Contestație decizie de concediere. Decizia 7110/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(5108/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 7110/
Ședința publică din data de 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC SA), împotriva sentinței civile nr. 3597 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 30372/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 03.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 3597 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 30372/3/LM/2008, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC Hotels SA.
În consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 325/09.07.2008 emisă de intimată, reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii și până la efectiva reintegrare.
S-au respins celelalte pretenții deduse judecății.
Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
1. În mod eronat instanța a admis acțiunea ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de legalitate a emiterii deciziei contestate, întemeiată pe faptul că decizia în discuție nu ar cuprinde descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară.
În cuprinsul paragrafului 3 al deciziei sunt menționate faptele pentru care s-a dispus concedierea disciplinară a contestatorului.
Față de aceste mențiuni, rezultă fără putință de tăgadă că decizia cuprinde descrierea faptelor pentru care s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă.
Date fiind prevederile art. 62 alineatul 2 și 268 alineatul 2 din Codul Muncii, în cazul în care în decizia de concediere nu sunt precizate motivele pentru care s-a dispus concedierea, decizia respectivă este lovită de nulitate.
Însă, dacă în decizie nu sunt precizate în detaliu motivele pentru care s-a dispus concedierea (faptele ce constituie abateri disciplinare), dar sunt prevăzute abaterile pentru care s-a aplicat sancțiunea și de asemenea sunt menționate prevederile din Regulamentul Intern, Contractul Colectiv de Muncă, ce au fost încălcate și, în plus, se face referire la un anumit act de constatare care a justificat luarea măsurii, act în cuprinsul căruia sunt precizate motivele concedierii, decizia este valabilă.
Nici un text de lege nu impune obligația angajatorului de a expune foarte detaliat motivele care determină concedierea.
În conținutul deciziei de concediere se regăsește descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, fapte menționate și detaliate în cuprinsul Regulamentului Intern.
Legea precizează doar că descrierea faptelor trebuie să se regăsească în decizie, neprecizându-se gradul de detaliere a acestora.
Prin urmare, în mod greșit instanța a admis contestația și a constatat nulitatea deciziei, în condițiile în care acest act a fost emis cu respectarea dispozițiilor art. 268 alineatul 2 lit. a din Codul Muncii.
2. Sub aspectul temeiniciei, decizia contestată este întrutotul justificată, toate probele administrate în cauză (în special interogatoriul administrat contestatorului, depoziția martorei ) conducând la această concluzie.
De menționat faptul că în conținutul acestui motiv de recurs, au fost reproduse pe larg aspecte ținând de temeinicia deciziei contestate care, în opinia recurentei, rezultă din răspunsurile contestatorului la interogatoriu, din actele îndeplinite cu ocazia desfășurării cercetării disciplinare prealabile și din materialul probator de la dosar. De asemenea, au fost învederate chestiuni legate tot de temeinicia deciziei și care au rezultat din vizionarea de către membrii comisiei de cercetare disciplinară a emisiunii TV "În atenția DNA", difuzată de postul pe data de 01.06.2008, emisiune la care a participat contestatorul și care a fost evenimentul în urma căruia s-a ajuns la litigiul dintre părți.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite întrucât Tribunalul a procedat corect atunci când a admis pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul sentinței atacate.
În cadrul primului motiv de recurs se susține că decizia contestată cuprinde descrierea faptelor care au constituit abaterile disciplinare imputate intimatului-contestator. Așa fiind, pretinde recurenta, decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 268 alineatul 2 lit. a din Codul Muncii, care impun ca, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie să se cuprindă în mod obligatoriu "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară".
Toate aceste aserțiuni ale recurentei urmează a fi înlăturate deoarece din examinarea conținutului deciziei nr. 325/09.07.2008 emisă de SC SA (filele 5-7 din dosarul de fond) rezultă că acest act juridic nu se conformează cerinței prevăzută de art. 268 alineatul 2 lit. a din Codul Muncii, necuprinzând o "descriere a faptei" în înțelesul ce trebuie dat acestei noțiuni prin interpretarea logică, sistematică și gramaticală a textului legal premenționat.
Intenția și voința legiuitorului exprimată prin folosirea sintagmei "descrierea faptei" a fost aceea ca această operațiune să fie astfel făcută încât să permită a se cunoaște ce anume faptă (sub forma acțiunii sau inacțiunii) a săvârșit în concret salariatul sancționat disciplinar. Respectiva descriere nu trebuie să fie amplă sau detaliată, dar trebuie să conțină datele necesare pentru a permite să se stabilească dacă fapta imputată întrunește cerințele pentru a fi încadrată juridic ca abatere disciplinară prevăzută în regulamentul intern, statutul de personal sau contractul colectiv de muncă aplicabil.
