Contestație decizie de concediere. Decizia 7008/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4886/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 7008
Ședința publică de la 30 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Adela
GREFIER
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.3604 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.- și intimata pârâtă prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă a depus întâmpinare la dosar, prin serviciul registratură, la data de 13.10.2009, în dublu exemplar.
Curtea comunică recurentului reclamant un exemplar al întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Recurentul reclamant, prin avocat, solicită în baza art.304 ind.1 Cod procedură civilă, admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare, obligarea pârâtei SC SA la plata drepturilor bănești compensatorii, conform dispozițiilor art.64 pct.1 din contractul colectiv de muncă, având în vedere profitul societății. În contractul colectiv de muncă se stipulează că se vor plăti salarii brute, iar sarcina plății contribuțiilor la asigurările sociale revine angajatorului. Această plată a drepturilor bănești nu este la latitudinea angajatorului, conform dispozițiilor art.1010 coroborate cu prevederile art.978 din Codul civil, coroborate cu sintagma "se poate da". Apreciază că această sintagmă semnifică lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensații la latitudinea societății, după o analiză prealabilă a situației financiare care în prezent este prosperă și astfel cele 11 salarii compensatorii pot fi acordate salariatului.
Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat. În cauza de față, situația financiară nu a permis plata drepturilor compensatorii, fiind îndeplinite dispozițiile art.78 din contractul colectiv de muncă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.5019/3/LM/2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând anularea parțială a deciziei de concediere nr. 29/21.01.2009, obligarea pârâtei la plata unei compensații echivalentă cu 11 salarii de bază brute la nivelul salariului avut în luna premergătoare concedierii, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.3604 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi de muncă, acestea încetând ca efect al deciziei nr.29/21.01.2009, emisă de pârâtă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a încasa o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.
Pretenția reclamantului de plată a compensației cuvenită ca urmare a concedierii sale, la nivelul a încă unsprezece salarii de bază, întemeiată pe dispozițiile contractului colectiv de muncă valabil la nivelul unității pârâte la data concedierii, a fost găsită neîntemeiată de tribunal.
Astfel, art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății pârâte la data concedierii reclamantului prevede că, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, în cazul concedierilor colective, o compensație echivalentă cu douăsprezece salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi.
S-a observat că, prin negocierea colectivă, părțile au prevăzut posibilitatea acordării compensațiilor în cuantum de 12 salarii, în funcție de situația financiară a întreprinderii, ceea ce este o condiție potestativă simplă, valabilă atât în privința debitorului, cât și în privința creditorului. Astfel, nașterea obligației de plată a compensațiilor depinde și de un fapt exterior, situația financiară la momentul concedierii, și nu exclusiv voinței unei părți. Ori, prin înscrisul depus la dosar, flux de numerar negativ, pârâta a dovedit că disponibilitățile bănești nu au permis acordarea compensației de 12 salarii brute, ci doar a unei compensații de un salariu lunar, prevăzută de art. 78 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul la data de 09.07.2009, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 21.07.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041pr.civ. recurentul reclamant a arătat că nstanța de fond greșit a apreciat că este neîntemeiată solicitarea cu privire la acordarea celor 11 salarii compensatorii, întrucât din interpretarea art.64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de muncă rezultă că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii, în situația concedierii colective, nu este o condiție pur protestativă, ci o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziție ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Așadar, s-a susținut că în ipoteza în care situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta. Ori, din actele contabile depuse la dosar - extrasul din bilanțul contabil, reiese că în anul 2008 pârâta a înregistrat profit. Prin urmare, este întemeiată solicitarea de acordare a celor 11 salarii de bază brute, conform art.64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de muncă este întemeiată, întrucât potrivit art.236 alin.4 Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art.64 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă.
Consideră recurentul reclamant că în mod eronat s-a avut în vedere doar fluxul în numerar depus la dosar de către pârâtă, care nu reflectă în nici un caz situația financiară, ci doar lichiditățile firmei.
