Contestație decizie de concediere. Decizia 697/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6261/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 697R
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - prin procurator împotriva deciziei civile nr.4037/R din data de 21.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 4272/2008), în contradictoriu cu intimații: SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198 B, POLICLINICA SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII, R, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - DIRECȚIA MEDICALĂ UM 0502, având ca obiect contestație decizie de concediere - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatoarea - prin procurator, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-au depus la dosar la data de 02.12.2009 de către contestatoarea -, prin procurator, precizări și înscrisuri, în 8 exemplare. La data de 28.01.2010, intimata SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198 Bad epus la dosar întâmpinare, în dublu exemplar. De asemenea, se învederează instanței că s-a atașat dosarul nr- (număr în format vechi 4272/2008) al Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării contestației în anulare și acordă cuvântul contestatoarei - prin procurator, pe acest aspect.
Contestatoarea -, prin procurator, arată că temeiul legal al contestației în anulare este art.318 (1) Cod procedură civilă, care arată că hotărârile de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Hotărârea de recurs atacată cu contestația în anulare a fost rezultatul unei greșeli materiale a instanței, ce nu a cercetat motivele de recurs și actele depuse la dosar, pe care nu le-a luat în considerare, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei, fila 5, rândurile 23-32. În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației în anulare, invocată de instanță din oficiu, contestatoarea - prin procurator solicită respingerea acesteia, având în vedere și dispozițiile art.320 (1) Cod procedură civilă, decizia de recurs este supusă aceleiași căi de atac și nu a trecut mai mult de 1 an de la data pronunțării deciziei de recurs. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității formulării contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față reține următoarele:
Prin decizia civilă nr.4037/R/21.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.2713/28.03.2008 și a încheierii din Camera de Consiliu de la 23.04.2008, pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.576/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimații SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198 B, POLICLINICA SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII-POLICLINICA CORPULUI DIPLOMATIC și intimații-chemați în garanție și R.
Curtea a constatat că Hotărârea de Guvern prin care se dispunea transmiterea fără plată din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea, a Policlinicii Corpului Diplomatic a fost atacată în instanța de contencios administrativ iar instanțele au dispus suspendarea executării hotărârii până la data soluționării acțiunii de anulare. Prin urmare, suspendarea aplicării Hotărârii de Guvern a operat până la data de 08.02.1995. Din această perspectivă, este nefondată critica recurentei că decizia nr.42/1994 nu ar fi legală.
În ceea ce privește critica referitoare la condițiile în care recurenta-contestatoare a fost încadrată în muncă în cadrul după preluare, este de observat că HG nr.365/1994 stabilește cadrul general larg în care personalul fostei policlinici urma a fi preluat de către, prin modalitatea transferului în interesul serviciului. Aceasta nu presupunea însă obligativitatea preluării tuturor salariaților fostei policlinici și nici reîncadrarea în muncă pe același post sau funcție, ci doar păstrarea nivelului de salarizare, același sau apropiat cu cel avut la angajatorul anterior.
Prin urmare, este legală angajarea recurentei la. la alt nivel de funcție și la altă gradație, respectiv referent III gradația IV, iar nu la cea deținută în cadrul policlinicii, câtă vreme s-a dovedit a fi superior salariul de bază obținut la noul angajator.
În plus, legislația muncii în vigoare la acea dată permitea începerea raporturilor de muncă în baza unui ordin al conducătorului instituției publice, fără a fi necesară încheierea unui contract individual de muncă, esențială fiind desfășurarea concretă a raporturilor dintre părți, adică prestarea muncii de către recurentă și încasarea salariului. Mai mult decât atât, câtă vreme acest ordin de angajare nu a fost contestat de salariată în cadrul termenului general de prescripție, nu se poate analiza legalitatea acestuia retroactiv și nici nu se poate obliga acest angajator la încheierea retroactivă a unui contract individual de muncă.
În ceea ce privește probațiunea cauzei, este de observat că atât în dreptul muncii ca și în orice litigiu de drept privat sarcina probei revine celui care afirmă un drept, adică reclamantului. În raporturile de dreptul muncii, legiuitorul instituie în sarcina angajatorului, prin actualul Cod al muncii (art.287) obligativitatea de a depune dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Aceasta nu exclude însă obligația reclamantului de a dovedi pretenția sa.
Așa fiind, tribunalul corect a pus în vedere intimaților să depună la dosar înscrisurile pe care le-au întocmit în privința recurentei contestatoare pe parcursul desfășurării raporturilor de muncă începând cu decizia nr.42/1994. Cum însă intimații nu au înțeles să depună aceste înscrisuri, instanța era datoare să procedeze la judecata în continuare a cauzei și să considere dovedite efectele juridice produse de respectivele înscrisuri, cu atât mai mult cu cât acestea pot fi deduse din analiza carnetului de muncă.
Cât privește neadministrarea în fața instanței de fond a altor probe pe care contestatoarea ar fi înțeles să-și dovedească pretențiile, respectiv expertiză, martori, interogatoriu, Curtea consideră că în mod corect acestea nu au fost încuviințate, câtă vreme s-a considerat că nu subzistă dreptul contestatoarei la pretențiile solicitate. Numai în măsura în care exista temei de drept pentru aceste pretenții instanța era datoare să încuviințeze acele probe necesare pentru verificarea cuantumului pretențiilor. Ori, din motivarea hotărârii instanței de fond, rezultă clar raționamentul judiciar făcut și concluzia trasă de instanță din interpretarea înscrisurilor depuse la dosar și a normelor legale în materie asupra netemeiniciei drepturilor bănești pretinse.
