Contestație decizie de concediere. Decizia 6660/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5103/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6660/
Ședința publică de la 18.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - EXPERT SRL împotriva sentinței civile nr.3416/23.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10221/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin avocat, cu delegație la dosar și intimatul-contestator, prin avocat G, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri noi, în temeiul art.305 Cod procedură civilă, înscrisuri apărute după pronunțarea hotărârii recurate.
Intimatul-contestator, prin avocat, solicită respingerea probei, ca nefiind utilă cauzei.
Curtea respinge proba solicitată de recurenta-intimată, pe considerentul că proba solicitată nu are legătură cu obiectul cauzei și criticile aduse hotărârii.
Reprezentantul avocat al recurentei-intimate, depune la dosar jurisprudență.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii dispozițiilor privitoare la daunele morale și respingerea contestației formulate de contestator, ca fiind netemeinică și nelegală.
În susținerea motivelor de recurs, arată că împotriva intimatului-contestator au fost emise două decizii de concediere. Prima decizie de concediere, emisă la data de 12.02.2009, a fost contestată în instanță. Angajatorul a trimis documentele prealabile concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, prin scrisoare recomandată, la domiciliul din B M, acesta fiind singurul domiciliu cunoscut de societate. Plicul a fost returnat. Angajatorul a trimis documentele la domiciliul actual al contestatorului, după cercetări efectuate de angajați în acest sens. Recurenta-intimată a revocat această decizie pe motive de tardivitate.
La data de 08.05.2009, recurenta-intimată a emis o nouă Decizie de concediere, pentru motive ce nu țin de persoana angajatorului ci privind desființarea postului. Arată că instanța de fond a reținut că decizia 1 și decizia 2 sunt nelegale, cu privire la aspecte de conținut și de formă.
Cu privire la susținerile instanței privind acordarea termenului de preaviz în condițiile art.73 alin.1 din Codul muncii, arată că termenul de preaviz a fost acordat salariatului, conform Codului muncii, acesta beneficiind de 33 de zile lucrătoare plătite pentru a-și găsi un nou loc de muncă.
Referitor la susținerile instanței privind nerespectarea dispozițiilor art.74 Codul muncii, privind forma deciziei de concediere, arată că doar decizia nr.4/08.05.2008 cuprinde, în mod evident, toate motivele de concediere și se înscrie în cadrul procedural, de formă și fond, prescris de legiuitor. Arată că data încetării contractului individual de muncă este 30.06.2008, termenul de preaviz fiind de 33 de zile lucrătoare, având în vedere că decizia de concediere nr.4/08.05.2008 a fost comunicată contestatorului la data de 13.05.2008. De asemenea, arată că în decizia de concediere nr.4 este menționat explicit în ceea ce privește lista locurilor de muncă disponibile în unitate, că datorită restructurării activității, nu există nicio altă poziție disponibilă.
Intimatul-contestator, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică. Arată, în combaterea motivelor de recurs, că intimatul a contestat prima decizie de concediere în fața instanței pentru motive de fond și de formă și pentru nerespectarea termenului de preaviz. Arată că angajatorul a emis o nouă decizie de concediere pentru a face mențiunile corecte. Instanța de fond a reținut că această decizie nu conține mențiuni cu privire la termenul de preaviz și a anulat- Instanța de fond a considerat că prima decizie nu putea fi revocată, urmând a se pronunța cu privire la legalitatea și temeinicia acesteia, potrivit Codului muncii ce reglementează contractul. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Având cuvântul în replică, reprezentantul avocat al recurentei-intimate, arată că instanța de fond nu se putea pronunța pe două decizii, apreciază că în ceea ce privește prima decizie, acțiunea trebuia respinsă ca lipsită de obiect.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.3416/23.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererile conexe astfel cum au fost precizate.
A admis contestația precizată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - EXPERT SRL.
A dispus anularea deciziilor de concediere nr. 1/12.02.2008 și nr. 4/08.05.2008, emise de intimată.
A dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziilor anulate prin reintegrarea contestatorului în postul și funcția anterior deținută emiterii deciziilor de concediere și obligarea intimatei la plata către contestator a unor despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și actualizate pe perioada 30.06.2008 și până la reintegrarea efectivă și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 80000 lei cu titlul de daune morale.
A obligat intimata la plata sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, către contestator.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că recurentul-contestator a fost angajatul societății pârâte în funcția de "asistent comercial", conform contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată încheiat cu contestatorul în data de 21.11.2005, înregistrat la ITM sub nr. 3265 din 12.12.2005.
Prin decizia nr. 1/12.02.2008 comunicată contestatorului la data de 07.03.2008 s-a dispus de intimată "desfacerea contractului individual de muncă încheiat cu Dl., încadrat în funcția de asistent comercial, începând cu data de 14.03.2008", conform prevederilor art. 65 din Codul muncii, având în vedere decizia societății Expert din 10.02. 2008, de modificare a structurii de personal
Ulterior, după data comunicării citației în contestația salariatului formulată în vederea anulării deciziei de concediere, comunicare ce s-a făcut la data de 18.03.2008, după expirarea datei de încetare a contractului individual de muncă al salariatului, respectiv data de 14.03.2008, prevăzută în decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1 din 12 februarie 2008 și chiar după data la care contractul individual de muncă al salariatului a încetat prin expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucrătoare ce a început să curgă la data de 07.03.2008, la data de 08.05.2008. dată la care contractul individual de muncă al salariatului încetase prin efectul primei decizii comunicate salariatului, intimata emite două decizii consecutive, respectiv decizia nr. 3 din 08.05.2008 de revocare a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă al contestatorului, respectiv a deciziei nr. 1 din 12.02.2008, urmată de emiterea unei noi decizii de concediere, respectiv decizia nr. 4/08.05.2008, comunicate contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (data confirmării primirii 13.05.2008) prin care se decide încetarea contractului de muncă începând cu data de 30 iunie 2008 în baza art. 65 Codul muncii și cu respectarea dispozițiilor art.73 Codul muncii.
În legătură cu efectele comunicării deciziei de concediere a salariatului, efecte produse potrivit legii și cu posibilitatea angajatorului de a reveni asupra deciziei de concediere în mod unilateral după producerea acestor efecte, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 74 din Codul muncii alin. (1) decizia de concediere se comunică salariatului în scris iar potrivit art. 75 din Codul muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Efectul specific al comunicării deciziei de concediere îl reprezintă încetarea contractului individual de muncă al salariatului.
Tribunalul a constatat că preavizarea contestatorului s-a făcut în cazul deciziilor contestate odată cu comunicarea deciziei de concediere, fiind concomitentă cu aceasta, Tribunalul a reținut două aspecte de nelegalitate:
Un prim aspect de nelegalitate vizează nerespectarea de către angajator a obligației de a încunoștiința salariatul anterior emiterii deciziei de concediere cu privire la desființarea locului său de muncă și de aducere la cunoștința acestuia a duratei preavizului și a datei concrete de începere a termenului de preaviz.
Or, așa cum îi este și denumirea, preavizul este anterior concedierii și are scopul de a înștiința persoana al cărei loc de muncă urmează a fi desființat despre luarea măsurii încetării contractului său individual de muncă la data expirării termenului de preaviz.
