Contestație decizie de concediere. Decizia 768/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(6832/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 768/
Ședința publică de la 10.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată - SERVICII DE SRL împotriva sentinței civile nr.6336/16.10.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.31106/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intimată prin avocat, cu împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.44794/2009, la dosarul de fond, fila 23 și intimata-contestatoare personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 03.02.2010, după care,
Președintele completului comunică recurentei-intimate, prin avocat, o copie a întâmpinării.
Reprezentantul avocat al recurentei-intimate solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de cuprinsul întâmpinării.
Intimata-contestatoare se opune.
Curtea respinge cererea de amânare, ca neîntemeiată, având în vedere că a fost depusă la dosar în termenul prevăzut de lege și lasă cauza la a doua strigare pentru a-i permite reprezentantului avocat al recurentei să lectureze întâmpinarea.
La a doua strigare a cauzei au răspuns recurenta-intimată prin avocat, cu împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.44794/2009, la dosarul de fond, fila 23 și intimata-contestatoare personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile declară că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-intimată, prin avocat, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată. Susține că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică potrivit art.3047și art.3049Cod procedură civilă iar motivele reținute sunt străine de natura pricinii. Instanța a considerat că există discordanță între posturile supuse reorganizării, or aceste posturi rezultă din decizia de reorganizare a activității a reprezentanților societății iar pe de altă parte rezultă că a avut loc o concediere individuală și nu una colectivă.
Mai arată că instanța a reținut aspecte contrare logicii. Arată că datorită pierderilor societății se impunea reducerea postului de contabil iar faptul că a achitat datoriile către bugetul de stat nu este de natură a demonstra faptul că reorganizarea activității nu efectivă. Arată că pretențiile privind cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6336/16.10.2009 pronunțată în dosarul - Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea modificata formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata - SERVICII DE SRL; a anulat decizia nr.61/17.07.2009 emisă de intimată; a fost dispusă reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior emiterii deciziei anulate; a fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat aceasta de la data concedierii (13.07.2009) până la efectiva reintegrare; a fost obligată intimata la plata contribuțiilor la bugetele speciale de asigurări sociale, de sănătate, pensie și șomaj, aferente drepturilor salariale.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că intimata a emis decizia nr.61/1707.2009 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei începând cu data de 13.07.2009.
Decizia nu a fost comunicată contestatoarei până în luna august 2009, după cum rezultă din adresa nr./18.09.2009 comunicată intimatei de Direcția Regională de Postă B - Oficiul Zonal Sector 1 - Oficiul Poștal
În conținutul deciziei, intimata arată următoarele:,Având în vedere cererea fostului salariat de desfacere a contractului individual de muncă, decide, începând cu data de 13.07.2009 încetează contractul individual de muncă al d-nei conform prevederilor art. 65(1) din Codul muncii ".
Examinând această decizie, trecând peste discordantele referitoare la posturile supuse reorganizării, care nu permit stabilirea caracterului unei concedieri colective sau individuale, așa cum rezultă din statul de plată pe luna iulie 2009 cu 57 de salariați, decizia de reorganizare nr. 2/12.06.2009 a intimatei, organigrama pe luna aprilie 2009, organigrama pe luna iunie 2009 cu 69 de posturi, statul de funcții pe luna aprilie cu 65 de salariați, statul de funcții pe luna iunie cu 54 salariați, lista persoanelor angajate în perioada iulie-august 2009 si din nedepunerea statului de funcții care să arate posturile ocupate si persoanele ocupante ulterior concedierii contestatoarei din iulie 2009, deși la termenul din 27.08.2009 instanța a pus în vedere intimatei să-l depună, si peste faptul că pierderile din anul 2008 nu justifică în nici un caz o concediere serioasă a contestatoarei din moment ce chiar după acestea, la 23 ianuarie 2009 intimata a angajat-o pe contestatoare( potrivit cim depus în copie la filele 4-5 din dosar), iar certificatul fiscal nr. - eliberat de Sector 3 intimatei la data de 25.09.2009 atestă că aceasta nu are nici un fel de datorii față de bugetul general consolidat, instanța observă că într-adevăr decizia este ilegală încălcând obligația motivării ei în fapt prevăzută de lege sub sancțiunea nulității.
