Contestație decizie de concediere. Decizia 769/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5824/2009)
DECIZIA CIVILĂ -.769/
Ședința publică de la 10.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5534/24.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.967/3/AS/2009 în contradictoriu cu intimata SC ȘI SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-contestatoare prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și avocat C, cu delegație de substituire a avocatei titular care are împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2010 la dosar, iar intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.29183/2009).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus.
Nemaifiind cereri de formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea re recurs.
Reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare,
,în susținerea motivelor de recurs, arată că această concediere a fost îndreptată împotriva unei persoane și nu a avut la bază o restructurare reală și face referire la înscrisurile depuse la dosar. Arată că motivul reorganizării invocat de societate este acela că societatea se afla în grave probleme financiare. În combaterea acestei motivări, indică bilanțul contabil întocmit pe anii 2007 și 2008 care arată un profit de 130 milioane lei, respectiv 2 milioane euro.
De asemenea, arată că a depus la dosar înscrisuri din care reiese că societatea a făcut sponsorizări la evenimente organizate de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, chiar în anul concedierii contestatoarei.
Un alt indiciu care dovedeste faptul ca masura concedierii a vizat înlăturarea reclamantei este propunerea făcută de angajator de a fi înlocuită cu un alt director și oferta de 12 salarii compensatorii, condiții care rezultă din email-ul trimis de translatorul de limbă germană. Fără să aștepte un răspuns, angajatorul a trecut la concediere. De altfel, chiar în întâmpinare intimata a recunoscut că a angajat un jurist, care putea să îndeplinească și această activitate.
De asemenea, arată că reaua-credință și nulitatea concedierii rezultă din organigramele depuse la dosar, respectiv organigrama aprobată la data de 14.10.2009 și organigrama aprobată la data de 01.11.2009, or, o societate serioasă face o singură organigramă. Susține că aceasta este o dovadă că aceste hârtii au fost făcute pro cauza.
Un alt motiv de nulitate susținut de reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare este acela ca emiterea deciziei s-a făcut într-o zi în care recurenta se afla în concediu medical. Arată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru această decizie și că nu a fost respectat dreptul de preaviz, prevăzut de contractul colectiv de muncă.
Cu privire la daunele morale, față de susținerile că nu s-au produs probe pe acest aspect, reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare indică înscrisurile medicale. Susține că orice încercare de propunere de probe i-a fost respinsă la instanța de fond. Declară că pretențiile privind cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul avocat substituient al recurentei-contestatoare,
C, în completarea concluziilor prezentate de colegul său, sustine nulitatea concedierii, pentru lipsa deciziei de concediere. Considera ca asa-zisa decizie este intitulată ca o adresă de comunicare, nu are forma unei decizii care să stea la baza concedierii. O califică drept un răspuns la adresa nr.74/1A/02.12.2008 si depune la dosar practică judiciară.
În continuare, reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare face referire la cea de-a doua decizie prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă. Invocă excepția nulității absolute a măsurii privind desfacerea contractului individual de muncă. Solicită admiterea recursului, obligarea intimatei la plata sumei egale cu salariile cuvenite, actualizate cu indicele de inflație.
Arată că achiesează la concluziile colegului său în ceea ce privește daunele morale.
Intimata, prin avocat, pe aspectele invocate de reprezentantul avocat al recurentei-contestatoare C, solicită ca instanța să constate că excepția nulității invocată reprezintă o completare a motivelor de recurs și că sunt formulate peste termenul de 10 zile prevăzut de lege. Orice completare a motivelor de recurs este lovită de nulitate.
Arată că acest act, cosiderat de aparatorul partii adverse drept o simpla comunicare, a produs efecte juridice, astfel ca inscrisul conține decizia de concediere. S-a decis reorganizarea activitatii societatii și la data de 04.12.2008 s-a emis decizia de concediere, acordandu-se recurentei termen de preaviz de 30 de zile pentru a-și găsi alt loc de muncă. I s-a oferit posibilitatea de a nu se prezenta la locul de muncă în această perioadă, fiind remunerată. În decizie se specifică faptul că raporturile de muncă au încetat la data de 08.01.2009. Arată că din eroare s-a specificat această mențiune. S-a făcut o confuzie.
În ceea ce privește susținerea că unitatea a angajat o altă persoană în locul său, arată că cele două persoane au specialități diferite: juridice, respectiv economice.
