Contestație decizie de concediere. Decizia 6728/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1055/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6728R
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, împotriva sentinței civile nr.7914 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26946/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici, pentru membrul de sindicat -, având ca obiect-contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Curtea dispune a se face apelul și în cauza ce formează obiectul dosarului nr- ce are aceleași părți.
Apărătorul intimatului învederează faptul că pentru cererea de întoarcere a executării nu are mandat din partea intimatului.
Curtea văzând disp.art.4042alin1 pr.civ. dispune atașarea dosarului nr- la prezenta cauză cu nr-.
Intimatul prin avocat depune la dosar un înscris intitulat" contract de comodat" datat 01.07.2007.
Curtea încuviințează pentru intimat proba cu înscrisuri conform art.167 pr.civ. și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, prin avocat, arată că la data de 12.11.2009 Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale a fost desființată, motiv pentru care invocă excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei capacității de folosință, solicitând admiterea celor două excepții.
Pe fond solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, precum și respingerea cererii de întoarcere a executării, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7914 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26946/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatorul, reprezentat de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale,
A fost obligată intimata la plata a 11 salarii compensatorii către contestator și,
Au fost respinse, ca nefondate, restul cererilor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul a fost angajatul Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației în postul de analist ajutor, fiind preluat de la Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, încheindu-se contractului individual de muncă înregistrat cu nr.2 din data de 23.11.2007.
Prin decizia nr.196/06.06.2008 intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în baza art.65 Codul muncii ca urmare a desființării postului pe care îl ocupa la Serviciul Suport al autorității contractante din cadrul Direcției Publice Electronice. Intimata a avut în vedere dispozițiile Ordinului nr.201/2008 privind aprobarea structurii sale organizatorice și decizia nr.166/2008 a președintelui Agenției pentru aprobarea statului de funcții.
Sub aspectul neregularităților de forma pe care contestatorul le invocă, s-a reținut că dispozițiile art.62 alin.2 Codul muncii prevăd obligația de a se înscrie în decizia de concediere și termenul în care măsura poate fi contestată și instanța competentă. O condiție a nulității, indiferent de natura ei, este de a exista o vătămare. Or, contestatorul nu a fost vătămat în vreun fel din cauza că nu sunt menționate termenul în care decizia poate fi contestată și instanța competentă, el promovând prezenta contestație cu respectarea dispozițiilor procedurale referitoare la termen și competenta. Mai mult, acest text este inserat în secțiunea privind concedierea pentru motive ce țin de persoana salariaților, ceea ce nu este cazul în speță, astfel încât nu credem că ar putea fi extins și la alte situații.
În acest context, nici referirea la art.268 lit.e și f Codul muncii nu are relevanță întrucât și acesta privește numai decizia de sancționare disciplinară.
Asupra obligației angajatorului de a pune la dispoziția salariatului locuri de muncă disponibile, s-a constatat că această obligație este reglementată de Codul muncii numai în ipotezele încetării contractului individual de muncă în baza art.61 lit.c și d și art.56 lit.f Codul muncii.
Cu toate acestea, intimata a prezentat contestatorului locurile de muncă disponibile, prezentându-i chiar și un act adițional în acest sens, ceea ce demonstrează intenția societății de a-l menține în cadrul său pe contestator, însă acesta a refuzat, deoarece acestea nu ar fi corespuns pregătirii și performantelor sale profesionale.
Prin urmare, nu i se poată reproșa angajatorului că nu a depus diligența în vederea evitării concedierii contestatorului, dar nu i se poate pretinde să pună la dispoziția acestuia alte locuri decât cele efectiv vacante.
În legătură cu temeinicia deciziei de concediere, s-a arătat că prin Ordinul nr.201/06.05.2008 a fost aprobat regulamentul de organizare și funcționare a intimatei și numărul maxim de posturi, statul de funcții întocmit în baza acestui ordin fiind aprobat prin decizia nr.166/09.05.2008 a președintelui Agenției.
Potrivit art.65 alin. Codul muncii, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
S-a constatat că, în raport de statul de funcții anterior celui aprobat prin decizia nr.166, Direcția din care a făcut parte și contestatorul a suferit o restructurare, iar posturile au fost efectiv desființate.
Reorganizarea a fost justificată prin nota de fundamentare aprobată de Ministrul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.
Aceste motive sunt de natură să reprezintă o cauza reală și serioasă a restructurării deoarece organizarea corespunzătoare și eficiența este o premisă pentru desfășurarea în bune condiții a activității angajatorului, și îi poate permite acestuia să reușească într-o mai mare măsura să aducă la îndeplinire obiectivele avute în vedere la înființarea sa.