Mai mult, în fața instanței, la solicitarea de depunere a cererii contestatoarei invocată în decizie ca stând la baza ei, intimata prin reprezentantă vădește că nici nu există o asemenea cerere, încercând să susțină că este o simplă eroare materială în decizie. Or dacă asemenea cerere nu există si decizia nu cuprinde nici o motivare de fapt, caracterul său nu este doar contradictoriu, ci ilegal, încălcând dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. 1 rap. la art.76 si 77 din Codul muncii.
Potrivit art. 78 din Codul muncii " - (1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere."
Potrivit art. 74 din Codul muncii " (1) Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.", iar potrivit art. 75 " Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului".
Art. 76 din Codul muncii stabilește:" Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.", iar art. 77 stabilește: " În caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere."
Susținerile intimatei prin reprezentata în cadrul concluziilor pe fondul cauzei, referitoare la un refuz al contestatoarei de a conveni asupra programului de lucru ca si cele referitoare la faptul că este angajată contestatoarea si în alt loc de muncă si respectiv a obținut reintegrarea prin instanță si la un alt loc de muncă, de la alt angajator, nu justifică de asemenea refuzul reintegrării sale, deoarece obligația ce revine intimatei în speța de față, ce a concediat-o nelegal pe contestatoare, este de aor eintegra în muncă respectiv de aop rimi la locul de muncă, iar dacă nu si-ar respecta ulterior contestatoarea obligațiile ce revin potrivit normei sale de muncă de a se prezenta la programul normal de muncă potrivit acesteia, intimata are la dispoziție sancționarea comportamentului eventual al contestatoarei de încălcare a obligațiilor ca salariat printr-o decizie motivată ce ar privi conduita contestatoarei salariate, ori dacă ar fi îndeplinite legal condițiile si formele concedierii pentru motive neimputabile să-i emită decizie legală de concediere la o dată ulterioară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâta - SERVICII DE SRL, criticând soluția pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că susținerile instanței sunt lipsite de temei legal și nu prezintă relevanta în prezenta cauză.
Față de numărul salariaților subscrisei (care se încadrează în dispozițiile art.68 alin lit. a din Codul Muncii - mai mulți de 20 și mai puțin de 100) care rezultă din actele depuse la dosar, și față de conținutul deciziei de reorganizare a activității din 12.06.2009, emisă de reprezentantul subscrisei, rezulta cu certitudine ca în speță a avut loc o concediere individuala. Mai mult, în cazul unei concedieri colective altul ar fi fost conținutul deciziei de concediere și alta ar fi fost procedura și formalitățile de concediere.
În speța nu exista nicio discordanță referitoare la posturile supuse reorganizării și nu înțelege legătura acestora cu motivarea în fapt a deciziei de concediere. Instanța de fond a confundat numărul de posturi existente în cadrul societății, conform organigramei acesteia, cu numărul de persoane efectiv angajate în cadrul societății.
Mai arată că instanța de fond a reținut că recurenta nu a depus ștatul de funcții ulterior concedierii intimatei contestatoare, deși ștatul de funcții valabil din data de 12.06.2009 (aprobat de societate odata cu decizia de reorganizare nr.02 din 12.06.2009 prin care s-a decis restrângerea postului ocupat de intimata contestatoare) este la dosar.
De asemenea, instanța de fond a reținut faptul că recurenta a suportat pierderi și în anul 2008, conform datelor contabile prezentate, cât și față de faptul că potrivit certificatului fiscal atașat nu avea datorii față de bugetul general consolidat, nu justifica concedierea salariatului pe motivul reorganizării activității.
Motivarea instanței de fond este străina de natura pricinii și excede noțiunii de reorganizare a activității unei societăți comerciale.
