Contestație decizie de concediere. Decizia 6760/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6237/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6760R
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.3896/R din 29.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(514/2009), în contradictoriu cu intimata SC România SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și intimata prin avocat ce depune delegație de substituire a apărătorului ales cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 16.11.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Se comunică contestatorului prin avocat un exemplar al întâmpinării.
Contestatorul, prin avocat solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Intimata, prin avocat, nu se opune.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată de contestator, ca neîntemeiată și lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare au răspuns părțile.
Contestatorul prin avocat arată că în opinia sa doi membrii ai completului de azi sunt incompatibili, dar arată că nu formulează cerere de recuzare.
Curtea constată că în cauză nu sunt motive de incompatibilitate și acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare, precum și în susținerea și combaterea motivelor contestației în anulare.
Contestatorul, prin avocat, solicită admiterea contestației ca fiind admisibilă, disp.art.3041pr.civ. prevăd o procedură specială pentru recurs.Susține motivele contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Intimata, prin avocat solicită admiterea excepției inadmisibilității arătând că nu sunt îndeplinite disp.art.318 alin.1 pr.civ.Pe fond solicită respingerea contestației în anulare pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin contestația în anulare, înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC România SA, schimbarea în tot a deciziei nr.3896/R/29.05.2009, pronunțată de această instanță, în dosarul nr- și rejudecându-se recursul formulat împotriva sentinței civile nr.6866/05.11.2008, casarea sentinței recurate, și rejudecarea în fond a cauzei, admițându-se contestația sa.
În motivarea contestației sale, întemeiată în drept pe dispozițiile art.318 pr.civ. contestatorul a arătat că aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că: omisiunea de cercetare a instanței se poate referi și la cercetarea unuia sau mai multe din motivele de recurs numai prin referiri la unul sau mai multe din motive, fără a există o cercetare reala, propriu - zisă a acestora.
De asemenea, în opinia contestatorului sintagma "vreunul dintre motivele de modificare sau de casare" trebuie să fie înțeleasă și interpretată în sensul că se referă la toate aspectele speței deduse judecății, indiferent dacă sunt nu încadrabile în prevederile art.304 pr.civ. și indiferent dacă au fost sau nu invocate ca motive de recurs de către recurent, în toate cazurile în care se face aplicarea art.3041pr.civ. respectiv atunci când speța este lipsită de al doilea grad de jurisdicție, respectiv de apel.
A mai arătat contestatorul că prin decizia contestată instanța de recurs nu a cercetat în nici un fel primul său motiv de recurs, respectiv motivul în care se demonstra că instanța de fond în mod greșit a stabilit că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.61 lit.a din Codul muncii, câtă vreme intimata-pârâtă nu a afirmat și nici instanța nu a reținut expressis verbis că petentul ar fi săvârșit o "abatare disciplinară gravă" sau "abateri disciplinare repetate".
De asemenea, instanța de control judiciar a omis să cerceteze motivul său de recurs referitor la invocarea împlinirii termenului prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii în cazul faptelor de săvârșirea cărora petentul era acuzat pe data emiterii Deciziei de desfacere a contractului meu individual de munca.
Instanța de recurs a apreciat, în mod eronat, că sunt aplicabile dispozițiile art.303 alin.2 pr.civ. și a omis să mai cerceteze acest motiv, contrar prevederilor art.3041pr.civ. care dispune: "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele".
În opinia recurentului instanța de recurs a omis să cerceteze și motivul de recurs care a fost prezentat în cadrul dezbaterilor în fața instanței de judecată și reluat în "Concluziile scrise" și avea ca obiect nelegalitatea judecării speței întemeindu-se pe fotografii și e-mail-uri, în condițiile în care acestea nu sunt mijloace de probă admise sau prevăzute de legislația procesual civilă în vigoare la data judecării speței (și nici astăzi, de altfel).
De asemenea, acest motiv trebuia să fie cercetat de instanța de recurs, dată fiind dispozițiile imperative conținute de același art.3041pr.civ. ceea ce, însă, nu s-a întâmplat în speța de față.