În ceea ce privește emailul trimis, arată că era o invitație la conciliere prin oferta de 12 salarii compensatorii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 9.01.2009 pe rolul Tribunalului București -Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, contestatoarea a chemat în judecată pe pârâta SC și SRL, pentru a se dispune anularea deciziei de concediere nr.1/14.01.2008, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egală cu salariul reactualizat de la momentul concedierii și până la data reintegrării efective pe postul pe care îl ocupa, la repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea pe postul de director adjunct și obligarea la plata sumei de 150.000 lei cu titlul de daune morale.
Prin sentința civilă nr.5534/24.06.2009, Tribunalul București -Secția a-VIII-A Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata SC și SRL.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.1/14.11.2008 s-a dispus concedierea contestatoarei în baza art.65 din Codul muncii începând cu data de 8.12.2008.
In art.1 angajatorul a prevăzut că în cazul în care in perioada de preaviz se suspendă contractul individual de muncă, termenul de preaviz se suspendă în mod corespunzător, urmând ca încetarea efectivă a contractul individual de muncă să aibă loc la data împlinirii termenului legal de preaviz.
Măsura concedierii a fost dispusă ca urmare a dispensării postului de director adjunct conform noii organigrame a societății intimate aprobată prin hotărârea administratorului societății nr.1 din 14/10.2008.
Se precizează că în data de 14.11.2008 a avut loc reorganizarea activității societății intimate, ce a constat în desființarea tuturor posturilor vacante, precum și a unor posturi din unitate, printre care și cel de director adjunct ocupat de salariată.
Reorganizarea activității a fost necesară datorită conjuncturii economice nefavorabile de pe piețele financiare cu impact negativ asupra activității societății, împrejurare ce a atras necesitatea reducerii cheltuielilor de funcționare ale societății.
Prin hotărârea administratorului unic s-a decis reducerea cheltuielilor cu forța de muncă, în special prin desființarea unor posturi de conducere.
Atribuțiile directorului adjunct au fost preluate de către Directorul General.
În cadrul intimatei neexistând locuri de muncă disponibile în concordanță cu pregătirea profesională a contestatoarei s-a emis adresă către agenția municipală cu ocuparea forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului.
În art.2 din decizie s-a prevăzut că preavizul este de 20 de zile lucrătoare, iar intimata a precizat că înțelege să renunțe de bună voie la prezenta la serviciu a salariatei în cele 20 de zile lucrătoare.
Prin decizia din 10.04.2002 contestatoarea a fost numită începând cu data de 1.03.2002 în funcția de director adjunct cu atribuții în domeniul juridic și în domeniul resurselor umane.
Din copia procesului verbal al adunării generale ordinare a intimatei rezultă că începând cu data de 1.02.2007 contestatoarea a fost eliberată din funcția de administrator al societății intimate.
Contestatoarea a fost numită în funcția de director general adjunct conform actului menționat mai sus.
Din copia organigramelor de la filele 46 și 47 rezultă că după reorganizarea activității societății funcția deținută de contestatoare de director adjunct nu mai există.
Cu aceste înscrisuri angajatorul a făcut dovada desființării postului ocupat de către contestatoare.
Verificându-se condițiile privind desființarea efectivă și reală se constată că la baza reorganizării activității societății a stat activitatea economico financiară ce rezultă din actele de la filele 383, 386 din dosar.
Situația economico-financiară a societății a determinat reorganizarea activității acesteia, materializată prin hotărârea administratorului societății prin care s-a dispus desființarea posturilor vacante, cât și a postului de conducere deținut de contestatoare.
Potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii concedierea poate fi dispusă din inițiativa angajatorului ca urmare a locului de muncă ocupat de salariat.
Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Cauza desființării locului de muncă a constituit-o situația economică a societății si a fost dovedita cu înscrisurile depuse la dosar, fiind reală și efectivă.
La data emiterii deciziei de concediere contestatoarea se afla în concediu medical conform certificatului de concediu medical cu seria - -.-.
Potrivit art.50 lit.b din Codul muncii contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat pe perioada de incapacitate temporară de muncă.
În baza art.73 pct.3 din Codul muncii în situația în care în perioada de preaviz contractul de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.
Se constată că perioada de preaviz a fost suspendată până la data de 16.11.2008, când a încetat incapacitatea temporară de muncă a contestatoarei conform actului medical.
