Contestație decizie de concediere. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 65/
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 1131 din data de 9 iulie 2009 și a încheierii de ședință din 7 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 12 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 19 ianuarie 2010, apoi la data de 26 ianuarie 2010.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Constată că prin contestația înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2008, contestatoarea - a solicitat in contradictoriu cu intimata SC SRL B, pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea deciziei de concediere nr.1119/2008 cu obligarea societății la plata salariilor indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, in perioada ce a urmat concedierii sale, repunerea parților in situația anterioara, precum si obligarea societății la plata daunelor morale in cuantum de 20.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1131/M/2009 Tribunalul Brașova respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC - SRL B ca nefondată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, în speță contestatoarea a fost angajata societății intimate din data de 02.12.2002, ocupând funcția de specialist dezvoltare piața.
La data de 23.07.2008, societatea a emis decizia nr.1119 prin care s-a dispus încetarea contractului de munca al contestatoarei ce ocupa funcția de director vânzări, in temeiul art.65 al.1 muncii, ca urmare a desființării locului de munca al salariatei, datorita reorganizării punctului de lucru B, de reducerea numărului de trasee.
Organigrama punctului de lucru B al societății, înainte de luarea măsurii concedierii, cuprindea doua posturi de director vânzări, respectiv pe contestatoare si pe un, fiecare având in subordine cate 4 agenți de vânzări, ce deserveau zone diferite.
Referatul din data de 21.07.2008 întocmit de către directorul de vânzări regionali, cu privire la structura punctului de lucru B, menționează ca cei doi directori vânzări au in subordine fiecare cate doi agenți, contestatoarea 2 agenți retail si 2 agenți KA, iar colegul sau 4 agenți horeca. S-a propus in vederea reducerii cheltuielilor, ca cele doua trasee KA sa treacă in subordinea managerului distribuitor a cărei arie de responsabilitate devenise mai in urma împărțirii a 8 județe din centrul tarii intre aceasta si un alt angajat. In aceste condiții, de reducerea numărului de trasee din subordinea contestatoarei, s-a propus desființarea postului acesteia.
In baza acestui referat s-a decis in unanimitate in adunarea generala a asociaților din 22.07.2008, desființarea postului ocupat de către contestatoare, ulterior fiind emisa decizia de concediere atacata.
Se constata de asemenea ca anterior luării măsurii concedierii, respectiv la data de 16.05.2008, a avut loc, intre societatea intimata si SC SRL, predarea unui număr de 189 clienți, pentru a fi deserviți de către aceasta din urma in calitate de distribuitor. Din anexa la procesul-verbal întocmit s-a reținut ca o parte dintre acești clienți intrau in aria de acoperire a agenților de vânzări din subordinea contestatoarei.
Din organigrama societății - zona centru vânzări - după luarea măsurii concedierii, s-a constatat ca postul ocupat de partea contestatoare a dispărut, pentru B societatea păstrând un singur director de vânzări, cu 6 agenți in subordine retail si horeca. Se constata de asemenea din aceeași organigrama, ca cei 2 agenți de vânzare KA B, aflați anterior in subordinea contestatoarei, au fost trecuți in subordinea managerului distribuitor.
Potrivit dispozițiilor art.65 al.1 muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinata de desființarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia. Condiția de legalitate impusa de lege este ca desființarea locului de munca sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa.
In speța s-a constatat ca aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, desființarea postului este efectiva, locul de munca fiind suprimat din organigrama societarii. De asemenea, cauza concedierii este una serioasa, fiind determinata de necesitatea reducerii cheltuielilor si de modificările intervenite in structura societarii, in vederea eficientizării activității. Referatul întocmit de către directorul general de vânzări si propus spre aprobare adunării generale a acționarilor societății expune modificările intervenite in structura societății, prin preluarea a doi agenți de vânzări din subordinea contestatoarei de către un manager distribuitor, astfel ca nu se mai justifica menținerea unui director de vânzări cu doar 2 agenți in subordine.
de aceste modificări in structura societății, măsura luata apare ca având si caracter serios, fiind impusa de necesitatea îmbunătățirii activității.