Aceeași concluzie se desprinde și din interpretarea sistematică și logică a reglementării, textul urmând a primi o interpretare sistematică, prin raportare la conținutul întregului act normativ, textele interpretându-se unele prin altele, dându-se acestora interpretarea ce rezultă din întregul act cât și din locul pe care îl ocupă textul analizat în cadrul actului normativ interpretat.
Astfel, întreaga secțiune a 6-a din Capitolul V "încetarea contractului individual de muncă", poartă denumirea, Dreptul la preaviz".
Acest drept este reglementat prin art. 73 din Codul muncii printr-un text anterior și distinct de prevederile ce reglementează conținutul deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, prevederi reglementate în art. 74 din Codul muncii, astfel încât și din locul ocupat de reglementarea dreptului la preaviz în cuprinsul actului normativ interpretat, respectiv mai înainte de dispozițiile referitoare la emiterea deciziei de concediere și la conținutul acesteia se exclude interpretarea că preavizul ar putea fi inclus în cuprinsul deciziei de concediere, astfel cum a procedat intimata.
Concluzia că acordarea preavizului salariatului este anterioară emiterii deciziei de concediere și comunicării acesteia către salariat se desprinde indubitabil din prevederile alin. 3 ale art. 73 din Codul muncii "(3) în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepția cazului prevăzut la art.51 alin. (2)", prin raportare la prevederile art. 75 din Codul muncii "Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului", fiind exclusă interpretarea în care ar putea produce efecte atât suspendarea contractului de muncă și implicit a termenului de preaviz cât și încetarea contractului individual de muncă prin emiterea și comunicare deciziei de concediere.
De altfel, textele contractelor colective de muncă referitoare la acordarea preavizului sunt neîndoielnice în sensul că angajatorului îi revine obligația de a comunica în scris angajatului afectat perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare, anterior emiterii deciziei de concediere întrucât, emiterea acestei decizii și comunicarea acesteia salariatului echivalează cu încetarea contractului individual de muncă (produce efectul încetării contractului individual de muncă al acestuia, potrivit prevederilor art. 75 din Codul muncii ) astfel încât, o comunicare concomitentă presupune neacordarea în fapt, a preavizului
În această ipoteză, ori contractul individual de muncă al salariatului încetează la data comunicării deciziei de concediere, situație în care angajatorul nu a acordat preavizul prevăzut de lege iar mențiunea din cuprinsul deciziei referitoare la durata preavizului acordat este fictivă, astfel încât, disimulează realitatea iar înscrierea unei mențiuni fictive echivalează cu lipsa acestei mențiuni, fie angajatorul "ignoră" prevederea legală referitoare la efectele comunicării deciziei de concediere cu consecința că situează data desfacerii contractului individual de muncă la un moment incert undeva după momentul comunicării deciziei, cu ignorarea prevederilor art. 75 din Codul muncii.
Așadar angajatorul nu poate dispune în același timp concedierea și efectuarea perioadei de preaviz,
Tribunalul a constatat că în acest caz, urmează a se da eficientă prevederii legale, respectiv prevederii art. 75 din Codul muncii, referitoare la producerea efectului încetării contractului individual de muncă al salariatului la data comunicării deciziei de concediere, aceste efecte producându-se în virtutea legii, iar nu actelor angajatorului emise cu ignorarea prevederii legale.
În acest context decizia de revocare a deciziei de concediere anterioară este lipsită de temei legal și în același timp contravine unor dispoziții legale ( nu există temei legal care să permită angajatorului să repună în ființă un contract de muncă pe care l-a desfăcut în mod unilateral după data la care a procedat la desfacerea acestuia) și nici contractual (întrucât prin ipoteză raporturile de muncă au încetat prin voința sa unilaterală dar nu le poate relua decât prin consens cu fostul salariat) și în plus aceste decizii ulterioare au fost emise după data încetării raporturilor de muncă dintre părți, situație în care ar deveni caduce fiind evident că angajatorul nu poate emite decizii referitoare la executarea, încetarea, etc. contractului individual de muncă dintre părți decât pe perioada existenței acestuia, astfel încât, în lipsa revocării deciziei de concediere până la momentul la care aceasta își produce efectele (data comunicării acesteia către salariat), "revocarea" la data de 08.05.2008 a deciziei deja comunicate salariatului și contestată de acesta în instanță și emiterea unei noi decizii de încetare a aceluiași contract individual de muncă al salariatului deja concediat sau orice altă decizie emisă de angajator în legătură cu executarea contractului de muncă încetat prin producerea efectelor unor alte decizii anterioare nu poate produce nici un efect, întrucât această revenire a avut loc după încetarea contractului individual de muncă al salariatului ca efect al primei comunicări.
Chiar și în situația în care s-ar ignora prevederea legală referitoare la momentul producerii efectelor deciziei de concediere, se poate constata că la data de 08.05.2008, data emiterii celor două decizii, respectiv nr. 3/08.05.2008 de revocare și nr. 4/08.05.2008 de concediere a salariatului, contractul individual de muncă al salariatului încetase oricum, prin expirarea datei prevăzută în cuprinsul său ca dată a încetării (desfacerii), respectiv data de 14.03.2008, sau cel mai târziu la data de 7 aprilie 2008, dată la care au expirat cele 20 de zile lucrătoare de preaviz acordat de angajator și care ar fi început să curgă la data comunicării primei decizii de concediere cu preaviz concomitent, respectiv data de 07.03.2008.
Împrejurarea că intimata a dat eficientă primei decizii de concediere a salariatului și a procedat la desfacerea în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul munciia contractului individual de muncă al acestuia la data de 14.03.2008 înscrisă în cuprinsul deciziei nr. 01.12.02.2008 rezultă si din înscrierea acestei mențiuni în carnetul de muncă al salariatului anterior datei emiterii deciziei de revocare, astfel încât, după data de 14.03.2008, raporturile de muncă dintre părți au încetat prin producerea efectelor acestei decizii.
Faptul că ulterior intimata, după solicitarea de către contestator a efectuării controlului de legalitate a concedierii de către instanța de judecată și deci pe parcursul soluționării cauzei, cunoscând cauza si critica de nulitate a procedat la "revocarea deciziei de concediere" și la emiterea unei noi decizii "pentru a face respectate prevederile referitoare la durata preavizului, nu repune în vigoare un contract de muncă încetat la o dată situată anterior, după încetarea acestui contract de muncă prin concediere raporturile de muncă dintre părți neputând fi reluate decât fie prin încheierea unui nou contract de muncă fie prin anularea cu caracter retroactiv a actului de concediere de câtre instanță, în caz contrar s-ar permite angajatorului care a dat eficiență încetării contractului de muncă al salariatului să revină temporar asupra actului astfel emis si să scoată actul nul de sub controlul instanței, cât si să i se permită să salvgardeze actul lovit de nulitate prin emiterea unor acte reparatorii și cu efect retroactiv.
De altfel, angajatorul nu poate suplini prin act unilateral de voință consimțământul salariatului la reluarea raporturilor de muncă după data încetării contractului de muncă și nici nu are posibilitatea (prevăzută de lege) de a suplini inexistența raporturilor de muncă și executarea contractului de muncă pe perioada de la data concedierii salariatului și până la data la care "decide" revocarea deciziei de concediere, întrucât, față de caracterul succesiv al executării prestațiilor contractului de muncă, decizia de revocare nu poate suplini lipsa acestor prestații și inexistența în concret, în fapt a unor raporturi de muncă în perioada de la data de 14.03.2008 și până la data emiterii deciziei de revocare, respectiv 08.05.2008.
