Contestație decizie de concediere. Decizia 142/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6428/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.142/
Ședința publică de la 13 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-" Grup "SRLîmpotriva sentinței civile nr.937 din data de 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (1292/C/2009), în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-" Grup "SRL, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.01 din 11.01.2010 depusă la dosar-fila 45 și intimatul,personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură al acestei secții la data de 21.12.2009, concluzii scrise însoțite de înscrisuri în fotocopie din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului, cu CI seria - nr.- eliberată de Poliția Municipiului C la data de 26.05.2005.
Recurenta -" Grup "SRL, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală înțelege să solicite încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv, cu înscrisurile anexate cererii de recurs dedusă judecății.
Intimatul, personal, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele anexate concluziilor scrise depuse la dosar la data de 21.12.2009, reprezentând aceleași înscrisuri depuse și în fața primei instanțe.
Recurenta -" Grup "SRL, prin avocat, având cuvântul, solicită lăsarea pricinii la a doua strigare pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar de către partea intimată, având în vedere faptul că acestea au fost depuse la dosar într-un singur exemplar.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 cod proc. civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată ca fiind pertinentă concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății, luând act de administrarea acestei probe la termenul de azi, dispunând lăsarea pricinii la a doua strigare pentru ca avocatul ales al recurentei să ia cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de către intimat.
La reluarea pricinii, respectiv la a doua strigare, se prezintă recurenta -" Grup "SRL, prin avocat și intimatul,personal.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -" Grup "SRL, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a interpretat greșit decizia de desfacere a contractului de muncă, în sensul că aceasta ar fi lovită de nulitate pentru lipsa cercetării prealabile disciplinare, fără a observa că la dosarul cauzei a fost depusă adresa nr.57 din 06.03.2009 prin care se arată că angajatorul a convocat în scris salariatul în vederea clarificării situației privind lipsa nemotivată a acestuia de la serviciu începând cu data de 02.03.2009.
Cât privește reținerea eronată a instanței de fond, în sensul că în cauză nu s-a efectuat cercetarea prealabilă disciplinară, recurenta, prin avocat, arată că într-adevăr în lipsa acestei cercetări, decizia de desfacere a contractului de muncă este lovită de nulitate, dar numai dacă societatea nu a făcut dovada efectuării cercetării, însă, în cauza dedusă judecății, societatea recurentă este o societate mică și în acest mod a înțeles administratorul acesteia să procedeze în conformitate cu prevederile Codului Muncii.
De asemenea, recurenta, prin avocat, mai arată că din actele depuse la dosar rezultă clar că, în fapt, la începutul anului 2009 societatea nu a desfășurat nicio activitate și astfel toți salariații au înțeles să formuleze cereri privind acordarea concediului fără plată și numai intimatul în cauză nu a înțeles să formuleze o astfel de cerere, datorită faptului că acesta nu a fost la locul de muncă.
Așa fiind, organul de control al societății a solicitat administratorului să procedeze la chemarea intimatului la serviciu în vedere formulării cererii de concediu fără plată, însă, acesta nu s-a prezentat până în luna martie a anului 2009 și de câte ori venea la serviciu, era în stare de ebrietate.
Mai mult decât atât, instanța de fond la unul dintre termenele de judecată, a îndrumat intimatul să formuleze o cerere precizatoare prin care să solicite obligarea societății atât la reintegrarea sa pe postul deținut anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă, cât și la plata drepturilor salariale cuvenite, fără a avea în vedere că situația prezentată de intimat nu este cea reală, precum și existența unei cereri prin care acesta arăta că este nemulțumit de drepturile salariale primite și după formularea unei astfel de cereri, intimatul a promovat prezenta contestație în instanță chiar în ultima zi de formulare a contestației.
Astfel, instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a observat că intimatul în cauză nu a mai dorit continuarea activității și nici plata drepturilor bănești, iar dacă societatea recurentă ar fi ținut cont de cererea intimatului prin care solicita demisia, nu ar mai fi emis decizia de desfacere a contractului de muncă ce a fost înregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă în data de 30.03.2009 și în raport de această dată societatea nu mai putea să revină asupra măsurii luate.
Față de cele susținute și în raport de dispozițiile instanței de fond, apreciază că prin măsura impusă de prima instanță s-ar crea intimatului o situație privilegiată, motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii.
Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul, personal, având cuvântul, arată că la sfârșitul anului 2008 i s-a adus la cunoștință faptul că societatea recurentă va începe activitatea în data de 19 ianuarie 2009, dată la care i s-a precizat că trebuie să formuleze cerere de concediu fără plată și că acelor salariați care nu vor înțelege să formuleze o astfel de cerere, li se vor desface contractele de muncă.
De asemenea, intimatul, personal, mai arată că în luna februarie 2009 s-a menținut aceeași situație, iar în luna martie a aceluiași an au fost disponibilizate 30 de persoane.
Așa fiind, la data de 16.03.2009, conducerea societății a dispus întocmirea unui referat privind absența sa nemotivată de la locul de muncă și consumul de băuturi alcoolice, iar în urma controlului efectuat de către comisia Inspectoratului Teritorial d e Muncă, a fost contactat telefonic pentru a se prezenta la serviciu, cu mențiunea că i se va acorda un salariu în procent de 75%; în data de 10.03.2009 a fost chemat la sediul societății, dar a fost în imposibilitate de a se prezenta, întrucât a intrat în posesia înștiințării emise de societate chiar la acea zi, prezentându-se la locul de muncă în data de 11.03.2009.
Mai mult decât atât, intimatul, personal, solicită a se observa că în data de 01.04.2009, conducerea societății nu i-a comunicat că i s-a desfăcut contractul de muncă, luând cunoștință de această măsură la data de 05.04.2009.
În ceea ce privește reintegrarea sa pe postul deținut anterior, intimatul, personal, arată că administratorul societății i-a comunicat faptul că nu va mai fi primit la locul de muncă și față de această împrejurare a înțeles să formuleze acest capăt de cerere.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Recurenta -" Grup "SRL, prin avocat, având cuvântul în replică, solicită a se observa că intimatul de față în afara zile de 10.03.2009, nu s-a mai prezentat la locul de muncă.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 937 din data de 13.07.2009 pronunțată în dosarul nr- (1292/C/2009), Tribunalul Călărași - Secția Civilă, a admis contestația formulată de reclamantul împotriva deciziei nr. 45/30.03.2009 emisă de pârâta - GRUP SRL C; a constatat nulitatea absolută a deciziei susmenționate; a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr.45/30.03.2009, acela de strungar în cadrul - GRUP SRL C; a obligat pârâta către reclamant la plata drepturilor salariale cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă (30.03.2009) și până la reintegrarea efectivă, calculate la un salariu lunar brut de 450 lei, reprezentând 75% din salariul lunar brut de 600 lei înscris în contractul individual de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul, în raport de proba cu înscrisuri administrată, a reținut că, prin decizia nr. 45/30.03.2009, pârâta a dispus sancționarea reclamantului cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă din data de 30.03.2009, pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în absente nemotivate cu începere din data de 2.03.2009.
Potrivit art. 267 al. 1 și 2 din Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sens în care salariatul va fi convocat în scris, precizându-se data, ora și locul întrevederii.
În cazul de față, a reținut Tribunalul, cu adresa nr. 57/6.03.2009, reclamantul a fost invitat să se prezinte la sediul societății cel mai târziu până la data de 10.03.2009 pentru clarificarea situației contractului de muncă, adresa pe care salariatul a primit-o abia în data stabilită ca fiind ultima zi în care se putea prezenta pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, considerent pentru care neprezentarea nu îi este imputabilă acestuia, pârâta fiind cea care, pe lângă faptul că nu a stabilit data exactă și ora întrevederii, nu a fixat un termen rezonabil pentru prezentarea reclamantului după primirea convocării.
Prima instanță a constatat că măsura dispusă de pârâtă s-a luat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 267 al.1 din Codul muncii, astfel încât decizia nr. 45/30.03.2009 este lovită de nulitate, cu consecința reintegrării reclamantului pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale, acesta a fost stabilit în raport de poziția exprimată de reclamant, precum și de situația economico-financiară în care se află pârâta (constatată și de ITM C, care a dispus acordarea pe lunile ianuarie și februarie 2009 indemnizației prevăzută de art. 53 al. 1 din Codul muncii ).
