Contestație decizie de concediere. Decizia 6606/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3437/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6606/
Ședința Publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER: - -
*********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr.1424 din data de 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33411/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata "Internațional " - - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata "Internațional " -, prin apărătorul ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 24 dosar recurs, lipsind recurentul-contestator .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, pentru termenul de azi, s-a citat recurentul-contestator cu mențiunea de a face precizări referitor la motivul de recurs privind valabilitatea semnăturii de pe decizia de concediere, respectiv de a preciza dacă înțelege să utilizeze procedura verificării de scripte, obligație procesuală neîndeplinită până la acest termen de judecată.
Se prezintă în ședință publică intimata "Internațional " -, prin avocat, care depune la dosar înscrisuri referitoare la onorariul de avocat și la cheltuielile de judecată, pentru termenul din data de 06.10.2009.
Curtea constată că recurentul nu a depus precizări referitor la motivul de recurs privind valabilitatea semnăturii de pe decizia de concediere, respectiv dacă tăgăduie semnătura de pe acest înscris și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata "Internațional " -, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurentul-contestator, ca nefondat, pentru motivele dezvoltare pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
Solicită cheltuieli de judecată, conform dovezilor existente la dosar, reprezentând cheltuielile de deplasare și onorariul de avocat.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1424 din data de 19.02.2009, pronunțată în dosarul 33411/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata International -
Totodată, a respins cererile în pretenții, ca neîntemeiate și a obligat contestatorul, către intimată, la plata sumei de 2.249 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, conform căruia contestatorul trebuia să desfășoare activitate în cadrul societății intimate, calitate de director, începând cu data de 01.11.2007.
La data de 05.03.2008, angajatorul a emis Decizia nr. 1, prin care a dispus concedierea contestatorului, în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii.
Actul de concediere (decizia sus-menționată) a fost comunicat salariatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Comunicarea actului menționat s-a făcut la data de 16.04.2008, la domiciliul din Germania al acestuia, împrejurare ce rezultă din înscrisul depus la fila 26 din dosarul de fond, care poartă semnătura contestatorului. Domiciliul la care s-a făcut comunicarea este cel menționat de contestator însuși, în Notificarea adresată și comunicată intimatei la data de 14.04.2008, înregistrată la Biroul Executorului judecătoresc.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 74 alin. 1 din Codul, muncii, potrivit cărora revine angajatorului obligația de a comunica salariatului, în scris, decizia de concediere, comunicarea nefiind supusă îndeplinirii altor condiții. Chiar și dacă s-ar admite condiția impusă de dispozițiile art. 268 alin. 4 din Codul muncii, care se referă la concedierea dispusă ca sancțiune disciplinară, ceea ce nu este cazul în speță (dispoziții conform cărora comunicarea deciziei de sancționare se face personal salariatului, cu semnătură de primire, iar în caz de refuz prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta), se constată că norma legală a fost respectată.
Față de cele reținute, pe baza actelor depuse la dosar, instanța a apreciat că actul de concediere a fost comunicat contestatorului la data de 16.04.2008, la domiciliul său, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.09.2008 fiind formulată cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei unilaterale referitoare la încetarea contractului individual de muncă, prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. a) din Codul muncii.
Pentru aceste motive, instanța de fond a respins contestația, reținând că s-a prescris dreptul reclamantului de a pretinde anularea măsurii concedierii dispusă de pârâtă.
Totodată, a apreicat că cererea ce vizează plata despăgubirilor egale cu drepturile bănești ce i se cuvin salariatului începând cu data concedierii și până în prezent are caracter accesoriu, soluția asupra acesteia depinzând de soluția dată cererii de anulare a măsurii concedierii, astfel că și această cerere a fost respinsă.
De asemenea, a reținut că nici cererea privind plata sumei reprezentând prima cuvenită pentru anul 2007 nu este întemeiată, întrucât prevederile art. 42 alin. 1 lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007 - 2010, invocat de titularul cererii, nu instituie obligația angajatorului de a plăti premii, ci stabilește numai în ce pot consta adaosurile la salariu, referindu-se la premii acordate din fondul de premiere, calculate într-o proporție de minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar și cumulat. Potrivit art. 38 alin. 4 din același Contract Colectiv de Muncă, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, care pot fi cele prevăzute în art. 42 alin.1. față de acest aspect, instanța de fond a considerat că rezultă că acordarea acestor adaosuri a fost lăsată la latitudinea partenerilor sociali, care au posibilitatea să reglementeze aceste drepturi pentru salariați, cu prilejul negocierilor colective încheiate la nivelul inferior.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanța a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului Ia acțiune împotriva deciziei de concediere nr. 1/05.03.2008, față de data comunicării acesteia, fără a intra în cercetarea pricinii pe fond, cu privire la concedierea nelegala și la plata salariilor până la reintegrare.
Recurentul-contestator arată că, după cum a susținut și în cererea de chemare în judecată, respectiv în Notele scrise depuse la dosarul cauzei, intimata INTERNATIONAL - nu a făcut dovada comunicării actului de concediere, întrucât simpla atașare la dosar a unui formular de trimitere poștală nu poate face dovada actului comunicat.
Susține că, pe de altă parte, prima instanța a considerat în mod greșit că nu este relevant dacă decizia a ajuns la salariat, apreciind că angajatorul trebuie să procedeze doar la comunicarea actului. Însă, în speță, intimata nu a dovedit ce act a comunicat la data de 16.04.2008. Or, aceasta ar fi putut să trimită un răspuns la Notificarea nr. 157/l0.04.2008, formulată prin executorul judecătoresc.
