Contestație decizie de concediere. Decizia 7413/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5543/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7413R
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 3: Dragoș A -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta CLUB împotriva sentinței civile nr.4019 din data 14.05.2009, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal a răspuns recurenta CLUB, prin consilier juridic, ce depune împuternicire la dosar, intimatul, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/09.11.2009, substituită de avocat, ce depune delegație de substituire.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 27.11.2009, de către intimatul, prin avocat, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică consilierului juridic al recurentei CLUB, un exemplar al întâmpinării.
Recurenta CLUB, prin consilier juridic, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea ce i-a fost comunicată
Întrucât dosarul a fost strigat la prima listă de amânări fără discuții, Curtea dispune strigarea cauzei la ordinea listei, pentru a da posibilitatea intimatului, prin avocat, să ia cunoștință de întâmpinarea ce i-a fost comunicată.
La a doua strigare a cauzei se prezintă recurenta CLUB, prin consilier juridic, intimatul, prin avocat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta CLUB, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, ca fiind nelegală și netemeinică. Se arată că intimatul este angajat în prezent la un al club de fotbal, P și nu mai poate beneficia de drepturi bănești de la două cluburi diferite. Se menționează că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că societatea recurentă a desființat echipa de fotbal, suspendându-și activitatea pe 3 ani, existând înscrisuri la dosar în acest sens. Referitor la obligarea societății la plata sumei de 1482,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, astfel cum a fost acordată de către instanța de fond, solicită respingerea acestui capăt de cerere, întrucât acesta este o sumă nepotrivit de mare pentru munca îndeplinită de avocat. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefundat, și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind legală și temeinică, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4019/14.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea completată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SC CLUB SA; a anulat decizia nr. 43/29.10.2008 emisă de către intimată; a obligat intimata la plata unei despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la data pronunțării hotărârii; a obligat intimata la plata salariului aferent lunii octombrie 2008; a obligat intimata la plata sumei de 1482, 59 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanța reține ca decizia nr. 43 din 29.10.2008 emisa de intimata si prin care s-a dispus încetarea contractului individual de munca al contestatorului începând cu data de 03.11.2008, ca sancțiune disciplinară este nelegala.
Astfel, sub aspectul legalității, Tribunalul București retine incalcari de către intimata, atât anterior cat si la momentul emiterii deciziei contestate a unor dispoziții legale imperative sancționate de lege cu sancțiunea nulității absolute.
Articolul 63 din Codul muncii prevede in termeni imperativi: "concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, poate fi dispusa numai dupa îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile".
Aceleași prevederi sunt reluate de art. 267 alin. 1 din Codul muncii care sancționează cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuării cercetării prealabile.
Punctul de pornire în efectuarea cercetării disciplinare îl constituie convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicită de angajator să realizeze această operațiune, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii (art.267 alin. 2 din Codul muncii ).
Numai neprezentarea salariatului la convocarea astfel făcută fără nici un motiv obiectiv, dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea fără efectuarea cercetării prealabile (art.267 alin. 3 din Codul muncii ).
Or, Tribunalul București constată că în cauză, angajatorul a încălcat prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile. In acest sens, niciun înscris din cele depuse la dosarul cauzei de intimată nu valorează convocare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, întrucât prin niciun act comunicat anterior concedierii nu se aduce la cunoștință salariatului că este supus unei proceduri de cercetare disciplinară.
Potrivit prevederilor art. 75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010, înregistrat sub numărul 2895/29.12.2006: "1 Sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. 2 Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, si un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat. Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
In cadrul cercetării se vor stabili faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice date concludente pe baza cărora să se poată stabili existența sau inexistența vinovăției. și verificarea apărărilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. 4 fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. (6) Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune stabilirea următoarelor aspecte: a ) împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Salariatul are dreptul să cunoască toate actele și faptele cercetării și să solicite în apărare probele pe care le consideră necesare.
Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sancțiuni disciplinare după finalizarea cercetării.
(9) Lucrările comisiei de disciplină se consemnează într-un registru de procese-verbale.
(10) La stabilirea sancțiunii se va ține seama de cauzele și gravitatea faptei, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de gradul de vinovăție a salariatului, de eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
(11) In baza propunerii comisiei de disciplină angajatorul va emite decizia de sancționare.
Aceste prevederi sunt în concordanță și vin în completarea prevederilor art. 267 alin. 4 din Codul muncii, referitoare la realizarea cercetării disciplinare.
In lumina acestor texte cât și a principiilor fundamentale specifice dreptului muncii, în special a principiului consensualismului și bunei-credințe ce guvernează relațiile de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, este evident faptul că reglementările relative la procedura cercetării disciplinare prealabile sunt norme de favoare pentru salariat, constituind o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului anterior sancționării sale și a legalității aplicării sancțiunii disciplinare numai după ascultarea salariatului și după administrarea tuturor probelor relevante.
In acest context, lipsa oricărei convocări care să respecte exigențele prevăzute de dispozițiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii, lipsa oricăror dovezi din care să rezulte desemnarea unei comisii de cercetare disciplinară și a întrunirii acesteia în vederea consemnării rezultatelor cercetării disciplinare prealabile, reprezintă o gravă încălcare atât a principiului respectării dreptului la apărare al salariatului anterior aplicării sancțiunii disciplinare prealabile cât și a principiului consensualismului și al bunei-credințe pe care trebuie să se bazeze relațiile de muncă.
In concluzie, Tribunalul București constată emiterea deciziei de sancționare disciplinară cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cercetării disciplinare prealabile și procedura aplicării sancțiunii disciplinare prevăzută de contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ceea ce echivalează cu lipsa cercetării disciplinare prealabile și imprimă caracter nelegal sancționării disciplinare astfel dispuse potrivit art. 267 alin. 1 din Codul muncii, ceea ce atrage nulitatea concedierii, în condițiile art. 76 din Codul muncii aceasta fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.
