. Si sub aspectul temeiniciei, prima instanța a reținut corect ca decizia contestată a fost dispusă din cauza dificultăților economice ale societății, desființarea locului de muncă fiind efectivă și având o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă este efectivă, dacă din compararea organigramei și a statului de funcții anterioare concedierii, cu cele ulterioare, rezultă că postul respectiv a fost suprimat din structura angajatorului (filele 50-53). Înscrisurile sunt stampilate (unele dintre ele), respectiv certificate de apărătorii intimatei.
Așa cum reiese din organigramele și statele de funcții atașate și așa cum corect a reținut și instanța de fond, desființarea postului recurentei este efectivă.
Cauza este reală atunci când desființarea are un caracter obiectiv și este serioasă atunci când nu camuflează realitatea. Decizia de reorganizare a activității societății a fost determinată de factori obiectivi, derivând din schimbarea obiectului de activitate și din situația financiară dificilă a subscrisei intimate.
Potrivit contului de profit și pierderi din data de 30.09.2008, intimata a înregistrat pierderi în perioada 30.09.2007 - 30.09.2008, situație înregistrată și în anul 2006. Aceste dificultăți au impus reorganizarea activității și desființarea unor funcții în cadrul societății.
Dificultățile economice ale societății au impus măsura renunțării la serviciile unui contabil angajat al societății.
Nu se poate considera ca nu exista nici o motivare plauzibila in sensul reorganizării societății ca urmare a dificultăților economice apărute, respectiv faptul ca desființarea postului are loc in mod premeditat.
De altfel, nici supoziția recurentei, legate de un conflict cu președintele consiliului de administrație, dl. G, nu se poate retine, prima instanța verificând decizia de concediere in raport de motivarea acesteia.
Ca atare, nu era necesara nici administrarea probei testimoniale, pentru ca motivul invocat nu are legătura cu motivarea deciziei de concediere.
Faptul că societatea intimată s-a confruntat cu dificultăți economice rezultă și din raportul Consiliului de administrație privind activitatea desfășurată în semestrul 1/2008 (fila 108), împrejurare față de care prima instanța a constatat existența acestora în raport de care s-a procedat la desființarea locului de muncă al contestatoarei.
In ce privește anularea deciziei interne nr.25/01.08.2008, s-a retinut corect ca explică mai detaliat preavizul nr.9/01.08.2008 și că nu există niciun motiv de anulare a acestei decizii.
Decizia de concediere a fost semnată de o persoană competentă, respectiv de directorul general al intimatei, care este și președinte al Consiliului de administrație, calități ce îi conferă dreptul de a angaja și a concedia personalul.
Dispozițiile art. 64 alin. 1 si 2 din Codul muncii nu au nici o relevanta in speta de, necreand obligatia intimatei de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca in vederea redistribuirii recurentei, corespunzator pregatirii sale profesionale.
de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312.proc.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare - împotriva sentinței civile nr.2961/8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA (fostă SC SA).
Va respinge, ca nefondată, cererea pentru cheltuieli de judecată, asa cum s-au solicitat prin recurs (fila 3), recurenta nedovedind realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor [CEDO, împotriva Greciei (reparație echitabila) [MC], nr. 31.107/96, 54, CEDO 2000-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare - împotriva sentinței civile nr.2961/8.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA (fostă SC SA).
Respinge ca nefondată cererea pentru cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
29.11.2009
jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1752/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 650/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
