Contestație decizie de concediere. Decizia 7181/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4551/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 7181
Ședința publică de la 07 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Adela
GREFIER
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.2845/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.07.2008 sub nr-, conexată cu cererea înregistrata la data de 04.12.2008 sub nr-, pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea Augusta- a solicitat anularea notificării cu nr.255/2.06.2008 și a deciziei de concediere nr.65/24.10.2008 emise de intimata - SRL, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu salariile de care a fost lipsită până la reintegrare, obligarea paratei la plata drepturilor salariale începând cu luna mai 2008 pana la data concedierii, inclusiv indemnizația pentru concediul medical, precum si obligarea paratei la plata unor daune morale.
La data de 07.11.2008, intimata - SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. În cuprinsul aceluiași act de procedură intimata a ridicat excepția de nulitate a actului adițional nr.1 din data de 01.04.2007 la contractul individual de muncă nr.81 din 20.01.2007 al contestatoarei, pe motiv că nu este semnat de administrator ca reprezentant al angajatorului.
Prin sentința civilă nr.2845 din 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București au fost admise în parte cererile conexate formulate de contestatoarea Augusta, a fost anulată decizia de concediere nr.65 din 24.10.2008 emisă de intimată - SRL; s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii; a fost obligată intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data concedierii, 24.10.2008, până la reintegrarea efectivă; a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale și a indemnizației de concediu medical pentru perioada cuprinsă între 1.05.2008 - 24.10.2008; au fost respinse cererile de anulare a notificării nr.255/02.06.2008 si de acordare a daunelor morale ca neîntemeiate; a fost respinsă cererea reconvențională prin care se solicită anularea actului adițional ca prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că contestatoarea Augusta a fost salariata pârâtei - SRL pe funcția de director executiv în baza contractului individual de muncă nr.81/20.01.2007 înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B sub nr.782/6.02.2007.
Inițial, contractul de muncă a fost încheiat pe perioadă determinată de 3 luni, iar ulterior, la data de 1.04.2007, s-a încheiat actul adițional nr.1 prin care s-a modificat elementul "durata contractului" din durată determinată în nedeterminată.
În întâmpinarea cu caracter reconvențional pârâta a solicitat constatarea nulității actului adițional din 1.04.2007 pe motiv că nu a fost semnat de reprezentantul administratorului societății,.
Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art.283 al.1 litera d Codul muncii, cererile privind nulitatea unui contract de muncă, act adițional sau clauză dintr-un contract colectiv sau individual pot fi formulate pe toată durata existenței contractului.
Întrucât la data introducerii acțiunii raporturile de muncă au încetat, instanța de fond a reținut că s-a prescris dreptul la acțiune pentru constatarea nulității acestui act adițional, astfel încât a fost respinsă cererea reconvențională ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Instanța de fond a mai reținut că la data de 24.10.2008 intimata a emis decizia de concediere nr.65 prin care a dispus, începând cu data de 24.10.2008, încetarea raporturilor de muncă dintre părți în baza dispozițiilor art.65 Codul muncii. S-a apreciat că decizia de concediere este nulă pentru încălcarea dispozițiilor art.74 litera a Codul muncii întrucât aceasta nu cuprinde motivele ce au determinat desființarea postului ocupat de salariată.
Precizarea făcută la art.4 din dispozitivul deciziei în sensul că motivul concedierii este desființarea postului ocupat de salariată dispusă prin Hotărârea Administratorului (???)" ca urmare a politicii", nu echivalează, în opinia instanței de fond, cu o indicare a motivului concret ce a dus la desființarea postului ocupat de contestatoare.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul a apreciat că intimata nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă ocupat de salariata contestatoare a avut la bază o cauză reală și serioasă, așa cum prevăd dispozițiile art.65 Codul muncii. Desființarea locului de muncă are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, etc. și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Ori, societatea intimată nu a făcut dovada că măsura concedierii a fost impusă de nevoile reale ale societății și că la nivelul angajatorului ar fi avut loc o reorganizare și o restrângere reală a activității.
