Contestație decizie de concediere. Decizia 6762/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5116/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6762R
Ședința publică de la 20 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
______
Pe rol soluționarea cauzei, privind recursurile formulate de recurenta-reclamanta - și de recurentul-parat SPITALUL CLINIC DE URGENȚE împotriva sentinței civile nr.3019 din data de 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17058/3LM/2008, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică, de la 13.11.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 20.11.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3019 din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, a fost anulată decizia nr. 30/09.04.2008, iar pârâtul a fost obligat să procedeze la reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior concedierii. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de 09.04.2008 până la reintegrare. A fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Prima instanță a reținut că reclamanta este angajată a pârâtului în postul de asistent medical. la data de 09.04.2008, angajatorul a emis decizia nr. 30 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei cf. art. 55 lit a și art. 56 lit h din Codul muncii. Decizia indică drept motiv al încetării contractului faptul că salariata nu a produs vreo dovadă a existenței unui document care să ateste că ar avea autorizație de liberă practică în termen și nu a respectat termenul din notificarea nr. 799/2008.
A mai reținut tribunalul că reclamanta deține autorizație de liberă practică expirată la data de 25.10.2007, fapt ce o situează în afara posiiblității de a presta activități medicale, în sistemul sanitar ca asistentă.
A considerat tribunalul că dispozițiile în baza cărora s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nu sunt aplicabile reclamantei, deoarece art. 55 lit a din Codul muncii reglementează încetarea de drept a contractului de muncă, iar art. 56 prevede limitativ cazurile în care contractul de muncă încetează de drept, iar lit haa cestui articol vizează ipoteza retragerii de către autoritățile sau organismele competente a avizelor, autorizațiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei.
A mai arătat prima instanță că expirarea autorizației de liberă practică nu echivalează cu retragerea acesteia în sensul art. 56 lit h din Codul muncii. Din motivarea deciziei contestate, rezultă că în realitate angajatorul a decis să o concedieze pe reclamantă pentru motive ce țineau de persoana acesteia, apărând ca o veritabilă decizie de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului de muncă. Or, din această perspectivă, decizia nu îndeplinește cerințele obligatorii prevăzute de art. 267 alin 2, art. 268 alin 1 și 2 din Codul muncii.
Tribunalul a respins cererea privind plata daunelor morale întrucât reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta - și pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, cererile fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 15.06.2009 sub nr-.
În motivare, arată recurenta - că sentința recurată este dată cu încălcarea formelor de procedură și solemnității sedinței de judecată, completul de judecată formulând injurii la adresa sa în sala de judecată prin faptul că a pus în discuție publică necesitatea epxertizei psihiatrice solicitate de partea adversă.
Precizează recurenta că a fost aplicată nelegal amenda judiciară în privința sa și, totodată, a fost evacuată din sală.
Mai arată recurenta că s-a refuzat admiterea de probe, sentința este total stăină de natura pricinii, tribunalul interpretând în mod greșit actul dedus judecății și schimbând natura și înțelesul acestuia. Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 5, pct 7, pct. 8 și pct 9 Cpc.
Recurentul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE solictă prin recursul declarat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, arată recurentul că interpretarea dată de tribunal art. 56 lit h din Codul muncii nu este corectă, atât timp cât recurenta reclamantă nu mai deținea autorizația necesară exercitării profesiei, fiind expirată din octombrie 2007, ceea ce echivalează cu inexistența acesteia. Arată recurentul că prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, prin invocarea dispozițiilor art. 267 si art. 268 din Codul muncii.
Precizează recurentul că decizia emisă este în conformitate cu prevederile legale aplicabile în raporturile de drept al muncii. Cf. Legii nr. 307/2004, contractului colectiv de muncă și regulamentului de ordine interioară, asistenții medicali nu pot practica activități medicale dără autorizația de liberă practică în termen. Deși a furnizat reclamantei recurente documentația necesară reînnoirii atestatului de liberă practică, aceasta a returnat-o prin poștă și nu comunicat angajatorului dacă a depus documentația de eliberare a autorizației.
