Contestație decizie de concediere. Decizia 6976/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5119/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6976R
Ședința publică de la 27 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței civile nr.4445 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.46567/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-contestație decizie concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură, la data de 23.11.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, prin avocat solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4445 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.46567/3/LM/2008, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata, s-a dispus anularea deciziei de concediere, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv reîncadrarea petentei pe postul de funcționar economic, a fost obligată intimata la plata către petentă a salariilor indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi cuvenite, pe toată perioada dintre data concedierii și până la reintegrarea în funcția avută anterior. A fost respinsă, în rest, acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petenta a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata anularea deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi cuvenite, pe toată perioada cuprinsă de la data concedierii până la reintegrarea în funcția deținută în cadrul societății, repunerea în situația anterioară emiterii actului de concedierii prin reintegrarea pe postul de funcționar economic, iar în subsidiar daune morale în valoare de 10.000 euro.
Din probele administrate în cauză rezultă că între părți a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM, sub nr.43903/28.12.2005, petenta ocupând postul de funcționar economic.
Prin decizia nr.30/05.12.2008 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al petentei, în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003. La data de 16.10.2008, asociatul unic al societății intimate a decis desființarea unui post de funcționar economic din cadrul Departamentului contabilitate și Resurse Umane, din cauza dificultăților economice. Prin înștiințarea de preaviz, neînregistrată, s-a comunicat petentei că începând cu data de 29.10.2008 se află în perioada de preaviz, iar începând cu data de 27.11.2008 contractul individual de muncă încetează. La data de 05.12.2008 asociatul unic al intimatei emite o nouă decizie în care se hotărăște că începând cu data de 28.10.2008 se deființează postul de funcționa economic din cadrul Departamentului contabilitate și Resurse Umane ocupat de petentă și la aceeași dată, 05.12.2008 se emite decizia de încetare a contractului de muncă, începând cu data de 05.12.2008, menționându-se în decizia de încetare a contractului de muncă că angajatorul a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu data de 05.11.2008 până la data de 04.12.2008.
În art.74 alin.1 Codul muncii sunt prevăzute elementele pe care trebuie să le conțină decizia de concediere, iar potrivit art.75 decizia de concediere produce efecte de la data comunicării. In acest sens, se observă că data deciziei de concediere este și data încetării contractului de muncă, fiind astfel încălcat dreptul la preaviz. De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă vădite contradicții în ceea ce privește acest termen de preaviz și anume: în înștiințarea de preaviz se menționează că termenul de preaviz începe că curgă cu data de 29.10.2008, urmând ca încetarea contractului să aibă loc începând cu data de 27.11.2008, în decizia nr.30 din 05.12.2008 se menționează că postul ocupat de petentă se desființează începând cu data de 28.10.2008, dreptul de preaviz acordându-se în perioada 05.11.2008-04.12.2008. Față de aceste împrejurări, tribunalul consideră că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale menționate anterior, fiind încălcat dreptul la preaviz al petentei.
În altă ordine de idei, dispozițiile art.65 alin.1 Codul muncii reglementează posibilitatea încetării contractului individual de muncă, din motive ce nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă, iar alin.2 al acestui articol specifică în mod clar că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală. Sarcina probei acestor împrejurări, revine conform dispozițiilor art.287 Codul muncii, angajatorului, or în speța de față în afara simplei afirmații că societatea se confruntă cu dificultăți economice, nu există nici o dovadă în acest sens, astfel că în aceste condiții tribunalul a apreciat că nu a existat o cauză reală a desființării postului ocupat de petentă. Din formularea art.65 alin.2 Codul muncii rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, pentru a se putea dispune concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului.
De asemenea, s-a mai reținut și împrejurarea că decizia de concediere a petentei a fost emisă la data de 05.12.2008, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.60 alin.1 lit.c Codul muncii, deci după ce angajatorul a luat la cunoștință de faptul că petenta este însărcinată. Pentru a concluziona astfel, instanța a avut în vedere înscrisul depus la dosar, înregistrată sub nr.762/30.10.2008, din care rezultă că petenta a adus la cunoștința conducerii societății împrejurarea că este însărcinată. Susținerea intimatei că această cerere nu a fost înregistrată la registratura societății în registrul de evidență, în opinia tribunalului a fost fără relevanță, cu atât mai mult cu cât înscrisul menționat poartă ștampila societății și un număr de înregistrare. În aceste condiții, intimata nu poate susține că nu a avut cunoștință de această împrejurare, doar pentru că, din culpa ei, înștiințarea petentei nu a fost înregistrată în registrul corect de evidență.
