Contestație decizie de concediere. Decizia 6351/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3931/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6351R
Ședința publică de la 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Nadia
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ROMANIA L împotriva sentinței civile nr.3429/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a intimatul personal, legitimat în fața instanței, lipsind recurenta ROMANIA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, intimatul solicită acordarea unui nou termen în vederea angajării unui apărător, arătând că nu și-a angajat avocat până la acest termen din motive financiare.
Curtea deliberând, respinge ca neîntemeiată cererea pentru lipsă de apărare astfel cum a fost formulată de intimatul, întrucât nu este temeinic argumentată, potrivit dispozițiilor art.156 Cod procedură civilă, acesta a avut timp suficient pentru pregătirea apărării și întrucâtr cauza a fost strigată la prima listă de amânări fără discuții, dispune strigarea cauzei la ordine.
La a II a strigare a cauzei se prezintă intimatul personal și asistat de avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.4/09.11.2009, lipsind recurenta - ROMANIA SRL.
Intimatul, prin avocat, depune la dosar întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând plata onorariu de avocat, în baza chitanței nr.109/09.11.2009, pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3429/23.04.2009 pronunțată în dosarul nr.14045/3LM/2008, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a disjuns cererea reconvențională pe care a înaintat-o la Registratura instanței pentru repartizarea aleatorie; a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamantul,în contradictoriu cu pârâta - " România" SRL; a dispus anularea deciziei 718/1.04.2008 emisă de pârâtă și revenirea reclamantului în funcția avută anterior concedierii; a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la emiterea deciziei contestate și până la reintegrarea efectivă; a respins cererea privind obligarea pârâtei la compensarea a 10 zile concediu de odihnă aferent anului 2008, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de daune morale, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că nu s-a efectuat convocarea la cercetarea prealabilă pentru datele de 17.03.2008- ora 14,00 și 27.03.2008 - ora10,00.
Astfel, pentru data de 27.03.2008, nu există pe dovada de la fila 65 dosar, semnătura reclamantului de primire a adresei, este doar o consemnare privind avizarea la 21.03.2008 - 1810- nesemnată iar pentru convocarea pentru data de 17.03.1008 - 1400fost înapoiată, după expirarea termenului de păstrare.
Se reține de instanța de fond că, potrivit declarației martorului, coleg cu reclamantul, la nivelul - " România" SRL nu există un plan de pază implementat în scris, de care reclamantul să fi luat cunoștință sub semnătură și pe care să nu-l fi respectat. Se mai reține că, obligația montării pe sticlele cu băutură a bottle-tag-urilor revine firmei de pază colaboratoare - ""
Potrivit mențiunilor din avizul de însoțire a mărfii -/18.10.2007 rezultă că reclamantul a preluat 450 bucăți botte-tag-uri și le-a predat lui, sub semnătură.
Față de cele constatate și reținute, Tribunalul a apreciat că nu se poate reține că reclamantul a săvârșit o abatere gravă repetată, care să justifice concedierea acestuia. În consecință, nu rezultă din nici o probă culpa exclusivă a reclamantului în dispariția bottle-tag-urilor.
Mai mult, în decizie nu este descrisă în amănunt fapta, nu se știe ce a dispărut, ce număr, când, în ce context, ce obligație avea reclamantul și nu a respectat-
Fapta menționată în decizie este menționată generic, fără a fi individualizată, pentru a putea înțelege cum și în ce fel se face vinovat reclamantul, ce nu a respectat, ce nu a întreprins și trebuia să facă.
Întemeiat pe aceste considerente, Tribunalul a admis primul capăt de cerere, a anulat decizia 718/1.04.2008 emisă de pârâtă și a dispus reintegrarea reclamantului, obligând, în baza art.78 Codul Muncii, pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta.
Tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata compensatorie în bani a 10 zile concediu de odihnă pentru 2008, având în vedere dispozițiile art.141 al.3 Codul Muncii, motivat de faptul că, prin reintegrarea pe postul deținut anterior reclamantul va putea să-și efectueze în natură zilele de concediu de odihnă, aferente anului 2008 (perioade lucrate) până la sfârșitul anului 2009, pârâta-angajator având doar obligația să îl acorde, la cerere.