S-a învederat că instanța de fond face aprecieri fără a avea nici o probă în acest sens, respectiv că reorganizarea societății a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceste considerente s-a acordat un singur salariu compensatoriu. Ori, motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăți de natură economică, ci pe considerente organizatorice, astfel cum rezultă din adresa nr.47509/17.12.2008 comunicată reprezentaților salariaților.
La data de 13.10.2009, intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.68 lit. c din Codul muncii, prin concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective. La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010.
Curtea, în opinie majoritară, consideră greșită hotărârea recurată de respingere a plății compensației cuvenită în cazul concedierilor colective la nivelul a 12 salarii de bază brute. Astfel, au fost interpretate greșit dispozițiile art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societății angajatoare, conform cărora în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii.
Tribunalul a considerat că voința reală a părților nu a fost aceea ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății angajatoare, ci doar o opțiune, determinată de situația financiară. Dar, finalitatea clauzei contractuale și scopul pentru care a fost negociată și acceptată în contractul colectiv de muncă au fost de a fi aplicată și nicidecum de a fi lăsată la latitudinea părților, astfel încât din diverse motive să se poată invoca neexecutarea acesteia.
Sintagma "angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație financiară" nu poate fi interpretată în sensul că plata acestor compensații ține de voința exclusivă a angajatorului, acordarea compensațiilor fiind condiționată în speță de situația financiară bună a societății, pentru că ar însemna că obligația angajatorului este afectată de o condiție suspensivă pozitivă, potestativă simplă, în sensul dispozițiilor art.1006 Cod civil.
Nu se poate reține apărarea societății pârâte că plata compensației în discuție depinde de voința exclusivă a angajatorului, deoarece potrivit dispozițiilor art.1010 cod civil "obligația este nulă când s-a contractat sub o condiție potestativa din partea celui ce se obligă", iar în cazul în care condiția potestativă este din partea debitorului, aceasta echivalează cu lipsa intenției de a se obliga.
Curtea consideră că angajatorul nu putea refuza executarea clauzei contractuale privind compensațiile în cuantumul stabilit de art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, de vreme ce în cauză s-a realizat condiția potestativă simplă de care depindea nașterea dreptului salariaților concediați la încasarea plăților compensatorii, fiind bună situația financiară a societății.
Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, cât și din răspunsul dat de patronat reprezentanților salariaților prin adresa nr.-/17.12.2008, motivul real al concedierii salariaților nu a fost determinat de dificultăți economice, ci de reorganizarea efectivă a activității societății, hotărâtă de Adunarea generală ordinară a acționarilor, care a aprobat structura organizatorică a societății și numărul maxim de personal la 330 salariați, astfel încât la nivelul societății să existe structuri flexibile, adaptate nevoilor reale ale societății, de natură să eficientizeze structural activitatea acesteia, în condițiile menținerii competitivității societății.
Prin urmare, în condițiile în care disponibilizările efectuate de către pârâtă nu au avut drept cauză dificultăți de natură economică, ci doar rațiuni organizatorice, se poate reține că plata compensațiilor pretinse prin acțiunea dedusă judecății nu reprezintă o facultate a angajatorului, ci o obligație impusă de lege și de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
de numerar depus de către pârâtă la dosar probează doar lichiditățile societății, iar nu și împrejurarea că angajatorul are dificultăți economice care să justifice refuzul acestuia de executare a clauzei contractuale și implicit acordarea plăților compensatorii negociate în cuantumul prevăzut de art. 64 din contractul colectiv de muncă.
Având în vedere bilanțul contabil al societății care dovedește obținerea profitului de către aceasta în anul în care a avut loc concedierea colectivă, precum și prevederile art.80 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, art.241 alin.1 lit. d), art.243 din Codul muncii și art.30 din Legea nr.130/1996, privind obligativitatea executării contractului colectiv de muncă, Curtea reține că, în speță, angajatorul a refuzat fără temei legal executarea clauzei contractuale referitoare la compensațiile pretinse prin acțiunea dedusă judecății.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 pr.civ, Curtea va admite recursul, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului 11 salarii compensatorii la concediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate.