Prin art.1 din decizia contestată s-a precizat că încetarea efectivă a contractul individual de muncă va avea loc la data împliniri termenului legal de preaviz.
Decizia de concediere își produce efecte de la data comunicării ei salariatului potrivit art.75 din Codul muncii.
În consecință, se înlătură susținerile contestatoarei privind nerespectarea termenului de preaviz în raport de data când decizia își produce efectele.
Cu înscrisurile depuse la dosar contestatoarea nu a făcut dovada unei alte situații economice ce nu ar fi presupus reorganizarea activității societății intimate. De asemenea nu s-a făcut dovada că intimata ar fi intenționat sau angajat o altă persoană pe postul deținut de către contestatoare.
Prin decizia administratorului societății ca urmare a reorganizării a fost desființat și postul de jurist.
Astfel se înlătură susținerea contestatoarei că în urma reorganizării angajatorul trebuia să îi ofere postul de jurist despre care aceasta pretinde că era vacant.
Potrivit art. 73 din Codul muncii în situația concedierii potrivit art. 65 din Codul muncii perioada de preaviz nu poate fi mai mică de 15 zile lucrătoare. Prin art. 2 din decizia contestată angajatorul a precizat perioada de preaviz de 20 de zile lucrătoare. Prin concluziile scrise contestatoare a precizat că nerespectarea termenului de preaviz de 30 de zile îi încalcă drepturile salariale și nu a invocat nulitatea deciziei în raport de acest aspect. De reținut că în perioada preavizului, angajatorul a fost de acord ca salariata să nu se prezinte la locul de muncă, dar zilele respective să fie platite. Contestatoarea nu a invocat existența uni contract colectiv de muncă în raport de ramura de activitate a intimatei, motiv față de care se apreciază ca se aplică prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, iar termenul de preaviz a fost stabilit corect.
Reținându-se că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea prevederilor art.65 și art.65 din Codul muncii, s-a dispus respingerea contestației formulată împotriva acesteia ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință având în vedere și prevederile art.78 din Codul muncii au fost respinse ca neîntemeiate si capetele de cerere avand ca obiect reintegrarea contestatoarei și obligarea angajatorului la despăgubiri egale cu salariul reactualizat de la momentul concedierii și până la data reintegrării efective.
Capătul de cerere prin care se solicită daunele morale a fost respins ca neîntemeiat, față de împrejurarea că măsura concedierii a fost luată de către angajator cu respectarea dispozițiilor legale și nu s-a făcut dovada de către contestatoare a prejudiciului moral suferit ca urmare a culpei angajatorului și în legătură cu obligațiile de serviciu.
Față de motivarea contestatoarei privind decizia din 08.01.2009 cu numărul 4 că în carnetul de muncă s-a menționat data de 08.01.2009 ca fiind cea a încetării raporturilor de muncă dintre părți, în baza acestui act, și nu 14.11.2008 potrivit deciziei nr. 1, tribunalul a considerat ca acesta nu reprezintă un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei nr. 4 din 08.01.2009. Contestatoarea și-a rezervat dreptul de a-și completa motivarea după comunicarea deciziei nr. 4/08.01.2009, dar nu a depus la dosar nicio cerere în acest sens. In baza art. 129 alin.6 Cod procedură civilă instanța hotărăște numai asupra obiectului cererii dedus judecății. Examinând elementele de legalitate ale deciziei nr.4/08.01.2009 se constată că angajatorul a respectat prevederile imperative ale art. 65, art.73 și art. 74 din Codul muncii, astfel că decizia contestată nu este lovită de nulitate absolută potrivit art. 76 din Codul muncii. În contextul respingerii contestației împotriva deciziei nr. 1 din 14.11.2008, a se dispune admiterea contestației introdusă împotriva deciziei nr. 4/08.01.2009 ar însemna să i se creeze contestatoarei o situație mai rea în propria cale de atac, deoarece prin prima decizie s-a dispus de către angajator încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 08.12.2008, iar în cea de - a doua începând cu data de 09.01.2009. In consecință, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației și împotriva deciziei nr. 4 din 08.01.2009.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-reclamantă, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
1) Emiterea deciziei de desfacere a contractului de munca s-a făcut intr-o zi in care se afla in concediu medical, fapt care atrage nulitatea acestei decizii de prevederile art. 60 alin.1 coroborat cu art. 76 din Codul muncii - instanța de fond nu a arătat care este motivul pentru care a înlăturat aceasta apărare.