Totodată, instanța de fond a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la 1000 lei daune morale. Reclamantul nu a dovedit prejudiciul suferit, cuantumul acestuia, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă, iar prin admiterea capătului 1 al acțiunii și reintegrarea reclamantului, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, se îndreaptă eroarea angajatorului.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunal a declarat recurs, în termen legal, recurenta-pârâtă - " România" SRL.
În motivarea recursului, recurenta pârâtă a criticat sentința recurată pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond nu a hotărât în baza tuturor probelor aflate la dosar respectiv nu le-a analiza în mod temeinic și aprofundat, iar susținerile din motivarea sentinței sunt contrare acestor probe. Astfel, instanța reținut apărările formulate de către contestatorul reclamant fără însă a analiza apărările formulate de către pârâtă și probele aflate la dosar ( depozițiile martorilor și ) care veneau sa susțină afirmațiile acesteia din urmă, fiind invocată în motivarea sentinței doar depoziția martorului.
În esență, aspectele cele reținute de către instanța de fond în considerentele hotărârii sunt trunchiate și extrem de sumare, astfel că interpretarea susținerilor pârâtei este contrară realității, instanța schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al apărărilor formulate, și respectiv al situației de fapt.
Recurenta susține că, recepționarea defectuoasă a bottle tag-urilor și neasigurarea corectei folosințe a acestora este rezultatul gestionarii necorespunzatoare, a lipsei de pază a materialelor de siguranța preluate la sosirea în magazin (un număr de 450 conform avizului semnat), și respectiv a nepredării către personalul împuternicit cu montarea acestor dispozitive pe sticlele de băuturi. Atribuțiile de gestionare a materialelor de siguranța rezultă implicit din atribuțiile fișei postului, sunt specifice naturii funcției, au fost însușite de contestator și prin instructaje în conformitate cu procedura aplicabilă la nivelul companiei. Potrivit fișei postului inspectorul" răspunde de securitatea magazinului" și " este pe deplin responsabil pentru punerea in aplicare si respectarea procedurilor interne de securitatea." În plus, gestionarea materialelor de siguranță este o atribuție specifică naturii funcției de inspector siguranța operațională.
În ce privește procedura cercetării disciplinare recurenta-pârâtă susține că, reclamantul - contestator nu poate invoca lipsa cercetării disciplinare deoarece aceasta nu s-a efectuat din culpa sa exclusivă, fiind într-o situație de nemo auditor propriam turpidudinem alegans ( nimeni nu poate invoca propria culpa în apărare sa)".
2. Susținerile instanței sunt contrare probatoriului, ceea ce a avut ca efect pronunțarea unei hotărâri lipsită de temei legal, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond nu a avut un temei legal atunci când a reținut că nu se poate aprecia ca reclamantul a săvârșit o abatere gravă repetată, care să justifice concedierea acestuia". Potrivit Codului Muncii, art. 61 lit a) concedierea se poate face în cazul în care salariatul a săvârșit "o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina a munci.", situația de față fiind aceea dovedită a unei abateri grave săvârșite de salariat, conform dispozițiilor legale.
Aplicarea sancțiunii s-a făcut luându-se în considerare împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, societatea a dispus, în mod întemeiat, prin Decizia de concediere nr.717/01.04.2008, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al dl..
3. Instanța nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale, așa cum acestea sunt prevăzute în art. 129 Cod proc. Civ. în sensul că potrivit rolului activ pe care îl are în soluționarea litigiului, scopul său este urmărească stabilirea adevărului și să pronunțe o hotărâre legală și temeinică, ori acest rol al instanței nu a fost exercitat în mod temeinic.
În cauză, instanța de fond dacă aprecia că probatoriul este insuficient în ce privește depozițiile martorilor și dovada convocării reclamantului la procedura cercetării disciplinare trebuia să administreze aceste probe în virtutea rolului său activ.
Prin întâmpinarea formulată la data de 09.11.2009, intimatul - contestator, față de motivele de recurs invocate de recurenta-intimată - " România" SRL a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte și menținerea sentinței civile recurate ca legală și temeinică.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Prima instanță în mod corect a reținut nelegalitatea deciziei nr. 718/01.04.2008 emisă de - " România" SRL, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 267 alin. 1 din Codul Muncii, care sancționează cu nulitatea absolută nu numai lipsa totală a parcurgerii procedurii cercetării disciplinare prealabile, ci și efectuarea acesteia cu nerespectarea condițiilor edictate pentru valabilitatea sa, concluzie impusă de interpretarea sistematică și coroborată a alineatelor din textul legal menționat.