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - GRUP SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 raportat la art. 312 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, reținând nelegal ca decizia 45/30.03.2009 emisă de intimata - GRUP SRL este lovită de nulitate absolută, deoarece nu s-a efectuat procedura prealabilă de cercetare disciplinară.
Prevederile arte 267 alin.2 din Codul muncii nu trebuie interpretate simplist deoarece nu rezultă concret din lege în ce constă procedura prealabilă.
Din adresa 57/2009 emisă de intimată, rezultă că s-au îndeplinit cerințele Codului Muncii privind convocarea angajatului pentru clarificarea lipsei nemotivate de la serviciu, neavând relevanță că adresa a ajuns cu întârziere din culpa persoanei sau a oficiului poștal.
În aceasta situație, a mai arătat recurenta, se impune reanalizarea fondului cauzei în baza probelor depuse în recurs, respectiv: referatele directorului tehnic și cererea de demisie adresată intimatei de angajat și înregistrată la 01.04.2009.
Din înscrisurile de la dosar rezultă că salariatul sancționat nu s-a prezentat la serviciu din luna ianuarie 2009 și nici nu a solicitat concediu fără plata, situație rezultată din procesul-verbal de control al ITM Din referatele înregistrate în luna martie 2009 rezultă că acesta nu venea la serviciu decât in stare de ebrietate, iar în luna martie 2009 fost convocat sa justifice lipsa de la serviciu, dar a refuzat cu rea-credință să facă acest lucru.
Nu corespunde realității nici susținerea salariatului în sensul că angajatorul nu l-a primit la serviciu.
În plus, a mai arătat recurenta, din statul de plată pentru lunile ianuarie 2009 și februarie 2009 și din cererea de demisie formulata la 01.04.2009, rezultă că angajatul a primit drepturi bănești în data de 01.04.2009 - ca urmare a celor dispuse de ITM C - și a cerut încetarea raporturilor de muncă, deoarece nu mai are nici o datorie către societate și nici societatea față de el.
În această situație, a susținut recurenta, apare ca fiind nelegală soluția Tribunalului Călărași de a obliga intimata la reintegrarea contestatorului și plata drepturilor salariale calculate de la desfacerea contractului de muncă și până la reintegrare.
În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar sentința atacată, referatul nr. 413/12.11.2008, referatul nr. 64/6.03.2009, referatul nr. 67/16.03.2009, cererea de demisie a intimatului, procesul-verbal de control nr. 3895/6.03.2009 încheiat în urma controlului efectuat la unitatea recurentă de ITM C, statele de plată pe lunile ianuarie și februarie 2009 semnate de salariatul intimat, adresa nr. 71/25.03.2009 emisă de C, decizia contestată - cu nr. 45/30.03.2009, copia carnetului de muncă al salariatului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi reținut motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.
Curtea constă că, în parte, criticile aduse de recurentă hotărârii instanței de fond (privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 267 alin. 2 din Codul muncii ) se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, celelalte aspecte urmând a fi analizate în raport de prevederile art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, text care dispune în sensul că "recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele."
Nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia dispozițiile art. 267 din Codul muncii nu reglementează concret în ce constă procedura prealabilă.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 267 din Codul muncii, "(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este."
Prin urmare, cercetarea disciplinară prealabilă se constituie într-o garanție a dreptului la apărare al salariatului, angajatorul având obligația să o organizeze, sub sancțiunea nulității absolute, în conformitate cu dispozițiile legale, astfel încât să permită salariatului exercitarea efectivă a dreptului la apărare.
Curtea reține că adresa nr. 57/6.03.2009 (fila 17 din dosarul instanței de fond) nu întrunește cerințele minime prevăzute de art. 267 alin. 2 din Codul muncii, în sensul că, salariatul nu a fost înștiințat că va fi cercetat disciplinar, nu i s-a adus la cunoștință în mod explicit și neechivoc învinuirea pentru care este cercetat, nu a fost indicată perioada în care s-a constatat că a lipsit nemotivat (împrejurare care nu rezultă nici din referatele despre care se face vorbire în cererea de recurs) și, de asemenea, nu au fost precizate data, ora și locul întrevederii.
În plus, în condițiile în care salariatul cercetat a primit convocarea scrisă în ultima zi a termenului în interiorul căruia i se solicitase a se prezenta la sediul angajatorului pentru lămurirea situației sale, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise pe confirmarea de primire depusă la fila 19 din dosarul instanței de fond, nu se poate reține că acesta nu a dat curs convocării în mod culpabil, fără un motiv obiectiv.