În ceea ce privește solicitarea petentei de a fi obligată intimata la plata sumei de 10.000 EURO, reprezentând daune morale, tribunalul a constatat că, în concluziile pe fond, petenta prin reprezentant a renunțat la acestea, însă renunțarea nu îmbracă forma prevăzută de art.246 pr.civ. motiv pentru care urmează a analiza temeinicia acesteia. Conform art.269 alin.1 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului. Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul cauzat trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie cert și să se fi produs sau să fie pe cale să se producă. Sarcina dovedirii acestor aspecte revine, conform dispozițiilor art.1169 Cod civil, petentei, or, aceasta nu a produs nici o dovadă în acest sens, motiv pentru care tribunalul a apreciat că această cerere este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, intimata - SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Solicită recurenta suspendarea executării hotărârii recurate, pana la judecarea recursului.
În motivare, recurenta arătă că instanța de fond nu a apreciat corect probele fiecărei parti, luând in considerare doar probele reclamantei.
Totodată, intrucat autoritățile naționale poartă primele răspunderea pentru a asigura drepturile și libertățile înscrise în Convenția Europeana a Drepturilor Omului, iar conform principiului proporționaiității, principiu care joacă un rol important în jurisprudența Curții, intrucat in virtutea acestuia, Curtea totdeauna va verifica dacă autoritățile naționale au asigurat un echilibru între interesele implicate, adică interesul pârtilor din litigiu față de interesul societății în general, apreciem ca in cauza, instanța trebuia sa aiba in vedere si acest principiu de dispozițiile art 11 alin 2 raportat la art 20 din Constituție.
Precizează recurenta că nu a fost avută în vedere copia filei din registrul de intrari al societății din care reiese cu certitudine faptul că la poziția 762 este înregistrată o mențiune datând din 24.10.2008, care in niciun caz nu o privește pe reclamantă. Afirmația instanței de fond cum că nu poate fi primită în contraprobă această copie a registrului apreciind ca din "culpa" societății nu s-a inregistrat cererea reclamantei prin care aducea la cunoștința starea de graviditate, o apreciază recurenta ca nu poate fi corecta de faptul ca la acest număr era deja inregistrata o mențiune datând din 24.10.2008. Or, instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca ștampilele se aflau pe biroul reclamantei, având posibilitatea sa-si puna cate ștampile dorește, insa registrul de inregistrari al societății se afla in biroul D-nei Director al societății, respectiv . care a si dat o declarație in acest sens inspectorilor ITM cand aceștia au venit in control la societate in urma sesizărilor reclamantei.
Din raportul inspectorilor ITM, intitulat:" Anexa 1 la Procesul Verbal de Control nr 4614/18.11.2008", intocmit de aceștia ca urmare a controlului efectuat la societate la sesizarea (plângerea) depusa de reclamanta, reiese cu certitudine faptul ca "societatea are un număr de 62 de angajați ( dintre care 38 de femei si niciun minor) pentru care angajatorul a întocmit in forma scrisa contracte individuale de munca. -. "In perioada octombrie 2008- 2008 angajatorul a emis 5 decizii de incetare a contractelor individuale de munca, decizii depuse la ITM in termenul prevăzut de lege". Acestea dovedesc că datorita perioadei de criza care a afectat-o a ales soluția dificila de a mai concedia si alti angajați, nu doar pe reclamanta. Or, apreciază recurenta ca acest aspect dovedește clar ca dificultățile societății in aceasta perioada de criza si soluția de desființare a unor posturi sunt evidente.
Mai arată recurenta ca in acelasi raport se arată la pct 8: " Conform declarației pe propria răspundere a directorului general al societății- doamna, in perioada octombrie 2008- 2008 nu au fost depuse la societate înștiințări scrise privind starea de graviditate a niciuneia dintre salariate" Or, aceasta afirmație coroborata cu copia filei din registrul de înregistrări al societății din care reiese cu certitudine faptul ca la poziția 762 este înregistrata o mențiune datând din 24.10.2008, care in niciun caz nu o privește pe reclamanta, conduce la concluzia certa a faptului ca societatea nu a cunoscut starea de graviditate a reclamantei, anterior concedierii sale, concedierea facandu-se "pentru motive ce nu tin de persoana angajatului" respectiv desființarea postului.