A mai arătat contestatorul că instanța de recurs doar a menționat în speța de față, fără a fi fost, în mod real, cercetate motivul prevăzut la pct.II lit. din cererea de recurs cu privire la care instanța se referă, practic, în aceiași termeni ca și instanța de fond, ignorând esența motivului care era faptul că pârâtă și instanța de fond au confundat "postarea" unui număr de telefon cu "folosirea" acesteia, precum și absența oricărei dovezi privind "folosirea" sa.
De asemenea, motivul prevăzut de pct.II. lit. din cererea de recurs nu a fost real examinat, instanța de recurs referindu-se, practic, în aceeași termeni ca și instanța de fond, ignorând esența motivului care consta în faptul că întâlnirea cu martorul a avut loc în interiorul pauzei de masă și a avut un alt conținut decât cel invocat de pârâtă.
în fine, al treilea motiv cu privire la care instanța de recurs se referă, practic, în aceiași termeni ca și instanța de fond, este cel în care ignoră esența motivului care consta în lipsa oricărei credibilități a e-mail-urilor invocate de pârâtă, precum și lipsa oricărei dovezi care să combată susținerile mele potrivit cărora nu au fost transmise de mine și că au fost, de fapt, "plantate" de pârâtă de pe serverul căreia și proveneau, de altfel.
La dosarul cauzei s-au atașat dosarele cu nr- ale Curții de APEL BUCUREȘTI și Tribunalului București.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă.
La termenul de judecată din 20.11.2009, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității, pe care va respins-o, reținând că petentul atacă o hotărâre pronunțată în recurs, invocând omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs în conformitate cu dispozițiile art.318 teza a II-a pr.civ.
Analizând contestația în raport de ansamblul criticilor formulate și de dispozițiile art.318 pr.civ. Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6866 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17439/3/LM/2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC România SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu înscrisurile depuse la dosar, în baza art.287 din Codul muncii intimata a făcut dovada că numărul de telefon de serviciu al contestatorului figurează pe anunțurile privind vânzarea unor terenuri.
Prin această faptă contestatorul a încălcat prevederile din Regulamentul de ordine interioară din Cap.pct.5 2.2. potrivit cărora avea obligația să nu utilizeze orice bun din patrimoniul societății în interes personal fără aprobarea expresă a Conducerii societății și a prevederilor Cap. II. pct.1.1.2 lit."p" prin care se stipulează că salariaților le este interzis să folosească în scopuri personale sau străine societății baza tehnică materială și informațională ce aparține acesteia. Din declarația martorei rezultă că în luna aprilie, în intervalul 14,30 - 15 s-a întâlnit cu contestatorul în biroul acestuia din cadrul societății intimate pentru a discuta despre vânzarea unui teren.
S-a constatat că, s-a făcut dovada că s-au încălcat de către contestator prevederile Regulamentului de ordine interioară din Cap.II.pct.2 5.1. lit."m" potrivit cărora avea obligația să nu permită prezența persoanelor străine în perimetrul în care-și desfășura activitatea decât cu aprobarea conducerii.
De asemenea, s-a apreciat că discuția cu martora respectivă a existat în timpul programelor de lucru, mod în care, contestatorul a încălcat și prevederile din Regulamentul de ordine interioară din Cap. II. pct.2.5.1. lit.
Cu înscrisurile depuse, angajatorul a făcut dovada că s-au încălcat de către contestator prevederile Cap. II pct.2.5.1. lit."k" "q" și "r" din Regulamentul de ordine interioară, prin transmiterea mesajului electronic către alți salariați din cadrul societății ce reprezenta corespondența acestuia cu șeful ierarhic superior. Reținându-se că angajatorul a emis decizia cu respectarea prevederilor art.263, art.266, 267 și 268 pct.2 din Codul munciis -a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației prin care s-a solicitat anularea deciziei nr.721 din 8.05.2008.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recursului, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul a arătat că în mod eronat instanța de fond a stabilit că, în speță, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.61 lit.a din Codul muncii, în condițiile în care intimata-pârâta nu a afirmat și nici nu a demonstrat că recurentul ar fi săvârșit o abatere disciplinară gravă, nici abateri disciplinare repetate, iar intimata a susținut săvârșirea de către recurent a unor fapte ce reprezentau în opinia acesteia, abateri disciplinare, iar instanța de fond a validat aceste susțineri ignorând toate susținerile și probele administrate de recurent.