Mai mult, nu există posibilitatea legală ca angajatorul să emită acte unilaterale cu efect retroactiv, actele unilaterale ale angajatorului producând efecte de la dat comunicării lor salariatului, numai nulitatea putând retroactiva iar nulitatea nu se poate constata sau pronunța în cazul deciziei de concediere decât de către instanța de judecată, potrivit prevederilor art. 76-78 din Codul muncii care reglementează controlul și sancționarea concedierilor nelegale.
Având în vedere împrejurarea că angajatorul a procedat nelegal la emiterea a două decizii de concediere a salariatului Tribunalul a constatat că prima decizie comunicată salariatului a produs efectul încetării contractului individual de muncă al salariatului la dat de 07.03.2008, potrivit art. 75 din Codul muncii sau cel mai târziu la data de 07.04.2008 (data expirării termenului de preaviz acordat prin acea decizie) astfel încât celelalte două decizii ulterioare sunt caduce întrucât tind să repună în ființă, cu efect retroactiv și în lipsa unor prevederi legale, în lipsa consimțământului salariatului și în lipsa existenței unor raporturi de muncă între data producerii efectelor primei decizii și data "revocării" acesteia, un contract de muncă de încetase cu mai mult de două luni anterior "reluării" prin voință unilaterală a angajatorului a raporturilor de muncă, astfel încât nu pot produce efectele în scopul cărora au fost emise.
În acest context, Tribunalul a constatat că susținerea rămânerii fără obiect a contestației reclamantului formulată împotriva decizie nr. 1 din 12.02.2008 nu poate fi primită, Tribunalul a procedat la analizarea acesteia sub aspectul legalității și temeiniciei.
În acest context tribunalul a analizat atât legalitatea și temeinicia măsurii, concedierii luată de intimată prin emiterea celor două decizii de concediere cât și respectarea la emiterea acestora a procedurii prevăzute de lege.
Decizia de concediere nr. 01/12.02.2008 emisă de intimată concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, aceasta trebuie să fie deopotrivă legală și temeinică, iar analizarea cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Astfel, Tribunalul a analizat sub aspectul legalității atât respectarea cerințelor obligatorii de formă, prevăzute de art. 74 din Codul muncii cât și respectarea la emiterea acesteia a procedurii prevăzute de.
Analizând decizia contestată prin prisma acestor cerințe obligatorii, de formă și de fond, Tribunalul, a reținut următoarele:
În acest context, sub aspectul cerințelor de formă obligatorii, art. 74 din Codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa conțină in mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de munca vacant, in condițiile art. 64 din Codul muncii.
Lipsa unora din mențiunile obligatorii prevăzute de art. 74 din Codul muncii nu poate fi complinită cu probe exterioare deciziei de concediere.
Întrucât decizia de concediere a fost emisă în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, aceasta trebuia să cuprindă cazul concret de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului, să se arate că aceasta este urmarea desființării locului său de muncă, conform art. 74 alin. 1 lit.a) a Codul muncii, ceea ce presupunea inserarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor concrete care au condus la concedierea salariatului, expunerea completă a motivelor de fapt și de drept ce au determinat măsura respectivă în chiar cuprinsul deciziei de concediere; lipsa motivelor de fapt atrage nulitatea deciziei de concediere.
Menționarea în cuprinsul deciziei de concediere a situației de fapt, în mod explicit precis și clar este necesară pentru verificarea îndeplinirii cerințelor art. 65 alin.2 din Codul muncii, respectiv ca desființarea locului de muncă să fie fost efectivă și serioasă, fără a disimula realitatea și pentru verificarea seriozității cauzei raportat la situația angajatorului și a angajatului.
Potrivit art. 65 din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, "concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia"
Din coroborarea textelor de lege mai sus menționate și enunțate, rezultă că nu se poate dispune desfacerea (încetarea) contractului individual de muncă al salariatului în temeiul prevederilor art. 65 din Codul muncii în lipsa desființării locului de muncă ocupat de salariat, aceasta constituind cerința esențială a concedierii^dispuse pentru motive care nu țin de persoana salariatului si constituind motivul principal al acestei măsuri
Or, decizia nr. 1/12.02.2008 emisă de intimată nu prevede niciunde în cuprinsul său faptul că desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului este urmarea desființării locului său de muncă.
Astfel, niciunde în cuprinsul deciziei de desfacere a contractului de muncă al salariatului și mai cu seamă în cadrul motivelor care determină concedierea nu se arată nici împrejurarea că măsura concedierii ar fi determinată de desființarea locului de locul de muncă ocupat de salariat și nu se arată nici la ce post din cadrul structurii organizatorice se referă concedierea din acest punct de vedere deciziei lipsindu-i motivarea în fapt, întrucât, potrivit art. 65 din Codul muncii în forma în vigoare la data emiterii deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, "concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia."
În plus, din verificarea motivelor care determină concedierea enumerate în cuprinsul deciziei contestate, tribunalul reține că aceasta cuprinde formulări generice, de felul "având în vedere hotărârea de eficientizare a activităților de achiziții ale societății.în vederea politicii de reducere a costurilor societății, inclusiv a celor cu personalul și de reducere a activităților s-a decis diminuarea personalului afectat departamentului de achiziții", în condițiile în care concedierea unui salariat nu poate fi urmarea "diminuării personalului în general" ci doar urmarea desființării a chiar postului ocupat de acel salariat.
De altfel, din lecturarea acestor motive ar rezulta că acestea tind a justifica măsura diminuării personalului din departamentul achiziții în general fără a motiva în nici un fel justificarea desființării postului ocupat de contestator (la care nu se face nici o referire).
Or, simpla arătare a faptului că motivul concedierii îl reprezintă "hotărârea de eficientizare a activităților de achiziții ale societății în vederea politicii de reducere a costurilor societății, inclusiv a celor cu personalul și de reducere a activităților diminuarea personalului afectat departamentului de achiziții", fără a se arăta denumirea postului desființat și care astfel a fost exclus din organigrama de personal, în condițiile în care nu se oferă nici un alt criteriu pentru individualizarea acestui post, fără a se releva existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării acestui post iar nu a unor posturi neindividualizate, nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, (situația de fapt trebuind indicată în materialitatea ei în ce constă ea și nu sub forma unor generalități și afirmații vagi, context în care nu este clar că este vorba de chiar postul/locul de muncă al salariatului concediat), salariatul având dreptul de a cunoaște care sunt acele motive care justifică măsura desfacerii contractului său individual de muncă.
Angajatorul avea obligația să indice că motivul concedierii îl reprezintă desființarea postului ocupat de salariat, să indice care este locul de muncă desființat și să arate exact care este postul a cărui înlăturare s-a dispus prin act decizional din organigrama de personal și motivele avute în vedere la acel moment.
Tot din analiza deciziei contestate, Tribunalul a constatat că aceasta nu menționează nici existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea acestei măsuri, din cuprinsul acesteia putându-se doar prezuma, fată de temeiul de drept invocat că încetarea contractului individual de muncă al salariatului este urmarea desființării postului acestuia, decizia nereferindu-se în nici un fel la motivul concedierii, context în care nu sunt clare cauzele desființării postului ocupat de salariat acesta având dreptul de a cunoaște care sunt acele motive care justifică măsura desfacerii contractului individual de muncă pentru motive care nu țin de persoana sa.