Nu i se poate impune angajatorului să mențină aceeași structură organizatorică indiferent de necesitățile activității, de realitățile cărora aceasta activitate trebuie să răspundă
Împrejurarea că OUG nr.73/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale prevede că personalul Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informației este preluat de noua instituție publică înființată, urmând să încheie cu acești salariați contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată nu înseamnă că i se stabilește interdicția reorganizării viitoare, care este un drept al oricărui angajator, cf. art.40 lit.a Codul muncii. OUG nr.73/2007 reglementează situația personalului unității care își înceta activitatea la acel moment, prevăzând în art.9 alin.4 că încetarea raporturilor de muncă ale personalului din aparatul propriu al se va face prin decizie a președintelui, în condițiile legii.
Situația din cauza de față este una din ipotezele în care a intervenit încetarea raporturilor de muncă dintre părți în condițiile legii.
de acestea, s-a apreciat că decizia este emisă cu respectarea dispozițiilor legale și este temeinică, iar cererile de reintegrare, de plată a unei despăgubiri, având un caracter accesoriu, sunt nefondate.
În privința cereri având ca obiect plata salariilor compensatorii, s-a menționat că potrivit art.91 din contractul colectiv de muncă la nivelul unității, salariații au dreptul la o compensație bănească în situația încetării contractului individual de muncă, printre altele, în cazul în care angajatorul își reduce personalul prin desființarea postului salariatului ca urmare a reorganizării.
În aceasta ipoteză, angajatorul are obligația plății, cf. art.91 alin.2 din același contract, a unei compensații în cuantum de 12 salarii de bază ale salariatului, dar nu mai puțin decât 12 salarii medii de bază pe instituție.
Prin referatul înregistrat cu nr.RU/746/16.06.2008 privind acordarea de plăți compensatorii persoanelor care pierd calitatea de salariat al, intimata dispune ca în baza art.67 Codul muncii și art.78 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel național, plata acestei compensații să fie realizată pe baza anumitor criterii, cum sunt funcția deținută, nivelul de salarizare, funcția propusă, diferența dintre cele doua funcții, alte diferențe între aceste funcții, alte elemente, astfel încât doi dintre salariații concediați, și, au încasat 12 salarii de bază cu acest titlu, în timp ce contestatorul numai un salariu de bază.
În afara de faptul că art.67 Codul muncii și art.78 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu fac niciun fel de deosebire în ce privește acordarea acestor măsuri compensatorii către salariați, nici contractul colectiv de muncă de la nivelul intimatei nu face vreo distincție în privința plății salariilor compensatorii în raport de vreun criteriu.
S-a considerat că angajatorul nu a respectat propriul angajament asumat la încheierea contractului colectiv de muncă, realizând o diferențiere care nu se justifică prin prisma prevederilor acestuia și ale art.5 alin.1 Codul muncii.
În cazul contestatorului sunt îndeplinite cerințele art.91 din acel contract, întrucât postul său a fost desființat din cauza reorganizării activității angajatorului.
Faptul că personalul angajatorului nu s-a redus, ci a cunoscut o creștere, nu este determinant, deoarece ceea ce s-a avut în vedere la reglementarea acestei situații este dreptul salariatului la o compensație băneasca în situația încetării contractului individual de muncă, așa cum se precizează în ipoteza alin.1 al art.91.
Asigurarea protecției salariatului al cărui post a fost desființat din cauza reorganizării se impune indiferent ce s-a întâmplat cu personalul angajatorului în ansamblul său, pentru că situația salariatului concediat este cea avută în vedere.
S-a apreciat că art.91 trebuie interpretat în sensul în care să producă efecte în toate situațiile ce răspund celor două cerințe: reorganizarea și desființarea postului, pentru ca în situații similare, se impune că soluția să fie aceeași.
Utilizarea sintagmei reducerea personalului este explicabilă prin faptul că este situația obișnuită în cazul reorganizării, dar voința reală a părților rezultă în mod clar din interpretarea sistematică și logica a întregului articol, aceasta fiind de a reglementa măsuri de protecție a salariatului în cazul încetării contractului de muncă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimata Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale,întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct 5 Cod de Procedură Civilă,criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în soluționarea acestei cauze,susținînd că potrivit prevederilor pct. 1 al art. 112 din Codul d e procedura civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "numele, domiciliul sau reședința părților", cererea adresată instanței rezumîndu-se numai la indicarea sediului persoanei juridice care reprezintă contestatorul în temeiul dispozițiilor alin. 2 al art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003.