Întrucât a apreciat că decizia de concediere nr.65/24.10.2008 este netemeinică și nelegală, instanța de fond a dispus anularea acesteia și, în baza dispozițiilor art.78 Codul muncii, a obligat angajatorul să o reintegreze pe contestatoare pe postul deținut anterior concedierii și să plătească acesteia o despăgubire egală cu salariile de care a fost lipsită de la data concedierii și până la reintegrare.
Întrucât intimata nu a făcut dovada ca a plătit contestatoarei drepturile salariale pentru intervalul mai 2008, data concedierii, -24.10.2008, inclusiv indemnizația de concediu medical conform certificatelor medicale seriile nr. -, nr. - si nr. -, tribunalul, văzând si dispozițiile art.161-163 Codul muncii, a obligat intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale și indemnizației de concediu medical pentru intervalul susmenționat.
Tribunalul a respins însă ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea notificării nr.255/2.06.2008 întrucât a apreciat că aceasta nu reprezintă decât o înștiințare prealabilă făcută de angajator salariatei cu privire la încetarea pe viitor a raporturilor de muncă. În consecință, acest act nu și-a produs efecte juridice cu privire la încetarea raporturilor de muncă dintre părți.
Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit instanța de fond a respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 15.06.2009 intimata - SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 09.07.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă, recurenta intimată a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii criticate în sensul constatării nulității actului adițional analizat și, pe fondul cauzei, respingerea contestației împotriva deciziei de concediere nr.65 din 24.10.2008, cu consecința menținerii acesteia ca temeinică și legală.
Cu privire la constatarea nulității actului adițional la contractul individual de muncă al contestatoarei Augusta, se arată că a fost angajată a - SRL pe funcția de director executiv, în baza contractului individual de muncă nr. 81/20.01.2007 înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B sub nr. 782/06.02.2007. Contractul individual de muncă inițial a fost încheiat pe perioadă determinată de 3 luni, iar ulterior la data de 01.04.2007 s-a încheiat actul adițional nr. 1 prin care s-a modificat clauza "durata contractului" din durată determinată în durată nedeterminată.
Din partea societății actul adițional a fost semnat de doamna Augusta și nu de împuternicitul societății, domnul, administrator. Astfel, conform art. 34 din Decretul nr.31/1954 "persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul".
Conform art.35 din Decretul nr. 31/1954 "Persoana juridica își exercita drepturile si își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși". Pe cale de consecință, dacă limitele puterilor conferite au fost depășite, aceste acte (contractul de muncă și actul adițional) nu sunt ale - SRL.
De asemenea, conform art. 57 alin. (1) din Codul muncii și art. 948 din Codul civil, prin semnarea actului adițional de către Augusta, în calitate de angajator, nu a fost respectată una din condițiile contractului, anume capacitatea de a contracta ceea ce atrage nulitatea actului.
Pentru a respinge cererea reconvențională, instanța a reținut că la data introducerii acțiunii raporturile de muncă au încetat, astfel că s-a prescris dreptul la acțiune al societății pentru constatarea nulității acestui act adițional.
Consideră recurenta că raționamentul instanței de fond este fals din moment ce a admis cererea de anulare a deciziei de concediere, ceea ce semnifică existența raportului de muncă, astfel că la data introducerii cererii de constatare a nulității actului adițional la contractul de muncă erau aplicabile dispozițiile art. 283 din Codul muncii.
Cu privire la cauza reală și serioasă a concedierii, precizează recurenta că a avut loc o restrângere masivă de activitate, fiind închise aproximativ un număr de 45 de puncte de lucru ale societății, conform hotărârii asociatului unic din data de 20 februarie 2009, înregistrată la registrul comerțului, rămasă definitivă prin nerecurare, conform încheierii nr.16373/04.30.2009, precum și hotărârii asociatului unic din data de 20.05.2009. Astfel, dintr-un total de 99 de puncte de lucru au fost închise 45 puncte de lucru, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din întreaga activitate a societății. De asemenea au fost încetate relațiile de muncă cu aproximativ 80% din salariații societății.