Din acest punct de vedere, în care decizia de concediere nu menționează ca motiv al concedierii nici desființarea locului de muncă al salariatului astfel concediat si nici arătarea postului afectat de această măsură, decizia astfel emisă este lovită de nulitate fără a exista posibilitatea remedierii acesteia, fiind un nonsens emiterea unei decizii de concediere întemeiată în drept pe prevederile art. 65 din Codul muncii (ceea ce necesită în principal si în mod esențial desființarea unui anumit post), în lipsa menționării în motivarea în fapt a măsurii tocmai a cauzei sale determinante respectiv desființarea postului salariatului concediat
Din această perspectivă, deciziei de concediere îi lipsește un element esențial, poate cel mai important ca și condiție de formă, respectiv aceasta nu cuprinde motivele care determină concedierea, mențiune obligatorie potrivit prevederilor art. 74 alin. 1 litera a) din Codul muncii și a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuate, întrucât a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege potrivit art. 76 din Codul muncii.
În aceeași ordine de idei, Tribunalul a constatat și alte aspecte de nelegalitate a emiterii celor două decizii în legătură cu acordarea preavizului de concediere, prevăzut de art. 73 din Codul muncii
Potrivit art. 74 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa conțină in mod obligatoriu durata preavizului, înțelegându-se prin aceasta atât durata (numărul de zile de preaviz acordate) cat si menționarea datei in care termenul de preaviz a început sa curgă si cea a epuizării acestuia, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz ori daca acesta a suferit suspendări ( art. 74 alin.2 din Codul muncii ).
Or, așa cum îi este și denumirea, preavizul este anterior concedierii și are scopul de a înștiința persoana a cărui loc de muncă urmează a fi desființat despre luarea măsurii încetării contractului său individual de muncă la data expirării termenului de preaviz.
Textul art.74 alin.1 litera b) din Codul muncii se referă evident la durata preavizului acordat iar nu la durata preavizului de care ar trebui să beneficieze salariatul în conformitate cu prevederile contractului său individual de muncă, mențiunea fiind impusă în scopul de a face respectată obligația legală de acordare efectivă a preavizului de concediere și de se emite decizia de concediere și de încetare a contractului individual de muncă al salariatului numai după epuizarea termenului de preaviz.
Tocmai de aceea, Tribunalul a apreciat că prin durata preavizului se înțelege nu numai numărul de zile de preaviz de care beneficiază salariatul concediat dar și menționarea datei începerii acestuia și a datei la care expiră.
Evident, o asemenea înștiințare trebuie să cuprindă durata preavizului de care beneficiază salariatul în cauză cât și data la care acesta începe să curgă și data expirării (în situația în care pe perioada de preaviz nu apar cazuri de suspendare a termenului de preaviz). Din această perspectivă, Tribunalul a constatat că preavizarea contestatorului s-a făcut în cazul ambelor decizii contestate odată cu comunicarea deciziei de concediere, fiind concomitentă cu aceasta, Tribunalul a reținut două aspecte de nelegalitate:
Un prim aspect de nelegalitate vizează așa cum a mai arătat nerespectarea de către angajator a obligației de a încunoștința salariul anterior emiterii deciziei de concediere cu privire la desființarea locului său de muncă și de aducere la cunoștința acestuia a duratei preavizului și a datei concrete de începere a termenului de preaviz.
Un alt aspect de nelegalitate vizează data comunicării preavizului, respectiv la 07.03.2008, context în care, durata de 20 de zile lucrătoare a preavizului acordat salariatului prevăzută în cuprinsul deciziei nr. 01/12.02.2008 de concediere este fictivă, întrucât nu corespunde duratei efective a preavizului efectiv acordat (în realitate de 7 zile calendaristice între 07.03.2008-14.03.2008).
Or, textul art. 74 alin. 1 litera b) din Codul muncii se referă evident la durata preavizului acordat iar nu la durata preavizului de care ar fi trebuit să beneficieze salariatul în conformitate cu prevederile contractului său individual de muncă, în caz contrar, simpla completare a cuprinsului deciziei de concediere cu o durată fictivă a preavizului nu întrunește cerința legii, impusă în scopul de a face respectată obligația legală de acordare efectivă a preavizului de concediere.
Tocmai de aceea, Tribunalul a apreciat că prin durata preavizului se înțelege nu numai numărul de zile de preaviz de care beneficiază salariatul concediat dar și menționarea datei începerii acestuia și a datei la care expiră.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art. 76 alin. 1 din Codul muncii, cauza de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
În ceea ce privește cea de-a doua decizie de concediere, respectiv decizia nr. 4 din data de 08.05.2008, Tribunalul a reținut că deși decizia de revocare cât și decizia de concediere ulterioară sunt caduce ca urmare a emiterii lor după data încetării contractului de muncă al salariatului tribunalul având în vedere împrejurarea că prin admiterea contestației împotriva primei decizii și anularea acesteia cu efect retroactiv de la data de 14.03.2008, contractul de muncă fiind prezumat a fi în ființă printr-o ficțiune a legii pe toată durata de la desfacerea sa prin decizia nelegală a angajatorului și până la data pronunțării nulității și ulterior până la data efectivei reintegrări, cele două acte subsecvente apar a fi emise pe durata existenței contractului de muncă, astfel încât, Tribunalul, pentru a evita orice echivoc cu privire la eventualele efecte pe care aceste decizii le-ar putea produce și în special pentru a se evita situația în care decizia de concediere nr. 4 din data de 08.05.2008 situată prin ficțiunea legii pe durata existenței contractului de muncă repus în ființă și în privința căreia nu s-ar fi constatat nulitatea pe considerentul caducității sale, va proceda și la anularea acestei decizii.
Tribunalul a avut în vedere la anularea acestei decizii atât cauza principală de nulitate deja analizată de instanță și anume emiterea acesteia în lipsă de temei legal, cu efect retroactiv și după data încetării contractului individual de muncă al salariatului, așa cum am reținut pe larg mai sus, cât și lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de, decizia în cauză având aceleași vicii de formă ca si decizia nr. 01.12.02.2008, în privința motivării în fapt iar în plus acestei decizii îi lipsește mențiunea obligatorie prevăzută la art. 74 alin.1 lit. b) din Codul muncii, respectiv durata preavizului.
Potrivit art. 74 alin.1 lit. b) din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa conțină in mod obligatoriu durata preavizului, înțelegându-se prin aceasta atât durata (numărul de zile de preaviz acordate) cat si menționarea datei in care termenul de preaviz a început sa curgă si cea a epuizării acestuia, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz ori daca acesta a suferit suspendări ( art. 74 alin.2 din Codul muncii ).
În legătura cu acest aspect, Tribunalul a reținut ca decizia contestata nu cuprinde nici o mențiune din cele arătate referitoare la termenul de preaviz, acordarea acestuia si durata acestuia, ( numărul de zile de preaviz acordate), astfel încât, în lipsa arătării duratei preavizului, Tribunalul nu poate verifica dacă, la data emiterii deciziei de concediere a expirat sau nu termenul de preaviz, fiind încălcate prevederile legale referitoare la mențiunile obligatorii ale deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului întrucât, potrivit art. 73 alin.4 din Codul muncii numai la expirarea acestuia (in lipsa unei cauze de suspendare) contractul de muncă poate fi desfăcut.
