Contestație decizie de concediere. Decizia 6778/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3682/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6778/
Ședința publică de la 23 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - A
GREFIER
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta intimată CASA DE împotriva sentinței civile nr.6052 din data de 01.10.2008 și împotriva încheierii din 27.02.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta intimată CASA DE prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/13.07.2007, aflată la dosar fila 34, lipsind intimata contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Recurenta intimată prin avocat solicită admiterea recursurilor formulate atât împotriva sentinței civile nr.6052 din data de 01.10.2008, cât și împotriva încheierii din 27.02.2009, astfel cum au fost formulate. În ceea ce privește obligarea societății la plata despăgubirilor, susține că instanța de fond a aplicat greșit legea și nu a avut în vedere doctrina de specialitate, întrucât despăgubirile se acordă pe perioada dintre data emiterii deciziei de desfacere a contractului de muncă și data când ar fi intervenit încetarea contractului de muncă prin demisie. Depune la dosar practică judiciară reprezentând un punct de vedere formulat în acest sens de către Curtea de Apel Oradea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După rămânerea cauzei în pronunțare, se prezintă intimata contestatoare, legitimată în fața instanței, care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea societății la plata salariilor până la data rămânerii irevocabile a sentinței recurate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6052/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9264/3/LM/2008, a fost admisă contestația restrânsă formulată de, au fost anulate deciziile nr.16/05.02.2008 și nr.17/07.02.2008 emise de intimata CASA DE, a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la concediere, 07.02.2008, până la data pronunțării hotărârii, 01.10.2008.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că a fost angajata societății intimate în funcția de casier valutar conform contractului individual de muncă nr.4142/15.08.2006.
Prin decizia nr.16/05.02.2008 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul art.61 al.1 lit.a Codul muncii, pe motiv că în data de 14.01.2008 salariata a efectuat două operațiuni de schimb valutar prin cumpărarea a 3.600 Euro în bancnote false de la persoane necunoscute, după care a încercat să schime respectivele sume la o bancă în nume propriu. S-a apreciat că faptele săvârșite de angajat constituie încălcări ale art.58 lit.f din regulamentul de ordine interioară și art.26 al.1 lit.a din contractul colectiv de muncă.
Analizând decizia de concediere prin raportare la prevederile art.268 Codul muncii, tribunalul a constatat că, formal, în decizie nu este făcută mențiunea instanței competente la care sancțiunea poate fi contestată.
Pe de altă parte, s-a apreciat că procedura cercetării prealabile prevăzută de art.267 Codul muncii nu este legală, câtă vreme convocarea salariatei s-a făcut pentru data de 30.01.2008, dată la care aceasta era în concediu medical. Deși angajatorul cunoștea motivul obiectiv al absenței salariatei, s-a procedat la efectuarea cercetării prealabile în lipsă, finalizată cu sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă. Pe perioada concediului medical contractul individual de muncă era suspendat și, prin urmare, erau suspendate și termenele de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Prin încheierea din 27.02.2009 dată în camera de consiliu de aceeași instanță, s-a admis cererea formulată de și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței asupra sediului societății intimate.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs la data de 09.02.2009, respectiv 7.05.2009, intimata CASA DE, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 01.06.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate împotriva sentinței se formulează critici de nelegalitate, conform art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, arătându-se că instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute de art.105 al.2 Cod pr.civilă, sub sancțiunea nulității, în sensul că toate actele au fost îndeplinite cu societatea recurentă la un alt sediu, în str.-, sediul real fiind în str.-.
Se invocă și dispozițiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă și se susține că s-a schimbat înțelesul actelor deduse judecății. Astfel, instanța constată nulitatea deciziei de concediere pe motiv că nu este indicată instanța la care măsura poate fi contestată, fără a observa însă că această mențiune este cuprinsă în decizia nr.17/07.02.2008 care face corp comun cu prima.