Faptul ca societatea avea deja pierderi în momentul angajării intimatei contestatoare nu poate fi interpretat de natura că nu va mai putea concedia niciodată angajații pe motiv de reorganizare a activității și restrângere a posturilor în condițiile în care pierderile se agravează și eficientizarea activității societății devine o necesitate.
Astfel cum a învederat pe larg în concluziile scrise depuse la dosarul de fond, potrivit contului de profit și pierderi la data de 31.12.2008, societatea figura cu o pierdere de 1.375.184 RON, iar la data de 30.06.2009 societatea figura cu o pierdere mai mare, de 1.724.424 RON.
Astfel cum a dovedit și în fața instanței de fond, recurenta avea oricum externalizare serviciile de contabilitate. In consecința, în condițiile creșterii pierderilor societății, se impunea eficientizarea activității acesteia prin reducerea postului de contabil.
Faptul că recurenta a înțeles să își achite datoriile către bugetul de stat nu este de natura a demonstra faptul ca reorganizarea activității nu este efectiva, ci demonstrează faptul ca deși întâmpinau dificultăți financiare înțelege să achite integral obligațiile atât față de stat cât și fata de salariați. În niciun caz existenta certificatului fiscal nu poate demonstra că desființarea postului nu a avut o cauza reala. Învederează de asemenea și faptul că în faptul prezent, activitatea societății este susținută de împrumuturile realizate de asociați către societate.
Față de aceste aspecte, consideră că din motivarea instanței de fond în speță nu ar exista o reorganizare efectiva, iar decizia de concediere este nulă nefiind motivata în fapt este contradictorie și străină de natura pricinii.
Cât privește nulitatea deciziei de concediere pe motiv că nu ar fi îndeplinite dispozițiile art. 74 alin 1 din codul muncii, întrucât din eroare a trecut în decizia de concediere existenta unei cereri a intimatei de desfacere a contractului de muncă, aceasta este nefondată.
Potrivit adresei 129/15.06.2009 i s-a adus la cunoștință angajatului că societatea urmeaza să își restrângă activitatea. În consecință, prin decizia de concediere i s-a desfăcut contractul de muncă al contestatoarei, în temeiul art.65 alin 1 din Codul muncii.
Măsura concedierii nu este lovita de nulitate daca angajatorul a respectat condițiile de procedura, (dreptul salariatului la preaviz, comunicarea motivului de fapt și de drept pentru care se dispune concedierea - restrângerea activității societății) deși nu s-au prevăzut aceste elemente în conținutul deciziei de concediere.
Susținerea instanței ca decizia de concediere este confuza si face trimitere la mai multe temeiuri de drept nu are suport real.
De altfel, astfel cum rezulta din conținutul contestației formulate inițial, reclamanta a înțeles exact din conținutul adresei nr.129 și din decizia de concediere care este motivul concedierii: concediere în temeiul art.65 alin 1 din Codul Muncii, datorat restrângerii activității societății.
Prin urmare, decizia de concediere conține elementele obligatorii prevăzute de art.74 din Codul muncii, iar hotărârea instanței de fond este netemeinica și nelegală.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod procedură civilă, solicită instanței să aibă în vedere următoarele aspecte:
Prin adresa nr. 129/15.06.2009, emisa de angajator, i s-a adus la cunoștința intimatei contestatoare faptul că departamentul în care este încadrată își restrânge activitatea, iar în temeiul art.73 alin 1 din Codul munciiis -a acordat un drept de preaviz de 20 de zile lucrătoare, până la data de 13.07.2009. Prin urmare, a fost respectat dreptul salariatului la preaviz, i s-a comunicat motivul pentru care urmează să fie concediată (restrângerea postului), iar faptul că decizia de concediere i-a fost comunicata ulterior expirării termenului de preaviz nu este de natură a afecta valabilitatea deciziei de concediere.
Decizia de concediere a fost emisă în data de 17.07.2009 și comunicată salariatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Codul muncii nu prevede un termen de comunicare a deciziei de concediere în acest caz, prin urmare decizia poate fi comunicată în termenul general de prescripție de 3 ani.