In ceea ce privește neconcordanta datelor existente pe deciziile de concediere, respectiv a faptului ca acestea au fost modificate, acest lucru s-a efectuat intrucat reclamanta a refuzat sa ia la cunoștința de aceasta decizie de concediere, nemaivenind deloc la munca, desi era in perioada de preaviz, totul in scopul de a împiedica angajatorul sa ducă la capăt concedierea sa, producând chiar probe false in favoarea sa, probabil din disperare sau dorind sa se răzbune.
In ceea ce privește afirmația reclamantei că ar fi concediată din cauza stării de graviditate, arată recurenta ca nu este dovedita, iaar potrivit art 21 alin 1 din Ordonanță de urgență nr. 96/2003: "Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul: salariatei prevăzute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legătură directă cu starea sa"; per a contrario, din alte motive, care nu au legătura cu graviditatea, este permis.
Totodată,învederează recurenta ca au existat si exista si in prezent cazuri de graviditate ale angajatelor sale care au fost notificate către ITM conform legii si cărora li s-a acordat concediu de sarcina si lăuzie si au fost reprimite in funcțiile avute anterior nașterii dupa epuizarea concediului de creștere a copilului de pana la 2 ani.
De asemenea, pana in prezent, respectiv ulterior concedierii reclamantei, au mai fost concediați un număr de 13 angajați tot pentru aceleași motive ca si reclamanta, respectiv desființarea posturilor ca urmare a consecințelor crizei mondiale. La data întocmirii raportului inspectorilor ITM, intitulat:" Anexa 1 la Procesul Verbal de Control nr 4614/18.11.2008" societatea avea un număr de 62 de angajați astfel cum reiese din acest raport, in acest moment nu are decât un număr de 49 de angajați, restul fiind concediați pentru aceleași motive ca si reclamanta.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art. 304 pct 9 Cpc.
Intimata, legal citată, depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, în raport de criticile invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin contractul individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.43903/28.12.2005, reclamantă intimată a fost angajată de recurenta în postul de funcționar economic.
La data de 05.12.2008, asociatul unic al societății angajatoare emite decizia nr. 30 prin care dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatei în temeiul art.65 alin.1 din Legea nr.53/2003, precum și o decizie care menționează că începând cu data de 28.10.2008 se deființează postul de funcționar economic din cadrul Departamentului Contabilitate și Resurse Umane ocupat de salariată. Totodată, în decizia de încetare a contractului de muncă se arată că angajatorul a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu data de 05.11.2008 până la data de 04.12.2008.
Anterior acestor decizii, la data de 16.10.2008, asociatul unic al societății intimate decidea desființarea unui post de funcționar economic din cadrul Departamentului Contabilitate și Resurse Umane, din cauza dificultăților economice, iar prin înștiințarea de preaviz, neînregistrată, s-a comunicat intimatei reclamante că începând cu data de 29.10.2008 se află în perioada de preaviz, urmând ca la data de 27.11.2008 contractul individual de muncă să înceteze.
Curtea constată că motivul invocat de angajator pentru desființarea postului ocupat de intimata reclamantă vizează dificultățile economice prin care societatea trece, iar unul din motivele de recurs privește constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 65 alin 1 din Codul muncii, temeiul concedierii intimatei.
În legătura cu acest aspect, reținem că potrivit art. 65 alin 1 și 2 din Codul muncii, "concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".
Recurenta susține în justificarea desființării locului de muncă al intimatei prin dificultățile economice, însă Curtea constată că nu a produs nici o dovadă a acestor dificultăți, iar simpla afimare a acestora prin decizia asociatului unic al societății care decide desființarea postului de funcționar economic nu este suficientă. În principiu, existența unor dificultăți financiare ce afectează viața societății comerciale poate constitui un motiv de desființare a unor locuri de muncă pentru a face posibilă continuarea activității, dar acestea nu trebuie să rămână la nivel declarativ, teoretic, ci existența acestor dificultăți trebuie constatată în concret. Aceasta a fost și voința legiuitorului când a impus cerința ca desființarea locului de muncă să aibă o cauză reală și serioasă. Altfel, s-ar deschide calea angajatorului pentru a abuza de acest drept pe care i-l acordă legiuitorul de a decide concedierea salariaților din motive fără legătură cu persoana lor.