Mai arată că, pe de altă parte, este cel puțin straniu cum intimata a primit Notificarea prin executorul judecătoresc la data de 14.04.2008, prin care salariatul solicita actul de concediere, iar societatea i-a transmis acestuia documentul în Germania, prin poștă, cu scrisoare recomandată fără urgență, în numai 2 zile, respectiv la data de 16.04.2008.
Contestatorul susține că, în realitate, decizia de concediere nr.1/05.03.2008 nu i-a fost comunicată, fapt ce rezultă și din formularul poștal de la fila 26 din dosarul de fond, unde semnătura descifrabilă aparține contestatorului, aspect ce putea fi verificat de către prima instanță, prin compararea cu semnătura aplicată de către acesta pe contractul individual de muncă aflat la dosar.
Consideră, așadar că în mod greșit prima instanța a reținut că documentul de la fila 26 poartă semnătura reclamantului, de vreme ce pe contractul individual de muncă și pe formularul de preaviz, cu observațiile sale, există o altă semnătura, cât și pe cererea de chemare în judecată există semnătura sa - semnătură indescifrabilă. Precizează că, de asemenea, pe formularul de la fila 26 din dosarul de fond nu există în dreptul semnăturii contestate data la care el ar fi primit documentul. Or, ștampila poștei din orașul nu este suficientă pentru a proba faptul că documentul expediat prin poștă a și fost primit de către destinatar.
Susține că el nu avea nici un motiv să nu conteste decizia în termenul legal, din moment ce a formulat obiecțiuni la preavizul de concediere și a formulat și Notificarea nr. 157/2008, transmisă societății intimate prin executorul judecătoresc, prin care a solicitat să i se comunice decizia de concediere, precum și plata unor drepturi salariale restante.
Pe lângă aceste considerente, recurentul mai solicită instanței de recurs să aibă în vedere că el avea posibilitatea de a-și exercita dreptul de a contesta decizia de concediere numai după ce aceasta îi era comunicată în scris, pentru a cunoaște motivele ce au stat la baza emiterii acestei decizii, nefiind suficient a se considera comunicată decizia prin atașarea la dosar a unei dovezi de trimitere poștală, cât timp nu se probează conținutul trimiterii poștale. Or, deși numai în acest context s-ar fi putut aprecia asupra comunicării actului respectiv, în speță intimata nu a făcut dovada conținutului trimiterii poștei.
Mai arată că, pe de altă parte, numai în contextul semnării de primire, de către salariat, se poate considera că actul a fost comunicat acestuia, dreptul de contestare a actului de concediere aparținându-i exclusiv salariatului și numai în acest context este garantat accesul într-o manieră corectă la justiție, cu atât mai mult fiind aplicabile dispozițiile art. 268 alin. 4 din Codul muncii și în cazul concedierii din alte motive decât din vina salariatului, din moment ce salariatul nu are cunoștință despre motivele care au dus la încetarea raporturilor de muncă.
Față de toate aceste considerente, având în vedere că abia după solicitarea avocatului contestatorului la. S, d-na avocat, abia la data de 15.08.2008 a primit atașat răspunsului deciziei contestate, acțiunea fiind introdusă în termen de 30 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință, prin avocatul său, de actul de concediere și de motivele cuprinse în acesta.
În ceea ce privește cererea accesorie privind plata unor drepturi salariale, recurentul solicită instanței de recurs să constate că prima instanța în mod greșit a considerat că, în speță, intimata nu era obligata să plătească prima pe anul 2007, neluând în considerare că aceasta s-a angajat la plata acesteia și că a și executat parțial angajamentul său, așa cum o dovedesc extrasul de cont din data de 02.02.2008, aflat Ia dosarul primei instanțe privind plăți suplimentare salariului, către contestator, efectuate de intimata la data de 03.12.2007 și la data de 21.12.2007.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 3041și art. 312 Cod proc. civilă.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Prin întâmpinarea formulată (filele 18 - 20 din dosarul de recurs), intimata International - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs. Totodată, a solicitat obligarearecurentului-contestator la plata cheltuielilor de jduecată avansate în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurentul-contestator nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar, în mod generic, dispozițiile art. 3041și art. 312 Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin.3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc.civilă, astfel că va analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că acesta este fondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 Cod proc. civilă, îl va admite ca atare, din următoarele considerente:
Instanța de fond, admițând excepția prescripției dreptului material la acțiune al contestatorului și respingând, în consecință, contestația formulată împotriva deciziei de concediere nr.1/05.03.2008, emisă de intimata International -, practic, a apreciat că această contestație este tardivă.
Curtea observă, însă, că pe dovada de comunicare, aflată la fila 83 din dosarul de fond, nu se regăsește semnătura recurentului-contestator, la rubrica "Semnătura" fiind menționat doar numele în clar al acestuia - "", motiv pentru care apreciază că nu se poate reține că actul de concediere (decizia) i-a fost comunicat salariatului.
Așadar, lipsa semnăturii face dovada faptului cărecurentul-contestator se afla, la momentul formulării contestației, în termenul legal de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. a) din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, potrivit cărora:
"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatoruluireferitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă; -".
Față de acest aspect, Curtea reține că este, în mod evident, greșită soluția instanței de fond, de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune al contestatorului.
Ca urmare, întrucât s-a apreciat eronat asupra unei excepții peremptorii și de ordine publică, fără a fi, însă, judecată pe fond contestația dedusă judecății, Curtea constată că prima instanță a soluționat procesul, pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, alin. 2, alin. 3 și alin. 5 Cod proc. civilă, Curtea va admite recursul și, în consecință, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru judecarea, pe fond, a contestației formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-contestator, împotriva sentinței civile nr. 1424 din data de 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 33411/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata "INTERNATIONAL " -
Casează sentința recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 17.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 5892/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 243/2009. Curtea de... → |
|---|
