Contestație decizie de concediere. Decizia 658/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 658
Ședința publică de la 21 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de " " I împotriva sentinței civile nr. 859 din 11.06.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta " " I și avocat - pentru intimatul, lipsă fiind acesta din urmă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Avocat - pentru intimatul depune împuternicire avocațială la dosar și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Avocat pentru recurenta " " I arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru recurenta " " I solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că nu se prevede ca un element obligatoriu mențiunea lipsei locurilor de muncă și că instanța adăugat la lege. Mai arată că la fond nu au fost depuse actele, dar din înscrisurile depuse la instanța de fond rezultă că s-a desființat tot compartiment în care era angajat contestatorul. Fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.
Avocat - pentru intimatul solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1083/99/10.03.2008, contestatorul a chemat în judecată pe intimata "", solicitând constatarea nulității deciziei nr. 23/07.02.2008 emisă de intimată.
În motivarea contestației sale, contestatorul a susținut că a ocupat funcția de șef birou mecano - energetic cu un salariu de bază lunar de 2180 lei. În urma unor discuții cu conducerea societății, a observat că începând cu luna iulie 2007 primit un salariu de numai 1200 lei. Singurul document primit de la societate a fost adresa nr. 1647/02.07.2007 prin care i se aduceau la cunoștință schimbările intervenite în raporturile sale de muncă, respectiv schimbarea din funcția deținută și diminuarea salariului. În acest sens, a formulat o cerere de chemare în judecată, iar prin sentința pronunțată de Tribunalul Iașii s-a admis acțiunea și a fost repus în drepturile salariale.
Contestatorul a mai arătat că, în timpul judecării dosarului nr-, i s-a înmânat "notificarea de preaviz" prin care i s-a adus la cunoștință faptul că i-a încetat contractul individual de muncă. Acest preaviz i-a fost comunicat la data de 18.01.2008, iar raporturile de muncă în conformitate cu acest act urmau să înceteze la data de 09.02.2008. Cu toate acestea, decizia contestată a fost emisă la data de 07.02.2008, deci înainte de data expirării termenului de preaviz. Contestatorul mai învederează că motivul concedierii îl constituie desființarea postului de tehnician, însă postul pe care a fost el angajat este de șef birou mecano - energetic, astfel încât nu putea să fie disponibilizat.
În dovedirea contestației, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. 23/07.02.2008 și a solicitat proba cu acte și interogatoriul intimatei, probe încuviințate de către instanță.
Intimata "" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că în cuprinsul deciziei se menționează faptul că aceasta își produce efectele începând cu data de 09.02.2008. Intimata a mai susținut că reclamantul a îndeplinit funcția de tehnician, care a fost desființată, intervenind astfel concedierea în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii. De asemenea, intimata a precizat că și-a îndeplinit toate obligațiile anterioare și ulterioare încetării raporturilor de muncă, adresându-se AJOFM I în vederea obținerii accesului în mod gratuit la măsurile active de combatere a șomajului, respectând întreaga perioadă de preaviz din 18.01.2008 și achitându-i reclamantului toate drepturile salariale cuvenite până la data de 09.02.2008.
Intimata a mai arătat faptul că desființarea postului ocupat de contestator nu a fost un fapt izolat în cadrul societății, ci o consecință a restrângerii activității, inclusiv funcția de șef birou mecano - energetic fiind desființată ca urmare a restructurării și reorganizării întregului departament.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, documentația ce a stat la baza emiterii deciziei.
Prin sentința civilă nr.859/11.06.2008, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatorul, a anulat decizia nr. 23/07.02.2008 emisă de intimată și a respins cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariatul intimatei "" pe postul de șef birou mecano - energetic, conform actului adițional nr. 87RU/13.01.2006 la contractul individual de muncă.
Din cuprinsul mențiunilor din carnetul de muncă rezultă că, începând cu data de 02.07.2007, contestatorul a ocupat funcția de tehnician în cadrul societății intimate.
Prin decizia nr. 23/07.02.2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 09.02.2008, dată la care expira preavizul de 15 zile lucrătoare, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că încetarea contractului individual de muncă are loc ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de contestator.
