Contestație decizie de sancționare. Decizia 3892/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1281/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3892/
Ședința publică din data de 28 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul contestator și recurenta intimată - -, împotriva sentinței civile nr. 7824 din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 21721/3/LM/2008, având ca obiect - contestație decizie sancționare.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 28.05.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 7824/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată cererea prin care contestatorul a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 28/07.05.2008 emisă de - -; să se dispună obligarea intimatei la afișarea hotărârii pronunțate de instanță, precum și la plata unei despăgubiri de 100.000 Euro pentru prejudiciul moral cauzat prin aplicarea unei sancțiuni abuzive.
Contestatorul și intimata au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului contestatorului, s-au exprimat, printre altele, următoarele critici:
- decizia contestată este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate prevederile art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, potrivit cu care sub sancțiunea nulității absolute nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile de către o comisie de cercetare disciplinară numită în acest scop;
- deși instanța a reținut faptul că cercetarea disciplinară nu a fost efectuată, nu a găsit de cuviință să aplice sancțiunea nulității;
- instanța a ignorat punctele de vedere pertinente pe care contestatorul le-a formulat prin contestație, răspunsul la întâmpinare și nota depusă la termenul din 17.12.2008;
- totodată, a ignorat obligația legală a angajatorului de a face dovada existenței faptelor sancționate și a împrejurării că acestea reprezintă abateri;
- nu s-a ținut seama nici de împrejurarea că nu s-a probat un element esențial al unei decizii de sancționare: data comiterii presupuselor abateri;
- în lipsa acestui element se dubii cu privire la respectarea termenului legal de 30 zile calendaristice prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul Muncii;
- în decizie nu s-a menționat nici elementul cerut de art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii, respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
- instanța a apreciat eronat că angajatorul a respectat prevederile art. 268 alin. 2 lit. b din Codul Muncii;
- greșit s-a reținut de către instanță faptul că neindicarea în decizie a instanței competente nu constituie un motiv de nulitate absolută, în condițiile în care art. 268 alin. 2 din Codul Muncii prevede tocmai contrariul;
- cât privește daunele morale solicitate, trebuie arătat că s-a probat fapta ilicită a angajatorului, iar cuantumul prejudiciului a fost precizat;
- cerința instanței de a se proba cuantumul prejudiciului nu poate fi motivată juridic;
- despăgubirea a fost evaluată de contestator având în vedere importanța pe care o are sănătatea pentru propria persoană și pentru cei aflați în întreținerea acestuia;
- legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evidentă, din moment ce suferințele contestatorului au intervenit datorită și imediat după aplicarea unei sancțiuni abuzive (astfel cum rezultă din documentele medicale depuse la dosar), sancțiune prin care s-a amplificat un mediu de lucru tensionant, ostil, amenințător;
- daunele morale au fost solicitate pentru efectul pe care aplicarea abuzivă a sancțiunii l-a avut asupra contestatorului, nu pentru neînțelegerile existente anterior;
- în lipsa altei cauze probate de angajator care să determine nașterea acestui prejudiciu, legătura de cauzalitate nu poate fi contestată.
Intimata a arătat următoarele aspecte în motivarea recursului său:
- greșit s-a respins cererea privind obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, deși acesta din urmă a căzut în pretenții;
- din acest punct de vedere, instanța a încălcat prevederile art. 274 alin. 1 proc. civ.;
- efectuarea acestor cheltuieli de judecată a fost probată de către intimată prin documentele depuse la dosar (factură fiscală și chitanță fiscală);
- cu toate acestea instanța a respins cererea ca nedovedită;
- dacă instanța aprecia că documentele anexate de intimată nu sunt suficiente, trebuia să-și exercite rolul activ și să pună în vedere suplimentarea probatoriului sub acest aspect;
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 312 alin. 1 teza I și art. 304 pct. 9 proc. civ. făcând aplicațiunea corespunzătoare în cauză și a dispozițiilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de recurs), Curtea va admite recursul contestatorului și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, iar în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a proc. civ. va respinge recursul exercitat de către intimată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză, recurentul-contestator a fost salariatul - -, având funcția de consilier juridic, pe care a ocupat-o în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată și înregistrat sub nr. 123/2007.
Prin decizia nr. 28/07.05.2008 emisă de recurenta-intimată - -, s-a dispus sancționarea disciplinară cu avertisment scris a recurentului-contestator în conformitate cu prevederile art. 263 alin. 1 și 264 alin. 1 lit. a din Codul Muncii.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces, recurentul-persoană fizică a solicitat, printre altele, să se constate nulitatea absolută a deciziei precitate, susținând că aceasta este nulă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a), b) și f) din Codul Muncii, respectiv pentru că nu cuprinde cerința descrierii cu exactitate a faptei ce constituie abatere disciplinară, nu menționează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat și nu indică instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept prezentate în motivarea acțiunii, Tribunalul era obligat să analizeze dacă decizia contestată au fost emise cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, întrucât actul juridic în discuție face parte din categoria deciziilor prin care s-a aplicat o sancțiune disciplinară.
