Contestație decizie de concediere. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 75/
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul și pârâta -" SRL împotriva sentinței civile nr. 1457/26.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 20010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 20 ianuarie 2010, apoi pentru data de 27 ianuarie 2010.
CURTEA
Constată că prin sentința nr. 1457/2009 Tribunalul Brașova admis in parte acțiunea formulata si precizata de reclamantul în contradictoriu cu parata - SRL și a dispus rectificarea din carnetul de munca al reclamantului a datei angajării sale la societatea parata ca fiind 01.03.2008, obligând parata la plata către reclamant a drepturilor salariale restante pentru perioada ianuarie-martie 2009, incluzând contravaloarea concediului medical aferent lunii ianuarie 2009 și a sumei de 464 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihna aferent anului 2008. obligat parata la achitarea către bugetele speciale a tuturor diferențelor de contribuții pentru perioada februarie-decembrie 2008.A obligat parata la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând daune morale. A respins cererea privind reîncadrarea pe post ca rămasa fără obiect. A respins restul pretențiilor acțiunii principale ca nefondate. A respins cererea in anularea deciziei de concediere nr.5/02.02.2009 ce face obiectul dosarului conexat nr- al Tribunalului Brașov, formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata - SRL ca rămasa fără obiect. A obligat parata la plata către reclamant a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecata. A obligat parata la plata către expert a diferenței de onorariu in cuantum de 725 lei. A respins cererea paratei privind acordarea cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit mențiunilor contractului individual de munca încheiat de pârti, reclamantul s-a angajat in cadrul societății parate in funcția de instructor școlar auto, începând cu data de 01.04.2008, pe durata nedeterminata, salariul fiind stabilit la suma de 650 lei brut lunar. S-a menționat de asemenea ca angajatul beneficiază de 21 zile lucrătoare de concediu de odihna anual.
La data de 07.01.2009 parata a emis decizia de concediere nr.1 prin care s-a dispus încetarea contractului de munca al reclamantului, începând cu 05.02.2009, in temeiul art.58 coroborat cu art.65 al.1 Codul muncii.
Ulterior parata a emis o noua decizie de concediere nr.5/02.02.2009 prin care a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca al reclamantului in baza art.61 lit. a Codul muncii, pentru absente nemotivate in perioada preavizului de concediere individuala.
Ambele decizii de concediere au fost revocate prin decizia nr.6/19.03.2009, care dispune, intre altele, reintegrarea in munca a salariatului începând cu 02.02.2009 precum si plata drepturilor salariale către acesta pentru perioada ianuarie-martie 2009. Decizia însoțită de o adresa de înaintare au fost expediate pe adresa de domiciliu a reclamantului, factorul poștal menționând pe plic ca destinatarul refuza primirea.
de revocarea de către parata a deciziei de concediere nr.5/02.02.2009, acțiunea ce face obiectul dosarului conexat a rama sfara obiect, motiv pentru care a fost respinsă.
In privința datei de la care au început raporturile de munca dintre părți, deși expertul contabil menționează ca in fisele de școlarizare ale cursanților si foilor colective de prezenta, este menționata data de 01.04.2008, de acordul paratei exprimat prin întâmpinare privind modificarea datei la 01.03.2008, instanța a admis acest petit al reclamantului si a dispus rectificarea in carnetul de munca al reclamantului a datei de începere a activității in cadrul societății, respectiv 01.03.2008.
De asemenea, in privința drepturilor salariale restante, aferente perioadei ianuarie-martie 2009, inclusiv concediului medical aferent lunii ianuarie 2009, si care se cuvin reclamantului ca urmare a revocării celor doua decizii de concediere, ele au fost recunoscute de către parata prin întâmpinare, reclamantul fiind invitat sa se prezinte pentru ridicarea sumelor.
Având in vedere ca parata nu a făcut dovada efectuării concrete a procedurii ofertei reale de plata urmata de consemnațiune, reclamantul este îndreptățit la încasarea sumelor, potrivit dispozițiilor art.78 muncii care prevăd obligația angajatorului de a achita o despăgubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate de care salariatul ar fi beneficiat.
Parata a recunoscut prin întâmpinare si obligația sa de a plăti contravaloarea celor 18 zile de concediu de odihna neefectuat in anul 2008, necontestând nici numărul zilelor indicat de reclamant, nici cuantumul sumei pretinse cu acest titlu, respectiv 464 lei.