S-a mai arătat că, în mod greșit instanța de fond a stabilit că recurentul ar fi încălcat prevederile Cap II pct.1.1.2 lit.p și cap pct.5.2.2 lit.r din privitoare la postarea și folosirea telefonului de serviciu, ignorând dovezile care demonstrau că numărul de telefon respectiv nu a fost postat de către recurent, ci de unul dintre ceilalți coproprietari fără știința și permisiunea acestuia, absența oricăror dovezi că recurentul ar fi folosit efectiv telefonul de serviciu pentru discutarea unor afaceri personale și recunoașterea expresă a intimatei pârâte potrivit căreia nu era necesar ca recurentul să aibă aprobarea expresă a concedierii societății.
S-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că recurentul ar fi încălcat prevederile cap II. Pct.2.5.1 lit.m și cap.II pct.2.5.1. lit.b din referitoare la introducerea unor persoane străine în spațiul de desfășurare a activității ignorând probele administrate de recurent.
De asemenea, recurentul a mai susținut că, în mod greșit prima instanță a decis că acesta ar fi încălcat prevederile cap II pct.1.1.2 lit.p și cap pct.5.2.2 lit.r din privitoare la folosirea adreselor de e-mail de serviciu bazându-se exclusiv pe probele administrate de intimata pârâtă și ignorând dovezile administrate de recurent.
, recurentul a mai arătat că decizia contestată contravine dispozițiilor art.75 alin.6 și art.75 alin.10 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 ceea ce a avut drept consecință inclusiv o individualizare greșită a sancțiunii.
S-au mai reținut că la termenul din 24.04.2009 recurentul a depus o modificare și completare a recursului formulat, cu privire la care Curtea față de dispozițiile art.303 alin.2 pr.civ. raportat la art.103 alin.1 pr.civ. a constatat că recurentul e decăzut din dreptul de a-și completa și modifica motivele de recurs.
Prin decizia civilă nr.3896/R/29.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.6866 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17439/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC România SA.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, n mod corect, coroborând înscrisurile aflate la filele 101 și 110 din dosarul de fond, prima instanță a considerat că intimata a făcut dovada că numărul de telefon de serviciu al recurentului figura pe anunțurile privind vânzarea unor termeni prin aceasta contestatorul încălcând prevederile din Regulamentul de Ordine Interioară din Cap V pct.5.2.2 R, potrivit cărora avea obligația să nu utilizeze bunuri din patrimoniul societății în interes personal fără aprobarea expresă a conducerii societății și ale cap II pct.1.1.2 lit.p prin care prevede faptul că salariaților le este interzis să folosească în scopuri persoanele sau străine societății baza tehnică materială și informatică ce aparține acesteia.
Chiar dacă recurentul a făcut dovada existenței unui mandat numitul care să se ocupe de vânzarea unor terenuri, aceasta nu este de natură să înlăture culpa contestatorului care a pus la dispoziție acelei persoane numărul telefonului de serviciu, asumându-ți riscul folosirii acelui număr pe panouri publicitare în vederea rezolvării unor afaceri personale.
Aceasta cu atât mai mult cu cât din însăși declarația extrajudiciară a coproprietarului rezultă că recurentul i-a făcut cunoscute acestuia numerele de telefon la care putea fi contactat pentru vinderea unor terenuri din com. Moara și, asumându-și deci riscul ca numărul telefonului de serviciu să fie afișat pe panouri publicitare.