Arată recurentul că proba cu expertiza psihiatrică era necesară față de comportamentul reclamantei recurente și din perspectiva reintegrării în postul anterior deținut, care presupune desfășurarea activității în condiții de stres.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct. 8 și pct 9 Cpc, art. 304ind1 Cpc.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, Curtea reține următoarele:
In ceea ce priveste cererea de repunere pe rol a cauzei formulata de recurenta reclamanta prin cererea depusa la data de 19.11.2009, Curtea o apreciaza nefondata avand in vedere ca, potrivit art. 151 Cpc, repunerea pe rol a cauzei se poate face daca sunt necesare noi lamuriri. Or, in speta, astfel de lamuriri nu sunt necesare.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta reclamantă -, reținem că acesta nu este fondat.
Invoca recurenta reclamanta faptul ca nu s-au respectat formele de procedura prevazute de lege. ca potrivit art. 122 Cpc presedintele exercita politia instantei, putand lua masuri petnru pastrarea ordinii si bunei credinte, iar cei care tulbura mersul dezbterilor pot fi chemati la ordine, iar daca aceasta ramane rezultat, instanta invita pe cel i cauza sa paraseasca sala, in caz de nevoie putand da ordin sa fie scos din sala. De asemenea, art. 128 alin 2 si 3 Cpc prevede ca presedintele va da cuvantul mai intai reclamantului, apoi paratului, in caz de trebuinta limitandu-l in timp de fiecare data.
Or, asa cum rezulta din incheierea de sedinta de la termenul din 03.04.2009, recurenta reclamanta nu a respectat masura luata de instanta, intrerupand sedinta prin interventii, desi nu i se acordase cuvantul.
Curtea constata ca tribunalul a respectat prevederile art. 123 Cpc, cf. carora Dacă printre cei îndepărtați din sală ar fi vreuna din părți, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală și, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele esențiale petrecute în lipsa sa, precum și declarațiile celor ascultați.
Desi a fost chemata in sala de judecata, aceasta nu a raspuns apelului.
Cat priveste punerea in discutie in sedinta publica a necesitatii administrarii probei cu expertiza psihiatrica solicitata de recurenta parata, Curtea retine ca procesul civil este gruvernat de principiile contradictorialitatii si respectarii dreptului la aparare, asa cum rezulta din dispoz. art. 127 Cpc, care prevad ca pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel, si din dispoz. art. 129 alin 4 Cpc, potrivit carora judecatorul este in drept sa puna in discutia partilor orice imprejurare de fapt si de drept.
Prin urmare, tribunalul nu putea sa nu se pronunte asupra cererii paratei recurente sa asculte concluziile ambelor parti, iar masura luata asupra acestei probe a fost motivata in incheierea de sedinta de la acelasi termen.
Mai critica recurenta reclamanta faptul ca au fost refuzate probele propuse de ea, insa incuviintarea probelor se face in anumite conditii cf. art. 167 Cpc, iar tribunalul a motivat respingerea acestora, avand in vedere obiectul cererii de chemare in judecata.
In legatura cu motivarea sentintei recurate, aceata este in deplina concordanta cu natura cauzei.
Astfel, prin decizia nr. 30/09.04.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei cf. art. 55 lit a și art. 56 lit h din Codul muncii. Decizia indică drept motiv al încetării contractului faptul că salariata nu a produs vreo dovadă a existenței unui document care să ateste că ar avea autorizație de liberă practică în termen și nu a respectat termenul din notificarea nr. 799/2008.
Dupa cum in mod corect a retinut prima instanta, desi in cuprinsul decizie contestate se vorbeste de rpevederile art. 56 lit h din Codul muncii, in realitate aceasta decizie reprezinta o sanctiune disciplinara pentru nedepunerea autorizatiei de libera practica, asa cum insasi recurenta reclamanta a sustinut in fata tribunalului si prin cererile depuse la dosarul de recurs, in acest sens fiind si respectarea unor conditii specifice raspunderii disicplinare. Or, lipsa autorizatiei de libera practica nu constituie abatere disciplinara in sensul art. 61 lit a si art. 263 din Codul muncii, ci o nesocotire a normelor de exercitare a profesiei, pentru care art. 58 si urm. din Legea nr. 307/2004, in vigoare la data sanctionarii recurentei reclamante prevad o alta procedura.