In conformitate cu art 60 alin 1 CM concedierea salariaților nu poate fi dispusa pe durata incapacității temporare de munca stabilita prin certificat medical, conform legii. Acest articol a fost instituit ca o măsura de protejare a salariaților al căror contract de munca este suspendat, iar potrivit art 76 CM concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevăzuta de lege este lovita de nulitate absoluta.
Motivele de nulitate ale oricărui act juridic trebuie sa fie contemporane cu momentul emiterii acestuia, astfel ca, data emiterii deciziei de concediere constituie punctul in care trebuie examinate condițiile de validitate ale acestei decizii de concediere.
2. Decizia contestata nu stabilește cu certitudine care este data concedierii, aratandu-se in prima faza ca aceasta este 08.12.2008, pentru ca apoi, pe a doua pagina a deciziei se indica data de 04.12.2008; in final s-a reținut o a-3-a data in Carnetul de Munca - 08.01.2009, conform unei alte decizii ulterior emise de societate.
Instanța de fond a apreciat in mod greșit ca acesta nu constituie un motiv de nulitate al deciziei. Obligația angajatorului atunci cand emite o decizie de concediere este de aor edacta cat mai clar, pentru ca salariatul sa aiba toate elementele necesare pentru aop utea contesta. Din redactarea acestei decizii in mod clar nu se poate determina care este data concedierii si cand inceteaza raportul de munca. Pentru ca totul sa fie si mai complicat, apare oa3 -a data, intr-o a 2-a decizie de concediere, procedeu care indeparteaza si mai mult modul de lucru al angajatului de prevederile simple ale Codului Muncii pe care le-a incalcat flagrant cu ocazia acestei concedieri.
3. Nu s-a respectat dreptul la preaviz, care, conform art. 22 din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul de Gospodărie Comunala, Locativa si Transporturi Locale pe anii 2007 - 2011 este de o luna - cu toate ca in contestația formulata s-a indicat si acest motiv, instanța de fond a reținut contrariul.
4.Decizia contestata este netemeinica si nelegala, intrucat nu se urmărește o desființare efectiva a postului ocupat de recurenta reclamanta, ci doar se dorește inlaturarea acesteia din acest post - Tribunalul nu a interpretat corect probele dosarului.
Evident ca in mod formal postul a fost desființat! Nu s-a ținut insa cont de importanta si semnificația angajării unui asa zis director de vânzări si a unui jurist imediat dupa concedierea reclamantei. Din inscrisurile depuse de către societate rezultă ca aceasta a efectuat imediat doua noi angajări, cu toate greutățile financiare pe care aceasta le întâmpina.
Astfel, conform organigramei aprobata de intimata in data de 02.03.2009, a fost angajata pe postul de director de vânzări doamna.
Desi este denumita director de vânzări, dna. a preluat poziția din care a fost concediata reclamanta, cu toate atribuțiile de serviciu pe care aceasta le-a avut.
Societatea nu a depus niciun fel de înscris pe acest aspect, iar reclamantei nu i-a fost incuviintata proba cu martori (nici măcar proba cu interogatoriu pentru a putea sa dovedeasca aceste chestiuni. In firma insa, toti cunosc că aceasta doamna a fost adusa in locul reclamantei).
Că s-a dorit inlocuirea sa, devine si mai evident atunci cand se va vedea ca, desi aceasta îndeplinit funcția de jurist foarte mulți ani in aceasta societate, desi avea calificarea sa indeplineasca in continuare aceasta funcție, s-a preferat angajarea unei alte persoane pe postul de jurist, fara sa i se ofere ei acest post. Într-adevăr, in intampinarea formulata in dosarul de fond de către intimata, aceasta admite ca a fost nevoita sa angajeze un jurist, dar se scuza arătând ca salariul acestuia este mult mai mic decât cel pe care il plăteau reclamantei.
5. Societatea parata nu i-a oferit un alt post conform pregătirii sale, cu toate ca exista un asemenea post vacant - instanța de fond a trecut peste recunoașterea făcuta de intimata.