Nici cea de a doua critică nu poate fi reținută, instanța de fond apreciind în mod corect faptul că din declarația martorei rezultă că în luna aprilie în intervalul 14,30 - 15,00 s-a întâlnit cu recurentul în biroul acestuia din cadrul societății recurente pentru a discuta despre vânzarea unui teren, încălcându-se astfel dispozițiile cap.II pct.2.5.1 lit.m din Regulamentul de Ordine Interioară potrivit cărora avea obligația să nu permită prezența persoanelor străine în perimetrul în care-și desfășura activitatea decât cu aprobarea conducerii.
De asemenea, coroborând înscrisurile depuse la filele 116 - 121 dosar de fond, prima instanță a apreciat corect faptul că recurentul a retransmis către salariații din alte departamente conținutul unor e-mail-uri ce vizau propria sa activitate și sarcinile transmise în mod direct de conducătorul ierarhic încălcându-se astfel dispozițiile cap.II pct.2.5.1 lit.K, cap.II pct.2.5.1 lit.q, cap.II pct.2.5.1 lit.r și cap.V pct.2.5.1. lit.s, neavând relevanță respingerea cererii de asigurare dovezi formulată de intimată ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Sectorului 6
Urmează a fi înlăturate și criticile vizând individualizarea greșită a sancțiunii deoarece contestatorul a mai fost sancționat anterior cu avertisment, aspect ce a făcut obiectul deciziilor de sancționare nr.1979/2007 și 320/2008, iar la gravitatea abaterilor săvârșite au fost avută în vedere și funcția și poziția deținute de recurent ce impun menținerea unei conduite la înalte standarde morale, cu respectarea prestigiului societății intimate.
S-a apreciat că decizia contestată respectă dispozițiile art.263, 266 - 268 Codul muncii, sentința instanței de fond apare ca legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art.312 pr.civ. recursul se va respinge ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.318 pr.civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În cadrul recursului soluționat prin decizia atacată, în speță, contrar susținerilor contestatorului ce apar ca nefondate, instanța de control judiciar a cercetat toate motivele de recurs cu care a fost investită de către contestator.
Astfel, în ceea ce privește critica formulată de contestator în cadrul recursului potrivit căreia prima instanță ar fi reținut greșit îndeplinirea de către decizia contestată a cerințelor prevederilor art.61 lit.a din Codul muncii, cu toate că intimata sau instanța nu reținuseră săvârșirea unei abateri disciplinare grave sau unor abateri repetate, Curtea apreciază că acest argument a fost analizat de către instanța de control judiciar care a reținut că petentul mai fusese sancționat anterior cu avertisment, prin deciziile nr.1979/2007 și 30/2008, iar abaterea a fost apreciată ca fiind gravă, justificând sancțiunea aplicată prin decizia contestată, în raport de funcția deținută de fostul salariat în societate, ce impunea o conduită corectă față de angajator.
Nefondată este și susținerea contestatorului referitoare la împrejurarea că instanța de control judiciar nu ar fi cercetat în nici un fel legalitatea deciziei sub aspectul respectării dispozițiilor art.268 alin.1 din Codul muncii, câtă vreme prin considerentele deciziei atacate, Curtea a reținut că respectiva susținere a contestatorului nu reprezintă motiv de nulitate de ordine publică a sentinței recurate, și a constatat că recurentul e decăzut din dreptul de a-și completa și modifica motivele din recurs.
În ceea ce privește pretinsa omisiune de cercetare a susținerilor formulate de contestator în cadrul dezbaterilor orale de la ultimul termen de judecată, și prin concluziile scrise referitoare la inadmisibilitatea fotografiilor și e-mail-urilor ca mijloace de probă, acestea reprezintă un argument invocat de recurent în susținerea motivului său de recurs referitor la netemeinicia hotărârii în privința faptei de folosirea mijloacelor de transmitere electronică a mesajelor din cadrul societății, iar nu un motiv de recurs după cum susține acesta; dispozițiile art.318 pr.civ. ce reglementează folosirea unei căi extraordinare de atac de retractare nu pot fi interpretate extensiv în sensul propus de contestator, deoarece folosirea contestației în anulare este guvernată de principiul legalității ce presupune ca prevederile legale ce reglementează condițiile în care se poate formula această cale de atac să fie de strictă interpretare și aplicare; prin urmare contestația în anulare poate fi formulată doar în cazul omisiunii de cercetare a unui motiv de recurs nu și a unui argument invocat de recurent în susținerea unui asemenea motiv.
