Contestație decizie de concediere. Decizia 6530/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2673/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6530R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta - SRL, prin lichidator Insolvență SRL, împotriva sentinței civile nr.2922 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-contestație decizie de concediere
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin mandatar Gh. cu procură judiciară autentificată sub nr.3069/26.09.2008 la BNP, aflată la fila 56 dosar fond, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la legitimarea mandatarului intimatei, acesta prezentând legitimație de consilier juridic emisă la 18.08.2004.
Intimata, prin mandatar, invocă excepția nulității recursului conform art.3021pct.4 pr.civ. în sensul că cererea de recurs nu poartă ștampila și semnătura recurentei ci este semnată de avocat, cererea de recurs a fost înregistrată la data de 04.02.2009, dar la data de 02.02.2009 a fost deschisă procedura de insolvență.
Curtea, deliberând, respinge excepția nulității recursului invocată de mandatarul intimatei, având în vedere disp.art.69 alin.2 pr.civ. ștampilarea recursului nefiind o cerință obligatorie.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, prin mandatar solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.Depune note scrise și chitanță onorariu de avocat, solicitând cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2922 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 13.02.2009, dată în Camera de Consiliu, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SRL A,
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.160/30.07.2008 emisă de " " SRL A și s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior desfacerii contractului de muncă.
A fost obligată intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate majorate și reactualizate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă și,
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în baza contractului individual de muncă nr.244/17.01.2006, contestatoarea a fost salariata societății intimate, în funcția de controlor tehnic de calitate, până la data de 31.07.2008, când angajatorul a emis decizia nr.160/30.07.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă, în temeiul art.61, lit. a Codul muncii.
S-a constatat că potrivit cu dispozițiile art.267 alin.1 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, iar în caz contrar, sancțiunea va fi nulitatea absolută a măsurii respective, deoarece s-a încălcat o prevedere legală și imperativă.
S-a considerat că, practica judiciară a decis, în mod constant: "cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale, înainte de a i se aplica sancțiunea disciplinară, constituie o condiție esențială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, întrucât sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerința legii a fost satisfăcută. Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecție, în scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate. Ea își găsește cu atât mai mult rațiunea în cazul desfacerii contractului de muncă, care reprezintă cea mai gravă sancțiune disciplinară".
S-a apreciat că, punctul de pornire în efectuarea cercetării prealabile îl constituie convocarea, în scris, a salariatului, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii - art.267 alin.2 din Codul muncii.
S-a statuat că, deși convocarea la efectuarea cercetării prealabile a fost expediată la o altă adresă, decât adresa reală a salariatului convocat, culpa revine angajatorului, măsura dispusă prin decizia de sancționare fiind nulă absolut.
S-a menționat că, în același sens, în literatura juridică s-a subliniat "redactarea în termeni imperativi a necesității ascultării învinuitului și a verificării susținerilor sale în apărare, prealabil aplicării sancțiunii, evidențiază că legiuitorul a înțeles să facă din respectarea dreptului la apărare o condiție de validitate a însuși actului de sancționare".
Așa fiind, efectuarea cercetării prealabile, deci, inclusiv convocarea salariatului, reprezintă o obligație a angajatorului.
S-a arătat că, este indubitabil că textul art.267 din Codul muncii dă satisfacție dreptului la apărare, consacrat în normele internaționale, de Constituția României, de legislația muncii, precum și de legislația penală.
Astfel, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare (art.6 pct. 2 lit. c).
S-a avut în vedere Constituția Europeană din 2004 ce prevede dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înaintea luării oricărei măsuri individuale, care ar putea să o afecteze în mod nefavorabil (art. II - 101, pct.2 lit. a), și că Constituția României dispune că: "dreptul la apărare este garantat", (art.24alin.1).
De asemenea, s-a mai reținut că, din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri, martori, reiese fără putință de tăgadă că, nu este îndeplinită cerința legală a textului art.267 alin.2 Codul muncii, convocarea la cercetarea prealabilă fiind făcută de societatea intimată la modul general, șefa de personal adresându-se verbal salariaților care erau în sala mașinilor, refuzând să presteze muncă.