Or, după cum corect a apreciat și prima instanță, recurenta nu a dovedit dificultăți financiare ce au impus desființarea postului de funcționar economic deținut de reclamanta intimată.
Prin cererea de recurs afirmă recurenta că situația de criză mondială ce afectează viața economică și socială justifică dificultățile economice prin care trece și ea, fapt ce a determinat concedierea si a altor salariati ulterior concedierii intimatei.
Trebuie observat referitor la acest aspect că recurenta invocă împrejurări prezente pentru a justifica o decizie luată în luna decembrie 2008, când aceasta situație nu exista, mai mult, decizia de desființare a locului de muncă este luată inițial de asociatul unic in luna octombrie 2008. Or, valabilitatea unui act juridic, cum este și decizia de concediere, act unilateral al angajatorului prin care acesta dispune cu privire la soarta unui contract, se apreciază în raport de momentul emiterii acestuia. Prin urmare, îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 65 din Codul muncii trebuie realizată la data emiterii deciziei de concediere a intimatei, iar nu ulterior acestei date. Or, concedierea altor salariați pentru aceleași motive este mult ulterioară concedierii intimatei, iar desființarea și a altor locuri de muncă reprezintă numai un efect, astfel încât angajatorul nu este scutit de a face proba cauzei ce a determinat desființarea lor, în speță, a dificultăților economice. Mai mult, aprecierea respectării prevederilor art. 65 Codul muncii se realizează raportat la măsura concedierii dispuse față de salariatul vizat prin decizia supusă controlului judecătoresc, iar nu colectiv, pentru că nu se poate pronunța decât în cadrul procesual stabilit de reclamant. Referitor la situația de criză, aceasta reprezintă tot o afirmație de ordin general, deoarece starea de "criză mondială" invocată nu atrage în mod automat dificultăți financiare pentru orice societate comercială, iar legea nu prevede efectuarea de concedieri preventive.
În consecință, Curtea constată că la emiterea deciziei de concediere angajatorul nu a respectat dispozițiile art. 65 din Codul muncii, ceea ce constituie motiv de nulitate absolută a acestei decizii.
Cu privire la motivul de recurs vizând starea de graviditate a salariatei concediate, Curtea reține că potrivit art. 60 alin 1 lit c din Codul muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. Acest text stabilește o interdicție de ordin general de a dispune concedierea salariatei pe durata în care aceasta este gravida, cu condiția ca angajatorul sa cunoască acest fapt. Textul nu face vreo diferențiere în raport de motivul concedierii, astfel încât este incident în toate cazurile de concediere reglementate de lege, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu persoana salariatului. Prevederile art.21 din OUG nr. 96/2003 cuprind doar interdicția de a concedia o salariată din cauza faptului că este gravidă, ceea ce nu legitimează concluzia recurentei că este permisă concedierea pentru alte motive. Aceasta interdicție este o măsură de protectie a salariatelor gravide față de eventualele abuzuri ale angajatorilor, având aceeasi ratiune ca si masura interzicerii solicitării textelor de sarcina la momentul angajării.In timp ce OUG nr. 96/2003 precizează in mod expres faptul ca starea de graviditate sau alte imprejurari legate direct de aceasta stare nu pot fi cauza de concediere, art. 60 din Codul muncii privește interzicerea concedierii pe durata stării de graviditate, indiferent de motiv, si, având caracter de lege generala, completeaza legea speciala care este OUG nr. 96/2003. Asadar, avand un obiect de reglementare diferit, precum si o natura diferita, cele doua acte normative nu se exclud.
Trebuie observat ca tribunalul a considerat concedierea nelegala deoarece a fost dispusape duratastarii de graviditate a intimatei reclamante, iar nu pentru ca ar fi fost dispusădin cauzastarii acesteia, așa încât susținerile recurentei sub acest aspect nu au relevanță in solutionarea cauzei.
