Contestație decizie de concediere. Decizia 7164/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5814/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7164R
Ședința publică de la 07 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - A
GREFIER
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-intimată împotriva sentinței civile nr.4697 din 01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta intimată prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 6 dosar și intimatul contestator prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.-/07.12.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul recurentei intimate în susținerea excepției autorității de lucru judecat ce a fost invocată în cererea de recurs.
Recurenta intimată, prin avocat, învederează instanței că dosarul - al Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale este suspendat și lasă la aprecierea instanței dacă se impune sau nu atașarea acestuia în vederea pronunțării asupra excepției autorității de lucru judecat. Se mai arată că intimatul contestator s-a reîncadrat în muncă și solicită ca instanța să facă demersuri la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B pentru a se identifica angajatorul, în situația dată societatea recurentă nemaiputând fi obligată la reangajarea acestuia.
Intimatul contestator, prin avocat, se opune la administrarea acestei probe întrucât nu este relevantă.
Curtea, deliberând, respinge cererea recurentei intimate de a se solicita Inspectoratului Teritorial d e Muncă B date despre contractul de muncă al intimatului contestator. Conform dispozițiilor art.109 Codul Muncii nu se poate pretinde angajatului să nu se angajeze la un alt loc de muncă după concediere și nici nu poate fi privat de dreptul de a solicita reîncadrarea la fostul loc de muncă în ipoteza în care se declară nelegalitatea concedierii.
Recurenta intimată, prin avocat, depune la dosar sentința civilă nr.4564/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, susținând existența autorității de lucru judecat.
Intimatul contestator, prin avocat depune la dosar un înscris listat în programul Ecris al instanțelor din care rezultă că dosarul nr.- aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, este suspendat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Recurenta intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și desființarea hotărârii instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală. Intimatul a fost concediat inițial prin decizia de concediere nr.31158/23.11.2007. Fără să anunțe societatea, intimatul a intrat în concediu medical și prin aceasta a întrerupt perioada de preaviz, astfel că încetarea contractului de muncă nu mai era posibilă cu data de 10.01.2008. Prin urmare, angajatorul a fost obligat să emită o nouă decizie de concediere nr.455/10.01.2008, în care se menționează la art.8 că înlocuiește decizia de concediere emisă anterior. Instanța de fond prin sentința pronunțată nu face vorbire de art.65 alin.2 Codul Muncii, în temeiul căreia s-a dat decizia de concediere, și nici nu s-a pronunțat în sensul că societatea nu ar fi respectat aceste dispoziții. Din probele existente la dosar reiese clar că societatea a respectat dispozițiile legale în ceea ce privește concedierea intimatului. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul contestator, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise. Se solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției puterii lucrului judecat invocată de către recurenta intimată întrucât nu există identitate de obiect, sunt două decizii de concediere districte. Pe cererea de recurs formulată de SC SA, solicită respingerea acesteia ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.4697/01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Consideră că instanța de fond a analizat toate actele dosarului în mod corect și a apreciat că dispozițiile art.60 alin.1 lit.a din Codul Muncii sunt pe deplin aplicabile, și a admis contestația în parte, dispunând anularea deciziei de concediere. Se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.01.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr.1226/3/LM/2008, a formulat contestație împotriva deciziei nr.31158/23.11.2007 emisă de intimata SC SA, solicitând anularea deciziei de concediere, reîncadrarea sa în funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei de a plăti salariile de la data concedierii până la data efectivei reîncadrări în muncă. De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 10 salarii nete lunare și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.4564/02.06.2008, Tribunalul Bucureștia respins contestația formulată de ca rămasă fără obiect și a obligat intimata să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în valoare de 1.600 lei. În esență, instanța de fond a reținut că decizia de concediere emisă de SC SA sub nr.31158 la data de 23.11.2007, în temeiul art.65 Codul Muncii coroborat cu art.44 din contractul colectiv de muncă la nivelul unității, a fost anulată de societatea intimată care a emis ulterior o altă decizie sub nr.455/10.01.2008 prin care salariatul a fost concediat pe același temei.
Recursul promovat de SC SA împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr.1383/R/5.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în același dosar. Instanța de recurs a constatat că în mod nelegal societatea intimată a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată, deși contestatorul nu a solicitat acordarea acestora, fără a se motiva în fapt și în drept dispoziția. În plus, sancțiunea lipsei de obiect dispusă de prima instanță nu poate fi avută în vedere față de toate pretențiile deduse judecății, ci eventual numai față de cererea de anulare a deciziei de concediere. Pentru a se cerceta condițiile nulității, indiferent dacă actul de concediere a fost sau nu revocat de angajator, Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, pricina a fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 24.04.2009.
