Contestație decizie de concediere. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA - APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII - MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 65
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Trutescu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei litigiu de muncă având ca obiect contestație decizie de concediere
privind recursurile declarate de recurenții și -,- MANAGEMENT " SRL, împotriva sentinței civile nr.1841/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare se prezintă avocat pentru recurentul, lipsă fiind reprezentantul societății recurente.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, prin serviciul de registratură recurenta - - MANAGEMENT SRL a depus la dosar motive de recurs si înscrisuri în susținere, cu duplicat comunicat.
Președintele completului dă citire asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului și modificarea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Susține că în mod greșit prima instanță a respins acordarea cheltuielilor de judecată considerând că acestea nu au fost dovedite.
Arată că la data 13.11.2009, data pronunțării sentinței, a depus la dosar împreună cu notele de concluzii scrise și chitanța reprezentând onorariu avocat.
Solicită admiterea recursului și obligarea pârâtei - - MANAGEMENT SRL la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
În ce privește recursul promovat de - - MANAGEMENT SRL, avocat solicită respingerea ca nefundat.
Susține că potrivit procesului verbal de ședință al cercetării disciplinare aceasta a avut loc la data de 08.05.2009 ora 10.00 iar recurentul a fost convocat pentru data de 07.05.2009.
Consideră emiterea deciziei emisă de angajator ca fiind nulă absolut.
Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată în calea de atac.
Declarându-se dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA - APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-, contestatorul formulat contestație împotriva deciziei nr. 1976/11.05.2009 emisă de "- MANAGEMENT ", solicitând anularea deciziei de desfacere contractului de muncă, reintegrarea pe postul deținut, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu luna februarie 2009 și până la data pronunțării hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că decizia nr. 1976/11.05.2009 este neîntemeiată și nelegală, în primul rând pentru faptul că persoana care semnat decizia nu era abilitată la data emiterii acesteia pentru reprezenta societatea.
Astfel, persoana abilitată să semneze decizie de desfacere contractului de muncă este administratorul societății, ori modificarea actului constitutiv în ceea ce privește numirea noului administrator fost înregistrată la. de pe lână Tribunalul Iași la data de 03.06.2009.
A mai precizat contestatorul că nu fost convocat la sediul societății în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, conform art. 267 alin. 3 Codul Muncii.
În ceea ce privește fondul deciziei, a susținut că s- prezentat la serviciu în vederea realizării sarcinilor de serviciu.
Mai mult decât atât, activitatea sa constat și în deplasări la diverși terți cu care societatea - pârâtă se afla în relații contractuale, efectuând de altfel și plăți în numele și pentru societate.
Deși decizia contestată cuprinde în art. 6 faptul că aceasta poate fi contestată la "instanța judecătorească în raza căreia își are domiciliul salariatul", decizia nu conține explicit mențiunea că instanța competentă este Tribunalul Iași.
Intimata formulat întâmpinare și solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. arătat că în data de 29.04.2009 fost trimisă către contestator adresa nr. 1913, prin care acesta a fost invitat în data de 07.05.2009 ora 9.00, la sediul societății din-,.1, I, pentru a justifica absențele nemotivate și pentru lămurirea unor probleme contabile și de gestiune.
De asemenea, prin notificarea nr. 1915/29.04.2009, fost convocat în data de 07.05.2009, ora 9.00, la sediul societății din str. - -, nr. 6,.1, I, în vederea cercetării prealabile, conform art. 267 Codul Muncii, pentru rezolvarea situației dosarului de personal.
A menționat intimata că această notificare a fost trimisă cu scrisoare recomandată și cu confirmare de primire, dovada de primire fiind semnată de către contestator.
Însă, la data și ora stabilită, acesta nu dat curs solicitării și nici nu făcut dovada imposibilității neprezentării, cercetarea disciplinară fiind împiedicată de către contestator.