Cu privire la nemotivarea deciziei de concediere, precizează că doar o eroare de redactare a făcut posibil să nu fie menționat motivul concedierii, precum și numărul hotărârii administratorului. Astfel, s-a avut în vedere hotărârea asociatului unic din data de 01.02.2008 prin care, avându-se în vedere politica societății privind fuziunea - SRL cu - SRL și - Servicii SRL; restrângerea activității; reducerile de personal, s-a decis desființarea postului de director executiv, post ocupat de doamna Augusta și preluarea acestor atribuții de către administratorul societății.
Astfel, față de împrejurarea că au fost închise un număr de 45 de puncte de lucru dintr-un total de 99, și au încetat contractele de muncă a peste 80% din salariații societății, rezultă că încetarea contractului individual de muncă al doamnei Augusta a avut un caracter efectiv și o cauză reală și serioasă.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Criticile de nelegalitate sunt formulate de recurenta-intimată sub două aspecte: pe de o parte, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de declarare a nulității actului adițional al contractul individual de muncă ca tardivă, iar pe de altă parte, sub aspectul greșitei admiteri a contestației salariatei împotriva deciziei de concediere cu consecința reintegrării acesteia pe funcția și postul deținute anterior. Raționamentul prezentat de recurentă este corect: dacă decizia de concediere este nulă, iar salariatul are în continuare situația juridică de salariat, prin urmare raportul de muncă este în derulare, atunci nu poate opera prescripția extinctivă cu privire la cererea de a se declara nulitatea unei clauze a contractul individual de muncă materializată într-un act adițional.
Dat fiind acest raționament, Curtea va cerceta mai întâi motivele de recurs subsumate contestației formulate de salariată împotriva deciziei prin care a fost concediată, instanța de recurs urmând a avea în vedere în aceste limite dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă care permit cenzurarea legalității unei hotărâri judecătorești care a fost pronunțată fie cu aplicarea greșită a legii, fie este lipsită de temei legal.
Acest temei de cercetare a recursului se impune, deși nu a fost invocat în mod expres de recurenta-intimată, câtă vreme argumentele părții vizează greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor Codului muncii referitoare la condițiile de formă ale deciziei de concediere, respectiv condițiile de aplicare a concedierii în temeiul art.65 Codul muncii, raportate însă la situația de fapt rezultată în cauză prin probele administrate de părți în cele două grade de jurisdicție.
Tribunalul a considerat că decizia de concediere nr.65 din 24.10.2008 este nulă pentru nerespectarea dispozițiilor art.74 lit.a Codul muncii care impun menționarea în cuprinsul deciziei a motivelor care determină concedierea.
Deși legea nu precizează expres vreo formulă sau formă în care trebuie să se materializeze această mențiune, se consideră că angajatorul și-a îndeplinit obligația dacă inserează în cuprinsul deciziei referiri concrete, clare, lipsite de echivoc asupra motivelor care l-au determinat să ia măsura concedierii salariatului său, motive care să poată fi încadrate în cazurile de concediere reglementate de Codul muncii. Așa fiind, angajatorului i se cere să precizeze împrejurările de fapt care au condus societatea la decizie, dar și împrejurările de drept în sensul de a indica cazul de concediere pe care l-a aplicat salariatului său.
Or, societatea intimată - SRL a indicat în cuprinsul deciziei contestate faptul că prin hotărârea administratorului postul de director executiv ocupat de salariata contestatoare a fost desființat, ca urmare a politicii firmei în domeniul reorganizării, temeiul acestei concedieri fiind dispozițiile art.65 Codul muncii. În concluzie, decizia cuprinde motivul concedierii, actul emis de angajator nefiind supus sancțiunii nulității.
De altfel, mențiunea analizată aici și prevăzută de art.74 lit.a Codul muncii este supusă unei sancțiuni cu nulitatea care nu are caracter expres: Pentru a subzista această nulitate este necesar să se producă o vătămare celeilalte părți care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului. Ori, salariatul concediat trebuie să dovedească vătămarea pentru că, fiind cazul unei nulități virtuale, vătămarea nu se prezumă ci trebuie dovedită de cel care o afirmă.