Mai mult, angajatorul cunostea la data emiterii deciziei faptul ca recurenta reclamanta a depus cerere de eliberare a autorizatiei de libera practica, care a si fost eliberata la data de 15.04.2008 cu nr. 69216 ( 15 dosar fond), imprejurare ce rezulta din adresele pe care angajatorul le-a trimis catre Institutul National de Medicina si, inreg. cu nr. /28.03.2008 (prin care solicita retragerea certificatului medical emis in data de 25.02.2008) si adresa nr. 3263/25.03.2008 prin care solicita sa nu fie eliberata reclamantei autorizatia in cauza. Ambele adrese se situeaza in timp dupa data la care reclamanta solicitase eliberarea autorizatiei, 26.02.2008. Din aceasta situatie de fapt rezulta cu evidenta ca angajatorul a cunoscut demersurile salariatei si eliberarea autorizatiei, insa a dispus incetarea raporturilor de munca. Prin urmare, afirmatiile recurentului parat din cererea de recurs in sensul ca salariata nu a informat angajatorul sunt contrare realitatii si bunei credinte de care partile trebuie sa dea dovada in raporturile de munca.
Tribunalul in mod corect a calificat decizia contestata ca fiind una de sacntionare disciplinara, astfel incat motivarea sentintei sunt in concordanta cu natura actului dedus judecatii, facand o apreciere corecta a situatiei de fapt si de drept.
Referitor la critica recurentei reclamantei ca hotararea este lipsita de temei legal, retinem ca prevederile aplicabile au fost corect interpretate si aplicate de tribunal, acest lucru rezultand si din cele expuse mai sus.
In legatura cu daunele morale, constatam ca recurenta reclamanta nu a probat un prejudiciu concret, acesta neputand fi presupus. Prin anularea deciziei contestate a fost restabilita legalitatea, iar reclamanta recurenta repusa in drepturi, astfel incat tensiunea provocata de emieterea deciziei, inerenta, a fost compensata. In lipsa acesteia, nu exista indicii privind alte prejudicii de ordin moral.
Prin cererile depuse in sedinta publica din 13.11.2009, recurenta reclamanta a solicitat si acordarea daunelor materiale si a cheltuielilor de judecata. Se observa insa ca termenul in care recursul putea fi motivat a expirat, astfel incat aceste noi motive de recurs nu mai pot fi avute in vedere.
Cheltuielile de judecata nu au fost pretinse prin cererea de recurs si nici in cadrul cuvantului pe cererile de recurs, astfel incat nu pot fi acordate, dar vor putea fi solicitate pe cale separata.
Recursul declarat de recurentul-intimat SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, il apreciem nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Invoca recurentul intimat gresita aplicare a legii si schimbarea naturii si intelesului actului juridic dedus judecatii. Or, asa cum am precizat anterior, tribunalul a facut o aplicare corecta a legii si a interpretat corect natura si intelesul deciziei contestate. a relua cele expuse mai sus, angajatorul se afla in culpa pentru incercarea de a disimula aplicarea unei sanctiuni disciplinare prin emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca cf. art. 56 lit h din Codul muncii, cu toate ca fapta imputata nu reprezinta abatere disciplinara, eludand tocmai aceste dispoz. privitoare la un element esential al raspunderii disciplinare, si anume abaterea disicplinara.
Sustinerea recurentului parat cu privire la necesitatea administratii probei cu expertiza psihiatrica nu sunt intemeiate avand in vedere ca obiectul cererii este o decizie de sanctionare astfel incat capacitatea psihica a salariatului sanctionat de a presta munca nu are relevanta pentru solutionarea cererii.
Pentru aceste considerente, va respinge recursurile ca nefondate.
Va respinge cererea recurentului parat de plata a cheltuielilor de judecata, deoarece a cazut in pretentii.
Cat priveste cererea de plata a cheltuielilor de judecata formulata de recurenta reclamanta, retinem ca acestea nu au fost pretinse prin cererea de recurs si nici in cadrul cuvantului pe cererile de recurs, astfel incat instanta nu se mai poate pronunta asupra lor, dar vor putea fi solicitate pe cale separata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamanta - și de recurentul-parat SPITALUL CLINIC DE URGENȚE,împotriva sentinței civile nr.3019 din data de 08.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17058/3LM/2008, ca nefondate.
Respinge cererea recurentului parat privind cheltuielile de judecata, ca neintemeiata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
4ex/07.12.2009
Jud. fond:, Dalina
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6351/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 509/2009. Curtea de... → |
|---|