Tribunalul București mai constata si nulitatea absoluta a deciziei de concediere pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute expres si sub aceasta sancțiune de dispozițiile art. 268 din Codul muncii, respectiv decizia nu este motivată in fapt, nearătându-se faptele ce au fost considerate abateri disciplinare, angajatorul limitându-se a arăta doar că s-a avut în vedere "rezultatele slabe obținute de echipa de fotbal, lipsa de performanță și neîndeplinirea obiectivului stabilit la începutul campionatului Național Liga a Il-a 2008-2009, stipulate în contractul individual de muncă", fără a fi precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încălcate de salariat, precum si motivele pentru care in condițiile art. 267 alin2 din Codul muncii nu a fost realizată cercetarea disciplinara prealabilă.
Tot în legătură cu faptele imputate salariatului, acestea nu sunt descrise in totalitate nici măcar în cuprinsul actelor de la dosar și nici în cuprinsul întâmpinării unde de asemenea nu se arată în ce au constat actele de indisciplină, lipsa de interes, lipsa de pregătire și atitudinea salariatului în activitatea sa, care au dus la aplicarea sancțiunii disciplinare cu desfacerea contractului individual de muncă (faptele trebuind clar și precis individualizate, cu arătarea în concret a acestora), datele la care au avut loc faptele, actele justificative care le constată, etc. data la care ar fi avut loc celelalte fapte și modalitatea de luare la cunoștință de către angajator cu arătarea probelor pe care se sprijină, iar celelalte fapte prezentate referitoare la retragerea echipei, suspendarea activității societății, penalizarea tuturor jucătorilor pentru rezultatele slabe obținute, etc. sunt neclare și nu rezultă că ar fi chiar faptele pentru care a fost sancționat salariatul.
In orice caz, faptele ce au fost reținute ca abateri disciplinare și au fost sancționate trebuiau descrise cu necesitate în cuprinsul ordinului de sancționare disciplinară.
In aceeași ordine de idei, in lipsa descrierii faptei, Tribunalul București nu poate verifica dacă aceasta, in conținutul ei concret si prin modul de săvârșire reprezintă sau nu abatere disciplinară, respectiv încălcări ale atribuțiilor de serviciu ale salariatului, ale normelor legale sau ale Contractului colectiv de muncă aplicabil, întrucât nu se arată in cuprinsul deciziei contestate care sunt acele atribuții concrete ale salariatului și care ar fi fost faptele concrete prin care acestea au fost încălcate de salariat.
Aceasta întrucât, decizia de sancționare disciplinară nu poate fi completă in ceea ce privește descrierea faptei cu conținutul unor acte exterioare, fata de condiția impusa de lege ca aceasta descriere sa se regăsească in cuprinsul deciziei de sancționare astfel încât, descrierea acesteia direct în cuprinsul întâmpinării formulate în fața instanței, nu numai că nu satisface exigenta legii si nu echivalează cu motivarea deciziei dar și contravine prevederilor art. 77 din Codul muncii în conformitate cu care, în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt decât cele precizate și deci arătate în decizia de concediere.
In acest context, Tribunalul București nu a luat în considerare niciuna din susținerile pârâtei din întâmpinare prin care se încearcă o descriere a faptelor direct în fata instanței, cum ar fi faptul că reclamantul a părăsit cantonamentul echipei fără a avea acordul antrenorului la data de 29.11.2007, întrucât o asemenea situație de fapt nu rezultă din cuprinsul deciziei contestate iar practica angajatorilor de a aduce în instanță motive de fapt ce nu pot fi verificate că ar fi întemeiat măsura desfacerii contractului de muncă trebuie sancționată de instanță întrucât contravine atât prevederilor legale referitoare la aplicarea sancțiunii disciplinare (art. 77 din codul muncii ) cât și principiului bunei credințe pe care se bazează relațiile de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii.
Oricum, pentru fapta invocată în întâmpinare, angajatorul nici nu mai era drept să aplice sancțiuni disciplinare, fiind înafara termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei, termen de prescripție prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, după împlinirea căruia angajatorul nu mai poate sancționa faptele salariatului pe care le consideră abateri disciplinare.
Tribunalul București retine și nerespectarea prevederilor legale cu prilejul emiterii deciziei contestate, referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care în condițiile art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, aceste mențiuni urmând a fi prevăzute in mod obligatoriu in cuprinsul deciziei de sancționare disciplinara sub sancțiunea nulității absolute a acesteia (art. 268 alin. 2 litera c din Codul muncii ).
Această mențiune este necesară față de caracterul obligatoriu al procedurii cercetării disciplinare prealabile și în cazul sancțiunii aplicate așa cum s-a constatat mai sus.
Or, decizia contestată nu cuprinde nici o mențiune referitoare la motivele pentru care în condițiile art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea disciplinară, cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 268 lit. c din Codul muncii, articol instituit tocmai ca o garanție a respectării dreptului la apărare al salariatului prin efectuarea cercetării prealabile, reprezentând o încălcare a dreptului la apărare al salariatului înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare ceea ce conferă caracter nelegal deciziei de sancționare disciplinară, în lumina prevederilor art. 267 alin. 1 si alin. 4 si art. 268 lit. c din Codul muncii.
Tot sub aspectul condițiilor de formă, Tribunalul București reține totodată și încălcarea altor prevederi edictate de lege pentru aplicarea valabilă a sancțiunii disciplinare, respectiv încălcarea art. 268 alin. 2 litera b) din Codul muncii referitor la "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat".