Instanța a reținut in consecința ca măsura concedierii dispusa de către societate este una obiectiva, îndeplinind cerințele impuse de art.65 muncii. de aceste considerente, cererea privind anularea deciziei de concediere a fost respinsa ca nefondata, aceeași soluție impunându-se si in privința celorlalte petite ce au caracter subsidiar. Totodată instanța a luat act ca partea intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata in acest dosar.
Împotriva sentinței și a încheierilor de ședință a declarat recurs contestatoarea - invocând prevederile art. 3041și art. 312 alin. 4 Cod procedură civilă, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii recurate în sensul admiterii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanța de fond a reținut greșit că a existat o reducere a numărului de trasee când în realitate, nu s-a redus numărul de agenți de vânzări și nici numărul de clienți existenți înainte de concediere și arondați celor doi directori de vânzări, întrucât cei 189 de clienți predați din cei peste 1000 de clienți, nu pot justifica înjumătățirea activității pârâtei și desființarea unui post de director vânzări. Se arată că, imediat după predarea clienților, colegul contestatoarei (dl. R) a plecat de pe postul de director de vânzări, fiind angajat un nou director (dl. ) ca la aproximativ două luni aceasta să fie concediată.
Din această împrejurare, susține recurenta, se poate observa reaua credință a intimatei, concedierea neavând nici o legătură cu necesitatea reducerii cheltuielilor.
Greșită este și motivarea instanței în sensul că, reducerea numărului de trasee a constat în mutarea a doi agenți Ka din subordinea contestatoarei la dna., întrucât intimata a folosit un artificiu în acest sens, tocmai pentru definitivarea acțiunii de concediere.
Instanța de fond a reținut cauza reală și serioasă a măsurii concedierii, fără a face referire la vreun document sau la vreo probă care să sprijine această convingere, motivând soluția într-un mod arbitrar și nelegal, ignorând două aspecte: faptul că cei 189 de clienți predați au fost recuperați - intimata lărgindu-și portofoliul cu însă 600 de clienți, dovada fiind făcută cu depunerea în probațiune a trei contracte de vânzare cumpărare cu trei dintre clienții predați, invocând în acest sens încălcarea de către intimată a art. 82 din ontractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007 - 2010 și art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii industriei alimentare și tutunului și faptul că înainte de dezbaterile în fond, la punctul de lucru din Baf ost detașat dl., care a preluat activitatea de director de vânzări alături de celălalt director, întrucât sectorul B necesită prezența a doi directori.
Asupra acestor probe instanța de fond nu a manifestat rol activ, ignorând astfel, aspectele reale legate de concedierea recurentei.
De asemenea nu a avut în vedere mecanismul folosit de pârâtă pentru a ascunde necesitatea de a avea doi directori la nivelul zonei B în sensul că, d-lui detașat de la B i se recunoaște oficial calitatea de director de vânzări, iar în locul directorului de vânzări dl. plecat în primăvara anului 2009 se promovează o altă persoană și i se înființează un post nou denumit "supervizor".
O altă critică se referă la faptul că, la ultimul termen de judecată, când au avut loc și dezbaterile în fond, compunerea completului de judecată s-a schimbat, ceea ce nu este legal, în condițiile în care administrarea probelor a fost efectuată în prezența altui membru al completului.
Întreaga motivare a instanței de fond s-a axat în jurul referatului întocmit de directorul de vânzări regional la data de 21.07.2008, înscris considerat ca fiind fabricat, având în vedere că nu a fost înregistrat în ordinea cronologică în registrul intimatei, ca de altfel și tabelul cu clienți predați către SC.
O altă dovadă a faptului că pretinsa reorganizare este pur scriptică o constituie faptul că până la data de 16.06.2008 au existat trei posturi de "director de vânzări": unul ocupat de recurentă, altul de și celălalt de. Acesta din urmă a plecat, iar societatea angajează pe în locul acestuia, schimbă titulatura postului din director de vânzări în specialist de dezvoltare piață și îi păstrează salariul avut de dl..
Ori, dacă se impunea o reducere a posturilor de conducere la nivelul zonei B pentru diminuarea costurilor nu trebuia angajată o altă persoană, ci activitatea trebuia suplinită de directorii de vânzări.