In consecința, in temeiul dispozițiilor art.141 muncii, instanța a dispus obligarea paratei la plata către reclamant a sumei menționate reprezentând contravaloarea concediului de odihna neefectuat.
In privința petitului de a dispune reintegrarea in munca a reclamantului, in cursul soluționării cauzei s-a emis decizia de revocare a celor doua decizii anterioare de concediere, prin care s-a dispus, astfel cum s-a arătat anterior, si reintegrarea salariatului in munca începând cu 02.02.2009. In consecința, după data emiterii acestei decizii de revocare, respectiv 19.03.2009, reclamantul avea obligația de a se prezenta la locul de munca, reintegrarea fiind deja dispusa de către societate. Rezulta ca cererea reclamantului ca instanța sa dispună reintegrarea a rămas fără obiect si in consecința a fost respinsa si de asemenea au fost respinse ca nefondate si pretențiile salariale ulterioare lunii martie 2009, reclamantul fiind îndreptățit la plata salariatului doar in situația prestării activității.
Expertiza efectuata in cauza a evidențiat faptul ca societatea parata a înregistrat restante in privința plătii contribuțiilor la bugetele speciale, suma fiind menționata global pentru toți angajații, iar prin înscrisurile depuse la dosar după efectuarea lucrării nu s-a probat efectuarea plații, motiv pentru care instanța a dispus obligarea paratei sa achite către bugetele speciale sumele datorate cu titlul de diferențe de contribuții pentru perioada februarie-decembrie 2008, astfel cum reclamantul a solicitat.
In privința daunelor materiale constând in diferențele salariale cuvenite, de stabilirea salariului raportat la numărul de ore lucrate, si nu global, văzând conținutul contractului individual de munca încheiat de parți si faptul ca reclamantul a încercat sa dovedească contrariul prevederilor acestuia prin proba testimoniala, respinsa la termenul de judecata din 21.04.2009, din cuprinsul contractului rezultând negocierea de către parți a unui salariu de 650 lei brut lunar, instanța a respins pretențiile formulate.
Raportat la petitul privind daunele morale, de emiterea de către societate a doua decizii de concediere, una pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, iar cea de a doua pentru absentele nejustificate din perioada preavizului, deși angajatul se afla in concediu medical, urmate de revocarea unilaterala a acestora de către societate, instanța a apreciat ca angajatului i s-a produs un prejudiciu moral a cărui reparare se impune, motiv pentru care va admite aceasta cerere si va acorda reclamantului suma de 1000 lei cu titlul de daune morale.
de considerentele expuse, in temeiul textelor legale invocate, instanța a admis in parte acțiunea formulata si a respins ca rămasa fără obiect acțiunea din dosarul conexat.
Reținând culpa procesuala a paratei, in temeiul art.247 pr.civ. instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 200 lei pe care acesta a achitat-o cu titlul de cheltuieli de judecata si la plata diferenței de onorariu de 725 lei pentru expert. S-a respins cererea paratei privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs ambele părți.
Prin motivele de recurs formulate de contestatorul soluția atacată este criticată pe considerentul că decizia de revocare a primelor 2 decizii de concediere este formală, nu constituie decât o recunoaștere a culpei angajatorului, doar instanța fiind cea în măsură să dispună reintegrarea angajatului. deciziei de revocare rezultă din faptul că societatea a angajat un alt instructor pe autoturismul pe care a activat reclamantul.
Prin motivele de recurs, reclamantul arată că în ceea ce privește plata drepturilor salariale, societatea avea obligația de a face dovada plății prin statele de plată semnate.
În ceea ce privește data începerii raporturilor de muncă reclamantul arată că societatea avea obligația de a dovedi data de 1.03.2008 iar în ceea ce privește precizarea cuantumului pretențiilor salariale, această precizare a fost făcută la cererea instanței la suma de 586 lei (anexa 15), iar pentru luna ianuarie 2009 nu s-a precizat cuantumul sumei acordate și nici a concediului medical.
Referitor la plata daunelor morale se arată că, pe parcursul derulării procesului reclamantul a fost plimbat și condiționat în ceea ce privește reintegrarea și plata drepturilor salariale iar dubla concediere a acestuia într-o lună de zile, sunt aspecte ce justifică cuantumul daunelor solicitate.
Prin motivele de recurs formulate de societatea pârâtă este criticată soluția de obligare a acesteia la plata drepturilor salariale restante și a concediului medical pe considerentul că culpa aparține reclamantului care a refuzat și refuză și în prezent să se prezinte la unitate pentru a-și încasa banii.