Referitor la cunoașterea situatiei salariatei, apreciem ca prima instanță a apreciat corect probele administrate. Atat timp cat intimata a prezentat un inscris ce poarta numar de inregistrare si stampila societatii, revenea angajatorului sa probeze ca acesta nu corespunde realitatii. Imprejurarea ca în registrul de evidență la numărul respectiv apare altă mențiune ce nu o privește de intimată nu este suficientă din acest punct de vedere, deoarece nu se poate retine din probele administrate că intimata a facut aceste mentiuni. Afirmă recurenta că intmata a avut posibilitatea de a aplica singură ștampila pe acel înscris, aflată în biroul său, fapt nedovedit, astfel încât existența ștampilei in biroul salariatei nu poate determina decât o presupunere ce nu are puterea de a naște probabilitatea, potrivit art. 1203 din Codul civil, motiv pentru care nu poate fi avută în vedere.
Mai mult, la data de 12.11.2008 reclamanta intimata a comunicat prin scrisoare recomandata recurentei angajatoare faptul ca nu i se permite accesul in unitate, precizand ca este insarcinata. Aceasta instiintare a fost primita de angajator la data de 13.11.2008, pe confirmarea de primire existenta la fila 26 dosarului de fond, existand semnatura delegatului societatii, iar acestea inscrisuri nu au fost contestate de recurenta. Astfel incat recurenta nu se poate afirma ca la data de 5.12.2008, angajatorul nu cunostea starea salariatei.
de acestea, declarația salariatei recurente, data la data de 18.11.2008, depusa la fila 65 din dosarul de fond, nu poate fi de natură să sustina afirmatiile recurentei. Astfel incat nu se poate afirma ca la data de 5.12.2008,cand a fost emisa decizia de concediere, angajatorul nu cunostea starea salariatei.
În ceea ce privește neconcordanța datelor documentelor ce au fost emise de angajator in legatura cu intimata, Curtea apreciaza ca sustinerile recurentei in sensul că salariata a refuzat să ia cunoștință de decizia de concediere și nu s-a mai prezentat la locul de muncă in termenul de preaviz atrag alte consecințe, potrivit legii,și nu prezintă relevanță din perspectiva valabilității termenului de preaviz si a deciziei de concediere. de acestea, imprejurarile respective nu pot fi invocate in scopul de a justifica efectuarea acestor modificări, ce au creat o situație de incertitudine cu privire la respectarea drepturilor salariatei concediate.
Trebuie observat ca salariata a trimis prin scrisoare recomandata angajatorului instiintari cu privire la faptul ca nu i se interzice accesul in unitate, la datele de 3.11.2008 si 12.11.2008, cf. inscrisurilor de la filele 19 si 20, respectiv, 25 si 26, dar nu a primit vreun raspuns si nu s-a luat vreo masura din partea angajatorului.
Nu sunt fondate nici sustinerile recurentei in sensul ca nu a fost respectat principiul proportionalitatii consacrat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, deoarece prima instanță a avut în vedere probele propuse de recurenta pârâtă, pe care le-a apreciat in contextul tuturor probelor administrate. Faptul că tribunalul nu a retinut ca fiind intemeiate sustinerile recurentei, bazate de probele respective, nu echivalează cu încălcarea vreunui drept procesual al părții. Instanța este obligată să stabilească situația de fapt și de drept prin interpretarea tuturor probelor, coroborat, având dreptul de a înlătura anumite afirmații ale părților în măsura în care din ansamblul probelor rezultă o altă stare de fapt. A nu reține ca determinantă o probă propusă de o anumită parte nu inseamna ca aceasta nu a fost avuta in vedere, ci ca instanta, interpretand toate probele administrate in cauza, nu i-a acordat acelei probe valoarea pe care partea ce a propus-o i-a atribuit- Dar acest fapt nu situeaza instanta de partea unei anumite părți, ci constituie exercitarea competenței sale, de a soluționa conflictul dedus judecății.
In speta, tribunalul a motivat de ce nu a retinut sustinerea paratei recurente ca nu a avut cunostinta de starea de graviditate a salariatei sale, ceea ce inseamna ca a analizat apararile partii, pe care insa le-a apreciat neintemeiate.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - SRL, împotriva sentinței civile nr.4445 din 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.46567/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
16.12.2009
Jud. fond: a;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Completare carnet de muncă. Decizia 388/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