Prin sentința civilă nr. 1841/13.11.2009, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de în contradictoriu cu intimata "- MANAGEMENT ", și, în consecință:
A constatat nulitatea absolută deciziei nr. 1976/11.05.2009 emisă de "De Management "
A dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate.
A obligat intimata să-i plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data de 8.05.2009 și până la reintegrarea efectivă.
A respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1976/11.05.2009, "De Management " dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art. 61 lit. Codul Muncii începând cu data de 8.05.2009.
Codul Muncii prevede în art. 267 alin. 1 și 2 că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
Cu adresa nr. 1913/29.04.2009, angajatorul convocat pe salariatul la punctul de lucru în data de 7.05.2009, ora 9.00 pentru justifica absențe nemotivate.
Din înscrisul depus la fila 32 dosar rezultă că angajatul primit adresa societății la aceeași dată la care trebuia să se prezinte la unitate, respectiv 7.05.2009. Cu adresa nr- din 19.10.2009 s- făcut dovada că factorii poștali din cadrul Oficiului Poștal 1 încep distribuirea corespondenței după ora 10,00.
Față de cele menționate s-a reținut că salariatul în mod justificat nu s- prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă, deoarece primit convocarea ulterior orei la care trebuia să se țină această cercetare.
Conform dispozițiilor art. 267(3) Codul Muncii neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2, fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Prin urmare, numai lipsa nejustificată la convocare dă dreptul angajatorului de dispune sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare.
Având în vedere dispozițiile art. 267(1) Codul Muncii, instanța a constatat că decizia nr. 1976/11.05.2009 este nulă absolut.
În temeiul art. 78 Codul Muncii, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost respinsă cererea contestatorului privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, contestatorul a criticat sentința instanței de fond numai sub aspectul respingerii cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Susține recurentul că a depus odată cu concluziile scrise și în original chitanța privind plata onorariului de avocat, astfel încât în mod greșit i-a fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Ca atare, solicită admiterea recursului și obligarea intimatei la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului său, "- MANAGEMENT " consideră că sentința primei instanțe a dat prioritate formalismului, fără a aprecia în mod concret situația de fond supusă judecății.
Astfel, susține recurenta, contestatorului - în calitate de director general și administrator unic al societății - i-au fost cerute explicații cu privire la existența unor abateri grave în administrarea societății cu ocazia Generale ale Acționarilor din 04.03, 30.03 și 22.05.2009, însă acesta a refuzat să aibă o atitudine conciliantă sau de colaborare, în sensul de a se apăra și de a înlătura,acuzațiile" care i se aduceau.
Mai mult, începând cu luna martie 2009, acesta a încetat a se mai prezenta la serviciu, nu a mai răspuns la telefoane sau la alte convocări scrise.
În acest context, consideră recurenta că instanța de fond trebuia să aprecieze în spiritul legii și nu în litera ei dacă poate fi considerată îndeplinită procedura cercetării disciplinare prealabile.
În condițiile în care a refuzat să ia cunoștință despre greșelile care i se impută și de a se apăra în fața acestora, nu se poate interpreta ca lipsă a cercetării disciplinare ori ca motiv obiectiv de a lipsi la această cercetare, întrucât, practic, intimatul-contestator nu a vrut, și nu n-ar fi avut ocazia să se apere.
formalismul legii, intimatul a profitat de circumstanțe și a întors situația în favoarea sa. Susține recurenta că reaua-credință a intimatului rezultă și din faptul că a cerut salariile începând cu luna februarie 2009 și nu cu luna mai 2009, când i-au încetat raporturile de muncă, astfel încât se deduce că și din perspectiva acestuia relațiile de muncă au luat sfârșit anterior emiterii deciziei de concediere.
Mai mult, convocarea la cercetarea disciplinară s-a făcut cu scrisoare recomandată expediată la 29.04.2009, iar faptul că a ajuns la destinatar abia la 07.05.2009 nu înseamnă decât că acesta a refuzat să se prezinte la poștă să o ridice. Ca atare, consideră că ajungerea întârziată la destinatar a convocării se datorează, măcar parțial, și culpei acestuia, astfel încât nu ar trebui să aibă drept consecință anularea unei decizii de concediere atât de fondată.
