Contestație decizie de concediere. Decizia 6713/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6713

Ședința publică din data de 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Tomescu JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Judecător - -

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC RO BROKER SRL, împotriva sentinței civile nr.2426/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 2426/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a dmis contestația formulată de contestatoarea împotriva intimatei SC RO BROKER SRL.

S-a constatat nulă decizia nr. 104/05.04.2008 emisă de intimată.

S-a dispus obligarea intimatei să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data desfacerii contractului de muncă și până la pronunțarea hotărârii.

S-a luat act că reclamanta nu solicită repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Contestatoarea a fost salariata intimatei SC RO BROKER SRL îndeplinind funcția de broker potrivit contractului individual de muncă nr. -/11.05.2007.

Prin decizia nr.104/05.04.2008 intimata i-a desfăcut contestatoarei contractul individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a Codul Muncii, reținând în culpa acesteia lipsa nemotivată de la locul de muncă și lipsă activitate.

Cum decizia de concediere constituie o măsură unilaterală dispusă de angajator, aceasta trebuie să îndeplinească simultan și cumulativ, atât condițiile de legalitate, cât și condițiile de temeinicie, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia măsurii.

Decizia contestată nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.268 alin.2 Codul Muncii, nerespectarea nu are cerințe prealabile și imperative ale legii atrăgând nulitatea absolută a actului respectiv.

Astfel, actul emis de intimată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin.3 nu a fost efectuată cercetarea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC RO BROKER SRL precizând că, nu au fost luate apărări contestatoarei din același motiv pentru care a fost desfăcut contractul dem uncă, deoarece angajata nu s-a prezentat nici pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu și nici pentru a-și face apărări, fiind complet dezinteresată de îndeplinirea vreunei obligații față de societate.

Legea 53/2003 nu poate fi interpretată în sensul că angajatul are un drept necenzurabil de a face ce dorește, ceea ce nu a reținut instanța fiind faptul că, acest contract a fost desfăcut la solicitarea ITM

Prin motivele de recurs, recurenta invocă tardivitatea formulării contestației.

Intimata a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului, iar cu privire la excepția tardivității a învederat că, decizia a fost contestată în termenul prevăzut de lege, depunând la dosar dovezi privind data comunicării deciziei de desfacere a contractului dem uncă.

Curtea constată a fi nefondat recursul pentru următoarele argumente:

Cu privire la excepția tardivității contestației, instanța reține că în raport de data comunicării deciziei contestate, 20 mai 2008- atestată de ștampila de pe scrisoarea recomandată cu care i-a fost comunicată această decizie, contestația a fost formulată în termenul de 30 de zile prev. de art.283 al.1 lit. a din Codul Muncii, termen menționat și în cuprinsul deciziei contestate.

De asemenea, instanța de recurs constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispoz. art.268 al.2 din Codul Muncii, care prevăd sancțiunea nulității absolute a deciziei în cazul în care aceasta nu cuprinde cerințele prevăzute la lit. a-f, printre care sunt cele referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.

Pe cale de consecință, constatând că hotărârea primei instanțe nu este afectate de nici unul din cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304.pr.civilă, Curtea în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă va respinge recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC RO BROKER SRL, împotriva sentinței civile nr.2426/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud. MP

Tehn.red. /2 ex/18.12.2009

Jud. fond - G

și C

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 6713/2009. Curtea de Apel Craiova