Tribunalul București constata ca decizia contestată nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 268 din Codul muncii, respectiv litera
Nu are nici o relevanță sub acest aspect indicarea generică în sensul că salariatul a încălcat prevederile regulamentului intern și pe cele din contractul individual de muncă, fără a se indica, în concret care anume îndatorire de serviciu nu a fost respectată, care anume norma de organizare și funcționare a fost încălcată și fără a se face vreo referire suplimentară prin care să se exemplifice care anume dispoziție din regulament a fost încălcată, astfel încât, o astfel de formulare generală nu satisface exigența legii și nu echivalează cu îndeplinirea cerinței legale în discuție, care presupune cu necesitate arătarea "prevederilor" încălcate.
In condițiile în care decizia contestată nu face nici un fel de referire la prevederile încălcate, nu poate fi permis angajatorului să identifice ulterior eventualele prevederi încălcate de salariat în care ar putea încadra faptele și așa mai mult decât sumar descrise, verificarea existenței unor încălcări a acestor prevederi, determinate și evidențiate în cuprinsul deciziei de sancționare fiind și scopul reglementării iar ele trebuie individualizate până la momentul aplicării sancțiunii disciplinare.
In realitate, față de susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării și din înscrisurile depuse de aceasta la dosar, rezultă faptul că măsura concedierii contestatorului, în pofida temeiului de drept indicat în cuprinsul deciziei de concediere, respectiv art. 61 litera a din Codul muncii, măsura conducerii contestatorului dispusă de intimată este o concediere pe criterii intelectuale, care țin de persoana salariatului, respectiv de corespunderea profesională a acestuia cu postul ocupat, de activitatea și eficiența acestuia și a echipei de fotbal, context în care erau aplicabile prevederile art. 61 litera d din codul muncii referitoare la situația în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, caz în care angajatorul era obligat să respecte procedura de concediere prevăzută de art. 62-63 din Codul muncii, respectiv, avea obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii și numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel național, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unități, precum și prin regulamentul intern.
Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa cercetării prealabile și lipsa mențiunilor obligatorii ale deciziei de concediere Tribunalul București constată că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind ca analiza condițiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei deciziei, față de efectele pe care le atrage asupra acesteia, nerespectarea condițiilor de ordine publică prevăzute de art. 267 alin. 1 și art. 268 alin. 2 din Codul muncii, întrucât nu există posibilitatea legală a menținerii deciziei de concediere nelegală chiar si in condițiile in care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii referitor la aceste abateri.
In plus, față de lipsa descrierii faptelor (respectiv maniera total defectuoasă în care au fost descrise faptele) ce ar constitui în opinia intimatei abateri disciplinare, Tribunalul București este pus în imposibilitatea de a verifica dacă formulări de genul "rezultatele slabe obținute de echipa de fotbal, lipsa de performanță și neîndeplinirea obiectivului stabilit la începutul campionatului Național Liga a Il-a 2008-2009, stipulate în contractul individual de muncă" (fără a se arăta în concret în ce constau rezultatele slabe obținute și aportul salariatului la aceste rezultate, în ce constă lipsa de performanță a salariatului și de unde rezultă acest aspect etc.) reprezintă abateri disciplinare și nici nu ar putea aprecia asupra conduitei culpabile atribuite salariatului, asupra gravității acestei fapte, asupra întrunirii de către această faptă a tuturor elementelor prevăzute de lege pentru a fi considerată abatere disciplinară, asupra împrejurării că aceste fapte constituie în mod concret și prin modul de săvârșire încălcări ale prevederilor legale, ale contractului individual de muncă, regulamentului intern sau a altor asemenea prevederi pe care salariata era ținută să le respecte, din această perspectivă (a descrierii faptelor) decizia contestată fiind nemotivată și împiedică, față de interdicția impusă de textul art. 77 din Codul muncii de completare de către angajator a motivelor de fapt direct în instanță), cercetarea temeiniciei unor fapte descrise generic și de o manieră mult prea vagă.
Față de cele mai sus reținute, Tribunalul București, văzând dispozițiile art. 76 din Codul muncii, a admis contestația, a anulat Decizia de concediere nr. 43 din 29.10.2008 emisă de intimată si in conformitate cu prevederile art. 78 din Codul muncii, la solicitarea contestatorului, a dispus repunerea părților in situația anterioară emiterii actului de concediere, prin reintegrarea acestuia in funcția si postul avut anterior concedierii si prin obligarea intimatei la plata despăgubirilor prevăzute de art. 78 din Codul muncii.
Prin admiterea contestației si anularea măsurii concedierii, efectele nulității retroactivează până la momentul emiterii acesteia, părțile fiind puse in situația anterioară printr-o ficțiune a legii prezumându-se existența neîntreruptă a raporturilor de muncă intre data concedierii si data pronunțării hotărârii judecătorești de anulare si in continuare până la reintegrarea efectivă. In acest context, Tribunalul Bucureștia constatat ca salariatul nu solicită reintegrarea sa in funcție decât până la data pronunțării prezentei hotărâri, dată de la care raporturile de muncă dintre părți încetează ca urmare a manifestării sale unilaterale de voință, exprimată in mod neechivoc, astfel încât, întrucât potrivit prevederilor art. 78 alin. 2 din Codul muncii, repunerea in situația anterioară pe întreaga perioadă cuprinsă între concedierea si pronunțarea hotărârii de anulare este un act de dispoziție a salariatului, solicitarea acestuia de a limita efectele anulării concedierii până la o anumită dată (data emiterii deciziei, data pronunțării hotărârii de anulare, data angajării cu contract individual de muncă la o altă unitate etc.) poate fi interpretată ca având efectul unei denunțări unilaterale a contractului individual de muncă începând cu această dată și anterior datei de 02.07.2010 prevăzută în contractul individual de muncă al acestuia, în consecință, la solicitarea reclamantei, Tribunalul Bucureștia obligat pârâta la despăgubiri potrivit art. 78 alin. 1 din Codul muncii, numai pe perioada de la data emiterii deciziei de concediere 03.11.2008 si până la data de 14.05.2009.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la plata salariului aferent lunii octombrie 2008, Tribunalul Bucureștia reținut împrejurarea că pârâta recunoaște neîndeplinirea obligației de plată a salariului cuvenit reclamantului pe perioada menționată mai sus însă motivează refuzul de plată a anului, prin aceea că reclamantul nu poate justifica nici munca depusa in folosul societății pentru care ar fi trebuit sa fie remunerat.