Pe de altă parte, acordarea contravalorii concediului medical este criticată pe considerentul că, potrivit art. 12 lit. a din OUG 158/2005, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Referitor la plata obligațiilor către bugetele de stat se arată că din expertiza contabilă rezultă că pentru perioada acordată nu s-au constatat diferențe de achitat iar în privința daunelor morale se arată că reclamantul nu a făcut dovada nici unui prejudiciu care să justifice acordarea acestor daune.
Societatea pârâtă a criticat și soluția primei instanțe de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză erau aplicabile preved. art. 275 Cod pr. civ. determinat de faptul că societatea a recunoscut pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare.
Recursurile ambelor părți sunt nefondate.
Soluția primei instanțe are la bază o justă apreciere a probelor administrate în cauză și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Astfel, cu privire la data începerii raporturilor de muncă dintre părți curtea reține că sarcina de a dovedi o altă dată decât cea înscrisă în Contractul Individual de Muncă aparține reclamantului întrucât societatea a făcut dovada datei cu acest înscris cu o certă valoare probatorie ce nu a fost răsturnată de către reclamant prin alte mijloace de probă.
Referitor la plata drepturilor salariale, prima instanță în mod corect a obligat societatea pârâtă pentru perioada ianuarie - martie 2009 și a concediului de odihnă pentru anul 2008 întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării acestor drepturi conform art. 163. muncii prin semnarea statelor de plată de către salariat sau alte documente justificative.
În ceea ce privește apărarea societății potrivit căreia reclamantul refuză primirea drepturilor salariale curtea reține că doar invocarea unui mod legal de stingere a obligației care are drept consecință realizarea creanței creditorului poate sta la baza respingerii acțiunii reclamantului.
Faptul că societatea are banii la dispoziția creditorului nu constituie un mod de stingere a datoriei ci, astfel cum a reținut și prima instanță, doar oferta reală urmată de consemnațiune și realizată în condițiile art. 1114. Civil și ale art. 586 Cod pr. civ. sunt în măsură a-l elibera pe debitor.
Pe de altă parte, poziția procesuală a societății pârâte a fost foarte oscilantă pe parcursul derulării procesului, acesta fiind și motivul pentru care nu se poate face aplicarea art. 275 Cod pr. civ. în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată întrucât pentru aplicabilitatea acestui text de lege achiesarea pârâtului trebuie sa fie totală și necondiționată. Or, din întâmpinarea societății pârâte precum și din motivele de recurs rezultă că pârâta s-a opus la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant.
În ceea ce privește apărarea reclamantului potrivit căreia decizia de reintegrare este una pur formală, curtea reține că această decizie constituie un act juridic producător de efecte juridice astfel încât desființarea deciziei de concediere de către emitent face ca acțiunea reclamantului să rămână practic fără obiect iar soluția atacată este legală și temeinică sub acest aspect. Societatea are obligația de a respecta propria decizie de revocare a deciziei de concediere iar în caz contrar angajatul are posibilitatea de a se adresa justiției însă prin acțiunea dedusă judecății instanța a fost investită cu examinarea legalității unei decizii de concediere ce nu mai produce efecte juridice de la data revocării.
Faptul că postul pe care salariatul a fost reintegrat a fost ocupat de o altă persoană constituie aspecte ce țin de executarea deciziei de revocare și a obligației de reîncadrare ce, de asemenea, nu fac obiectul prezentei acțiuni.
Într-adevăr revocarea propriei decizii de concediere poate fi interpretată ca o recunoaștere a vulnerabilității deciziei revocate, însă acest aspect nu are relevanță câtă vreme obiectul acțiunii nu mai există, iar raporturile juridice ulterioare acestei revocări nu fac obiectul prezentei judecăți.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale acordate de către prima instanță curtea reține că acestea sunt cuvenite conform conform Contractului Individual de Muncă la data concedieri.
Faptul că indemnizațiile pentru incapacitate de muncă se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu are relevanță deoarece plata acestor drepturi se face de către angajator. În ceea ce privește obligația de plată a datoriilor către stat curtea reține că hotărârea atacată are la bază expertiza contabilă efectuată din care rezultă existența acestor datorii.
Față de aceste considerente în baza art. 312 Cod pr. civ. recursurile vor fi respinse.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurenții și - SRL împotriva sentinței civile nr. 1457/M/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 27 ianuarie 2010.
Președinte, judecător, judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red. -/25.02.2010
Dact. -/30.03.2010
Jud. fond: -
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 399/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 382/2009. Curtea de... → |
|---|
