Contestație decizie de concediere. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 20
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL T împotriva sentinței civile nr. 2978/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație decizie concediere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal și asistat de avocat și avocat în substituire avocat, cu delegație de substituire, în reprezentarea pârâtei recurente. Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, în principal, casarea în totalitate a hotărârii recurate și trimiterea contestației spre rejudecare la prima instanță, în subsidiar casarea în tot a sentinței civile recurate, modificarea în tot a hotărârii recurate ca nefondată pentru motivele arătate în scris, iar în subsidiar modificarea în parte a hotărârii recurate, respingând excepția de tardivitate a emiterii deciziei de concediere și contestația ca nefondate.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 2978/11.09.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis contestația precizată, formulată de contestatorul - împotriva Deciziei de concediere nr. 1/28.08.2007, în contradictoriu cu intimata SC " " SRL, consecință a admiterii excepției de tardivitate a emiterii deciziei contestate, a anulat decizia de concediere nr. 1/28.08.2007 și a constatat încetate raporturile de muncă dintre părți în temeiul dispozițiilor art. 79 Codul Muncii prin demisia angajatului contestator, începând cu data de 01 septembrie 2006.
A luat act de renunțarea contestatorului la judecare petitului privind rectificarea cărții de muncă.
Tribunalul a reținut:
Raporturile de muncă dintre părți își au sorgintea în contractul individual de muncă nr. -/07.04.2006, contestatorul fiind angajat pe funcția de consilier juridic începând cu data de 1 aprilie a aceluiași an.
Printr-o cerere datată de 31.08.2006, angajatul înștiințează în scris, angajatorul că începând cu data de 01.09.2006, din motive personale își prezintă demisia.
Pe această cerere a fost pusă rezoluția "Da, de acord cu condiția unui preaviz de 15 zile începând cu 17 octombrie 2006, cu prezentarea obligatorie la program și sarcini de serviciu zilnice. După trecerea celor 15 zile lucrătoare va prezenta raport de activitate la conducerea - lichidări judiciare. Program de lucru obligatoriu 9 - 17. În caz de neprezentare se desface contractul de muncă, conform legii", ss indescifrabil, fiind aplicat sigiliul intimatei pe acest înscris.
Prin Notificarea în vederea cercetării disciplinare prealabile, datată 14.08.2007, intimata îl înștiințează pe contestator că acesta este salariat al firmei și în mod repetat a săvârșit abateri disciplinar în sensul că s-a prezentat sporadic la locul de muncă începând din luna mai 2006, iar în perioada septembrie 2006 și până în prezent, deloc, încercând prin mijloace frauduloase încercând să formuleze cerere de demisie antedatată, nu a prezentat documentele și situațiile solicitate, respectiv un raport de activitate, punându-i-se în vedere să se prezinte în data de 27.08.2007, orele 11 la sediul firmei în vederea cercetării disciplinare a abaterii săvârșite la locul de muncă.
La data de 28.08.2007, sub nr. 1 intimata a emis decizia de concediere a contestatorului începând cu data de 28.08.2007, în temeiul dispozițiilor art. 61 al. 1 lit. a și b și art. 264 al, 1 lit. f Codul Muncii, reținând în motivare că acesta și-a încălcat în mod repetat atribuțiile de serviciu prin neprezentare la locul de muncă, neprezentarea privind activitatea sa în cadrul firmei, în repetate rânduri și nerestituirea dosarelor firmei, făcându-se trimitere la Notificare în vederea cercetării disciplinare prealabile din data de 14.08.2007, și a Procesului verbal din 27.08.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 268 al. 1 Codul Muncii angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice, de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Transpunerea textului de lege speței de față, relevă că decizia de concediere a fost emisă la data de 28.08.2007, or, faptele imputate contestatorului - așa cum rezultă din notificarea menționată, emisă de intimată la data de 14.08.2007 - sunt datate, cel mai târziu în luna septembrie 2006, așadar cu mult peste termenul de legal de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, și cu mult peste termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În contextul dat, concluzia care s-a impus cu evidență este că decizia de concediere contestată a fost emisă tardiv de către intimată.