In legătură cu aceste susțineri ale pârâtei, Tribunalul București le-a îndepărtat ca motivații și temeiuri ale refuzului de plată al salariului pentru următoarele argumente de drept și de fapt:
Din analiza susținerilor părților, a termenilor contractuali și a prevederilor legale aplicabile situației juridice deduse judecății, Tribunalul București reține următoarele aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei.
Cadrul legal aplicabil îl reprezintă prevederile art. 154-163 și ale art. 40 alin. 2 litera f din Codul muncii.
Potrivit art. 154 (1) si art. (2) din Legea nr. 53/2003, salariul reprezintă contraprestația muncii ce salariat in baza contractului individual de munca, pentru munca prestată fiecare salariat, dreptul la un salariu exprimat in bani, iar potrivit art. 156 din norma mai sus menționata, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorului, nici o reținere din salariu neputând fi operată in afara cazurilor si condițiilor prevăzute de lege conform art. 164 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Totodată, art. 161 alin. 1 din Codul muncii reglementează ca salariul se plătește cel puțin o data pe luna la data stabilită in contractul individual de muncă.
Mai mult, in contractul individual de munca încheiat intre părțile in litigiu, angajatorul și-a asumat obligația de a plăti reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată si sa îi acorde celelalte drepturi ce decurg din contractul individual de muncă, din contractele colective de munca și din lege, în primele 10 zile ale lunii următoare, potrivit clauzelor de la literele J și L din contract.
Art. 40 alin. 2 litera f din Codul muncii instituie printre obligațiile angajatorului și pe aceea de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a retine si a vira la timp contribuțiile salariatului pentru asigurările sociale, fond de șomaj si celelalte contribuții prevăzute de lege.
Potrivit prevederilor art. 163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Față de prevederile legale mai sus enunțate, Tribunalul București reține faptul că refuzul angajatorului de a efectua plata integrală sau după caz parțială a drepturilor salariale a salariatului în cauză poate fi justificat doar de neprestarea muncii de către salariat; angajatorului îi revine potrivit regulii înscrise în art. 287 din Codul muncii sarcina de a dovedi neprestarea culpabilă a muncii de către salariat (absenta nemotivată a acestuia de la locul de muncă si neîndeplinirea sarcinilor contractuale ce-i revin).
Pârâta nu a dovedit nici absența nejustificată a salariatului de la locul de muncă în intervalul de timp mai sus menționat și nici neprestarea culpabilă a muncii de către angajat în același interval de timp.
Din această perspectivă, Tribunalul Bucureștia reținut susținerea pârâtei în sensul că nu a achitat drepturile salariale reclamantului deoarece acesta a disputat doar 5 din cele 14 jocuri ale echipei, întrucât din actele dosarului rezultă că măsura "neintroducerii în echipă până la încheierea campionatului" a fost luată chiar de angajator, care nu se poate prevala de propria măsură dispusă pentru a refuza plata salariului pentru perioada în care salariatului nu i s-a mai permis să participe la jocurile echipei (în condițiile în care această suspendare nu s-a luat ca abatere disciplinară în condițiile legii și pe durata prevăzută de lege și nici pentru absențele nemotivate ale salariatului, potrivit prevederilor art. 51 alin. 2 din codul muncii ), context în care Tribunalul Bucureștia înlăturat-o, întrucât o asemenea afirmație nu a fost dovedită în cauză de către angajator, fiind o simplă susținere nesprijinită pe nici un mijloc de probă administrat în cauză, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 287 din Codul muncii îi revine sarcina probei, revenind pârâtei sarcina de a depune la dosar dovezi cu privire la prezența reclamantului la locul de muncă și la întocmirea unor evidențe în acest sens potrivit prevederilor art. 116 din Codul muncii, referitoare la evidența timpului de muncă (condică de prezență, evidența electronică a prezenței, intervalul orar în care reclamantul trebuia să se prezinte la locul de muncă, față de împrejurarea că repartizarea timpului de muncă nu a fost stabilită contractual etc.), dovezi din care să rezulte cu precădere culpa salariatului pentru neprestarea muncii, refuzul acestuia de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în toată perioada pentru care i-a fost refuzată plata drepturilor salariale, să releve existența unor referate, rapoarte, în care se consemnează lună de lună motivul pentru care salariatul nu este îndreptățit la remunerarea muncii, aduse la cunoștința salariatului (pentru a se evita întocmirea lor ulterioară) aplicarea unor sancțiuni disciplinare, Tribunalul București neputând primi simpla afirmație a angajatorului în sensul arătat mai sus.
Mai mult, în situația în care pe perioada lunii octombrie 2008 reclamantul ar fi absentat nemotivat angajatorul avea posibilitatea suspendării contractului individual de muncă al acestuia pe perioada absențelor nemotivate, potrivit prevederilor art. 51 alin. 2 din Codul muncii iar dacă salariatul ar fi refuzat prestarea muncii sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu, angajatorul avea posibilitatea sancționării disciplinare a salariatului, neputând invoca aspecte precum absența de la locul de muncă și neprestarea muncii direct în cererea salariatului de plată a drepturilor salariale, întrucât nu poate justifica pasivitatea de care a dat dovadă în toată perioada în care pretinde că salariatul nu a executat contractul individual de muncă și întocmirea unor state de plată a salariilor în care reclamantul figurează prezent.