În cauză însă, intimata contestatoare nu a invocat în cuprinsul contestației sale drept motiv al nulității măsurii luate de angajator faptul că nu ar fi inserate în decizie motivele concedierii, întreaga argumentație a acesteia fiind construită pe ideea că nu a existat o cauză reală și serioasă de concediere, adică pe aspecte de temeinicie a concedierii.
În concluzie, câtă vreme salariata interesată nu a invocat aspectele formale ale deciziei de concediere, Curtea consideră că aceasta nu a fost vătămată în nici un fel, astfel că anularea deciziei pe acest temei nu se justifică.
Referitor la criticile recurentei-intimate asupra temeiniciei măsurii concedierii, Curtea constată că acestea sunt fondate, fiind dovedit în cauză motivul real și serios al angajatorului care a determinat concedierea salariatului. În acest sens, s-a dovedit că la data de 01.06.2008 în cadrul societății a fost aprobată o nouă organigramă care, urmare restructurării, nu mai cuprindea postul de director executiv ocupat de salariata concediată. În noua organigramă toate atribuțiile îndeplinite anterior de directorul executiv sunt preluate de administratorul societății desemnat prin hotărârea din 20.05.2008. S-a dovedit așadar că desființarea postului este reală, postul ocupat de salariata concediată nemaiexistând în organigrama societății.
S-a dovedit de asemenea că măsura de organizare a fost și serioasă câtă vreme prin hotărârea asociatului unic din 20.02.2009 s-a dispus o restrângere masivă de activitate la nivelul firmei prin închiderea a 45 de puncte de lucru dintr-un total de 99 de puncte, ceea ce înseamnă aproximativ J din activitatea societății, urmare unor pierderi financiare masive înregistrate în anii financiari 2006-2008. Închiderea acestor puncte de lucru a însemnat încetarea raporturilor de muncă prin concediere a unui mare număr de salariați și, implicit, reducerea funcțiilor de conducere.
În concluzie, măsura luată de angajator este legală și temeinică, acesta având atributul exclusiv de a-și stabili structura organizatorică optimă care să permită desfășurarea activității în condiții de eficiență economică.
Curtea consideră că dispoziția tribunalului dea anula decizia de concediere și de a dispune reintegrarea salariatei pe postul deținut anterior a fost dată cu aplicarea greșită a legii astfel că, în temeiul art.312 coroborat cu art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va respinge contestația sub aspectul cererii de anulare a deciziei, de reintegrare în funcția deținută anterior și de plata despăgubirilor.
Cum în instanța de recurs s-a constatat că măsura de concediere luată de societatea angajatoare produce efecte juridice, apare ca fiind corectă soluția tribunalului prin care s-a respins ca fiind prescrisă cererea de declarare a nulității unui act adițional acordat. Curtea va înlătura deci criticile formulate sub acest aspect, urmând a păstra dispoziția menționată anterior.
Văzând dispozițiile art.274 Cod de procedură civilă, Curtea va obliga intimata-contestatoare care se găsește în culpă procesuală să plătească cheltuieli de judecată recurentei-intimate în valoare de 2.000 lei dovedite cu chitanța nr.33 fără dată, eliberată de Cabinet individual de avocatură. În acest sens, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.272 alin.3 Cod de procedură civilă diminuând onorariul avocațial prezentat de partea recurentă care a fost apreciat nejustificat de mare față de complexitatea cauzei și împrejurarea că numai o parte a criticilor de recurs au fost admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta intimată - SRL împotriva sentinței civile nr.2845/03.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată contestația împotriva deciziei de concediere, precum și cererile conexe.
restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata contestatoare să plătească recurentei intimate cheltuieli de judecată în valoare de 2.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red./ tehn.
2 ex./18.01.2009
Tribunalul București
Judecători Dalina;
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Florentina Dragomir, Adela
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6760/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1503/2009. Curtea... → |
|---|