In mod greșit a reținut instanța ca s-a desființat postul de jurist. In intampinarea semnata de către administratorul societății se arata ca angajarea unui consilier juridic a constat un efort financiar infim, de costurile necesare acoperirii postului de director general adjunct.
deci dovada certa, ca "desființarea" postului de jurist a fost pur formala, doar pentru a nu se oferi reclamantei acel post. Or, "desființarea" acelui post a ținut doar 30 - 35 de zile, exact cat sa treacă momentul cand trebuia sa fie oferit reclamantei, conform legii?
Recurenta apreciaza ca aceasta probează faptul ca nu suntem in unei reorganizări veritabile, ci ca s-a dorit indepartarea sa cu orice pret.
6.CU PRIVIRE LA DAUNELE
Recurenta invoca umilința pe care a suferit-o atunci cand a fost acuzata prin cererea reconventionala formulata de către angajator de furtișaguri - parfumuri, bomboane de ciocolata si plimbări cu taxiul.
Din situația descrisa de actele dosarului rezulta suferința resimțita de reclamanta cand a fost scoasa din biroul sau intr-o singura zi, dupa 15 ani de activitate neintrerupta in serviciul acestei firme, care de mulți ani de zile ii ocupa 12-14 ore zilnic. ca este evidenta trauma suferita din cauza tratamentului aproape barbar la care a fost supusa prin aruncarea in strada si terfelirea numelui sau in celorlalți angajați si a colegilor de breasla.
Intimata SC ȘI SRL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Sustine ca recurenta incearca inducerea in eroare a instantei, prin punerea semnului de egalitate intre data emiterii deciziei si data la care ar urma sa isi produca efectele. Prima zi de preaviz a fost in data de 08.12.2008, iar contractul de munca a incetat la sfarsitul zilei de 08.01.2009. Recurenta omite faptul ca in cuprinsul deciziei se arata ca preavizul este de 20 de zile lucratoare si incepe in data de 08.12.2008, iar contractul de munca inceteaza in mod corespunzator la expirarea termenului de preaviz, data incetarii fiind determinabila.
Se arata in continuare ca data reorganizarii nu trebuie sa fie aceeasi cu data emiterii deciziei de concediere, asa cum sustine recurenta. In realitate, exista doua momente distincte: 14.11.2008-data desfiintarii postului si 04.12.2008-data emiterii deciziei de concediere, decalajul aparut intre acestea datorandu-se incapacitatii temporare de munca in care s-a aflat recurenta.
Intimata considera ca, chiar daca decizia de concediere ar fi fost emisa la 14.11.2008, data la care recurenta se afla in incapacitate temporara de munca, a fost comunicata reclamantei sub luare de semnatura abia in luna decembrie, cand aceasta se afla la serviciu, astfel ca a produs efecte abia la data comunicarii, iar sanctiunea necomunicarii deciziei in 5 zile de la emitere este lipsirea de efecte pe aceasta perioada, si nu nulitatea.
Imprejurarea ca in preambulul deciziei apare data de 14.11.2008 constituie o veritabila eroare materiala, dar care nu influenteaza cu nimic drepturile fostei angajate, intrucat societatea a respectat toata procedura prevazuta de lege pentru concediere, si anume motivarea deciziei in fapt si in drept, acordarea preavizului, luarea legaturii cu Agentia pentru ocuparea fortei de munca pentru redistribuirea salariatei, etc.
In legatura cu termenul de preaviz, intimata parata sustine ca obiectul principal de activitate al societatii este cod 7415, Activitatile de management ale holdingurilor, neavand nicio legatura cu ramura de activitate indicata de recurenta, si anume Gospodarie Comunala, Locativa si Transporturi Locale, astfel ca in cazul societatii este aplicabil termenul de preaviz de 20 de zile prevazut de Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010, si nu cel o luna prevazut de Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul ramurii de Gospodarie Comunala, Locativa si Transporturi Locale. Chiar daca s-ar admite contrariul, societatea a respectat si termenul de o luna, intrucat recurenta s-a aflat in preaviz in perioada 08.12.2008-08.01.2009.
Referitor la temeinicia deciziei de concediere, intimata invedereaza ca postul recurentei a fost desfiintat pentru a se face economii si ca sunt nereale sustinerile recurentei, precum ca pe postul sau ar fi fost angajata ulterior o alta persoana. Atributiile de serviciu al directorului de achizitii/vanzari angajat ulterior nu au nicio legatura cu sarcinile de serviciu ale recurentei. Cat despre angajarea ulterioara a unui jurist, aceasta masura nu s-a concretizat nici pana in prezent.