Este de observat că demisia reprezintă actul unilateral de voință al angajatului încorporată înscrisului notificator adresată angajatorului, prin care s-a comunicat acestuia din urmă încetarea contractului individual de muncă.
Pentru considerentele redate supra, s-a admis excepția ca fiind întemeiată și prin consecință, s-a admis contestația în modalitatea arătată.
S-a luat act în condițiile art. 264 Cod procedură civilă de renunțarea contestatorului la judecarea petitului, privind rectificarea cărții de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SRL T solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii contestație.
În motivarea recursului s-a susținut că în mod nelegal s-a soluționat excepția de tardivitate a deciziei de concediere nr. 1/18.08.2007 la termenul din 11.09.2008 neprecizându-se dacă această excepție este unită cu fondul sau dacă urmează a fi soluționată separat.
S-a invocat că s-au consemnat greșit concluziile apărătorului pârâtei care a solicitat administrarea probei testimoniale ca fiind utilă pentru soluționarea excepției de tardivitate și nu pentru probarea unor aspecte ce țin de fondul cauzei.
S-a susținut că prin respingerea probei testimoniale solicitate s-a încălcat dreptul la apărare întrucât această probă era utilă cauzei.
S-a invocat că s-a reținut greșit starea de fapt, reclamantul antedatând cererea de demisie, cu intenția de a se crea impresia că raporturile de muncă dintre acesta și unitate au încetat anterior datei de 11.09.2006, când administratorul de atunci a fost arestat de Direcția Națională Anticorupție T în cadrul căreia funcționa ca procuror și tatăl reclamantului. În realitate cererea de demisie s-a depus la 12.10.2006 și a susținut recurenta, aceasta nu a produs efecte deoarece reclamantul nu s-a prezentat la serviciu în termenul de preaviz. În aceste condiții în mod greșit s-a reținut tardivitatea deciziei de sancționare, reclamantul încălcându-și obligația de a se prezenta la locul de muncă, faptă care constituie abatere disciplinară și apoi a refuzat să se prezinte la cercetarea disciplinară, ceea ce reprezintă o altă abatere, astfel că în mod legal s-a dispus concedierea ca sancțiune disciplinară.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, fără a se motiva distinct fiecare caz.
Reclamantul a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului. În esență reclamantul intimat a susținut aceleași aspecte avute în vedere de instanța de fond.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat în parte.
Este necontestat faptul că între părți s-a încheiat un contract de muncă la data de 1 aprilie 2006 înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T sub nr. -/7.04.2006, reclamantul fiind angajat în funcția de consilier juridic.
Este de necontestat de asemenea că reclamantul și-a înaintat cererea de demisie singura problemă în discuție fiind data înregistrării acestei cereri la angajator.
Deși cererea de demisie a fost datată 31.08.2006, din probele administrate rezultă că a fost înregistrată la angajator la data de 12.10.2006.
Această cerere poartă ca dată a înregistrării data de 16.10.2006, conform semnăturii unui reprezentant al pârâtei confirmată de ștampila societății.
În același timp la dosar se află fila 33, o adresă a pârâtei către reclamant, prin care acesta recunoaște că cererea de demisie a fost depusă prin intermediul unei terțe persoane la data de 12.10.2006.
Potrivit dispozițiilor art. 79 alin. 2 Codul Muncii, refuzul angajatorului de a înregistra demisa dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă. În cauză nu se pune problema refuzului înregistrării, ci a datei înregistrării.
În condițiile în care angajatorul a susținut și din probe rezultă că s-a înregistrat la 12.10.2006, reclamantul avea obligația conform textului legal de mai sus să facă dovada că a înregistrat-o la data de 31.08.2006. Cum reclamantul nu a solicitat nicio probă în acest sens, singura dată a înregistrării demisiei care poate fi reținută în raport de înscrisurile care emană de la pârât, este data de 12.10.2006 și nu 31.08.2006, cum a susținut reclamantul și cum a reținut instanța de fond.