Împotriva sus menționatei decizii, a formulat contestație în anulare recurenta, cale de atac înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea contestației a arătat că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale, actele relevante aflându-se în dosarele de fond și recurs, conform art.172 alin.1, fără aplicarea art.172 (2) și 305 Cod procedură civilă.
A invocat dispozițiile art.318 alin.1 Cod procedură civilă și prin raportare la faptul că prin cererea de recurs a învederat prevederile art.304 pct.5, 7, 8, 9, pe care instanța avea obligația să le cerceteze, conform art.129 (5) și art.306 (3) Cod procedură civilă.
Astfel, actele anexate prezentei cereri reconfirmă susținerea din cuprinsul acțiunii, conform căreia Policlinicii Corpului Diplomatic i- încetat la data de 01.07.1994 personalitatea juridică, nemaiputând emite acte conform art.5 din nr.HG365/28.06.1994, astfel cum atestă fără putință de tăgadă, adresa constituită în act nou, nr.36008/21.10.2009 privind trecerea, la data menționată, a Policlinicii, din administrarea Ministerului Sănătății în administrarea
Prin cererea de față, contestatoarea înțelege să se folosească de aceleași probe, reconfirmate, care susțin că Policlinica Corpului Diplomatic nu mai există juridic din 01.07.1994, astfel că nu mai putea emite, la data de 01.06.1996, Decizia nr.42, ce nu se află în materialitatea sa la dosarul de fond sau recurs, ci în arhiva Direcției Medicale a și care nici nu i-a fost întemeiată, după cum a statuat și instanța de fond prin încheierea de ședință din 23.04.2008.
De asemenea, prin consilier juridic, recunoaște la data de 01.09.2005, în dosarul nr.16767/2005, că a preluat de la Ministerul Sănătății, Policlinica Corpului Diplomatic, numită acum Policlinica Serviciului Român de Informații, mai mult, în același dosar, depune o adresă internă a Direcției Medicale către Direcția Juridică, conform căreia actele financiar - contabile și de personal, ce o privesc pe reclamanta sunt arhivate în instituție. Or, instituția este tocmai - Direcția Medicală UM 0502, rezultând că aceste chestiunii nu au fost observate de judecători numai din interes pecuniar, neatenție, prin omisiune și săvârșirea unor greșeli materiale.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că la termenul de judecată din 08.02.2010, a invocat din oficiu, excepția tardivității formulării contestației în anulare.
Astfel, art.319 alin.2 Cod procedură civilă distinge, în privința termenului de exercitare a contestației, între hotărârile susceptibile de executare silită și hotărârile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită.
În cazul hotărârilor care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, situația în speță, în care decizia atacată, respingând recursul, nu conține dispoziții executorii, art.319 alin 2 Cod procedură civilă prevede că, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Legea fixează așadar două momente de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea contestației în anulare: unul subiectiv, al luării la cunoștință de hotărârea atacată, în subsidiar, unul obiectiv, care curge de la data pronunțării deciziei ce poate fi atacată pe această cale extraordinară la cel mult un an de la data rămânerii irevocabile.
În speță, potrivit dovezii aflate la fila 151 a dosarului nr-, la data de 07.01.2009, adică în interiorul termenului de un an de la pronunțare s-a solicitat și încuviințat eliberarea unei copii a deciziei atacate, astfel că este aplicabil termenul de 15 zile stipulat de teza a II-a a art.319 alin.2 Cod procedură civilă și care, calculat pe zile libere, conform art.101 alin.1 Cod procedură civilă, a expirat la data de 23.01.2009, zi lucrătoare, față de care declararea prezentei contestații la data de 03.11.2009 s-a făcut tardiv, urmând a fi respinsă în consecință.
Incidența în speță a termenului de 15 zile de la data luării la cunoștință de decizia atacată, care a expirat înaintea trecerii unui an de la data pronunțării ei, face inutilă pentru soluționarea excepției de tardivitate cercetarea respectării celui ce al II- lea termen, maxim fixat de lege, dar chiar și așa se constată depășirea lui, decizia fiind pronunțată la data de 21.10.2008, iar contestația împotriva ei, înregistrată la 03.11.2009.
Se reține totodată și că dispozițiile art.320 Cod procedură civilă invocate de contestatoare prin reprezentant sunt nepertinente în combaterea excepției de tardivitate a contestației, întrucât nu reglementează termenul în care aceasta se formulează, ci statuează asupra procedurii judecării ei, respectiv a căii de atac de care e susceptibilă hotărârea ce se va da în soluționarea contestației, iar nu cea atacată pe această cale.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art.137 alin.1 raportat la 319 alin.2 teza a III-a Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția de tardivitate și va respinge în consecință contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității.
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatoarea - prin procurator împotriva deciziei civile nr.4037/R din data de 21.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 4272/2008), în contradictoriu cu intimații: SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - UM 0198 B, POLICLINICA SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII, R, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII - DIRECȚIA MEDICALĂ UM 0502, ca tardiv declarată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR
A
GREFIER
Red.
Dact./2 ex./19.02.2010
Jud. recurs:
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Daniela Georgeta Enache
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3892/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 83/2009. Curtea... → |
|---|