Identificarea contestatorului prin atributele menționate mai sus prezintă interes deosebit în desfășurarea judecății, întrucât, așa cum a statuat Secția civilă și de proprietate intelectuală a înaltei Curți de Casație și Justiție în Decizia nr. 6654/06. 07. 2006 " sindicatele pot reprezenta în justiție pe membrii săi în vederea soluționării unor conflicte de muncă intervenite între aceștia și angajatorii lor, situație în care sindicatul are numai calitate de reprezentant al membrilor săi. Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 284 alin. 2 din Codul Muncii, care reglementează competența teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă, determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reședința membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiției, cei din urmă având calitate procesuală activă, exercitată prin sindicat.
Potrivit art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
După cum se poate observa, cererea este formulată de către Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-lui și indică sediul persoanei juridice, însă intimatul-reclamant are domiciliul în A,-, județul A, conform cărții de identitate, anexate în copie.
Având în vedere cele menționate mai sus, precum și faptul că în cazul soluționării conflictelor de muncă este reglementată o competență teritorială exclusivă, s-a solicitat admiterea excepției necompetentei teritoriale.
În subsidiar recurenta a criticat încheierea de ședință din data de 20.10.2008 susținînd că la pronunțarea sa nu s-a ținut seama de existența unor lipsuri privind condițiile de formă impuse de lege pentru cererea de chemare în judecată.
La termenul de judecată din data de 20.10.2008,în opinia recurentului, instanța a luat în discuție excepția neîndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată,pe care a respins-o netemeinic și nelegală, întrucât din lecturarea cererii de chemare în judecată prin raportare la dispozițiile art. 112 și ale art. 82 din Codul d e procedură civilă se poate constata existența unor lipsuri ale acesteia în ceea ce privește domiciliul sau reședința contestatorului, elemente de natură să stabilească autorul cererii formulate.
Recurenta a arătat că potrivit prevederilor pct. 1 al art. 112 din Codul d e procedură civilă, ce reiau dispozițiile cuprinse la alin. (1) al art. 82 din Codul d e procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "numele, domiciliul sau reședința părților", însă în ciuda acestor texte legale, instanța de fond a considerat ca fiind suficientă doar indicarea numelui persoanei care este titularul dreptului la acțiune, deși, fiind vorba de un conflict de muncă, identificarea contestatorului prin toate atributele menționate prezintă deosebit interes în desfășurarea judecății, în mod special în ceea ce privește legala învestire a Tribunalului București.
A mai susținut recurenta că din cuprinsul cererii de chemare în judecată a se desprinde ideea că Sindicatul Național al Funcționarilor Publici formulează o acțiune în justiție în numele unui membru al său, prin care deduce judecății un conflict de muncă generat de concedierea acestuia din urmă de către subscrisa.
Dispozițiile alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 54/2003 conferă sindicatului, ca organizație înzestrată cu personalitate juridică, dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Potrivit dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, "persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși."
În același timp, prevederile pct. 6 al art. 112 din Codul d e procedură civilă impun obligativitatea ca, cererea de chemare în judecată să cuprindă semnătura celui care formulează petiția de sesizare a instanței.
Așadar, din interpretarea textelor legale menționate, pentru ca acțiunea cu care a fost sesizată instanța de judecată să constituie în mod real un act ce aparține sindicatului, ca reprezentant al contestatorului, era necesar ca actul în cauză să emane de la organele acestuia, aspect care nu rezultă din înscrisul depus la dosar. După cum lesne se poate observa, cererea de chemare în judecată nu arată reprezentantul legal al persoanei juridice respective și nu poartă decât o semnătură, fără a preciza în clar cui aparține aceasta din urmă, împiedicând astfel stabilirea autorului acesteia.
Analizând aceste lipsuri esențiale evidente ale cererii, instanța a respins solicitarea de anulare a acțiunii, reținând în mod inexplicabil că acțiunea e semnată de persoana împuternicită de sindicatul care a formulat acțiunea și că apărătorul avea dreptul să formuleze acțiunea, conform contractului de asistență.