Este real că, prin încheierea contractului de muncă, reclamantul și-a asumat o obligație de a face, însă, obligația asumată de salariat este o obligație de mijloace, acesta fiind ținut să depună diligentele și să manifeste strădania pe care o reclamă urmărirea unui anumit scop sau a obținerii unui anumit rezultat, fără ca însăși rezultatul urmărit să constituie obiectul obligației sale, obiectul contractului fiind prestarea muncii și nu rezultatele ei.
In acest context, Tribunalul București reține că reclamantul nu și-a asumat prin contractul individual de muncă obligația de a realiza "obiectivele de performantă ale clubului pentru sezonul competițional 2007/2008", astfel cum pretinde pârâta, ci doar obligația de a depune toate diligentele în vederea atingerii acestor obiective împreună cu echipa, întrucât, așa cum am subliniat deja, obiectul contractului de muncă îl constituie prestarea muncii și nu rezultatele muncii, iar angajatorul nu poate solicita salariatului să-și îndeplinească obligația de "a face" fără aor emunera sub pretextul că a fost atinse rezultatele propuse, întrucât, așa cum deja am subliniat, salariatul nu este un prestator de servicii, nu și-a asumat în nici un caz o obligație "de rezultat" de care să fie ținut fără a fi remunerat, obligația de "a face" asumată de salariat având un alt obiect.
Cum pârâta nu a făcut dovada neplății justificate și în concordanță cu prevederile legale a drepturilor salariale ale reclamantului în luna octombrie 2008, Tribunalul București constată că pretențiile reclamantului în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale sunt întemeiate în parte urmând a fi admise.
In temeiul art. 274 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, la cererea contestatorului care a câștigat procesul, a fost obligata intimata care a căzut în pretenții la plata sumei de 1482,59 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-parata CLUB, criticând soluția instanței de fond, pentru următoarele motive:
Un prim motiv este acela că instanța de fond a plecat de la o premisă greșită atunci când a soluționat această acțiune, considerând că reclamantul nu a săvârșit nicio abatere de la regulile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul de ordine interioară, sau în raport de ordinele interioare sau dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici nici înainte de emiterea deciziei cât și în momentul emiterii deciziei.
Așa cum s-a menționat în întâmpinare, cât și în precizările depuse la dosarul cauzei, contestatorul a săvârșit abateri repetate, primind avertismente verbale, cât și sancționare scrisă cu penalizarea prin diminuarea salariului pentru o luna, conform și (înscrisuri depuse la dosarul cauzei). Toate aceste măsuri disciplinare nu au fost contestate de acesta pe parcursul derulării contractului. Conform prevederilor legii, angajatorul are dreptul de a aplica sancțiunii disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară (art. 263 alin. 1 Codul muncii ).
Conform prevederilor art. 10 din Codul muncii,contractul individual de munca este contractul in temeiul căruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga să presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator persoana fizica sau juridica, în schimbul unei remunerații denumite salariu" contract completat cu prevederile regulamentului Federației Române de.
De asemenea, se consideră greșită interpretarea instanței de fond privind faptul că din cuprinsul deciziei nu rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată această procedură, este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
In data de 11.09.2008, au fost comunicate în cadrul legal tuturor salariaților (jucătorilor), fiind convocați de către conducerea clubului, inclusiv contestatorul, hotărârea conducerii clubului în prezența reprezentatului acționarului majoritar, de către Președintele CA, măsurile dispuse de Consiliul de Administrație al CLUB SA prin Decizia nr. 9 din data de 02.09. 2008, ca urmare a rezultatelor slabe obținute de echipa de fotbal, lipsa performanței și neîndeplinirea obiectivului stabilit la începutul Campionatului Național Liga a lI-a 2008-2009, stipulate în Contractul individual de muncă, actul adițional la contract cât și
Jucătorii nu au fost de acord cu decizia CA privind menținerea activității prin diminuarea salariilor, refuzând totodată să semneze că au luat la cunoștință și să dea o notă explicativă în scris motivul pentru care nu sunt de acord cu această decizie. Toate acestea au fost menționate într-un proces-verbal încheiat în data de 11.09.2008, acesta constituind o probă în instanță (fiind depus la dosarul cauzei).
Refuzul contestatarului de a semna procesul-verbal, cât și de a prezenta motivul/motivele privind acest refuz, fiind consemnat în procesul-verbal, mai mult contestatarul nu s-a mai prezentat la serviciu fără a depune o cerere în scris solicitând încetarea contractului individual de muncă. Acesta a susținut în acțiunea formulată că angajatorul nu i-a permis accesul la locul de muncă, susținere nedovedită de către acesta. O simplă susținere a contestatarului nedovedită a reprezentat pentru instanță o dovadă certă.
Astfel, dacă salariatul în cauză nu-si recunoaște fapta, refuză să dea o notă explicativă în scris privind măsurilor dispuse de angajator, soluționarea pe cale amiabilă, neprezentarea la societate fără a motiva în scris acest fapt, constituie abatere disciplinară. Aceste fapte fiind consemnate în procesul-verbal din data de 11.09.2008, completat cu alte probe (înscrisuri), depuse la dosarul cauzei, conform prevederilor art. 267 alin. 3 din Codul muncii, în acest caz nu mai este necesară îndeplinirea condiției cercetării prealabile.
Faptul că, prin Codul muncii, instituindu-se obligația de a efectua cercetarea disciplinară în sarcina angajatorului, acestea nu reprezintă dispoziții de favoare exclusiv pentru salariat.