Această concluzie se impune pentru că dispozițiile de la art. 268 alineatul 2 lit. a) din Codul Muncii trebuie privite ca aflându-se într-o legătură esențială, de interdependență, cu cele de la litera b) a aceluiași articol, potrivit cu care decizia de sancționare disciplinară trebuie să conțină și "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat".
Tocmai existența art. 268 alineatul 2 lit. b și legătura sa indisolubilă cu textul de la litera a (în sensul că aceste două norme se completează una pe cealaltă și nu pot fi disociate ori separate în vreun mod) obligă pe angajator să facă o astfel de descriere încât să permită încadrarea juridică a faptei ca abatere disciplinară. Aceasta presupune, înainte de toate, prezentarea elementelor esențiale, caracteristice ale faptei, care să permită individualizarea acesteia din punctul de vedere al intervalului de timp în care s-a comis, al locului în care s-a produs și al conținutului concret al acțiunii sau inacțiunii.
Situația este similară, dacă nu identică, cu cea a descrierii ce trebuie dată într-un rechizitoriu întocmit de procuror faptei despre care se afirmă că ar constitui infracțiune, căci și în acest ultim caz prezentarea faptei trebuie realizată astfel încât să permită a fi încadrată în textul de lege care o incriminează ca infracțiune.
Așa fiind, înseamnă că descrierea faptei în sensul art. 268 alineatul 2 lit. a din Codul Muncii este necesar a fi efectuată prin evitarea folosirii termenilor, expresiilor, sintagmelor cu caracter generic, vag, impersonal, care în nici un caz nu vor permite individualizarea faptei, respectiv prezentarea concretă a acesteia în sensul de a ști ce anume acțiune sau inacțiune s-a comis și în ce a constat ea în elementele sale esențiale, caracteristice.
Însă, descrierea cuprinsă în paragraful al treilea al deciziei contestate nu permite a se stabili în ce au constat în concret faptele reproșate intimatului-contestator și dacă acestea pot fi încadrate juridic ca abateri disciplinare. Recurenta-intimată a efectuat această operațiune prin utilizarea unor expresii generice, fără caracter concret, modalitate prin intermediul căreia nu se poate ajunge la individualizarea faptelor și la determinarea exactă a conținutului acestora.
Sub acest aspect trebuie arătat că în descrierea din conținutul deciziei, intimatului-contestator i s-a imputat că "a pus la dispoziție o serie de informații confidențiale", fără a se arăta care ar fi acele informații; că "a formulat o serie de acuzații", fără a se indica în concret care ar fi acelea; că a pus la dispoziții "documente ce emanau de la dânsul și care conțineau informații false, trunchiate sau incomplete", fără a se releva care sunt acele documente, care este conținutul lor, care sunt informațiile furnizate și de unde rezultă caracterul lor fals, trunchiat ori incomplet; că a pus la dispoziție "date personale ale angajaților", fără a se menționa care sunt acele date și nedemonstrându-se căror angajați le-ar aparține și de ce au caracter personal.
Or, o asemenea descriere nu poate fi considerată că ar răspunde cerințelor ce decurg din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 268 alineatul 2 lit. a și b din Codul Muncii în sensul prezentat anterior, fiind vorba despre o descriere pe baza căreia nu se poate determina conținutul concret al faptelor imputate autorului contestației.
Cele ce preced constituie argumente în sensul netemeiniciei primului motiv de recurs și justifică înlăturarea acestuia ca atare.
Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs, prin intermediul căruia s-au prezentat argumente relative la temeinicia deciziei contestate, nici acesta nu poate fi luat în considerare, dat fiind caracterul său accesoriu față de primul motiv al recursului. Cu alte cuvinte, câtă vreme s-a demonstrat nelegalitatea emiterii deciziei prin nerespectarea uneia din condițiile de formă prevăzute de art. 268 alineatul 2 din Codul Muncii, problema temeiniciei aceleiași decizii nu mai poate fi examinată, deoarece acest act este lovit oricum de nulitate absolută. Doar dacă decizia ar fi îndeplinit cerințele de formă (de legalitate) s-ar fi impus analiza aspectelor ce țin de temeinicia sa, situație care nu se regăsește în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC SA), împotriva sentinței civile nr. 3597 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 30372/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./29.12.2009.
Jud. fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 6778/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1410/2009. Curtea... → |
|---|