Prin sentința civilă nr.4697/01.06.2009, Tribunalul Bucureștia admis în parte acțiunea formulată de, a dispus anularea deciziei de concediere nr.31158/23.11.2007 și a obligat intimata la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și la plata drepturilor salariale cuvenite de la concediere până la reintegrarea efectivă; a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei și a fost respins capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că intimata SC SA a luat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.65 Codul Muncii, ca urmare a desființării postului de reprezentant medical din cadrul Departamentului marketing și vânzări cardio & diabet zona S-a emis decizia nr.31158/23.11.2007.
Tribunalul a constatat că salariatul a fost concediat în perioada în care se găsea în incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical, ceea ce contravine dispozițiilor art.60 Codul Muncii.
S-a observat și faptul că după contestarea deciziei de concediere, pârâta a emis o altă decizie sub nr.455/10.01.2008, prin care a luat din nou măsura concedierii, în art.8 menționând revocarea deciziei anterioare. În legătură cu această revocare dispusă de angajator s-a reținut că instanța de recurs anterioară a apreciat că nu se pot produce efecte de anulare a primei decizii, câtă vreme decizia de concediere fusese supusă controlului instanței în acțiunea de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 31.08.2009 SC SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.09.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod pr.civilă se solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate pentru nelegalitate și netemeinicie, cu obligarea intimatului contestator la plata cheltuielilor de judecată.
Într-o primă chestiune procedurală se invocă excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.6348/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.6628/3/LM/2008.
Pe fondul cauzei se susține că a fost admisă contestația salariatului fără a se analiza toate probele existente la dosar. Astfel, salariatul a fost concediat începând cu 10.01.2008, adică cu ziua imediat lucrătoare după expirarea termenului de preaviz de 20 de zile care s-a acordat începând cu 7.12.2007. Salariatul însă, fără a anunța angajatorul, a intrat în concediu medical în perioada 26.11.2007 până la 31.01.2008, adică un număr de 67 zile consecutive. Ori, această perioadă de concediu medical a întrerupt perioada de preaviz, angajatorul fiind obligat de a emite o nouă decizie pentru a respecta prevederile art. 60 lit. a) și art.73 al.1 Codul Muncii coroborat cu art.46 al.1 din contractul colectiv de muncă. Pentru aceste motive a fost emisă decizia nr.455/10.01.2008.
Mai arată recurenta că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivelor care au determinat concedierea salariatului în temeiul art. 65 din Codul Muncii potrivit cărora concedierea salariatului trebuie să aibă o cauză reală și serioasă, iar desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă. S-a dovedit că măsura concedierii salariatului a fost luată în condițiile în care un număr de 16 locuri de muncă au fost desființate din structura societății din motive obiective sub aspect economic, pentru evitarea continuării unei activități care devenise nerentabilă pentru societate.
A fost atașat dosarul nr.- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale cu ultim termen de judecată la 19.03.2009 când s-a dispus suspendarea judecării recursului împotriva sentinței civile nr. 6348/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București, pe temeiul art.242 pct. Cod pr.civilă.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Într-un prim motiv de recurs se susține pronunțarea unei hotărâri judecătorești care încalcă autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința civilă nr.6348/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București.
Această susținere va fi însă înlăturată de C care constată că nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat reglementate de art.1201 Cod civil, respectiv tripla identitate de obiect, cauză și părți. Este de observat că pricina ce formează obiect al dosarului nr- se poartă între aceleași părți, având aceeași cauză juridică, însă obiectul este contestarea deciziei de concediere nr.455/10.01.2008. Așadar, în respectiva cauză, salariatul concediat a contestat cea de-a două măsură de concediere luată de angajator împotriva sa, iar nu prima ce face obiect al cauzei de față. Chiar dacă angajatorul susține că prin cea de-a doua decizie de concediere a intervenit revocarea primei decizii și ca atare există o singură măsură de concediere ce poate fi supusă analizei instanței de judecată din punct de vedere al legalității și temeiniciei, în realitate societatea a emis două acte juridice prin care ia măsura disponibilizării unui salariat. În concluzie, nu există identitate de obiect, iar autoritatea lucrului judecat nu subzistă.