Este greu de înțeles cum a reușit instanța să își formeze o astfel de convingere, în condițiile în care nicăieri în cererea introductivă de instanță nu se face referire la faptul că Sindicatul Național al Funcționarilor Publici ar avea apărător, darămite că acțiunea ar fi formulată și semnată de acest împuternicit, mențiuni care sunt obligatorii în baza prevederilor art. 112 pct. 2 și 6 și art. 82 alin. (1) din Codul d e procedura civilă.
Faptul că apărătorul avea dreptul să formuleze acțiunea, conform contractului de asistență, nu este de natură să fundamenteze concluzia că el ar fi și formulat prezenta cerere, atâta vreme cât din cuprinsul ei nu reiese clar aceasta, iar o condiție generală ce trebuie îndeplinită de orice act de procedură este că acesta nu poate fi completat cu probe extrinseci, în acest sens, practica judiciară a statuat că delegația avocațială depusă la acel termen nu poate complini lipsa semnăturii părții, întrucât nu rezultă din acțiune că aceasta a fost redactată de un mandatar avocat. În același sens s-a pronunțat jurisprudența.
Raportat la situația de fapt, trebuie avute în vedere și prevederile alin. (1) - (4) ale art. 114 și ale art. 133 din Codul d e procedură civilă, prin care sunt stabilite obligațiile ce revin instanței sesizate cu o cerere de chemare în judecată ce nu întrunește cerințele prevăzute de lege,apărînd ca evident faptul că încheierea din 20.10.2008 este lipsită de temei și s-a dat cu nerespectarea formelor legale, fiind necesară anularea cererii de chemare în judecată.
În subsidiar, în cazul recurenta a arătat că deși instanța reține în mod corect art. 91 din Contractul colectiv de munca nr. 364/20. 12. 2007 atunci când analizează cererea având ca obiect plata salariilor compensatorii, în sensul că salariații au dreptul la o compensație bănească în cuantum de 12 salarii de bază "în cazul în care angajatorul își reduce personalul prin desființarea postului ca urmare a reorganizării", dă o motivare inedită acestei prevederi, apreciind că "angajatorul nu și-a respectat propriul angajament asumat la încheierea contractului colectiv de muncă", iar "faptul că personalul angajatorului nu s-a redus, ci a cunoscut o creștere, nu este determinant, deoarece ceea ce s-a avut în vedere la reglementarea acestei situații este dreptul salariatului la o compensație bănească".
De asemenea, instanța apreciază că "asigurarea protecției salariatului al cărui post a fost desființat din cauza reorganizării se impune indiferent ce s-a întâmplat cu personalul angajatorului în ansamblul său", ignorând astfel adevăratul sens al prevederilor contractului colectiv de munca încheiat la nivel de instituție, prin acordul părților.
Astfel, potrivit art. 67 din Codul Muncii "salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil."
Potrivit art. 91 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă nr. 364/20. 12. 2007 încheiat între Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale și salariații acestei instituții, "salariatul are dreptul la o compensație bănească în următoarele situații de încetare a contractului individual de muncă: instituția își reduce personalul prin desființarea postului salariatului ca urmare a reorganizării."
Prin urmare, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de instituție prevede clar condițiile în care se acordă compensațiile bănești, pentru fiecare caz în parte reglementat de lit. a) - e) ale art. 91 din contractul menționat mai sus, aspecte necontestate până în prezent în cazul de față, pentru a deveni aplicabile prevederile alin.
Aliniatul 2 al aceluiași articol, referitor la cuantumul compensațiilor bănești, respectiv 12 salarii de bază,prevede că se cer întrunite următoarele condiții: 1) reorganizarea instituției; 2) desființarea postului salariatului ca urmare a reorganizării instituției și 3) instituția își reduce personalul, ca urmare a reorganizării instituției,astfel, dreptul salariatului de a beneficia de o anumită compensație bănească în cazul încetării contractului de muncă prin concediere ca efect al desființării postului ocupat de către acesta este recunoscut numai in condițiile stipulate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de instituție.
Instanța de fond tratează cu superficialitate condițiile prevăzute de Contractul colectiv de munca nr. 364/20.12. 2007 aplicabil, iar dacă s-ar menține soluția instanței de fond, în opinia recurentei s-ar săvârși o gravă eroare judiciară, creându-se astfel posibilitatea eludării normelor legale în vigoare, respectiv prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituției, necontestate până în prezent.