Interpretarea greșită a instanței de fond privind faptul că nu au fost descrise în totalitate nici arătate în cuprinsul actelor de la dosar în ce constau actele de indisciplină, lipsa de interes, lipsa de pregătire și atitudinea salariatului în activitatea sa, deoarece în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei s-au menționat faptele imputate contestatarului, cât și înscrisurile depuse la dosarul cauzei dovedesc actele de indisciplină, lipsa de interes, slaba pregătire a contestatarului, și anume:
Conform Contractului individual de muncă nr. 2 din data de 02.07.2007, a Actului adițional nr. 1 la contractul menționat, cât si a Regulamentului de Ordine Interioară - Obiectivul contractului - punctul b) alin 2. prevedea " Obiectivul de performantă al clubului, pentru anul 2008 -2009 este locul 1-2, în schimbul prestării, de către salariat a serviciilor ce fac obiectul contractului și a actului adițional angajatorul va plăti acestuia drepturile salariale cuvenite.
Lipsa de interes, slaba pregătire și indisciplină, contestatorul a primit pe perioada derulării contractului mai multe sancțiuni, astfel:
În data de 29.11.2007, antrenorul secund al echipei, a întocmit un referat în care se arată că a părăsit cantonamentul echipei fără acordul antrenorului (s-a depus copie la dosarul cauzei).
In data de 05.05.2008, antrenorul secund al echipe a întocmit un referat prin care a propus sancționarea contestatorului cu "neintroducerea în echipă, deoarece prestația lui la meciul cu Paf ost sub nivelul prestațiilor anterioare, dând dovadă de o slabă pregătire, dovadă fiind înregistrarea video (probă respinsă de instanța de fond).
La data de 26.08.2008 s-a întocmit de către antrenorul principal al echipei FC, dl., un referat, prin care a propus penalizarea tuturor jucătorilor din lotul echipei de fotbal și a întregului staff cu suma de 1000 RON, pentru
slabele rezultate obținute în primele două etape, sancțiune prevăzută în.
Toate aceste măsuri individuale, cât și colective, sunt urmare a îndepărtării totale de obiectivul propus prin OIM și Actul adițional dintre contestatar și societate, cât și a indisciplinei acestuia, pe perioada derulării contractului, având ca efect retragerea echipei din campionat pentru slabele performanțe și nerealizarea obiectivului propus, echipa aflându-se pe locul 16 din 17 competitoare, cu numai 9 puncte din 14 meciuri jucate, la aceea dată echipele situate pe locul I și lI aveau un avans de 22 de puncte.
Contestatorul a jucat din 14 meciuri doar 5, din cauza comportamentului neprofesional, lipsei de interes și a indisciplinei de care a dat dovadă pe parcursul întregului campionat, dovadă fiind fișa personală întocmită de către conducerea echipei.
Contestatorul este angajat (legitimat) la un alt club de fotbal din data de 25.02.2009, respectiv P, așa cum rezultă și din fișa sportivului înregistrată la Federația Română de în data de 01.01.2004 și vizată în această perioadă inclusiv 2009.
Prin urmare, contestatarul nu poate beneficia de salarii de la două cluburi sportive în aceeași perioadă (dublă legitimare), fapt interzis de Legea nr. 69/2000, legea educației fizice si sportului, consolidată in 2009, care reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de educație fizică și sport în România cât și de regulamentul - privind statutul și transferul jucătorului de fotbal.
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că aceste contracte individuale de muncă ale sportivilor sunt reglementate de o lege specială, respectiv Legea nr. 69/2000, cât și de regulamentul - art. 7 alin. 1, jucătorii amatori sau profesioniști au dreptul de ioc pentru clubul la care sunt legitimați după cum urmează: lit. c "de la data înregistrării unui contract cu un alt club, pentru jucătorii cărora le-a încetat contractul cu vechiul club. - un jucător profesionist căruia i-a încetat contractul cu vechiul club la care nu își mai poate exercita dreptul de joc.
Reclamantul intimat a primit la data semnării din partea Clubului CLUB suma de 12.150 lei, reprezentând o indemnizație de instalare, care nu a fost reținută ulterior din salariile acestuia pe parcursul derulării contractului, sumă pe care contestatarul avea obligația să o restituie odată cu încetarea contractului individual de muncă.
Din momentul încheierii activității clubului jucătorul a devenit liber, beneficiind de dreptul prin care s-a putut legitima (angaja) la un alt club sportiv, având posibilitatea de a-și negocia contractul direct fără intervenția Clubului.
Totodată, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că C CLUB a desființat echipa de fotbal din data de 13.11.2008 și de asemenea, din data de 05.01.2009, a suspendat activitatea pe 3 ani, respectiv până la data de 04.01.2012, existând înscrisuri la dosarul cauzei în acest sens.
Decizia instanței de fond de a obliga o societate care nu mai funcționează, având activitatea suspendată la plata de salarii către contestatar pentru perioada 03.11.2008 - (data emiterii deciziei) - 14.05.2009 (data pronunțării hotărârii) este nelegală, din punct de vedere juridic și constituțional, acest fiind deja legitimat (angajat) la un alt club de fotbal din data de 25.02.2009, respectiv
De asemenea, instanța de fond a plecat de la o premisă greșită, obligând societatea la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate cât și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii și până la pronunțarea hotărârii, respectiv data de 14.05.2009 și la plata sumei de 1482,59 lei, cheltuieli de judecată.
Un asemenea raționament este greșit, atât pe plan logic cât și pe plan juridic, pentru următoarele considerente:
1. având în vedere prevederile art. 286 din Codul muncii, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgență, alin. (2) - termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile.