În plus, în susținerea fondului deciziei de concediere, arată recurenta că intimatul nu a fost un angajat oarecare, care ar putea fi reintegrat fără probleme, ci director general al societății, post care este acordat doar unei persoane de încredere și care poate face față obligațiilor postului, iar în condițiile în care a produs prejudicii de peste 4 miliarde de lei vechi, este în curs de excludere din societate și este subiectul cercetării penale pentru aceste prejudicii, nu poate fi reangajat.
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea contestației.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind.1 Cod proc.civ.
Alăturat recursului au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că doar recursul declarat de contestator este fondat.
Astfel, într-adevăr, odată cu concluziile scrise depuse la instanța de fond la data de 13.11.2009, acesta a anexat în original și chitanța nr. 2508/10.11.2009 (fila 60 dosar fond) prin care face dovada achitării sumei de 1500 lei cu titlu de onorariu avocat în dosarul nr-.
Ca atare, în mod greșit prima instanță a reținut că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este nedovedită și a respins-
Urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.1 și 312 alin.1 Cod proc. civ. să se admită recursul declarat de contestatorul și să se modifice în parte sentința atacată, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorar avocat, în sumă de 1500 lei.
Cât privește recursul declarat de intimata "- MANAGEMENT ", Curtea de Apel constată că este nefondat.
În mod corect a reținut prima instanță, Codul Muncii prevede în art. 267 alin. 1 și 2 că, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. 1 lit. a, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Conform dispozițiilor art. 267(3) Codul Muncii neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 2, fără un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Prin urmare, numai lipsa nejustificată la convocare dă dreptul angajatorului de dispune sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare.
Ori, în speță, cu adresa nr. 1913/29.04.2009, angajatorul convocat pe salariatul la punctul de lucru în data de 7.05.2009, ora 9.00 pentru justifica absențe nemotivate.
Într-adevăr, convocarea a fost depusă la poștă la data de 29.04.2009, însă din înscrisul depus la fila 32 dosar (confirmarea de primire) rezultă că angajatul primit adresa societății la aceeași dată la care trebuia să se prezinte la unitate, respectiv 7.05.2009. Cu adresa nr- din 19.10.2009 s- făcut dovada că factorii poștali din cadrul Oficiului Poștal 1 încep distribuirea corespondenței după ora 10,00.
Nu există nici o dovadă din care să rezulte că angajatul a fost avizat să se prezinte la oficiul poștal pentru a ridica scrisoarea recomandată și că acesta ar fi refuzat.
În atare condiții, corect s-a reținut că salariatul nu s- prezentat în mod justificat la cercetarea disciplinară prealabilă, deoarece primit convocarea ulterior orei la care trebuia să aibă loc această cercetare.
Având în vedere dispozițiile art. 267(1) Codul Muncii, în mod corect instanța de fond a constatat că decizia nr. 1976/11.05.2009 este lovită de nulitate absolută.
Nu se poate pune problema analizării motivelor de recurs ce vizează fondul cauzei, atât timp cât prima instanță s-a pronunțat pe excepția nulității deciziei de concediere.
Fiind vorba de o nulitate absolută, ea nu poate fi acoperită, așa cum susține recurenta-intimată, prin aplicarea unor prezumții. Pentru înlăturarea acesteia, se putea proceda la o nouă convocare a angajatului, pentru o dată ulterioară, și la emiterea deciziei de concediere după ce se avea confirmarea că acesta a primit convocarea la cercetarea prealabilă, indiferent dacă se prezenta sau nu.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.1 Cod proc. civ. va fi respins recursul declarat de intimata "De Management " și vor fi menținute dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 1841/13.11.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de intimata "- MANAGEMENT " I împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
03.02.2010 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Trutescu, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 127/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 5089/2009. Curtea... → |
|---|