Pe fondul cauzei se constată că recurenta a susținut motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 Cod pr.civilă, însă în realitate considerentele expuse în susținerea acestora permit instanței să tragă concluzia că se invocă o greșită interpretare și aplicare a legii, limitat la concedierea salariatului pentru motive care nu țin de persoana acestuia, precum și aprecierea eronată a probelor, astfel că recursul va fi cercetat în conformitate cu art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
Din punct de vedere al legalității, Curtea constată că decizia de concediere nu este la adăpost de critici, fiind corect anulată de prima instanță. Astfel, de principiu, măsurile pe care angajatorul le poate lua pe parcursul derulării raportului de muncă cu salariatul său, precum și măsura drastică a încetării unilaterale a contractului individual de muncă al acestuia, nu pot fi dispuse în orice condiții. Aceste măsuri trebuie să îmbrace formele reglementate strict de Codul Muncii, dar și să fie dispuse pe perioada în care raportul de muncă se desfășoară.
Ca excepție, art.50 lit.b Codul Muncii prevede că contractul individual de muncă se suspendă de drept în perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă a salariatului. Așadar, legea instituie un caz de suspendare prin efectul legii a raportului de muncă, adică a exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor ambelor părți pentru perioada în care salariatul nu poate presta munca sau nu poate îndeplini obligațiile sale, pentru motivul obiectiv al incapacității sale temporare de muncă, dovedită cu un certificat medical eliberat în condițiile legii. Fiind un caz de suspendare de drept a contractului, părțile nu au latitudinea de a nesocoti această dispoziție, de a modifica în vreun fel consecințele juridice ale incapacității temporare de muncă a salariatului.
În concluzie, decizia de concediere nr.31158/23.11.2007, care menționează măsura încetării raportului de muncă al salariatului începând cu data de 10.01.2008, este supusă sancțiunii nulității pentru nesocotirea efectelor prevăzute de lege pentru incapacitatea temporară de muncă a salariatului la momentul concedierii, conform art. 60 lit. a) Codul Muncii.
Este adevărat că angajatorul, cunoscând situația incapacității temporare de muncă a acestui salariat după emiterea deciziei de concediere contestată în cauza de față, cunoscând consecințele juridice ale incapacității de muncă, a încercat să amâne momentul încetării raportului de muncă și a emis o nouă decizie sub nr.455/10.01.2008 prin care "revocă" prima decizie și concediază salariatul la expirarea preavizului de 20 de zile lucrătoare.
Cu autoritatea prevăzută de art.315 Cod pr.civilă, s-a stabilit de către prima instanță de recurs că angajatorul nu ar fi putut lua măsura revocării primei decizii de concediere câtă vreme aceasta era supusă deja controlului de legalitate al instanței de judecată. În plus, este de notat că în materia dreptului muncii, prin derogare de la regulile dreptului comun, nulitatea poate interveni prin acordul părților. Așadar, singura măsură prin care prima decizie de concediere ar fi putut fi lipsită de efecte juridice fără intervenția instanței de judecată ar fi fost ca părțile raportului de muncă să convină asupra nulității măsurii luate, urmând ca acestea să fie reglementate pe viitor de către părți, în acord cu dispozițiile legale.
Constatându-se nelegalitatea deciziei de concediere sub aspect formal, Curtea menționează că aspectele invocate de recurentă pe fondul măsurii de concediere luată în condițiile art.65 Codul Muncii nu pot fi cercetate, întrucât sunt subsumate temeiniciei măsurii, care însă nu primează asupra legalității.
În fine, o ultimă observație se impune raportat la considerentele recurentei asupra consecințelor reintegrării salariatului concediat în funcția deținută. Deși decizia de concediere nr.31158/23.11.2007 a fost anulată, iar angajatorul SC SA a fost obligat la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii și la plata drepturilor salariale cuvenite de la concediere până la reintegrarea efectivă, dispoziții păstrate în instanța de recurs de față, pentru părți această măsură semnifică restabilirea raportului de muncă întrerupt la data de 10.01.2008. Însă, restabilirea situației anterioare concedierii declarate nule se face până la noul act de concediere al angajatorului, respectiv până la data la care produce efecte juridice decizia nr. 455/10.01.2008. Legalitatea și temeinicia acestei din urmă concedieri va fi stabilită irevocabil în litigiul ce face obiectul dosarului nr. - aflat pe rolul acestei curți de apel.
Față de cele expuse, în temeiul art.312 alin. 1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată împotriva sentinței civile nr.4697 din 01.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./11.12.2009
Jud.fond:,
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 5596/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1454/2009. Curtea... → |
|---|