Tribunalul nu a luat în considerare existenta unora din aceste mențiuni în acte exterioare acesteia, cum ar fi înscrisul de la fila 32 din dosar, din data de 08.05.2008 prin care s-a comunicat contestatorului durata preavizului, fată de cerința legii ca aceste mențiuni să se regăsească chiar în cuprinsul deciziei de concediere (art. 74 și art. 77 din Codul muncii ).
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, cât și dispunerea concedierii cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, constituie conform art. 76 alin.1 din Codul muncii, cauza de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii, Tribunalul a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă al salariatului, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 alin. 2 din Codul muncii ).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv si este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității si nu disimulează realitatea.
Or, din analiza deciziei de concediere, Tribunalul a constatat că din cuprinsul acesteia nu rezultă caracterul efectiv, real si serios al concedierii.
Așa cum deja a subliniat la analizarea condițiilor de formă, în cuprinsul deciziei nu este arătat "motivul concedierii" salariatului, nearătându-se nici măcar împrejurarea că măsura s-a luat ca urmare a desființării postului salariatului.
Astfel, din cuprinsul deciziei contestate rezultă faptul că măsura concedierii a fost determinata de "hotărârea. de eficientizare a activităților de achiziții ale etății.în vederea politicii de reducere a costurilor societății, inclusiv a celor cu personalul și de reducere a activităților s-a decis diminuarea personalului afectat departamentului de achiziții.
Sub acest aspect este remarcat ca din cuprinsul deciziei nu rezulta caracterul obiectiv al măsurii concedierii dispuse. Cu alte cuvinte, din cuprinsul deciziei nu rezulta care din motivele obiective fără legătură cu persoana salariatului la care face referire art. 65 alin. 2 din Codul muncii au avut ca efect concedierea salariatului și numai prin indicarea temeiului de drept, respectiv art. 65 din Codul muncii putându-se prezuma, că încetarea contractului individual de muncă al salariatului este consecința desființării postului acestuia,
Sub acest aspect este de remarcat că din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă caracterul real și obiectiv al desființării locului de muncă, respectiv nu rezultă că, în realitate, desființarea locului de muncă ocupat de salariat a fost cauzată de un motiv obiectiv, fără legătură cu persoana acestuia, respectiv nu rezultă din aceasta că desființarea postului și concedierea salariatului se impuneau cu necesitate pentru anumite rațiuni legate de eficientizarea activității, sau alte asemenea rațiuni și motive temeinice vizând activitatea societății, având la bază studii temeinice privind activitatea intimatei, analizarea unor date sau indicatori, supunerea acestor motive spre analiză, dezbatere și aprobare organelor competente etc, din care sa reiasă caracterul necesar al desființării postului, necesitatea diminuării activității achiziții, posturile si persoanele vizate, din acest punct de vedere decizia fiind practic nemotivată.
de genul eficientizarea activității, reducerea costurilor cu personalul, reducerea activităților de achiziții, neconstituind o motivare în fapt a deciziei în sensul arătat mai sus ci doar o enumerare a unor termeni generici, care pot fi invocate oricând de angajatorul care face disponibilizări dacă acesta nu ar fi ținut să le justifice și dovedească, însă prin astfel de formulări nu se justifică măsura desfacerii contractului de muncă al unor salariați.
În acest context, în absenta oricăror motivații de fapt ale deciziei, nerezultând care este cauza concedierii, motivele obiective care au dus la desființarea locului de muncă ocupat de contestator. Tribunalul nu a putut analiza caracterul efectiv al desființării postului și nici verifica dacă acesta are o cauză reală și serioasă, astfel cum impune textul art. 65 alin. 2 din Codul muncii, respectiv nu rezultă din aceasta că desființarea postului se impunea cu necesitate pentru anumite rațiuni, având la bază studii temeinice privind activitatea intimatei, din care sa reiasă caracterul necesar al desființării postului, tribunalul constatând lipsa oricăror motivații în cuprinsul deciziei, din acest punct de vedere decizia fiind practic nemotivată.
Motivarea măsurii prin prisma argumentelor din întâmpinare ("dificultățile economice cu care se confruntă societatea, fiind necesară reorganizarea activității prin desființarea postului ocupat de contestator.
Desființarea postului a fost determinată de cauze obiective care nu țin de persoana contestatorului ci de motivații economice și de Reorganizare a activității pentru a fi mai profitabilă"), nu poate fi reținută de instanță, câtă vreme acestea nu sunt menționate în cuprinsul deciziei prin preluarea în motivarea în fapt a deciziei a acestor motive despre care se susține în întâmpinare că ar justifica desființarea locului de muncă al contestatorului, în condițiile în care nu poate fi primită completarea deciziei de concediere cu motivele întâmpinării, față de prevederile art. 77 din Codul muncii ce interzic angajatorului în caz de conflict de muncă invocarea în fața instanței a altor motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere.
Astfel, întrucât, față de prevederile art. 77 din Codul muncii, ce interzic angajatorului în caz de conflict de muncă să invoce direct în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere, Tribunalul a dat eficiență cu prioritate, mențiunilor din cuprinsul deciziilor emise de angajator iar nu susținerilor acestuia făcute direct în contestația formulată împotriva acestor decizii.
Astfel, întrucât, față de prevederile art. 77din Codul muncii, ce interzic angajatorului în caz de conflict de muncă să invoce direct în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere, Tribunalul a dat eficiență cu prioritate, mențiunilor din cuprinsul deciziilor emise de angajator iar nu susținerilor acestuia făcute direct în contestația formulată împotriva acestor decizii.
În acest context, Tribunalul nu a luat în considerare Hotărârea Consiliului de Administrație al intimatei din data de 08.01.2009, privind desființarea unor posturi și justificarea acestei măsuri și nici fișa contului 211 la data de 03.12.2008, ca acte care au stat la baza desființării postului contestatorului. acestea fiind ulterioare datei la care se pretinde că ar fi avut loc desființarea postului, cauzele desființării postului salariatului trebuind să fie contemporane momentului luării acestei măsuri, neputându-se întemeia decât pe date existente la momentul respectiv iar nu pe situații ulterioare și care prin ipoteză nu aveau cum să fie avute în vedere la data de 12.02.2008
Sub acest aspect este de remarcat că din cuprinsul deciziei contestate, cât și a celorlalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, nu rezultă caracterul real și obiectiv al desființării locului de muncă, respectiv nu rezultă că, în realitate, desființarea locului de muncă a vizat chiar postul ocupat de contestator, a fost necesară și a fost luată în scopul menționat în cuprinsul deciziei contestate, a fost cauzată de un motiv obiectiv care a determinat modificarea structurii de personal pe care o invocă angajatorul în cuprinsul dispoziției contestate și pe cale de consecință nu rezultă caracterul necesar al desființării postului, din acest punct de vedere decizia fiind practic nemotivată.