De asemenea, se invocă nulitatea deciziei datată la 23 iulie 2008 și comunicată în august 2008 întrucât a fost comunicată peste termenul de 30 de zile de la data emiterii sale precum și nelegalitatea măsurii concedierii, fiind încălcate prevederile art. 81 și 82 din ontractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010 și art. 78 din ontractul colectiv de muncă la nivelul ramurii alimentare și a tutunului.
Un alt aspect susținut în recurs, este faptul că deși din lista posturilor depusă de intimată rezultă că există un post de director de vânzări la C, acest post nu i-a fost oferit recurentei, intimata neîndeplinindu-și obligația de a-i oferi un loc de muncă și de a se adresa în acest sens Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Cu privire la susținerile intimatei pârâte în sensul că recurenta este asociată la două societăți comerciale, aceasta din urmă arată că aceste două societăți au fost înființate cu mult timp anterior deciziei de concediere și nu a avut calitatea de salariat în cadrul acestora.
Ultima critică se referă la respingerea nelegală a cererii de conexare a prezentului dosar cu dosarul civil nr- ca urmare a contestării deciziei nr. 1129/29.09.2008.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimatul pârât, se solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât în speță a avut loc o desființare reală a locului de muncă datorată reorganizării punctului de lucru din
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs și prin prisma prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În speță, recurenta contestatoare a fost concediată în baza art. 61 alin. 1 Codul muncii prin decizia nr. 1119/23.07.2008 emisă de intimată, ca urmare a desființării locului de muncă datorită reorganizării activității punctului de lucru B determinată de reducerea numărului de trasee, măsură luată în baza Hotărârii Administratorului SC - SRL
Singura persoană îndreptățită să aprecieze asupra oportunității luării măsurii de desființare a locului de muncă al salariatului în cauză, în raport cu dificultățile economice, transformările tehnologice și reorganizarea activității, este angajatorul.
Deși angajatorul are această libertate de apreciere, măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru care, legalitatea măsurii de concediere poate fi cenzurată de instanța de judecată, în sensul dacă, desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.
Prin prisma îndeplinirii acestor condiții, instanța de control va examina legalitatea recursului contestatoarei.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta nu se mai regăsește în organigrama ori în statul de funcții al angajatorului.
Ori, din analiza comparativă a organigramelor societății anterior și ulterior decizie de reorganizare (XI 2007 - V 2008 - fila 138 dosar fond, V 2008 - VII 2008 - fila 140, I 2008 - fila 194, IV 2008 - fila 195, 22VII 2008 - fila 196; 06VII 2009 - fila 29 dosar recurs)
rezultă că postul de director vânzări ocupat de recurentă a fost desființat efectiv începând cu data de 22.07.2008, nemaiexistând în organigramele ulterioare decât postul de director vânzări (din cele 2 posturi a rămas unul singur) ocupat de numitul, iar după schimbarea acestuia din funcție și plecarea în final din societate, începând cu data de 01.04.2009 de numitul.
Promovarea numitului la 01.04.2009 din postul de agent de vânzări în coordonator de vânzări, astfel cum este menționat în carnetul de muncă (fila 122), post denumit în organigrama societății supervizor (), nu maschează existența celui de al doilea post de director vânzări, întrucât, din analiza fișei posturilor rezultă existența unor atribuții diferite pentru S, (fila 33 - 36) și pentru fostul de director vânzări (fila 39 - 42).
Prin urmare, după desființarea postului recurentei, niciodată nu au activat doi directori de vânzări în același timp, postul desființat nu a fost reînființat, iar societatea nu a angajat o altă persoană pe un post identic sau similar, astfel că, a avut loc o desființare efectivă a locului de muncă ocupat de contestatoare.
În cazul dedus judecății, reorganizarea a rezultat din nevoia de eficientizare a activității economice și a reducerii cheltuielilor cu personalul, ca urmare a reducerii numărului de clienți și trasee, astfel că, desființarea postului are o cauză reală, obiectivă și serioasă, fiind dovedită de intimată prin organigramele dinainte și după reorganizare, precum și cea din prezent, pe state de funcții și persoane, referatul de reorganizare și Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor de adoptare a referatului de reorganizare și de desființare a locului de muncă al contestatoarei.