Comunicarea ulterioara a deciziei de concediere nu i-a produs nicio vătămare reclamantei în condițiile în care aceasta era deja angajata cu norma întreagă la o alta societate comercială, astfel cum aceasta a recunoscut expres în fața instanței.
În concluzie, instanța nu poate constata nulitatea deciziei de concediere pentru acest motiv, în condițiile în care nu există vătămarea vreunui drept al reclamantei și nu au fost încălcate dispozițiile art.74 din Codul muncii, concedierea fiind dispusă cu respectarea dreptului de preaviz.
Desființarea postului angajatului reiese cu certitudine atât din organigrama societății anterioară și ulterioară concedierii, cât și din ștatul de funcții al societății, iar Decizia de concediere este motivata în fapt și în drept.
Cât privește faptul că decizia de concediere ar fi trebuit să conțină lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate, susținerea este nefondata.
Potrivit art. 74 alin. 1. d Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu, de muncă lista tuturor locurilor disponibile în unitate (. ) în condițiile art.64 din Codul Muncii, respectiv numai în situația în care concedierea se dispune iar pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c și d din Codul muncii, precum și în situația prevăzuta de art.56 lit.f din același act normativ.
Cum în cauză concedierea s-a dispus în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, înseamnă că nu sunt incidente dispozițiile art.74 alin.1 lit.d anterior amintite, iar hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.
Oricum, astfel cum rezultă din ștatul de funcții al societății, nu există locuri de muncă vacante în societate, locurile vacante fiind desființate prin decizia reprezentantului societății nr.02/12.06.2009.
Desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasa, astfel cum v-a arăta în continuare.
Astfel cum rezultă din decizia reprezentantului societății privind restrângerea și eficientizarea activității - SERVICII DE SRL, măsura desființării postului se impunea față de situația economică a societății, scăderea activității societății (a contractelor privind prestarea de servicii de curierat) și a greutăților întâmpinate la recuperarea datoriilor restante de la parteneri de afaceri. activității societarii este în mod evident determinata de situația generală notorie de criză economică ce determina, pe de o parte, că partenerii de afaceri să fie mult mai vigilenți în încheierea de contracte de prestări servicii de curierat, iar pe de alta parte, întârzierile la plata în lanț, ce duc la imposibilitatea desfășurării în bune condiții a activității societății.
Astfel cum rezulta din Contul de profit și pierdere la 31.12.2008, societatea figura cu o pierdere de 1.375.184 RON. Situația s-a agravat la nivelul anului 2009 - la data de 30.06.2009 societatea este înregistrată în Contul de profit și pierderi cu o pierdere de 1.724.424 RON.
Față de această situație economica a societății s-a impus restrângerea activității compartimentelor neproductive și eficientizarea activității societății.
Având în vedere, faptul ca serviciile de contabilitate ale societății erau externalizare - evidenta contabila fiind asigurata de o societate specializata, precum și faptul că societatea mai are angajați 2 funcționari economici, astfel cum rezulta din statul de funcții al societarii, coroborat cu faptul ca d-na era angajată part time, astfel cum rezulta din contractul individual de munca, în vederea eficientizării activității societății s-a impus desființarea locului de munca al acesteia.
Față de aceste considerente solicită desființarea locului de muncă este una efectiva și are o cauza reala și serioasă.
Cat privește obligarea societății la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și la plata datoriilor către bugetul asigurărilor sociale, cererea este nefondată.
Admițând recursul și respingând primul capăt de cerere, solicită și respingerea cererii privind obligarea societății la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea salariilor indexate.
Cât privește plata datoriilor către bugetul asigurărilor sociale, astfel cum a dovedit prin extrasul de cont atașat cât și prin certificatul fiscal, societatea si-a îndeplinit integral aceasta obligație.
Cu privire la reintegrarea în postul și funcția avute anterior concedierii
Ca urmare a admiterii recursului și a respingerii primului capăt de cerere, solicită respingerea și acestui capăt de cerere.