Admite recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr.3604 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta să plătească reclamantului 11 salarii compensatorii la concediere în baza art.64 din contractul colectiv de muncă la nivelul unității.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.11.2009.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER
Red./ tehn. /21.12.2009
Tribunalul București
Judecători Dalina.;
Cu opinia separată a domnului judecător A în sensul respingerii recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din dispozițiile art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul SA rezulta ca acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului ci doar o posibilitate, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societății, când s-au stabilit clauzele acestuia.
Părțile au convenit mai multe clauze similare - clauza privind acordarea tichetelor de masa, acordarea primei de vacanta, a drepturilor bănești in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului.
Formularea rezultata din negocieri este diferita de cea cuprinsa in art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel național pentru anii 2007-2010, unde se folosește un verb imperativ "vor acorda" compensații de cel puțin un salariu lunar.
Faptul ca, la nivelul SA, contractul colectiv de munca nu cuprinde o astfel de cauza este explicabil si prin atitudinea salariaților, ai căror reprezentanți au acceptat o prevedere incerta.
Acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este astfel o obligație a angajatorului, ci o facultate, salariații fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului.
Nu se poate retine existenta unei condiții pur potestative. Condiția potestativă este aceea a cărei realizare depinde de voința uneia din părțile raportului obligațional (art. 1006 Cod civil). Ea este ondiție pur potestativă atunci când realizarea evenimentului depinde exclusiv de voința uneia din părți. Obligația sub condiție potestativă pură suspensivă din partea debitorului este nulă (art. 1010 Cod civil).
Dacă voința contractanților ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligație a societății angajatoare, ar fi menționat acest lucru în mod expres, căci există în cuprinsul contractului clauze în care se stipulează expres obligații stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum "obligația de a plăti" (art.65 alin.3) sau "salariații vor primi din partea angajatorului" (art.66).
lata acestor salarii este condiționată de situația financiară a societății, neputându-se prezuma ca administratorii acesteia o vor gera dezastruos numai pentru a nu achita salarii compensatorii.
Recurentul-reclamant susține ca, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, atunci plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta.
Tribunalul București retine ca la nivelul pârâtei a avut loc o reorganizare a societății, prin care a fost aprobat numărul maxim de salariați la 330, cu consecința desființării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.
Din situația fluxului de numerar prezentat de SA, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligațiile de plata, faptul ca din luna decembrie 2008 societatea este in deficit, chiar daca s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro, pentru întreg anul 2008. Spre sfârșitul anului 2008 profitul a fost unul diminuat fata de cel programat, in raport de criza economica mondiala, neputându-se achita aceste sume, prin prisma situației imediat viitoare a societății comerciale.
Motivarea acesteia este justificata, căci acordarea compensațiilor la nivelul a douăsprezece salarii, recurentului cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiați - salariații ramași, atât timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.
Este de necontestat că reclamantul se află într-o situație regretabilă produsă ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de aceste venituri, însă în contextul oferit de contractul colectiv de muncă instanța nu poate stabili dacă societatea dispune de posibilități financiare astfel încât să plătească acele compensații, în condițiile în care nu există stabilite criterii în funcție de care să se determine situația financiară a societății care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensațiilor, ținând seama de faptul că a avut loc o concediere colectivă, numărul salariaților concediați fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilității societății de a plăti compensațiile, lăsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele douăsprezece salarii compensatorii tuturor salariaților supuși concedierii colective, astfel încât să nu-i fie perturbată activitatea.
PREȘEDINTE,
A
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Florentina Dragomir, Adela
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6530/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2629/2009. Curtea... → |
|---|