De altfel, angajatorul nici nu a putut explica nici măcar în întâmpinare ce înțelege mai exact prin "costurile crescute pe care le suportă societatea, politica de reducere a costurilor societății", și nici care este legătura acestora cu desființarea postului ocupat de salariat, respectiv în ce fel desființarea postului contestatorului ar fi avut influență asupra activității societății, fiind evident și din acest punct de vedere caracterul nejustificat obiectiv al concedierii salariatului.
Tribunalul a constatat că intimata a făcut referire în cuprinsul deciziei de concediere la actul decizional al acesteia care ar fundamenta măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului, respectiv Decizia de modificare a structurii personalului din data de 10.02.2008, act decizional care însă nu oferă nici el nici un argument de reducere a postului salariatului, motivarea fiind identică cu cea din decizia de concediere.
Având în vedere cele mai sus reținute din care rezultă nerespectarea condițiilor de fond și de formă ale deciziei de concediere ce determină caracterul nelegal și netemeinic al acesteia, tribunalul, văzând prevederile art.76 și art.78 din Codul muncii, a admis contestația, a anulat decizia de concediere și măsura concedierii la solicitarea reclamantului și a repus părțile în situația anterioară, în sensul reintegrării acestuia și obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, începând cu data încetării plății drepturilor salariale și a celorlalte drepturi și până la efectiva reintegrare.
Întrucât unul dintre efectele constatării nulității concedierii și deciziei contestate îl constituie repunerea părților in situația anterioara, iar contestatorul a solicitat reintegrarea, instanța a obligat angajatorul sa-i acorde toate drepturile de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat.
Prin anularea deciziei de desfacere a contractului de munca, efectele nulității retroactivează până la momentul emiterii deciziei, printr-o ficțiune a legii prezumându-se existența neîntreruptă a raportului de munca dintre părți în temeiul contractului individual de muncă pe perioada emiterii deciziei si până la reintegrarea efectivă astfel încât, contractul de munca fiind in ființă, angajatorul datorează salariatului drepturile salariale si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta daca nu ar fi intervenit concedierea, prevăzute legal sau stabilește contractul (indemnizații pentru concediul de odihnă, prime sau sporuri cu caracter permanent, tichete de masă), drepturi ce urmează a fi majorate in condițiile in care pe perioada de la desfacerea contractului de munca si până la reintegrare prin acte normative sau prin decizii ale angajatorului s-au acordat astfel de majorări personalului angajat.
Sumele plătite cu titlu de despăgubire au fost reactualizate din ziua la care obligația a devenit scadenta si până la plata efectiva in funcție de coeficientul de inflație salariatul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului, întrucât salariatul, ca urmare a anulării concedierii trebuie sa fie pus in situația de a-și recupera toate drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului: recăpătarea statutului de salariat, funcția si postul, locul de munca, primește drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate cu titlu de despăgubiri, perioada in discuție constituie vechime in munca si stagiu de cotizare in sistemul asigurărilor sociale de stat.
Tribunalul nu a primit susținerea intimatei în sensul în care reintegrarea contestatorului nu este posibilă din cauza desființării postului, o astfel de apărare contravenind fundamental dispozițiilor art. 78 din Codul muncii referitoare la efectele anulării concedierii care permit instanței de judecată să dispună reintegrarea salariatului în oricare situație în care concedierea a fost efectuată în mod nelegal sau netemeinic, fiind indiferentă desființarea postului ocupat de salariatul reintegrat, câtă vreme instanța a ajuns la concluzia caracterului nelegal și/sau netemeinic al acestei măsuri, iar primirea acestei apărări ar lăsa fără eficiență sancționarea concedierii nelegale.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la acordarea unor daune pentru prejudiciul personal nepatrimonial încercat ca urmare a emiterii deciziei contestate față de împrejurarea că în acest caz contestatorului îi revine sarcina probei cu privire la existența și întinderea prejudiciului personal nepatrimonial cât și cu privire la existența vreunei vătămări, nefiind suficientă simpla susținere în sensul lezării imaginii și demnității angajatului prin însăși măsura desfacerii contractului individual de muncă, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală, iar repararea prejudiciului de imagine față de colectivitate, familie și prieteni se va realiza prin însăși anularea măsurii și repunerea părților în situația anterioară luării acesteia iar suferința fizică și psihică încercată de salariat ca urmare a măsurilor dispuse prin aceasta, deși posibilă și plauzibilă în astfel de situații nu a fost dovedită cu probele administrate în cauză, nefiind suficientă simpla afirmare a acestei suferințe, probatoriul administrat în acest sens fiind insuficient, întrucât nu se poate face dovada unei legături directe de cauzalitate între aceste măsuri și suferința psihică acuzată de reclamant, situație în care, reținând că reclamantului îi revenea sarcina probării acestor aspecte, a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Tribunalul nu a primit susținerea pârâtei în sensul că nu pot fi acordate daune morale decât dacă acestea au fost prevăzute prin clauze contractuale, textul art. 269 alin. (1) din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin - Legea nr. 237/2007, prevede atât răspunderea angajatorului pentru prejudiciul material cât și pentru prejudiciul moral suferit de salariat, Decizia J.nr. XL (40) din 07.05.2007, vizând o perioadă anterioară modificării art. 269 alin. 1 din Codul muncii, în sensul prevederii exprese a răspunderii angajatorului și pentru acest tip de prejudiciu.
Față de cele mai sus reținute, Tribunalul a respins capătul de cerere ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, la solicitarea părții care a câștigat procesul a obligat intimata care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată pricinuite contestatorului de soluționarea prezentei cauze, constând în onorariu avocat, conform chitanței justificative depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta - EXPERT SRL, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9. pr. civ.
În motivarea recursului se arată că termenul de preaviz a fost acordat salariatului, conform prevederilor Codului muncii, pentru ca acesta din urma sa aibă posibilitatea de a-si găsi un alt loc de munca. Ori, in cazul de fata contestatorul nu a avut doar 20 de zile lucrătoare plătite pentru a-si găsi un nou loc de munca, ci a beneficiat de 33 de zile lucrătoare plătite de către pentru a-si găsi un loc de munca. Astfel, s-au respectat și dispozițiile art. 73 alin. 1 si art. 74 din Codul muncii, acordându-i posibilitatea contestatorului să își găsească un alt loc de munca, precum și termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare (care in fapt au fost 73 de zile lucrătoare plătite), astfel că toate criticile sub aceste aspecte sunt nefondate, societatea respectând prevederile legale și ale contractului individual de munca.
Instanța a interpretat, in mod eronat, prevederile art. 75 Codul muncii, referitoare la producerea efectului încetării contractului individual de munca al salariatului la data comunicării deciziei de concediere, aceste efecte, menționează instanța, se produc in virtutea legii, iar nu a actelor angajatorului emise cu ignorarea prevederii legale.
Având in vedere ca Decizia de concediere nr. 1/12.02.2008, revocata de subscrisa prin Decizia nr. 3/08.05.2009, este nula sub aspectul dispozițiilor art. 76 Codul muncii, instanța nu era investita sa cenzureze măsura revocării deciziei antemenționate.
O decizie de concediere emisa cu nerespectarea formelor legale este sancționată cu nulitatea absoluta, conform art. 76 Codul muncii, insa legiuitorul a instituit principiul de dreptnullum est, nullum producit effectum,pe care se sprijină teza revocării unei asemenea decizii, întărita de principiul revocabilității actelor civile unilaterale, in materia dreptului muncii.