Potrivit acestui text legal, într-o asemenea decizie se cuprind în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele elemente:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Întrucât aceste dispoziții legale fac parte din categoria celor cu caracter imperativ și de ordine publică, pentru încălcarea cărora legiuitorul a prevăzut cea mai drastică sancțiune de drept civil (nulitatea absolută), era necesară verificarea îndeplinirii cumulative a tuturor cerințelor sus prezentate. Lipsa fie și doar a uneia dintre acestea impunea constatarea nulității deciziei contestate, cu toate consecințele legale decurgând dintr-o asemenea situație, conform art. 76 și urm. din Codul Muncii.
Prima instanță a considerat că decizia în discuție a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, respingând ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a recurentului-contestator.
Această concluzie este greșită, deoarece din examinarea conținutului deciziei nr. 28/07.05.2008 emisă de recurenta-intimată rezultă că aceasta nu cuprinde elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. b și f din Codul Muncii, mai precis nu precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și nu indică instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Or, așa cum s-a arătat anterior, într-o asemenea situație devin incidente prevederile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, decizia de sancționare disciplinară fiind lovită de nulitate absolută.
Pe cale de consecință, este necesară admiterea recursului contestatorului, modificarea sentinței atacate, admiterea în parte a contestației și constarea nulității deciziei premenționate emisă de - -.
Întrucât, așa cum reiese din analiza actelor și lucrărilor dosarului, pe parcursul judecății în fond recurentul-contestator a depus cerere în sensul că înțelege să renunțe la judecata pretenției având ca obiect obligarea intimatei să afișeze hotărârea pronunțată de instanță (vezi fila 63 dosar fond), Curtea, făcând aplicațiunea corespunzătoare în recurs a dispozițiilor art. 246 proc. civ. va lua act de renunțarea la judecata acestui capăt de cerere.
Cât privește solicitarea recurentului-contestator de obligare a intimatei la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 EURO, Curtea urmează aor espinge ca neîntemeiată, față de împrejurarea că nu s-au administrat probe suficiente și concludente din care să rezulte că în speță sunt respectate cerințele impuse de art. 269 din Codul Muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat. Sub acest aspect, sarcina probei revenea contestatorului conform art. 1169 Cod Civil, însă el nu și-a executat-o în mod corespunzător.
Mai precis, nu s-au administrat probe suficiente și concludente din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a condițiilor relative la existența și întinderea pretinsului prejudiciu moral cauzat, precum și la existența legăturii de cauzalitate dintre fapta imputată angajatorului și prejudiciu.
Nu s-au administrat dovezi pe baza cărora să se poată afirma că prin aplicarea sancțiunii disciplinare a avertismentului, s-a adus atingere unor drepturi subiective nepatrimoniale ale recurentului-contestator (dreptul la demnitate, la libera exprimare, la propria imagine, la sănătate, etc.).
De asemenea, nu s-au făcut probe din care să reiasă legătura de cauzalitate existentă între fapta ce se impută angajatorului și pretinsul prejudiciu moral. Din acest punct de vedere trebuie arătat că nu pot fi primite susținerile recurentului-contestator referitoare la faptul că suferințele sale ar fi intervenit datorită și imediat după aplicarea sancțiunii. Actele medicale de la dosar nu conțin elemente suficiente în temeiul cărora să se poată forma convingerea instanței că diversele afecțiuni de care a suferit contestatorul au fost cauzate chiar de situația creată prin emiterea deciziei contestate.
Ținând seama de toate cele ce preced, recursul intimatei urmează a fi respins ca nefondat, întrucât prin admiterea în parte a contestației, nu se mai poate susține teza că în speță ar fi întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 274 proc. civ. printre care și cea referitoare la căderea în pretenții a adversarului procesual al recurentei-persoane juridice.
Așadar, susținerile acesteia din urmă privitoare la obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces nu sunt fondate și nu pot fi luate în seamă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr. 7824/17.12.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Admite recursul formulat de recurentul-contestator contra aceleiași sentințe.
Modifică hotărârea recurată în sensul că admite în parte contestația.
Constată nulitatea deciziei nr. 28/07.05.2008 emisă de intimata - -.
Ia act că contestatorul a renunțat la judecarea capătului de cerere privind obligarea intimatei la afișarea hotărârii pronunțate de instanță.
Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții deduse judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./23.06.2009.
Jud.fond:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3653/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 697/2010. Curtea de... → |
|---|