Cu toate că acest termen este de 15 zile are natura juridică a unui termen de recomandare relativ, instanța de judecată la primul termen de judecată din data de 05.03.2009 a acordat un nou termen de judecată la data de 14.05.2009 (termen la care s-a soluționat cauza).
Astfel, instanța de fond a acordat un termen de 69 de zile (2 luni și 9 zile) fără a avea o motivație privind acordarea pentru contestator a unui asemenea termen, obligând astfel societate la plata salariilor indexate, majorate, reactualizate cât și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pentru această perioadă. Această măsură dispusă de instanța de fond este total greșită și neîntemeiată, fapt interzis și prin Legea nr. 69/2000, legea educației fizice si sportului, actualizată 2009 și prin art. 7 lit. c din Regulamentul.
Referitor la plata sumei de 1482,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, și de această dată interpretarea instanței de fond este greșită, având în vedere că această sumă fiind nepotrivit de mare pentru valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Conform art. 274 alin. 3, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
de 1482,59 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de judecată nu justifică munca îndeplinită de avocat, având în vedere că aceste cheltuieli sunt determinate și în funcție de complexitatea cauzelor, ori această cauză a fost soluționată la cel de al 2 (doilea) termen de judecată.
Față de cele prezentate, măsurile dispuse de instanța de fond nu sunt temeinice și legale, fiind vădit avantajat contestatarul, în de defavoarea (în dauna) societății CLUB, având în vedere că societatea are activitatea suspendată din data de 05.01.2009 din motive economice nu poate efectua plăți unui salariat după suspendarea activității, fapt menționat și în procesul-verbal încheiat în data de 11.09.2008, depus la dosarul instanței de fond.
Din probatoriul depus la dosarul instanței de fond rezultă că, pe parcursul derulării contractului, acesta a săvârșite abateri disciplinare, care justifică concedierea sa, neindeplinirea obiectivului, slabă pregătire făcând imposibilă continuarea raporturilor de muncă cât și la soluționarea pe cale amiabilă, fapt ce a dus și la suspendarea activității societății.
Intimatul a depus întâmpinare, arătând ca motivele de recurs sunt total neîntemeiate.
Decizia de concediere nr. 43/29.10.2009 a fost întocmita cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, respectiv art.61, art. 63 si art. 267 din Codul muncii, ceea ce atrage, conform art. 268 alin. 2 lit. c, nulitatea absoluta a deciziei astfel întocmita.
Astfel, in cauza nu a fost depus nici un document de către intimata-recurenta din care sa rezulte ca intimatul ar fi fost convocat, in scris, de către o persoana împuternicita de angajator, pentru a se prezenta, la o anumita data, ora si loc in vederea efectuării cercetării disciplinare, asa cum prevede in mod expres art. 267 alin. 2 din Codul muncii.
Doar in condițiile existentei acestei convocări, lipsa nemotivata a sa laa data, ora si locul arătate ar fi îndreptățit angajatorul sa dispună concedierea, fără a mai parcurge etapa cercetării disciplinare prealabile.
Astfel, apar ca fiind nejustificate susținerile recurentei in sensul ca obligația de a efectua cercetarea disciplinara prealabila nu reprezintă dispoziții de favoare exclusiv pentru salariat, in condițiile in care aceasta nu a realizat, in speța, nici măcar convocarea in vederea realizării ulterioare a cercetării disciplinare, eventualul refuz nejustificat permițându-i acesteia sa dispună luarea măsurii fara a mai parcurge aceasta etapa.
In mod just, instanța a reținut ca in cauza, recurenta nu a făcut nici dovada respectării prevederilor art. 75 din contractul colectiv de munca unic la nivel național aplicabil pe anii 2007-2010 referitoare la procedura efectuării cercetării disciplinare, dispoziții care vin in completarea prevederilor art. 267 din Codul muncii.
Lipsa convocării si a efectuării cercetării disciplinare, urmate de aplicarea sancțiunii disciplinare, fara ascultarea reclamantului si a administrării probelor relevante incalca dreptul sau la apărare, decizia de concediere emisa in aceste condiții fiind lovita de nulitate.
Cu privire la pretinsele abateri disciplinare săvârșite de reclamant, instanța de judecata nu numai ca nu a ignorat susținerile recurentei in întâmpinare, așa cum insinuează recurenta, ci le-a analizat amănunțit, împreuna cu toate documentele depuse la dosarul cauzei.
Tribunalul Bucureștia constatat ca faptele imputate nu au fost descrise intr-o maniera care sa permită instanței sa aprecieze daca faptele respective constituie abateri disciplinare, daca a existat o conduita culpabila a reclamantului, precum si sa stabilească gravitatea acestor fapte pentru a putea fi considerate abateri disciplinare.
In mod corect, prima instanța a reținut ca decizia de concediere atacata nu cuprinde motivarea in fapt, iar conform art. 77 din Codul muncii, in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instanței de judecata alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate in decizia de concediere.
Prin urmare, fata de aceasta prevedere legala imperativa, singurul act pe care instanța de judecata este ținuta sa-i analizeze este exclusiv decizia de concediere nr. 43/29.10.2008, celelalte documente invocate de recurenta in motivele de recurs si in întâmpinarea in fata primei instanțe - referate, procese-verbale de sancționare etc. neputând fi luate in considerare in aprecierea legalității măsurii dispuse de recurenta angajatoare.
Referitor la cumularea salariului, nici Legea nr. 69/2009 si nici Regulamentul nu impun o astfel de interdicție, articolul citat făcând referire strict la dreptul de joc la un anumit club, nicidecum la drepturile salariale.