Convocarea contestatoarei nefiind făcută personal, societatea intimată, având posibilitatea de a convoca salariații la cercetarea prealabilă prin scrisoare recomandată la domiciliul fiecăruia, instanța a apreciat că intimata nu și-a îndeplinit obligația legală de a efectua cercetarea prealabilă a faptei, cu consecința emiterii unei decizii nelegale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata - SRL, A, pe care a criticat-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiilor art.304 pct.7, 8, 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că prin decizia nr. 160/30.07.2008 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al intimatei pentru refuzul nejustificat și repetat de a desfășura activitate,în zilele de 29 și 30.07.2008,abatere disciplinară pentru care în Regulamentul de Ordine lnterioară al societății,este prevăzută sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă.
Recurenta a arătat că în zilele de 29 și 30.07.2008,un număr de 130 de salariate de la - SRL au refuzat să înceapă lucrul,motivul fiind întîrzierea în plata drepturilor salariale(chenzina a II-a a lunii iunie și chenzina a I-a a lunii iulie 2008),încercarea conducerii societății de a explica salariatelor,prin intermediul reprezentanților acestora că societatea se confruntă cu greutăți financiare datorită recesiunii economice,că partenerii de afaceri din țări ale Uniunii europene nu au achitat contravaloarea mărfurilor livrate,a fost sortită eșecului,în primul rînd datorită poziției inflexibile adoptată de către conducerea Sindicatului Liber din cadrul -, transmisă și salariatelor în cadrul întîlnirilor dintre salariați și reprezentanții Sindicatului, ce au precedat încetarea colectivă a lucrului în 29.97.2008.
Pe acest fond,al refuzului de a începe lucrul, avînd în vedere și riscul pentru societate de a pierde angajamentele luate față de partenerii externi,conducerea societății a dispus desfacerea disciplinară a contractelor de muncă ale unui număr de 130 de salariate.
Împotriva măsurii concedierii a formulat contestație intimata,în subsidiar recunoscînd implicit fapta săvîrșită,dar minimalizînd gravitatea acesteia a solicitat înlocuirea sancțiunii.
Recurentul a susținut că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului și a admis excepția nulității absolute a Deciziei nr.160/2008 prin prisma prevederilor art.267 alin.(2) din Codul Muncii, cu o motivație străină de natura cauzei,schimbînd înțelesul actelor depuse la dosarul cauzei și făcînd o aplicare greșită a legii.
A mai arătat recurentul că instanța de fond a ignorat faptul că la Societatea Comercială SRL, s-a declanșat un conflict de muncă nelegal,nefiind declanșată o grevă în sensul prevederilor Legii 168/1999 privind conflictele de muncă,acțiunea salariatelor de întrerupere a activității în zilele de 29 și 30.07.2008 fiind nelegală în raport cu prevederile art.250-253 din Codul Muncii și prevederile art.40 și urm.din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Din probatoriul administrat în cauză,actele depuse de unitate,interogatoriul contestatoarei și declarațiile martorilor -reprezentant din partea și, în opinia recurentei a rezultat fără echivoc că refuzul contestatoarei de a presta muncă în zilele de 29 și 30.07.2008 a avut drept unică cauză întîrzierea în plata salariilor,iar încetarea lucrului și apoi refuzul de a presta activitate,a fost o acțiune colectivă a salariatelor de la secția.
Motivația reținută de către instanța de fond în sentința nr.2922/4.12.2008,conform căreia angajatorul nu a respectat prevederile art.267 alin.(2) din Codul Muncii,nu numai că nu este reală,dar este infirmată de probele administrate.
Adresele de convocare la cercetare disciplinară,identice pentru toate cele 130 de salariate,au fost prezentate fiecăreia din cele 130 de salariate,dar după ce au văzut conținutul, la îndemnul liderului sindical au refuzat să semneze de primire,excepție făcînd doar 3 salariați, și Cepea.
Dovezile în acest sens constau în adresa de convocare,procesul verbal nr.1661/30.07.2008 semnat de salariații, și,din care rezultă că tuturor salariatelor,între care și contestatoareai,li s-a solicitat să primească adresa de convocare și să-și motiveze încetarea lucruiui,deși acesta era deja cunoscut, fiind reprezentat de întîrzierea în plată salariilor),declarațIiIe martorilor și.
Natura cauzei dedusă judecății-ignorată de instanța de fond,a constat în încetarea colectivă a activității la - SRL în zilele de 29 și 30.07.2008,dată fiind nemulțumirea salariatelor de întîrzierea plății salariilor,astfel cum rezultă din adresele 59/22.07.2008,62/25.07.2008 și 64 din 30.07.2008 emise de către Sindicatul Liber "" către conducerea socității, încetarea lucrului nu s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale privind declanșarea grevei, existînd la dosarul cauzei Procesul verbal de control întocmit de Inspecția Teritorială de Muncă T,ce atestă acest fapt.
