Contestație decizie de concediere. Decizia 728/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 728/2008
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta BROKER DE asigurare S împotriva sentinței civile nr. 137 din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru pârâta recurentă, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că în ședința publică din 30.06.2008 s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul lipsește, fiind în concediu de odihnă, în compunerea completului de judecată va intra judecătorul din lista de permanență pe materii. Completul astfel constituit din judecătorii, și a păstrat cauza pentru soluționare.
Avocatul pârâtului recurent arată că cererea de suspendare a fost soluționată prin încheierea nr. 185/F/CC/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr- și depune copie după încheiere. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare, acordând mandatarului pârâtului recurent cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul pârâtului recurent susține recursul, solicitând ca în baza art. 304 pct 7 și 9 și în temeiul art. 312 alin. 5 teza I cod pr. civilă, admiterea acestuia casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei la instanța de fond.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea de dreptul înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr- contestatorul a chemat-o în judecată pe intimata Broker de Asigurare Sibiu solicitând:
- să se constate nulitatea deciziei nr.2258/26.04.2007 datorită neîndeplinirii condițiilor cerute de le pentru desfacerea contractului de muncă;
- în subsidiar, anularea deciziei atacate ca nelegală și neteminică;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrare.
În motivarea contestației se arată că prin hotărârea AGA din 1.04.2006 contestatorul a fost numit director executiv, iar anterior, din.01.02.2006, a deținut funcția de director și că datorită neînțelegerilor intervenite între părții determinate de faptul că a fost sesizată conducerea societății cu unele neajunsuri în modalitatea de lucru s-a decis îndepărtarea sa din firmă.
Contestația nu a fost precizată în drept.
În probațiune s-a depus: decizia atacată, actul constitutiv al societății.
Prin precizarea de acțiune depusă la 86, contestatorul invocă motivele de nulitate absolută ale deciziei atacate și anume încălcarea dispozițiilor art. 267, 268 alin. 2 lit. h, art. 268 alin. 2 lit j.
Intimata nu a depus întâmpinare dar în apărare a solicitat proba cu martori și cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 137/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. -/2007 s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Broker de Asigurare Sibiu și în consecință:
- s-a constatat nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.-.04.2007 emisă de intimată;
- s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior;
- a fost obligată intimata la plata drepturilor salariale din momentul desfacerii contractului de muncă și până la reîncadrare.; precum și la plata sumei de 2000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Se reține în considerentele acestei hotărâri că instanța a găsit fondată contestația, luând în considerare și motivele de nulitate invocate de contestator în precizare, ea fiind în termen și constatând încălcarea dispozițiilor art. 268 alin.2 lit b.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termenul legal, recurs intimata Broker de Asigurare Sibiu criticând-o sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7 și 9, astfel încât în temeiul art. 312 alin.5 teza 1.pr.civilă solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu pentru soluționarea fondului.
În temeiul art. 404 indice 1 alin1 și art. 404 indice 2.pr.civilă solicită să se dispună restabilirea situației anterioare reintegrării intimatului pe funcție dând eficiență deciziei nr.2528/2007.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că nu există o motivare în fapt a soluției, mai ales în condițiile administrării unui probatoriu testimonial și nici o argumentarea a înlăturării apărării sale privind tardivitatea precizării contestației; nulitate invocată în cauză este de drept material, așa încât trebuia respectat termenul de 30 zile prevăzut de art. 268 alin.1.
Prin precizarea la recurs depusă la data de 08.05.2008 se solicită suspendarea executării sentinței civile nr. 137/01.02.2008 emisă de Tribunalul Sibiu în dosar nr- până la soluționarea recursului de față, în baza motivelor prevăzute în recurs inițial.( 9).
Intimatul nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice, în limitele statornicite de art. 306 alin.2 pr.civilă, reține următoarele:
Recursul este fondat.
Potrivit art.261 alin.1 punct 5 Cod procedură civilă hotărârea trebuie să cuprindă" motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile."
Articolul 261 este reglementat prin norme imperative, aspect care rezultă în mod neechivoc din expresia folosită de legiuitor- hotărârea "va cuprinde"; ca atare lipsa unor mențiunii atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105 alin.2 teza I Cod procedură civilă.
În speță, considerentele hotărârii primei instanțe sunt sumar redactate, nu conțin argumentele cu trimitere la mijloacele de probă administrate, care au format convingerea instanței, ( în contextul în care s-a administrat atât proba cu înscrisuri cât și proba testimonială) nu răspund apărărilor invocate de intimata recurentă, ceea ce duce la concluzia că sentința este nemotivată.
Fără arătarea motivelor și a dovezilor pe care se sprijină, hotărârea este nelegală și netemeinică, așa încât în conformitate cu art. 312 alin3 teza finală coroborat cu art. 304 punct 7, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 curtea, va admite ca fondat recursul cu care a fost investită de intimată, va casa sentința atacată, va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond- respectiv Tribunalul Sibiu - complet specializat de conflicte de muncă.
Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere toate aspectele invocate de părții și va motiva hotărârea cu respectarea întocmai a prevederilor legale susenunțate.
Capătul de cerere formulat de recurentă, vizând suspendarea executării sentinței va fi respins ca rămas fără obiect, deoarece pe deoparte dispozițiile art. 300 alin.2 pr.civilă justifică suspendarea executării sentinței primei instanțe până la soluționarea recursului, iar pe de altă parte, potrivit art. 311 alin. 1.pr.civilă" hotărârea casată nu are nici o putere"; potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege " actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept "
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta BROKER DE ASIGURARE S împotriva sentinței civile nr. 137 din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Casează sentința atacă și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanța de fond - Tribunalul Sibiu - complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 Iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
CO
-semnează vicepreședintele
Curții de Apel
Grefier,
CO
-semnează grefier șef-
Red.
Tehnored. 02 Iulie 2008
Jud. fond.
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Victor Crețoiu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 9764/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1816/2008. Curtea... → |
---|