In ceea ce priveste obligatia de a oferi recurentei un post conform pregatirii, intimata parata sustine ca, potrivit Codului Muncii, art. 64 si 65, nu ii revenea o astfel de obligatie. Chiar daca s-ar admite, prin absurd, contrariul, in unitate nu a mai existat un alt post vacant de director general adjunct, care era unic.
Intimata parata solicita respingerea ca nedovedite si a pretentiilor recurentei reclamante cu titlu de daune morale, aratand ca sarcina probei apartine recurentei, care nu a putut proba sutinerile din cererea de recurs.
La data de 20.01.2010 recurenta reclamanta a depus la dosar note scrise, prin care a completat motivele de recurs invocate initial, sustinand, in esenta, nulitatea absoluta a masurii concedierii, pentru lipsa deciziei de concediere.
In recurs a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este fondat, urmand a fi admis, pentru urmatoarele considerente:
Recurenta-contestatoare a fost salariata intimatei parate, fiind angajata pe funcția de director adjunct, în baza contractului individual de muncă inreg. sub nr. 62119/24.07.1995 si actelor adiționale la acesta.
Prin decizia nr. 01/14.11.2008 angajatorul a dispus încetarea contractului de munca al salariatei, după expirarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, măsura fiind luata in baza Hotararii administratorului societatii nr.01/14.10.2008 si in baza prevederilor art.65 din Codul muncii.
Asa cum rezulta din continutul acesteia, decizia este motivata pe faptul desfiintarii locului de munca ocupat de recurenta contestatoare, ca urmare modificarii structurii organizatorice a - si SRL prin hotărârea mai sus mentionata, modificare ce a fost dispusă pentru eficientizarea activității. Se motiveaza in cuprinsul deciziei ca reorganizarea activitatii a fost necesara datorita conjuncturii economice nefavorabile de pe pietele financiare cu impact negativ asupra activitatii societatii, fapt care a atras necesitatea reducerii cheltuielilor de functionare ale societatii.
Curtea constata ca, de temeiul de drept care a stat la baza concedierii, in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.74 din Codul muncii, potrivit caruia decizia de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art.64 din Codul muncii.
Or, analizând decizia contestata prin prisma cerințelor obligatorii, de formă, Curtea reținelipsa mențiunii prevăzută de art.74 al.1 litera d din Codul muncii, respectiv "lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziție pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau mențiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Sub acest aspect, Curtea reține că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligația să menționezelista tuturoracestor locuri de muncă disponibile (cât și obligația să acorde recurentei reclamante un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menționeze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.
Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligația legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, cât și la mențiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 al.1 lit.d din Codul munciia listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 al.1 din Codul muncii care indică expres mențiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv mențiunea de la litera c,fiind evidentă intenția legiuitoruluica restul mențiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiție de formă, iar indirect condiție de fond extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conținutul acestuia.
Aceeași interpretare se impune și prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 al.1 și 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situația în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unității va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desființat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeași unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.
Aceasta cerință legală obligatorie nu a fost respectată de catre intimata parata, care detinea, la data concedierii reclamantei, un post vacant de jurist. In mod formal, societatea a procedat la suprimarea si a acestui post, pentru ca acesta sa nu mai figureze in organigrama ulterioara concedierii, dar imediat dupa aceea angajat o alta persoana pe acest post, conform propriilor sustineri din intampinarea depusa in dosarul de fond (fila 27 dosar Tribunal). Desigur, intimata parata incearca sa se apere pentru aceasta eludare a dispozitiilor legale, aratand ca "angajarea ulterioara a unui consilier juridic a insemnat un efort material infim de costurile salariale impuse de existenta unui post de director general adjunct".
Mai mult decat atat, acest post era perfect compatibil cu pregatirea profesionala a recurentei, absolventa a Facultatii de Drept si care a indeplinit functia de consilier juridic al societatii parate in perioada 24.07.1995-01.03.2002.
Simpla mentiune, nereala, din cuprinsul deciziei de concediere, ca societatea nu detine posturi vacante, nu echivaleaza cu indeplinirea obligatiei impuse de lege. Obligatia de a comunica aceste posturi ar ramane fara finalitate, fiind doar iluzorie, daca anagajatorul ar putea eluda masurile legale de protectie a salariatilor in cazul concedierii pentru motive ce nu tin de persoana acestora. trebuie sa i se dea posibilitatea efectiva, concreta sa opteze pentru unul dintre aceste posturi din lista completa, deoarece legea nu apara drepturi teoretice si iluzorii, ci drepturi concrete, efective.