Cât privește oportunitatea reorganizării societății și măsurile luate în acest sens, curtea reține că aceste împrejurări nu pot fi cenzurate de instanță, ele aparținând în exclusivitate angajatorului.
De altfel, justificarea măsurii este cuprinsă pe larg în referatul de reorganizare încheiat la data de 21.07.2008 sub nr. 1580.1(fila 25 dosar fond - vol. II) a cărui neînregistrare cronologică (fila 295 dosar fond - vol. I) nu are nici o înrâurire asupra situației economice a punctului de lucru în zona de centru
Susținerea recurentei că nu a existat o reducere a numărului de trasee și a numărului de clienți este înlăturată de curte pe considerentul că, această situație este dovedită cu procesul verbal de predare-primire nr. 1456.1/16.05.2008 a unui număr de 189 clienți către (fila 98 - 100 dosar fond vol. I), iar din cei 814 clienți rămași alți 125 de clienți au fost desființați/închiși, astfel că portofoliul clienților activi în sfera de activitate a punctului de lucru B s-a redus considerabil, ceea ce a determinat angajatorul să reorganizeze activitatea în zona de centru B, sarcinile contestatoarei fiind redistribuite altei persoane fără a afecta mărirea volumului de muncă în sarcina acelei persoane. De altfel, ca efect al reorganizării au mai fost desființate în cursul lunii iulie 2008 și alte posturi din cadrul societății (fila 46).
Referitor la faptul că numitul numit în postul de specialist dezvoltare piață din 16 iunie 2008 (înainte de concedierea recurentei) avea același salariu ca și contestatoarea, curtea nu poate cenzura politica de dezvoltare a societății, aceasta aparținând angajatorului și de altfel, această persoană nu a fost angajat ulterior luării măsurii concedierii, nefiind angajată pe un post identic sau similar cu cel al contestatoarei.
Critica recurentei referitoare la schimbarea completului de judecată la ultimul termen de judecată când a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei nu afectează legalitatea hotărârii atacate, deoarece această situație determinată de un incident procedural nu se enumără printre motivele de casare și modificare a hotărârii recurate reglementate de art. 304 Cod procedură civilă, precum și pentru faptul că dezbaterea pe fond a cauzei și analiza probelor s-a făcut în fața completului de judecată care a pronunțat hotărârea.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la nulitatea deciziei de concediere ca urmare a comunicării acesteia peste termenul legal de 30 de zile, curtea o înlătură pe considerentul că o asemenea sancțiune este prevăzută expres de Codul muncii numai în cazul concedierii dispusă ca sancțiune disciplinară (art. 268(3) Codul muncii ) și prin urmare, dispozițiile legale menționate nu sunt aplicabile în speță.
Criticile referitoare la pretinsele încălcări ale art. 81 alin. 2 lit. b, art. 82 din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 76 din ontractul colectiv de muncă la nivel de ramură sunt înlăturate de curte pe considerentul că această prevedere, coroborată cu art. 74(1) și 72 (1) și (2) Codul muncii se aplică în cazul concedierilor colective și nu individuale, cum este cazul în speță.
De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 64 Codul muncii referitoare la oferirea unui loc de muncă vacant, întrucât în speță concedierea a avut loc în baza art. 65 Codul muncii și nu în baza temeiurilor legale prevăzute de articolul menționat.
Împrejurarea că recurenta este asociat și administrator la două societăți comerciale, deși a cesionat una dintre ele, iar la alta nu a obținut nici un profit, nu are relevanță în cauză întrucât această situație nu a stat la baza reorganizării activității intimatei.
Ultima critică cu privire la respingerea greșită a cererii de conexare prin încheierea de ședință din 07.07.2009, este înlăturată de curte pentru motivul că, în speță, conexarea nu este de ordine publică și, în consecință nu este imperativă pentru instanță, aceasta având facultatea de a aprecia condițiile și oportunitatea conexității.
Pentru considerentele mai sus reținute, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legale încheierile de ședință și hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea - împotriva sentinței civile nr. 1131/M/09.07.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov precum și împotriva încheierilor de ședință, pe care le menține.
Irevocabilă.
Dată și citită în ședință publică azi, 26 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/25.02.2010
Dact. /26.02.2010
Jud. fond: -
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1004/2010. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 359/2009. Curtea de... → |
|---|