Recurenta a reamintit ca decizia de concediere este actul unilateral al angajatorului - act de drept al muncii (iar nu act individual de drept administrativ) - prin care se dispune, in condițiile legii, încetarea contractului individual de munca.
Instanța a invocat, in același timp, motive contradictorii, in încercarea de a elabora o sentința "legala", omițând, practic, ca o decizie emisa cu nerespectarea dispozițiilor legale este nula de drept, fapt pe care anterior in sentința îl promovează cu încredere.
Așadar, motivul pentru care societatea si-a retractat propria decizie este tocmai lipsa totala de efecte juridice a actului nul de drept. Or, recurenta pentru a proceda la măsura revocării propriei decizii, tocmai in lumina respectării dispozițiilor legale, nu avea nevoie de constatările vreunui organ sau de încuviințarea instanței, căci un astfel de control nu este impus de legiuitor.
Inexistența unor dispoziții exprese care sa cenzureze posibilitatea revocării unei decizii de concediere anterioare, nule de drept, nu conduce nicidecum la teza ca o decizie poate fi revocata, însă numai intr-un anumit termen, așa cum greșit a apreciat prima instanța.
Instanța nu a reținut regula prevăzută de art. 978 cod civil " actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat" - legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării.
Prevalând imperativul art. 75 Codului muncii, instanța tinde la a credita ideea ca deciziei de revocare ulterioara îi lipsește aptitudinea de genera efecte juridice. Instanța nu a înțeles sa repudieze admisibilitatea revocării deciziei inițiale, așa cum nu a înțeles sa o facă nici petiționarul, care uzând de prerogativele conferite subiecților procesuali de legea procedural civila, si-a precizat demersul judiciar pendent, pe care l-a întregit, investind instanța sa verifice legalitatea si a deciziilor ulterioare, ceea ce îngăduie si obliga instanța sa conchidă ca revocarea este legitima.
Instanța a continuat motivarea sentinței prin susținerea unor motive contradictorii, respectiv, pana la pag. 7 invoca cu tărie nulitatea deciziei inițiale de concediere, după care surprinzător trece la o alta instituție de drept - caducitatea.
Daca instanța constata ca decizia nr. 1/12.02.2008 este nelegala si nula, atunci, in același context, cum recurenta putea invoca sancțiunea caducității deciziilor ulterioare (de revocare si de concediere), când: nulitatea presupune un act nevalabil, iar caducitatea presupune un act valabil încheiat;
- nulitatea retroactiveaza, caducitatea produce efecte numai pentru viitor, întrucât pentru trecut nu s-au produs nici un fel de efecte ale actului;
- nulitatea presupune cauze contemporane încheierii actului, iar caducitatea presupune o cauza ulterioara încheierii si străina de voința autorului actului.
Instanța, in mod eronat, a apreciat ca s-a produs încetarea contractului de munca si apoi s-a produs revocarea deciziei de concediere inițiale. Practic, instanța trece peste nulitatea cu care este sancționată decizia de concediere inițiala, da eficacitate acesteia, in sensul ca invoca producerea efectelor acesteia, respectiv încetarea contractului individual de munca, ca mai apoi sa decidă desființarea deciziei ca fiind nula.
Contractul de munca nu putea înceta in temeiul unei decizii nule de drept, căci aceasta din urma nu poate produce efectele scontate, este ineficace sub aspectul oricărei aplicabilități. De altfel, contractul individual de munca al contestatorului si-a produs efectele pana la data de 30.06.2008, contestatorului fiindu-i achitate integral, la zi, drepturile bănești cuvenite, in temeiul contractului individual de munca. Drepturile bănești au fost încasate de către contestator, iar nu refuzate, in temeiul unui contract încetat". Astfel contestatorul a achiesat la existenta, eficacitatea, operativitatea si valabilitatea contractului individual de munca, in concluzie este exclusa teza instanței privind încetarea contractului de munca in temeiul unei decizii lipsita in totalitate de efecte juridice.
Astfel cum rezulta din simpla lectura a sentinței (pag. 6-8, 11-12), instanța a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii si străine de natura cauzei, echivalând cu o nemotivare. Cu toate acestea nemotivarea are si conotații care vizează nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât recurenta se află in situația nesocotirii unei obligații legale a judecătorului, aceea de a proceda la motivarea hotărârii in cazurile prevăzute de lege. Instanța de fond prin interpretarea greșita a actului dedus judecații a trecut peste voința clar exprimata a părților, respective revocarea deciziei inițiale de către subscrisa, emiterea unei decizii de concediere legale si încasarea de către contestator a sumelor achitate de către subscrisa, cu titlu de drepturi bănești.
Totodată din modul de redactare al sentinței nu se poate stabili daca legea s-a aplicat corect sau nu. Astfel cum sugestiv remarcă unii autori "lipsa de baza legala a hotărârii înseamnă absenta unei norme juridice care sa poată constitui premisa majora a silogismului judiciar fata de soluția data".
Instanța, in mod eronat, a apreciat ca decizia de concediere nr. 1/12.02.2008 este cea necesar de analizat, sub aspectul temeiniciei si legalității. Astfel recurenta a susținut, fata de considerentele din prezentul recurs, ca procedura instituita prin Decizia de concediere nr. 4/08.05.2008 este cea temeinica si legala.
Decizia nr. 4/08.05.2008 cuprinde, in mod evident, toate motivele subscrisei de concediere si se înscrie in cadrul procedural, de forma si fond, prescris de legiuitor.
În data de 10.02.2008 societatea recurentă a adoptat decizia de modificare a structurii personalului, prin care a fost desființat pe lângă alte doua posturi si postul ocupat de către contestator, datorita necesitații reorganizării activității societății. Prevederile art. 74 alin. 1 lit. a,b si d au fost îndeplinite integral de către societate, deoarece decizia de concediere nr. 4 din 08.05.2008 a Contractului individual de munca al contestatorului prevede:
Motivele care determina concedierea - decizia societății din 10.02.2008, de modificare a structurii personalului; hotărârea de eficientizare a activităților de achiziții ale societății; costurile crescute pe care le suporta societatea; aplicarea politicii de reducere a costurilor societății, inclusiv a celor cu personalul, si de reducere a activităților; in concluzie s-a decis diminuarea personalului afectat departamentului de achiziții în temeiul art. 65 alin. 2 din Codul muncii.
Durata preavizului - data încetării Contractului individual de munca al contestatorului - 30.06.2008, termenul de preaviz fiind de 33 zile lucrătoare, având in vedere ca decizia de concediere nr. 4/08.05.2008 a fost comunicata contestatorului la data de 13.05.2008.
Lista locurilor de munca disponibile in unitate - la pct. 2 din Decizia de concediere nr. 4/08.05.2008 este menționat explicit "recurenta a precizat ca datorita restructurării activității societății, in prezent, in cadrul nu exista nicio alta poziție disponibila.
Așadar susținerile instanței de fond nu au suport faptic si legal, ci sunt aprecieri eronate, fără calificarea probatoriului aferent spetei dedusa judecații.
Referitor la susținerile instanței privind nerespectarea dispozițiilor art. 65 alin. 2 Codul muncii, privind cauza reala si serioasa care a determinat concedierea.