În subsidiar, reintegrarea în postul și funcția avute nu este posibila, având în vedere că reclamanta are un loc de munca full time, astfel cum a recunoscut în fata instanței, iar potrivit art.102 alin.2 din Codul muncii contractul de munca încheiat cu recurenta este considerat tot cu norma întreagă, atâta timp cât reclamanta a refuzat semnarea unui act adițional cu privire la repartizarea programului de lucru.
Astfel, potrivit art.102 alin 2 din Codul Muncii: "în situația în care într-un contract individual de muncă cu timp parțial nu sunt precizate durata muncii și repartizarea programului de muncă. contractul se consideră încheiat pe norma întreagă."
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Curtea nu poate reține critica recurentei în sensul că motivarea sentinței este neclară și insuficientă.
Din conținutul considerentelor rezultă că prin cuprinsul ei sentința îndeplinește toate cerințele art.261 Cod procedură civilă, instanța arătând pe larg atât motivele care i-au format convingerea, cât și raționamentul interpretării probelor administrate.
În privința acestui din urmă aspect, Curtea observă că tribunalul a realizat o analiză judicioasă și coroborată a probelor administrate, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții temeinice și legale.
Astfel, Curtea reține că desfacerea contractului de muncă al contestatoarei s-a făcut în baza art.65 (1) Codul muncii, prin decizia nr.61/17.078.2009, care a fost comunicată abia la data de 18.09.2009.
Decizia emisa de intimata concretizând o măsura de concediere luată de angajator pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotrivă legală și temeinică, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Sub aspectul cerințelor de formă, art. 74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziției pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 din Codul muncii.
Analizând decizia contestată prin prisma cerințelor de formă obligatorii, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, Curtea constată faptul că aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii, în sensul că, nu s-au menționat actele decizionale în temeiul cărora societatea pârâtă a decis reorganizarea societății și respectiv desființarea unui anumit număr de posturi, între care să se regăsească și cel ocupat de contestatoare.
Totodată, nu s-a făcut dovada existenței unor cauze obiective care să determine restructurarea societății.
Neindicarea motivelor care au determinat concedierea, lipsa mențiunii tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și simpla enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, fără o justificare în concret a motivelor pentru care, potrivit acestor criterii, a fost concediat salariatul în cauză, conform art. 74 lit. a, c și d din Codul muncii sunt în măsura să atragă nulitatea deciziei de concediere.
Decizia contestată nu poate fi complinită cu acte extrinseci acesteia, astfel încât urmează a se constata lipsa unora din mențiunile obligatorii prevăzute de art. 74 din Codul muncii.
Decizia a fost emisă în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii, astfel că, trebuia să cuprindă cazul concret de încetare a contractului individual de muncă, conform art. 74 alin. 1 lit. a) Codul muncii, ceea ce presupunea menționarea actului decizional, a motivelor concrete care au condus la concedierea salariatului expunerea completă a motivelor de fapt și de drept ce au determinat măsura respectivă.
Îndeplinirea acestei condiții este necesară pentru verificarea de către instanță a respectării art. 65 alin. 2 din Codul muncii, respectiv daca desființarea locului de muncă a fost efectivă fără a ascunde un alt motiv și pentru verificarea seriozității cauzei concedierii raportat la situația SA.
Din modul de redactare al deciziei atacate nu rezulta felul concedierii dispuse de angajator, întrucât, deși se face referire doar la desființarea postului de bucătar ocupat de reclamant, enumerarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate prefigurează, în schimb, situația concedierii colective, caz în care pârâta ar fi trebuit să facă referire și la textul art. 68 din Codul muncii cât și dovada îndeplinirii art. 69 și următoarele din Codul muncii, astfel că, decizia de concediere este insuficient motivată în drept.
Decizia nu este motivată nici în fapt, simpla arătare a împrejurării că desființarea postului de bucătar este urmarea a scăderii numărului de clienți nu constituie o arătare a motivelor care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei masuri, nu se indică actul decizional prin care s-a luat hotărârea desființării postului, nu se demonstrează existența unor motive întemeiate care au avut ca urmare necesitatea desființării postului de bucătar, context în care nu sunt clare cauzele desființării postului ocupat de salariat.