Lipsa mențiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 al.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ducând la desființarea acesteia ca nelegală, condiția mențiunilor obligatorii fiind prevăzută "ad validitatem".
Desi acest motiv de nelegalitate este suficient pentru a se dispune anularea masurii concedierii, cu toate consecintele derivate, Curtea va analiza legalitatea deciziei de concediere si sub aspectul datei la care a fost emisa, a datei stabilite pentru incetarea contractului individual de munca si a duratei termenului de preaviz, toate acestea fiind invocate ca si motive de recurs.
Astfel, in ceea ce priveste data emiterii deciziei, aceasta este trecuta pe pag. 1 ca fiind 14.11.2008, data la care reclamanta se afla in incapacitate temporara de munca, dovedita cu certificatul de concediu medical, de la fila 6 dosar fond (perioada 03.11-16.11.), dar acest aspect nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei, cat timp termenul de preaviz a inceput sa curga abia la data de 08.12.2008, conform mentiunii de la pct. 2 din decizie, iar in cazul in care s-ar fi suprapus peste perioada de concediu medical, ar fi fost oricum suspendat.
Pe verso-ul deciziei apare mentionata o alta data de emitere, si anume 04.12.2008, despre care intimata parata sustine ca ar fi data reala. Din probele existente la dosar nu se poate stabili cu certitudine care este data emiterii deciziei, dar aceasta inadvertenta nu are consecinte asupra legalitatii, fiind in mod evident vorba despre o eroare materiala, strecurata intr-unul din cele doua locuri.
Sub aspectul datei de incetare a contractului, in decizie s-au strecurat, din nou, mai multe inadvertente: la art. 1 alin. 1 s-a mentionat ca va inceta contractul la data de 08.12.2008, cu nuantari privind "incetarea efectiva" la expirarea termenului de preaviz, la art. 1 alin. 6 se arata ca va inceta la 04.12.2008, pentru ca la art. 2 sa se consemneze ca preavizul este de 20 de zile lucratoare si va incepe in data de 08.12.2008.
In speta, recurenta reclamanta a beneficiat de un termen de preaviz in perioada 08.12.2008-08.01.2009, iar contractul de munca a incetat la expirarea acestuia, motiv pentru care apreciem ca nu a fost vatamata in drepturile sale stabilite de lege. Dovada incetarii contractului incepand cu 09.01.2009 o constituie cea de-a doua decizie emisa de angajator, si anume cea cu nr. 04/08.01.2009 (fila 381 fond), in cuprinsul careia se arata aceste aspecte. Desi emiterea celei de-a doua decizii nu era obligatorie, potrivit Codului Muncii, in practica se utilizeaza acest mod de lucru intre angajatori si Inspectoratul Teritorial d e Munca, acesta din urma solicitand ca la expirarea termenului de preaviz angajatorul sa emita o noua decizie, pentru a se cunoaste cu exactitate data incetarii contractului, dat fiind faptul ca termenul de preaviz poate suferi suspendari. Cu alte cuvinte, decizia din 08.01.2009 nu face altceva decat sa constate ca la 08.01.2009 s-a implinit termenul de preaviz si ca incepand cu 09.01.2009 inceteaza contractul individual de munca, potrivit deciziei emise anterior, la 14.11.2008.
Referitor la durata termenului de preaviz, Curtea retine ca potrivit art. 22 alin. 2 din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul de Gospodărie Comunala, Locativa si Transporturi Locale pe anii 2007 - 2011, durata acestuia este de o luna, fara alte mentiuni suplimentare, ceea ce inseamna ca textul se refera la o luna calendaristica. Atunci cand s-a dorit calcularea termenului de preaviz in functie de numarul de zile lucratoare, textele au prevazut expres acest lucru (art. 73 alin. 1 Codul muncii prevede minim 15 zile lucratoare, art. 74 alin. 2 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 prevede 20 de zile lucratoare). In speta, recurenta reclamanta a beneficiat de preaviz in perioada 08.12.2008-08.01.2009, ceea ce echivaleaza cu 20 de zile lucratoare sau o luna calendaristica, fiindu-i respectate drepturile sub acest aspect.