Mai mult, estre nefondată și susținerea contestatorului potrivit căreia instanța de recurs nu ar fi cercetat argumentul potrivit căruia intimata și instanța de fond ar fi confundat postarea unui număr de telefon cu folosirea acestuia și ar fi ignorat orice dovezi privind folosirea acestui telefon, deoarece în considerentele deciziei contestate, Curtea a reținut că petentul se face vinovat de fapta imputată de către angajatorul său, prin decizia contestată în cauză, întrucât a pus la dispoziția mandantului său numărului telefonului de serviciu asumându-și riscul folosirii acelui număr de telefon de serviciu pe panouri publicitare în vederea rezolvării unei afaceri personale, aceasta rezultând inclusiv din declarația anexată la dosar a coproprietarului; nu are relevanță faptul că abaterea disciplinară a contestatorului a fost analizată doar prin prisma utilizării telefonului de serviciu în interes personal, câtă vreme Regulamentul de Ordine Interioară al societății se interzice acest lucru, iar postarea numărului de telefon a avut loc în scopuri folosirii telefonului de serviciu al contestatorului în scopuri personale.
Nefondată este și susținerea contestatorului potrivit căreia instanța de recurs nu ar fi cercetat în mod real motivul său de recurs privind netemeinicia faptei reținută în sarcina sa de către angajator constând în permisiunea prezenței unei persoane străine fără aprobarea conducerii societății în perimetrul în care își desfășura activitatea deoarece, instanța de control judiciar, a reținut că din probele administrate, respectiv din declarația martorei, rezultă că aceasta s-a întâlnit cu petentul pentru a discuta despre vânzarea unui teren, fapta încălcând prevederile cap.II pct.2.5.1 lit.m din Regulamentul de Ordine Interioară; de altfel, împrejurarea că petentul a permis accesul unei persoane străine în societate în pauza de masă, nu are nicio relevanță, câtă vreme prevederile menționate ale Regulamentului de Ordine Interioară nu disting după cum angajatul se află în timpul programului de lucru sau al pauzei de masă și interzic accesul persoanelor străine de societate în incinta acesteia.
Va fi respinsă, în fine, susținerea contestatorului potrivit căreia instanța de recurs nu ar fi cercetat în mod real motivele de recurs, întrucât nu ar fi înlăturat susținerea privind lipsa credibilității e-mail-uri invocate de angajator și a celorlalte dovezi care să combată apărările sale potrivit cărora acestea au fost contrafăcute chiar de către angajator, deoarece, pe de o parte, acesta nu a constituit un motiv de recurs, ci doar un argument, iar pe de altă parte, instanța de control judiciar nu a reținut temeinicia deciziei de concediere contestate în raport de transcrierea sus-menționatelor e-mail-uri ci în raport de declarațiile martorilor audiați și a celorlalte înscrisuri depuse de angajator la dosarul cauzei; în ceea ce privește e-mail-urile și fotografiile în discuție acestea au relevanță ca probe în sensul în care constituie înscrisuri anexate la dosarul cauzei, având valoare probatorie potrivit dispozițiilor art.172 și urm. pr.civ, ca înscrisuri.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.318 pr.civ. va respinge ca nefondată, contestația în anulare.
Având în vedere împrejurarea că intimata nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, excepția inadmisibilității.
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.3896/R din 29.05.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(514/2009), în contradictoriu cu intimata SC România SA
Respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
11.12.2009
Jud. recurs:;;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Comșa Carmen Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6123/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7181/2009. Curtea... → |
|---|