Se mai reține de către instanță că potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia". Potrivit alin. 1 al aceluiași articol, desființarea locului de muncă trebuie sa fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții. De asemenea, desființarea are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit disp. art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, prima instanță a reținut că intimata, căreia îi revenea sarcina probei potrivit disp. art. 287 Codul muncii, nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de către contestator. Astfel, s-a reținut că intimata nu a depus la dosarul cauzei organigrame sau state de funcții anterioare și ulterioare concedierii din cuprinsul cărora să rezulte faptul că postul ocupat de către contestator a fost desființat efectiv.
S-a mai reținut de către instanța de fond că, potrivit disp. art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu "lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64". Or, în speță, instanța reține că nici aceste dispoziții legale nu au fost respectate de către unitate. Astfel, în cuprinsul deciziei de concediere nu există nici o mențiune referitoare la existența sau nu a locurilor de muncă vacante din unitate.
Reținând că intimata nu a făcut dovada desființării efective a postului ocupat de către contestator și nici a respectării disp. art. 74 alin. 1 lit. d Codul muncii, instanța a constatat că decizia nr. 23/07.02.2008 este nelegală și netemeinică.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs "" I, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Recurenta susține că a depus la dosar înscrisuri privind desființarea postului contestatorului, respectiv: analiza privind reorganizarea activității, restructurarea restrânsă de posturi, analiză însoțită de organigramă și aprobarea consiliului de administrație, întocmită cu consultarea prealabilă a reprezentanților salariaților.
Se mai arată că societatea nu a avut disponibil nici un loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale a intimatului și l-a informat în această privință pe salariat.
Se mai invocă faptul că, din analiza aprobată de consiliul de administrație, respectiv din organigrama și statul de funcții al societății rezultă în mod clar că desființarea postului este efectivă.
Recurenta mai susține că dispozitivul hotărârii este inform, instanța de fond neprecizând sub ce formă anulează decizia de concediere: ca nefondată, ca tardiv emisă, etc.
În drept, se invocă disp.art.304 pct.5,6,7 și 9 din Cod.proc.civ.
În recurs, "" I depune la dosar înscrisuri.
Analizând motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține că recursul formulat de "" I este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 23/07.02.2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 09.02.2008, dată la care expira preavizul de 15 zile lucrătoare, în temeiul disp. art. 65 alin. 1 Codul muncii. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că încetarea contractului individual de muncă s-a dispus ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de contestator.
Potrivit disp.art.65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În mod corect prima instanță a reținut că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit disp.art.287 din Codul muncii.
În speță, acesta trebuia să dovedească îndeplinirea condițiilor prevăzute în art.65 alin.2 din codul muncii, respectiv că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă și că această măsură a avut o cauză reală și serioasă.
Se reține că aceste condiții nu au fost dovedite de către angajator nici în recurs.
Astfel, înscrisurile depuse la dosar de către recurent la filele nr.17-31 dosar recurs nu fac dovada că desființarea locului de muncă a fost efectivă, organigrama depusă la dosar neavând menționată data întocmirii și nefiind parafată de către societate. Nu a fost dovedită de către societate nici condiția ca desființarea locului de muncă al contestatorului să fie reală și serioasă, măsura luată de societate neavând la bază studii temeinice privind necesitatea suprimării biroului mecano-energetic din structura societății, în raport cu specificul și dimensiunile activităților aprobate pentru anul 2008.
Se mai reține că decizia nr.2/14.01.2008 a Consiliului de administrație al societății și procesul-verbal al ședinței din aceeași dată, care a stat la baza emiterii deciziei, nu cuprind nici o mențiune cu privire la necesitatea desființării biroului mecano-energetic.
Desființarea locului de muncă al contestatorului este nelegală și pentru următoarele motive:
Prin decizia de concediere intimata precizează că încetarea contractului de muncă al contestatorului a avut ca temei desființarea locului de muncă ocupat de către acesta.
Astfel cum rezultă doar din mențiunile efectuate în carnetul de muncă al intimatului (poz.77) și din notificarea de preaviz nr.168/2008, fără a fi încheiat însă în acest sens și un act adițional la a contractul individual de muncă al acestuia, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de către Inspectoratul Județean de Muncă I, la solicitarea primei instanțe, contestatorul ocupa la data concedierii sale funcția de tehnician în cadrul biroului mecano-energetic al societății.
Se reține însă că intimatul, anterior emiterii notificării de preaviz, investise Tribunalul Iași cu soluționarea unei acțiuni, înregistrate sub nr-, privind obligarea societății recurente la plata unor despăgubiri cuvenite în urma modificării unilaterale a funcției îndeplinite, din cea de șef birou mecano-energetic, în cea de tehnician în cadrul aceluiași birou, precum și a diminuării corespunzătoare a salariului aferent.