Recurenta a apreciat că Tribunalul Teleorman prin hotărîrea recurată a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al raporturilor juridice deduse judecății,sentința conținînd o motivație străină, în raport cu probele administrate,iar soluția este urmarea aplicării greșite a prevederilor Legii 168/1999 și a dispozițiilor art.250-253 din Codul Muncii.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel,portivit dispozițiilor art.267 alin.1 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile,efectuate în condițiile legii,respectiv a dispozițiilor alin.2,3 și 4 ale acestui text de lege și ale contractului colectiv de muncă aplicabil.
Potrivit art.75 alin.1-4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 înregistrat sub nr.2985/2006 la Ministerul Muncii,Solidarității și Familiei, "ub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat. (3) Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
(4) În cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii.(5) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (4) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile."
În cauză,cercetarea disciplinară a intimatei de către angajator a fost nelegal efectuată,contrar susținerilor acestuia din urmă ce nu pot fi primite,în condițiile în care,portivit probelor administrate în cauză,(respectiv convocarea de cercetare disciplinară,procesul-verbal nr.1661/30.07.2009,și declarațiile martorilor audiați de către prima instanță, și ), salariata a fost convocată la data de 30.07.2009 pentru aceeași dată orele 12,00 în mod formal,cu încălcarea dispozițiilor art.75 alin.1-4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 înregistrat sub nr.2985/2006 la Ministerul Muncii,Solidarității și Familiei,fără a i se da posibilitatea efectivă de a formula apărări în faza de cercetare prealabilă disciplinară.
Chiar dacă apar fondate criticile recurentei potrivit cărora instanța fondului a reținut în mod netemeinic și nelegal încălcarea de către angajator a dispozițiilor art.267 alin.2 Codul d e Procedură Civilă,respectiv că angajatorul nu a convocat personal salariații la cercetarea prealabilă prin scrisoare recomandată la domiciliul fiecăruia,apreciind eronat probele administrate în cauză,(respectiv declarațiile martorilor, și și convocarea de cercetare disciplinară,procesul-verbal nr.1661/30.07.2009-probe din cuprinsul cărora rezulta într-adevăr faptul că faptul că intimata a refuzat la data de 30.07.2009 primirea dovezii de convocare pentru cercetarea disciplinară de la aceeași dată,condiție în care intimatei nu îi revenea obligația de a comunica salariatei prin poștă adresa da convocare),avînd în vedere caracterul devolutiv al recursului exercitat în conformitate cu dispozițile art.3041cpc instanța de control judiciar va complini motivarea primei instanțe,reținînd încălcarea de către recurent a dispozițiilor art.75 alin.1-4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 în privința convocării adresate intimatei.
Împrejurarea că obiectul cercetării disciplinare îl constituia refuzul salariatelor de a-și desfășura activitatea în zilele de 29 și 30.07.2008, și care ar fi nelegal în raport cu prevederile art.250-253 din Codul Muncii și prevederile art.40 și următoarele din Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor demuncă nu exonerează pe angajator de obligația ce îi revenea de a convoca pe salariați cu respectarea legii,respectiv a dispoziților art.75 alin.1-4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010,ce nu prevăd în cazul procedurii de sancționare a conflictelor de interese termene derogatorii,neputînd fi primite susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a ignorat natura cauzei deduse judecății și nu a intrat în cercetarea fondului,făcînd o aplicare greșită a legii.
Nefondate sunt și susținerile recurentului în sensul că intimata ar fi recunoscut implicit fapta săvîrșită, solicitând înlocuirea sancțiunii cîtă vreme pentru a produce efecte împotriva autorului său mărturisirea trebuind să fie expresă iar nu implicită,după cum fără temei susține recurenta.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, parte din onorariul de 3.000 lei achitat de intimat pentru plata avocatului.
Curtea a apreciat că onorariul avocatului intimatei este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat (susținerea concluziilor orale) și complexitatea cauzei, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la reducerea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - SRL, prin lichidator Insolvență SRL, împotriva sentinței civile nr.2922 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, prin reducerea onorariului de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a
GREFIER
Red.:
Dact.: / S/ 2ex.
07.12.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 5645/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7008/2009. Curtea... → |
|---|