Demisia este conform art. 79 Codul Muncii actul unilateral de voință al salariatului, care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Prin urmare, demisia nu trebuie motivată și nici aprobată de angajator, singura obligație a salariatului fiind respectarea termenului de preaviz, iar la expirarea termenului de preaviz, raporturile de muncă încetează.
Este evident că neprezentarea salariatului la serviciu în perioada de preaviz constituie abatere disciplinară și îndreptățește angajatorul să dispună sancționarea sa, inclusiv cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
În speță, pârâta nu a uzat de acest drept și la expirarea termenului de preaviz de 15 zile, în 27.10.206, raporturile de muncă cu încetat ca urmare a demisiei.
Instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 79 Codul Muncii cu privire la efectele demisiei, dar în mod netemeinic și nelegal, printr-o greșită apreciere a probelor și ignorând termenul de preaviz a reținut că raporturile de muncă au încetat la 1.09.2006 în loc de 27.10.2006.
Cu privire la acest aspect, recursul este fondat, iar restul criticilor sunt nefondate.
Pârâta recurentă susține fără temei că neprezentarea la serviciu în termenul de preaviz lasă fără efecte demisia.
Este adevărat că dispozițiile art. 51 alin. 2 Codul Muncii prevăd că în perioada absențelor nemotivate ale salariatului, contractul individual de muncă poate fi suspendat în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contractul individual de muncă precum și prin regulamentul intern. Dar pârâta recurentă nu a dovedit că se încadrează în vreuna din aceste situații neinvocând nici existența unui contract colectiv de muncă de sau a unui regulament intern și nici vreo prevedere din contractul individual, care de altfel nici nu a fost depus la dosar, dar existența sa nu a fost contestată.
Mai mult însă, dispozițiile art. 51 alin. 2 Codul Muncii, trebuie coroborate cu dispozițiile art. 79 Codul Muncii și din această coroborare se desprinde concluzia că în cazul nerespectării termenului de preaviz, este îndreptățit angajatorul să aplice sancțiunea disciplinară, dar dacă nu a făcut-o, cum este cazul în speță, a încetat contractul de muncă ca efect al demisiei.
A doua demisie depusă de reclamant în 2.02.2007 este irelevantă pentru motivele de mai sus și pentru aceleași motive este irelevant faptul că angajatorul în evidențele sale comunicate la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T l-a menținut pe reclamant ca salariat.
Recurenta susține astfel în mod greșit că raportul de muncă continuă prin neacceptarea demisiei și ca urmare a abaterii disciplinare continue și că oricând poate dispune sancționarea disciplinară.
După încetarea raporturilor de muncă ca efect al demisiei, dispoziția de concediere este lipsită de obiect și pentru acest motiv se impune anularea ei ca nelegală și nu pentru că ar fi încălcate dispozițiile art. 268 alin. 1 Codul Muncii, cum în mod nelegal reține instanța de fond și pentru aceste considerente care le substituie pe cele ale tribunalului se va menține dispoziția din sentință cu privire la anularea deciziei de concediere.
În raport de reținute mai sus, proba testimonială solicitată de pârâta recurentă este irelevantă și inutilă cauzei, nesubzistând motivul de casare invocat.
Nici susținerile cu privire la faptul că cererea de demisie ar reprezenta un fals prin antedatarea ei și că instanța nu a soluționat acest aspect nu sunt fondate și nu constituie motiv de casare, deoarece antedatarea este lipsită de relevanță în cauză, efectele demisiei curgând de la înregistrarea ei la angajator conform art. 79 Codul Muncii.
Pentru considerentele de mai sus, neexistând niciun motiv de casare, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată sentința în sensul că se vor constata încetate raporturile de muncă la 27 octombrie 2006, menținându-se restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL T împotriva sentinței civile nr. 2978/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că se constată încetarea raporturilor de muncă dintre părți în baza art. 79 Codul Muncii prin demisia angajatului contestator la data de 27 octombrie 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /16.02. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./16.02. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 516/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6728/2009. Curtea... → |
|---|