Faptul ca reclamantul nu s-a putut prezenta in continuare pentru desfășurarea activității pentru angajatoarea recurenta este exclusiv culpa acesteia, care a interzis acestuia si colegilor săi sa se mai prezinte la locul de desfășurare a activității, considerând ca decizia de concediere emisa a pus capăt relațiilor contractuale.
Prin urmare, nu exista nici o interdicție, in nici un text legal care sa se refere la cumularea drepturilor salariale de către jucătorii de fotbal profesioniști, interdicția vizând exclusiv dreptul de joc efectiv pentru unul sau altul din cluburile sportive.
Cat privește termenele acordate de instanța pentru soluționarea cererii de chemare in judecata, susținerile recurentei nu au nici o legătura cu legalitatea sentinței pronunțate, cu atat mai mult cu cat limitarea efectelor anularii deciziei de concediere dispuse in mod ilegal pana la un anumit termen, inainte de data de 02.07.2010, data la care expira contractul individual de munca, este un act de dispoziție al salariatului.
Cu privire la cheltuielile de judecata si la faptul ca societatea recurenta are activitatea suspendata, având in vedere termenul la care s-a soluționat pricina (14.05.2009), suma la care este îndreptățit fostul salariat si la care recurenta a fost obligata se ridica la 7,5 salarii brute (a 7500 de lei, in perioada 1 octombrie-15 mai), adică mai mult de 55.000 de lei - suma bruta, neincluzând majorările cauzate de plata cu întârziere.
De asemenea, munca avocatului nu se reduce la activitatea sa din sala de judecata, ci include întâlniri si discuții cu clienții, telefonice, negocieri, stabilirea situației de fapt, analizarea documentelor puse la dispoziție, redactarea documentelor, timp îndelungat petrecut in sala de judecata. Faptul ca recurenta are activitatea suspendata nu poate fi un argument împotriva deciziei instanței de aoo bliga la plata drepturilor salariale.
Decizia de a suspenda activitatea, pentru motive economice, este un fapt unilateral al recurentei, decizie care nu se poate lua in detrimentul creditorilor societății, care nu pot fi păgubiți printr-o asemenea atitudine voluntara a debitoarei.
De altfel, existenta unor debite către diverși creditori ar fi trebuit sa determine societatea recurenta sa se abțină de la decizia de a-si suspenda activitatea, acest gest făcându-se în mod clar in dauna creditorilor săi.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține ca recursul formulat de recurenta-pârâtă SC CLUB SA este nefondat, pentru următoarele argumente:
Toate aspectele invocate de recurent, in combaterea neîndeplinirii condiției cercetării prealabile sunt irelevante.
Potrivit art. 63 din Codul muncii, "concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii, poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile".
In baza art. 267 alin. 1 din Codul muncii, se sancționează cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuării cercetării prealabile.
Recurenta nu dovedește convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicită de angajator să realizeze această operațiune, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii (art.267 alin. 2 din Codul muncii ).
Procesul-verbal din data de 11.09.2008 nu reprezintă un act de cercetare prealabilă. Niciun înscris din cele depuse la dosarul cauzei de recurentă nu valorează convocare la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, întrucât prin niciun act comunicat anterior concedierii nu se aduce la cunoștință salariatului că este supus unei proceduri de cercetare disciplinară.
Ca atare, angajatorul a încălcat flagrant prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, care confereau acestuia dreptul la apărare, in faza prealabila.
Totodată, decizia contestată nu cuprinde precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 268 lit. b din Codul muncii.
Toate aspectele de fond invocate de recurenta, chiar daca ar fi reale, nu mai au vreo relevanta, decizia fiind lovita de nulitate, pentru cele aratate anterior.
Faptul ca intimatul este angajat (legitimat) la un alt club de fotbal din data de 25.02.2009, respectiv P, așa cum rezultă și din fișa sportivului înregistrată la Federația Română de în data de 01.01.2004 și vizată în 2009 este nerelevant, nici Legea nr. 69/2009 si nici Regulamentul nu impun o interdicție de cumul al salariului, articolul făcând referire strict la dreptul de joc la un anumit club.
Intimatul nu e responsabil pentru faptul ca nu s-a putut prezenta in vederea desfășurarea activității de portar de fotbal la clubul recurentei, iar acesta trebuia sa obțină venituri dintr-o sursa, in vederea întreținerii sale.
Nici faptul că C CLUB a desființat echipa de fotbal in data de 13.11.2008 și a suspendat activitatea pe 3 ani nu este relevant, iar in baza rt. 78 din Codul muncii, n cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
In ce privește obligarea la cheltuieli de judecata in suma de 1482,59 lei, s-au dovedit realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor [CEDO, împotriva Greciei (reparație echitabila) [MC], nr. 31.107/96, 54, CEDO 2000-.
Suma nu este nepotrivit de mare in raport de obiectul litigiului, soluționarea sa la cel de-al doilea termen de judecată nefiind un indicator ideal al complexității unui dosar.
Termenul rezonabil se apreciaza in functie de mai multe criterii, intre care complexitatea cazului; comportamentul părților la proces si comportamentul organelor extrajudiciare și al instanțelor de judecată, care urmau să participe la soluționarea cazului.
Ca atare, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC CLUB SA, ca nefondat.
In baza art. 274 din Codul d e procedura civila, va obliga recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 505,47 lei, reprezentând onorariul achitat apărătorului ales (filele 45 și 46).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC CLUB SA, cu sediul în comuna Modelu,- B, județul C, împotriva sentinței civile nr. 4019/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în B,-, -. A,. 5,. 31, sector 6.
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată în valoare de 505,47 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
a A
GREFIER
Red.:
Dact.:
4 ex.
17.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Florentina DragomirJudecători:Florentina Dragomir, Nadia Raluca Ilie, Dragoș
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 712/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1298/2008. Curtea... → |
|---|