În consecință, nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 267 alin. 3 din Codul muncii, numai în situația prevăzută de menționata dispoziție legală angajatorul fiind îndrituit a aplica sancțiunea fără cercetarea disciplinară prealabilă.
În acest context, se constată că salariatul s-a aflat în imposibilitate de a-și formula și susține toate apărările, de a oferi persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că, în cauză, aplicarea sancțiunii s-a făcut în mod nelegal fără parcurgerea procedurii obligatorii a cercetării disciplinare prealabile.
Procedura reglementată de lege nu poate fi suplinită prin întocmirea referatelor supuse spre aprobare conducerii unității de către directorul tehnic.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a constat nulitatea deciziei de concediere disciplinară pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile, fără a mai examina temeinicia măsurii de sancționare disciplinară dispusă de angajator.
Se reține, totodată, că, prin adresa nr. 220/9.07.2009 (fila 29 din dosarul instanței de fond), semnată de administratorul - GRUP SRL, s-a comunicat Tribunalului că "nu există cerere de demisie a reclamantului și nu depunem un calcul al drepturilor salariale ce i s-ar fi cuvenit acestuia din 1.03.2009 și până în prezent, deoarece domnul nu mai este salariatul nostru".
Cu toate acestea, din înscrisurile noi depuse în recurs chiar de unitatea recurentă, necontestate de salariat, rezultă că acesta din urmă și-a exprimat în mod neechivoc voința în sensul încetării unilaterale a raporturilor de muncă, cererea sa de demisie fiind înregistrată la data de 1.04.2009, cu nr. 84 (fila 9 din dosarul instanței de recurs).
Cererea de demisie își produce efectele fără a fi necesară aprobarea sa de către angajator.
Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 1 din Codul muncii, demisia reprezintă actul unilateral de voință al salariatului, care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea termenului de preaviz.
Curtea reține că raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 1.04.2009, rezoluția înscrisă pe cerere de angajator având valoarea unei renunțări a unității la termenul de preaviz, prevăzut de lege în favoarea sa. Așa fiind, reintegrarea intimatului pe postul deținut în cadrul unității recurente nu se justifică.
Împrejurarea că, astfel cum rezultă din cuprinsul statelor de plată pentru lunile ianuarie și februarie 2009, semnate de intimatul contestator (filele 15 și 16 din dosarul instanței de recurs), salariatul a încasat pentru primele două luni ale anului 2009 drepturile salariale calculate conform dispozițiilor art. 53 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul conformându-se măsurilor dispuse în urma controlului efectuat de ITM C, precum și faptul că pe statul de plată pentru luna februarie 2009 salariatul a menționat că unitatea nu mai are nici o datorie față de el nu prezintă relevanță sub aspectul legalității și temeiniciei măsurii dispuse de instanța de fond, în sensul obligării angajatorului la plata drepturilor de care salariatul a fost lipsit de la data concedierii efective și până la reintegrare, astfel cum susține recurenta.
Însă, cum decizia nr. 45/30.03.2009, prin care salariatul a fost concediat disciplinar este nulă pentru motivele anterior expuse, se constată că raporturile de muncă dintre părți nu au încetat în temeiul acestei decizii, ci prin voința unilaterală a salariatului, ca efect al cererii de demisie.
Prin urmare, sunt întemeiate susținerile recurentei în sensul că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la plata către salariat a unor sume de bani, după data încetării raporturilor de muncă dintre părți, câtă vreme, ulterior datei de 1.04.2009, salariatul nici nu a prestat muncă în favoarea angajatorului și nici nu este îndreptățit la plata de despăgubiri.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și plata drepturilor salariale pe perioada 30.03.2009 - până la reintegrare.
Celelalte dispoziții ale sentinței recurate urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta -" Grup "SRL împotriva sentinței civile nr.937 din data de 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (1292/C/2009), în contradictoriu cu intimatul.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și drepturile salariale pe perioada 30.03.2009 - până la reintegrare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red:
Tehnored: NV/2 EX./8.02.2010
Jud. fond:;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 27/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6713/2009. Curtea... → |
|---|