Conform Contractului individual de munca al contestatorului, acesta din urma avea ca atribuții identificarea si prezentarea ofertelor cu privire la locații imobile terenuri situate pe teritoriul României - in vederea achiziționării acestora de către.
Desființarea postului ocupat de contestator a fost efectiva, postul fiind suprimat din structura societății astfel cum rezulta din statul de funcții si a avut o cauza reala si serioasa impusa de rațiuni economice. Desființarea postului a fost determinata de cauze obiective, care nu au ținut si nu țin de persoana contestatorului, ci de motivații economice care au dus la necesitatea reorganizării activității, pentru a deveni profitabila in actualul context economic. In probarea susținerii cu privire la reducerea efectiva a activității, recurenta depus atașat dosarului cauzei: statele de funcții anterioare si posterioare desființării posturilor, decizia interna de modificare a structurii personalului, carnetul de munca al petiționarului, antecontracte si contracte de vânzare-cumpărare privind achizițiile de terenuri vizate de, precum si fisa contului 211 la 31.12.2008, prin care sunt evidențiate rulajele mijloacelor fixe pe anul 2008.
Totodată instanța nu a apreciat corect proba depusa de societate in susținerea motivelor de concediere, respectiv apreciază ca fisa contului este din 31.12.2008 "act care a stat la baza desființării postului contestatorului fiind ulterior datei la care se pretinde ca ar fi avut loc desființarea postului". Actul menționat a fost depus de către recurentă, ca o proba suplimentara si concludenta pentru conferi certitudinea, realitatea si seriozitatea desființării postului ocupat de către contestator.
Recurenta a menționat că a identificat locațiile care erau deja introduse in contabilitatea la data de 01.01.2008 - cu culoarea (deci locații achiziționate anterior 01.01.2008). iar cu culoarea albastru fiind identificate locațiile care nu erau introduse in contabilitate la 01.01.2008. Astfel se poate observa ca doar doua locații, respectiv imobilele - terenuri situate in Bârlad si, au fost achiziționate in anul 2008, in lunile februarie, respectiv martie. A menționat ca aceste doua locații au fost identificate si negocierile cu privire la achiziționarea lor au fost inițiate încă din anul 2007. În consecința la începutul anului 2008 s-a produs doar perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la aceste locații, moment in care aceste doua locații au fost evidențiate/înregistrate in contabilitatea, iar nu identificarea acestora, atribuție aferenta Contractului individual de munca al contestatorului.
În contextul actual al unei nesiguranțe economice, care afectează in mod negativ piața imobiliarelor, - ca decizie manageriala - a decis reducerea semnificativa a numărului de noi proiecte de dezvoltare imobiliara, astfel ca postul de asistent comercial alături de celelalte posturi desființate din statul de funcții al societății nu-si mai găseau corespondentul in activitatea societății.
Recurenta a arătat că reducerea posturilor a continuat pe parcursul anului 2008, iar in 04.11.2008, din statul de funcții existent la data de 08.05.2008 s-a mai luat decizia desființării unui post, respectiv cel de asistent manager (decide atașata dosarului). Astfel nu poate fi vorba despre un abuz din partea cu privire la reducerea acestor posturi, atât timp cat reducerea posturilor s-a produs pe parcursul întregului an 2008 si continua in 2009, astfel cum reiese din statele de funcții atașate prezentei, pentru motivele evocate si dovedite.
Instanța a apreciat, in mod eronat, Decizia de concediere din 04.11.2008 si Hotărârea consiliului de administrație din 08.01.2009 ca fiind "acte care au stat la baza desființării postului contestatorului fiind ulterioare datei la care se pretinde ca ar fi avut loc desființarea postului". În susținerea motivelor de desființare a celor 5 posturi din 9 existente in statul de funcții anterior 10.02.2008, a atașat dosarului cauzei un întreg si consistent probatoriu, care trebuia coroborat sistematic cu dovezile directe rezultate din procedura administrata, privind desființarea postului de asistent comercial ocupat de contestator.
În ceea ce privește criteriile pe baza cărora s-a făcut disponibilizarea, instanța nu are căderea de a le analiza întrucât țin de reglementările interne ale societății. Esențial este ca la luarea măsurii de desfacere a contractului de muncă să se fi respectat prevederile legale, cerință îndeplinită în cauză, problemele economice ale cu efectul reducerii unor posturi fiind efective, postul contestatorului fiind desființat. Pentru a se constata daca desființarea postului a avut loc in mod efectiv, instanța trebuia sa fi cercetat statul de funcții al societății.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Referitor la acordarea termenului de preaviz, Curtea observă că, în cauză, recurenta a procedat în mod nelegal la emiterea a două decizii de concediere a intimatului.
Prima dintre acestea a produs efectul încetării contractului de muncă al salariatului la data de 07.03.2008, conform art. 75 Codul muncii.
Celelalte două decizii de concediere în mod corect au fost apreciate de tribunal ca fiind caduce; nu se poate admite repunerea în ființă a raporturilor de muncă la inițiativa unilaterală a angajatorului în absența consimțământului salariatului.
Astfel, corect tribunalul a apreciat termenul de preaviz iar raționamentul propus de către recurentă nu poate fi primit.
Referirea instanței la caducitatea deciziilor ulterioare nu dă nicidecum un caracter contradictoriu considerentelor sentinței, așa cum a susținut recurenta, ci aceasta din urmă dă o interpretare personală unor teze de doctrină ce nu sunt aplicabile speței.
Cât privește forma deciziei de concediere rămase drept obiect al analizei instanței, și emisă în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii, Curtea observă că decizia nr. 1/12.02.2008 nu cuprinde mențiunea că desfacerea contractului de muncă este urmarea desființării locului de muncă al contestatorului.
De aceea, corect s-a reținut că decizia nu este motivată în fapt.
Este în afara oricărui dubiu că în cuprinsul deciziei nu se regăsește nicio referire la motivarea desființării postului ocupat de contestator.
Este de esența instituției prevăzute la art. 65 Codul muncii mențiunea desființării postului și arătarea postului afectat de această măsură.
Din această perspectivă, încălcarea art. 74 alin. 1 lit. c) Codul munciia fost corect reținută.
Referitor la decizia nr. 4/08.05.2008, aceasta nu cuprinde mențiunea necesară cu privire la termenul de preaviz, prevăzut de art. 74 alin. 1 lit. b) Codul muncii.
Apărarea recurentei referitoare la cuprinderea aceste mențiuni în înscrisuri ulterioare nu poate fi reținută, întrucât în textul menționat cerința este expres prevăzută pentru cuprinsul deciziei iar nu ca una ce poate fi complinită ulterior.
Lipsa mențiunilor obligatorii referitoare la forma deciziei de concediere atrăgând sancțiunea nulității acesteia conform art. 76 alin. 1 Codul muncii, Curtea observă că analiza temeiniciei măsurii dispuse prin decizia astfel sancționată devine inutilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - EXPERT SRL, cu sediul în B, Calea nr. 133, Central Business, Clădirea E,. 2, secțiunea E2.10, sector 4, cu sediul ales pentru comunicare actelor de procedură la. Av., în T str. - nr. 10,. 4, Business Centre împotriva sentinței civile nr.3416/23.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10221/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul-contestator, cu domiciliul în B,-, sector 1, cu domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la - A & G în B, sector 3,-, -. 1,..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-17.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4681/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7047/2009. Curtea... → |
|---|