Pe fondul cauzei, susține recurenta-intimată că au fost greșit interpretate efectele concediului medical, acesta ducând la suspendarea contractului individual de muncă însă nu și la procedura cercetării prealabile. În plus, instanța nu a ținut seama de faptul că la 07.02.2008 contestatoarea și-a prezentat demisia, astfel că despăgubirile trebuiau acordate numai până la acest moment. Se invocă așadar dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Prin recursul declarat împotriva încheierii emisă în temeiul art.281 Cod pr.civilă, se susține că nu a existat nicio eroare materială câtă vreme prin chiar acțiune a fost indicat sediul societății intimate ca fiind în B, str.-.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea și încheierea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursurile nefondate pentru următoarele considerente:
O primă critică vizează formele de procedură în care s-a efectuat judecata în fața instanței de fond, sancționabile în temeiul art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Este adevărat că prin contestație a indicat sediul angajatorului intimat ca fiind în-. La primul termen de judecată, pentru intimată a răspuns avocat, care a prezentat împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență semnat cu intimata CASA DE prin reprezentant, care semnează și aplică ștampila societății. Prin urmare, indiferent de indicarea greșită a sediului intimatei, prin faptul prezentării la termenul de judecată fixat a unui reprezentant convențional, procedura a fost declarată legal întocmită, cu consecința acordării în continuare a unor termene în cunoștința intimatului care excludeau emiterea vreunei citații la sediul indicat de contestatoare.
Curtea constată așadar că nu sunt incidente dispozițiile art.105 al.2 Cod pr.civilă, formele de procedură fiind respectate întocmai de prima instanță.
În contextul acestei chestiuni a sediului intimatei, Curtea notează și faptul că recursul promovat împotriva încheierii de îndreptare a unei erori materiale din cuprinsul sentinței este nefondat, câtă vreme menționarea eronată a sediului reprezintă o eroare materială în sensul art.281 Cod pr.civilă și poate fi îndreptată la cerere în procedura necontencioasă. În plus, eroarea materială săvârșită de contestatoare este evidentă, câtă vreme toate actele emise de societatea intimată, precum și actele de procedură ale acesteia, poartă în antet mențiunea sediului corect din str.-.
Cât privește motivul de recurs întemeiat pe interpretarea și aplicarea greșită a legii, Curtea consideră că și acesta este nefondat.
Conform art.50 al.1 lit.b Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept pentru situația în care salariatul se găsește în concediu pentru incapacitate temporară de muncă. Prin urmare, în măsura în care acesta dovedește existența unei incapacități de muncă temporare, printr-un certificat de concediu medical legal întocmit, suspendarea efectelor contractului de muncă intervine de drept, în virtutea legii, fără posibilitatea părților de a le cenzura.
Așa fiind, în perioada 23.01.2008-31.01.2008, salariata s-a găsit în concediu medical conform certificatului atașat la fila 75 dosar fond, iar în această perioadă de timp era suspendat raportul său de muncă de drept, atât în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților prevăzute în contractul individual de muncă, cât și procedurile prevăzute de legislația muncii pentru cazul săvârșirii vreunei abateri disciplinare.
A accepta teza contrară propusă de recurentă, ar însemna, pe de o parte a nesocoti dispoziția menționată anterior, care prevede suspendarea de drept a unui raport de muncă, iar pe de altă parte de a nesocoti grav drepturile salariatului în procedura cercetării prealabile, care în incapacitate temporară de muncă fiind, nu se poate prezenta la sediul angajatorului, nu-și poate pregăti apărarea, nu poate răspunde acuzațiilor ce i se aduc.
În fine, o ultimă precizare se impune în legătură cu actul semnat de angajată la data de 06.02.2008 și căruia recurenta-intimată îi acordă valoarea juridică a demisiei. Trebuie precizat că salariata a solicitat angajatorului său să dispună "încetarea contractului de muncă prin acordul părților începând cu data de 06.02.2008, conform art.55 lit.b din Legea nr.53/2003". Așadar, salariata nu a înțeles să-și prezinte demisia, act unilateral de voință pe care angajatorul nu îl poate cenzura în nici un fel, având doar posibilitatea de a lua act de manifestarea de voință a salariatului. Din contră, aceasta a înțeles să formuleze o ofertă de încetare a raportului de muncă, care, în măsura în care s-ar fi întâlnit cu acceptarea din partea angajatorului ar fi dus la acordul părților pentru încetarea contractului, în condițiile art.55 lit.b Codul muncii. Cum acceptarea ofertei nu a avut loc din partea intimatei, neexistând dovezi în acest sens, este corect raționamentul tribunalului dea considera raporturile de muncă în derulare până la soluționarea pricinii în fond.
Urmează așadar, în temeiul art.312 al.1 Cod pr.civilă, a se dispune respingerea recursurilor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta intimată CASA DE împotriva sentinței civile nr.6052 din data de 01.10.2008 și împotriva încheierii din 27.02.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 186/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 7110/2009. Curtea... → |
|---|