Totodată, încetarea contractului individual de muncă al intimatului prin concediere pentru motive neimputabile acestuia a intervenit datorită desființării postului ocupat de salariat ca urmare a reorganizării instituției noastre, respectiv funcția de referent - cod R - - în cadrul Serviciului Autorități Contractante din Direcția Publice Electronice, însă salariatul a refuzat ocuparea postului oferit de conducerea I ( prin informarea din data de 12. 05. 2008), respectiv funcția de administrator aplicații ajutor - cod - în cadrul Departamentului Suport Specilalizat Aplicații și Conținut din de activitate și Suport E-Guvernare, deși drepturile salariale și celelalte condiții erau net superioare celor deținute anterior de către acesta.
În această situație, angajatorul a transmis acestuia încă o informare prin care îi comunica acestuia disponibilitatea sa la încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, oferîndu-î de această dată o listă cuprinzând toate posturile vacante din instituție ia acel moment, însă intimatul a refuzat si această ofertă de continuare a raporturilor de muncă cu I, motivând că ".posturile vacante prezintă neconcordanțe cu pregătirea și performanțele mele profesionale".
Luând act de refuzurile salariatului și în conformitate cu prevederile art. 65, 66, 67 și 74 alin 1 lit. a), b) și d) din Codul Muncii coroborate cu prevederile art. 78 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, fost emisă Decizia de încetare a contractului individual de muncă a d-lui din motive care nu țin de persoana salariatului.
Recurenta a mai arătat că Iaf ost înființată prin Ordonanța de urgență nr. 73/, dobîndind personalitate juridică în momentul numirii președintelui de către ministrul comunicațiilor, prin ordinul nr. 630 din octombrie 2007,în conformitate cu prevederile legale, procedând la preluarea de la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației -I a personalului aferent activității e-guvernare.
Personalul a fost preluat, conform prevederilor legale, pe bază de protocol de predare - preluare între cele două instituții, avându-se în vedere structura organizatorică a Ic onfigurată prin organigrama aprobată prin ordinul ministrului comunicațiilor nr. 676/2007 și prin statul de funcții aprobat prin decizia președintelui I nr. 1/09. 11. 2007.
Preluarea personalului s-a efectuat pe o structura organizatorică provizorie -organigrama din octombrie 2007 și statul de funcții din 2007 -, a cărei singură rațiune a fost chiar realizarea preluării rapide și efective a întregului personal dedicat activității e-guvernare de la.
O dată realizată obligația legală a preluării personalului, Iac onsiderat necesară trecerea la următoarea etapă a organizării instituției pe principii moderne de management organizational și eficientizare a activității, etapă concretizată în adoptarea de către Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației a Regulamentului de organizare și funcționare ale I și noii structuri organizatorice prin ordinul ministrului nr. 201/06. 05. 2008.
Având în vedere cele prezentate mai sus, desființarea postului ocupat de intimat până la data de 02.06.2008 a fost impusă obiectiv de Regulamentul de organizare și funcționare ale I, organigrama i și noul stat de funcții adoptat la 09. 05. 2008,intimatul beneficiind de oferirea unui post similar;vechile posturi corespundeau unei structuri organizatorice provizorii destinate exclusiv preluării personalului și efectuării activităților de demarare a activității instituției nou înființate.
Noua structura organizatorică are la bază principii moderne de management și corespunde nevoilor reale ale instituției,fiind prerogativa exclusivă a angajatorului de a-și organiza activitatea în așa fel încît aceasta să răspundă celor mai exigente principii de eficiență.
Noua structura impunea modificarea raporturilor de muncă ale salariaților, modificare ce nu se poate realiza fără acordul de voința al ambelor părți, respectiv angajatul și angajatorul,iar angajatorul a manifestat disponibilitate și a făcut pe deplin dovada bunei-credințe și a respectării obligațiilor legale și contractuale prin oferirea unui post similar, salarizat la un nivel net superior față de cel ocupat anterior.
Salariatul nu a răspuns pozitiv eforturilor angajatorului, refuzând în nejustificat toate posturile vacante puse la dispoziție, cu rea-credință și neoferind măcar vreo explicație pentru acest fapt.
În urma reorganizării realizate, nu numai că nu s-a redus numărul de posturi din statul de funcții al I, ci chiar a crescut numărul acestora de la 170 la 185,într-o atare situație, fiind evident că nu erau întrunite condițiile dispoziției contractului individual de muncă încheiat la nivel de instituție pe anul 2008 pentru acordarea compensației bănești solicitate.
De asemenea, suma acordată în temeiul art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 are caracter compensatoriu, fiind deci o măsură de protecție socială a persoanelor concediate, prin care să se repare o parte din prejudiciul suferit de persoana rămasă fără venit în urma încetării raporturilor de muncă.