Această măsură a fost sancționată de către Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.367/05.03.2008, considerându-se că societatea a procedat la modificarea unilaterală a felului muncii și a salariului reclamantului, fără a se face dovada existenței cazurilor și condițiilor prevăzute la art.48 din Codul muncii.
Ulterior, intimatul a investit Tribunalul Iași și cu acțiunea înregistrată sub nr-, având ca obiect anularea deciziei nr.20/26.06.2007(susținând că i-a fost comunicată de către angajator abia în cursul soluționării dosarului nr-), decizie prin care intimata a dispus schimbarea funcției acestuia, începând cu data de 02.07.2007, acesta fiind trecut de pe postul de șef birou mecano - energetic, pe postul de tehnician.
Tribunalul Iași, având în vedere și temeiurile de drept invocate în decizie (art. 48, art. 267 alin. 3 și art. 266 Codul muncii ), a reținut că, prin această decizie, societatea a dispus modificarea felului muncii și a salariului contestatorului, cu titlu de sancțiune disciplinară.
Potrivit disp. art. 48 Codul muncii, angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, cu titlu de sancțiune disciplinară. Aceste dispoziții legale trebuie însă coroborate cu prevederile art. 264 alin. 1 lit. c Codul muncii, prevederi potrivit cărora una dintre sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul o constituie retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile. Astfel, textul de lege prevede ca sancțiune disciplinară retrogradarea din funcție, însă această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă de maxim 60 de zile. Or, Tribunalul Iașia constatat că, prin decizia contestată, angajatorul a modificat unilateral felul muncii contestatorului, cu titlu de sancțiune disciplinară, însă această măsură a fost luată pe perioadă nedeterminată, contrar prevederilor art. 264 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Prin urmare, s-a constatat ca fiind nelegală modificarea unilaterală a contractului de muncă al intimatului din funcția de șef birou mecano-energetic, în cea de tehnician, anulându-se decizia nr.20/26.06.2007 emisă de către ""I, prin sentința civilă nr.1051/11.07.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr.610/07.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași -Secția conflicte de muncă și litigii de asigurări sociale.
Constatarea nelegalității acestei măsuri atrage și nelegalitatea actului subsecvent de concediere a contestatorului pe motivul desființării locului de muncă ocupat de către acesta.
În consecință, nu se poate reține că în cauză ar fi incident motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.9 Cod.proc.civ. prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale aplicabile speței analizate anterior.
În mod eronat prima instanță a reținut că decizia de concediere nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.74 alin.1 lit.d) din Codul muncii, întrucât, astfel cum rezultă chiar din aceste dispoziții, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant sunt aplicabile doar în condițiile art.64 din Codul muncii, respectiv în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art.61 lit.c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit.f) din același cod. În cazul concedierii întemeiate pe disp.art.65 din cod, nu este prevăzută de către legiuitor această obligație.
Se reține că aceasta nu poate atrage însă casarea hotărârii pronunțate de către prima instanță, având în vedere faptul că, fiind investit cu verificarea legalității și temeiniciei concedierii, Tribunalul Iașia analizat întreaga procedură a concedierii, nelimitându-se doar la nulitățile de formă ale deciziei de concediere.
Se mai reține că dispozitivul hotărârii pronunțate de către prima instanță nu cuprinde dispoziții potrivnice, aceasta anulând în mod corect decizia de concediere contestată. Motivele pentru care a fost anulată această decizie se regăsesc în considerentele hotărârii, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.7 Cod. proc.civ. De altfel, în cauză nu s-a invocat tardivitatea emiterii deciziei de concediere, pentru ca prima instanță să fie obligată a se pronunța în legătură cu acest aspect.
Se mai reține că recurenta a invocat, însă nu pot fi reținute în cauză motivele de recurs prevăzute de disp.art.304 pct.5 și 6 din Cod. proc.civ. nefiind încălcate de către prima instanță formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și neacordându-se în cauză mai mult decât s-a cerut.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul formulat de "" I și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de "" I împotriva sentinței civile nr.859/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 17.11.2008;
Jud. fond:- Tribunalul Iași:-;
-.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2055/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 195/2008. Curtea... → |
|---|