Decizia contestata nu cuprinde nici lista locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 din Codul muncii.
Dacă la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționeze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile și să acorde contestatoarei un termen pentru a opta, să menționeze eventualul refuz al salariatului de a alege între locurile vacante oferite și doar dacă nu ar fi existat deloc locuri vacante să menționeze acest lucru.
Din conținutul deciziei de concediere nu rezulta considerentele pentru care reclamantul a fost concediat, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, prin raportare la criteriile de stabilire a ordinii de prioritate și la alți salariați.
În ceea ce privește temeinicia măsurii concedierii Curtea, reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 65 alin.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie "desființarea locului de munca ocupat de salariat determinată de unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauza reală și serioasa (art.65 alin.2).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și în organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la baza studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu camuflează realitatea.
Pentru a fi legală, reorganizarea trebuie să nu aibă la baza cauze care ar putea fi imputate angajatorului, să fie exclus subiectivismul acestuia și să se întemeieze pe cauze obiective, determinate de necesitatea unei reale reorganizări a unității ce implica restructurarea personalului, desființarea unor locuri de muncă.
Cauzele obiective ale restructurării pot consta în dificultăți economice, diminuarea sau chiar încetarea activității, transformări tehnologice, modernizări care impun renunțarea la serviciile unor salariați sau chiar mutarea unității în alta localitate.
În cazul societății pârâte, nu s-a făcut dovada unor asemenea cauze, reorganizarea neavând la baza vreun act decizional, o hotărâre a organelor de conducere ale societății abilitate de lege sau de actele constitutive sa decidă și să ia măsura desființării unor posturi din organigrama societății și măsura concedierii salariaților ale căror posturi au fost desființate.
Din aceasta perspectiva, din conținutul deciziei de concediere nu rezultă caracterul efectiv, real și serios al concedierii, faptul că în realitate, desființarea locului de muncă ocupat de salariat a fost cauzata de un motiv obiectiv, fără legătură cu persoana acestuia, dacă desființarea postului se impunea cu necesitate pentru anumite rațiuni legale de eficientizarea activității, sau alte asemenea rațiuni și motive temeinice vizând activitatea societății, având la bază studii temeinice privind activitatea intimatei, analizarea unor date sau indicatori, competente etc. din care să reiasă caracterul necesar al desființării postului, necesitatea diminuării sau desființării activității financiar-contabile, posturile și persoanele vizate.
În condițiile în care nu se arata când și în ce împrejurări s-a decis măsura desființării postului ocupat de salariat, de către cine a fost dispusă, prin ce act decizional și al cărui organ, când și în cadrul cărei proceduri s-a prevăzut și aprobat desființarea postului și s-a aprobat și o nouă organigramă, acte ce trebuiau să existe anterior concedierii și emiterii deciziei de concediere și trebuiau indicate în cuprinsul deciziei tocmai pentru a putea fi posibilă o verificare a îndeplinirii cerințelor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, nu se poate reține temeinicia măsurii desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului.
Revenind la cauza desființării locului de muncă, pe care intimata o apreciază reală și serioasă, instanța constată că, exigențele legale (art.65 Codul muncii ) nu sunt îndeplinite, pentru a se justifica concedierea salariatului.
Nu s-a făcut nici dovada existentei unor studii economice cu privire la activitatea desfășurată, care să fi relevat faptul că societatea înregistrează pierderi și se impune pe cale de consecința, restructurarea întregii societăți sau a unor compartimente.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că în mod corect a reținut tribunalul că decizia contestată este nelegală și, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-intimată - SERVICII DE SRL împotriva sentinței civile nr.6336/16.10.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.31106/3/LM/2009 în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./11.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana
| ← Conflict de muncă. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Constanta | Contestație decizie de concediere. Decizia 241/2008. Curtea de... → |
|---|