Astfel, potrivit art. 78 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 era firesc ca la stabilirea criteriilor de acordare a compensației bănești să fie luate în considerare diferențele salariale existente între angajați la momentul concedierii, corespunzătoare ierarhizării funcțiilor, diferențe care determinau ca și prejudiciile cauzate de desfacerea contractului individual de muncă și situația salariaților sa nu fie identice.
Pe cale de consecință, apreciem că modul de stabilire a cuantumului compensației bănești acordate nu contravine dispozițiilor alin.1 al art. 16 din Constituția Romîniei, republicată, în ceea ce privește principiul egalității în drepturi, Curtea Constituțională pronunțându-se constant în jurisprudența sa, în sensul că " aceasta nu înseamnă uniformitate. Astfel, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, recunoscându-se dreptul la diferență",în același sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statutat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă (Cazul "Mackx contra Belgiei", 1979).
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a VII-A sub nr- recurenta Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale a solicitat în conformitate cu dispozițiile art4041,4042alin.1 și art.311 din Codul Muncii ca în cazul admiterii recursului și casării sentinței recurate să se dispună întoarcerea executării sentinței recurate.
Intimatul -,reprezentat de Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 20.11.2009 intimatul a invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și calității procesuale active ale recurentei pe care Curtea,analizîndu-le cu prioritate în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod de Procedură Civilă urmează a le respinge reținînd că intimatul nu a fost în măsură a face proba susținerilor sale în conformitate cu care societatea recurentă ar fi fost desființată.
La dosarul cauzei,s-a depus ca act nou în recurs cartea de identitate, în copie a intimatului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, potrivit prevederilor pct. 1 al art. 112 din Codul d e procedura civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "numele, domiciliul sau reședința părților.
În cuprinsul cererii introductive de instanță intimatul reclamant,reprezentat în conformitate cu dispozițiile alin. 2 al art. 28 din Legea Sindicatelor nr. 54/2003 de către Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici nu s-a conformat exigențelor dispozițiilor art. 112 pct. 1 din Codul d e procedura civilă, neindicînd domiciliul sau reședința sa ,după cum cu temei susține recurentul,indicînd doar sediul reprezentantului său,iar instanța fondului nu și-a exercitat rolul activ în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.4 și 5 Codul d e Procedură Civilă solicitînd intimatului să complinească aceste lipsuri ale cererii de chemare în judecată.
Întradevăr,indicarea domiciliului sau reședinței reclamantului în cuprinsul cererii de chemare în judecată prezintă un interes procesual deosebit în desfășurarea judecății,întrucât are relevanță pentru determinarea competenței instanței sesizate,iar pe de altă parte potrivit dispozițiilor alin. 2 al art. 28 din Legea nr. 54/2003 sindicatele pot reprezenta în justiție pe membrii săi în vederea soluționării unor conflicte de muncă, situație în care sindicatul are numai calitate de reprezentant al membrilor săi.
Potrivit art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediuliar competența instanței de jurisdicție a muncii are un caracter absolut.
În cauză,după cum rezultă din cuprinsul cărții de identitate a intimatului reclamant, anexate în copie,acesta își are domiciliul în A,-, ceea ce atrage necompetența Tribunalului București ca primă instanță și competența Tribunalului Arad,Curtea,constatînd incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.3 Cod de Procedură Civilă, urmînd a admite excepția invocată;în ceea ce privește restul criticilor formulate prin motivele de recurs,față de motivul de nelegalitate a hotărîrii instanței de fond reținut în cauză,apreciază că este de prisos examinarea restului criticilor formulate prin motivele de recurs.
În ceea ce privește cererea formulată de către recurentă de întoarcerea executării sentinței recurate,Curtea apreciază că în conformitate cu dispozițiile art. 4042Cod de Procedură Civilă (ce prevăd că dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul),în speță,avînd în vedere situația intimatului reclamant concediat și natura dreptului dedus judecății-respectiv plata unor salarii compensatorii,urmează ca măsura restabilirii situației anterioare executării, să fie dispusă de instanța care rejudecă fondul,corespunzător temeiului pretențiilor intimatului și a apărărilor formulate de către angajator.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și calității procesuale active ale recurentei, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și calității procesuale active ale recurentei.
Admite recursul declarat de recurenta Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, împotriva sentinței civile nr.7914 din data de 18.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26946/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Național Al Funcționarilor Publici, pentru membrul de sindicat -.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /
11.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 20/2009. Curtea de... | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