Din această perspectivă, convocarea salariatului, cu precizarea obiectului, datei și locului întrevederii, ca și respectarea dreptului la apărare al acestuia, în scopul prezentării probelor și expunerii motivațiilor pe care le apreciază ca necesare, constituie condiții de validitate a însuși actului de sancționare. Aducerea la îndeplinire a acestor condiții este obligatorie tocmai pentru a preveni aplicarea unei sancțiuni disciplinare nejustificate, cu atât mai mult în cazul aplicării unei sancțiunii disciplinare grave cum este cea a desfacerii contractului de muncă. În cauză, recurenta pârâtă nu a făcut dovada convocării reclamantului - contestator pentru data de 17.03.2008 ora 1400și respectiv pentru data de 27.03.2008 ora 1000, deși sarcina probei revenea angajatorului potrivit art. 287 din Codul Muncii, astfel criticile privind lipsa rolului activ al instanței sunt neîntemeiate.
Totodată, în analiza legalității deciziei de concediere, anterior aprecierii asupra temeiniciei acesteia, instanța de fond în mod corect a reținut că măsura contestată nu întrunește nici condițiile prevăzute de dispozițiile art. 268 alin. 2 lit. a, b și c din Codul Muncii, în cuprinsul deciziei nefiind descrise amănunțit fapta, cantitatea și felul mărfurilor, contextul în care acestea au dispărut, ce obligație avea reclamantul și nu a respectat-
Din analiza cuprinsului deciziei, Tribunalul în mod corect a reținut faptul că au fost încălcate prevederile art. 262 alin. 2 lit.a din Codul Muncii referitoare la descrierea amănunțită a faptelor sancționate care să permită identificarea faptelor culpabile reținute în sarcina reclamantului. Constatarea dispariției unor battle-tag-uri din care o parte au fost recepționate de domnul conform avizului de însoțire a mărfii nr. -/18.10.2007, nu are caracterul unei individualizări a faptei culpabile a contestatorului. Recursul este nefondat și raportat la prevederile art. 268 alin.2 lit. b din Codul Muncii, care sancționează cu nulitatea absolută, decizia care nu precizează prevederile din statut, regulamentul intern sau contractul de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Se constată așadar, că niciunul dintre temeiurile invocate în cuprinsul deciziei nu circumscriu o obligație de serviciu a reclamantului, prin raportare la comportamentul acestuia, astfel textele invocate în decizie din Codul Muncii și regulamentul intern definesc generic abaterea disciplinară și sancțiunile ce se pot aplica, dar nu și obligația concret nesocotită de salariat.
Aprecierea primei instanțe este corectă și cât privește nelegalitatea deciziei pentru neprecizarea motivelor înlăturării apărărilor formulate de salariat în cursul cercetării disciplinare prealabile, condiție prev. de art. 268 alin.2 lit. c din Codul Muncii.
Mai mult, în condițiile în care decizia contestată era lovită de nulitate absolută, având natura unei nulități exprese, ca urmare a lipsei mențiunii prevăzute de art. 268 al.2 din Codul Muncii, aceasta fiind sancțiunea procedurală ce lipsește de efecte actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de lege pentru valabila lor emitere, prima instanță contrar susținerilor recurentei, nu mai avea obligația cercetării temeiniciei faptei pretins săvârșite de contestator, nulitatea absolută nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări a intereselor recurentei. Or, Tribunalul analizând temeinicia deciziei de concediere, a admis proba cu înscrisuri și audierea martorilor și, valorificând numai depoziția martorului considerând-o relevantă în cauză întrucât se corobora cu celelalte probatorii administrate.
Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul,ca nefondat.
În raport de dispozițiile art. 274 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, Curtea va obliga pe recurentă la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată ROMÂNIA L împotriva sentinței civile nr.3429/23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 14045/3LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
.
Red.: D/ Dact.:
2 ex./23.11.2009
Jud.fond: /
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Florentina Dragomir, Nadia
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1468/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 6762/2009. Curtea... → |
|---|