In ceea ce priveste temeinicia masurii luate, in conformitate cu prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii )
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențială în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când are un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizînd îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
In speta de, Curtea observa ca nu este indeplinita niciuna dintre conditiile mai sus enuntate. Postul reclamantei a fost, intr-adevar, suprimat din organigrama societatii, dar numai temporar, pentru a fi ulterior reinfiintat, sub o alta denumire, in incercarea de justificare a caracterului efectiv. Din organigramele depuse la dosar rezulta ca, anterior reorganizarii, functia ocupata de catre reclamanta este aceea de director general adjunct, in subordinea imediata a directorului general (fila 50 recurs), iar dupa reorganizare, la data de 02.03.2009 apare o functie de Director de Grup, tot in subordinea directorului general (fila 51 recurs). Pe aceasta functie a fost angajata la data de 16.03.2009 doamna, in contractul individual de munca al acesteia si in fisa postului fiind mentionata functia de "director achizitii". Curtea va inlatura apararile intimatei parate, in sensul ca pentru aceasta functie ar fi fost necesare cunostinte in domeniul economic, pe care reclamanta nu le detinea, intrucat prin definitie functia de director adjunct acopera o sfera mult mai larga de atributii, inclusiv pe cele referitoare la organizarea si gestionarea activitatii de achizitii. Cu alte cuvinte, in calitatea sa de director adjunct reclamanta coordona toate activitatile societatii, asa cum rezulta din pozitionarea functiei sale in organigrama anterioara reorganizarii, astfel ca i s-ar fi putut oferi acest post, daca restructurarea ar fi avut un caracter real.
Nu este indeplinit nici caracterul obiectiv al reorganizarii sau cauza reala a acesteia. Angajatorul s-a aparat pe intreg parcursul procesului ca, prin aceasta masura, se realizeaza economii semnificative la bugetul de salarii, dat fiind faptul ca salariul reclamantei era de 22.700 lei brut la momentul concedierii. Daca postul ar fi fost suprimat definitiv din structura organizatorica a societatii, o astfel de motivatie ar fi putut fi primita. In speta, insa, la numai doua luni de la incetarea contractului de munca al reclamantei, parata a infiintat un alt post de director, remunerat aproximativ la fel (dupa cum se poate constata din observarea cu atentie a copiei contractului aflata la fila 41 din dosarul de recurs) si a angajat si un consilier juridic. In consecinta, societatea nu a urmarit niciun moment efectuarea de economii la bugetul de salarii, ci indepartarea reclamantei din societate, masura concedierii fiind indreptata evident impotriva persoanei, fara vreo legatura cu postul ocupat de aceasta.
Cat despre caracterul serios al reorganizarii, din actele de la dosar rezulta ca aceasta nu a avut la bază nicio analiza care sa vizeze îmbunătățirea activității, eficientizarea costurilor, etc. ci o simpla hotarare a administratorului societatii, care a decis desfiintarea postului fara nicio explicatie, ceea ce conduce la concluzia ca se disimulează realitatea.
de aceste considerente, retinand deopotriva caracterul nelegal si netemeinic al deciziei de concediere, Curtea va admite recursul, iar in baza art. 312.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9.proc.civ. va modifica hotararea atacata, in sensul ca va admite in parte contestatia formulata de reclamanta. Se va dispune anularea deciziei de concediere, iar in baza art. 78 din Codul muncii intimata va fi obligata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare. Totodata, se va dispune obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior.
In ceea ce priveste daunele morale, Curtea apreciaza ca cererea nu este intemeiata. Astfel, contestatoarea nu a facut dovada unui anumit prejudiciu moral suferit din cauza concedierii, iar existenta acestui prejudiciu nu poate fi presupusa. Concedierea este o imprejurare ce implica o anumita stare de tensiune, de disconfort material si psihic, insa acestea sunt inerente unei astfel de masuri si pot fi reparate prin restabilirea legalitatii. Nu se dovedeste insa un prejudiciu concret care impuna necesitatea unei acoperiri prin plata de despagubiri. Chiar daca este vorba de un prejudiciu moral, el trebuie sa indeplineasca cerinta de a fi cert sub aspectul existentei, aceasta constituind o cerinta distincta de posibilitatea de evaluare cu privire la care este admisa o marja mai larga de apreciere. In cauza, pe de o parte, nu s-a facut dovada unui asemenea prejudiciu cert, iar pe de alta parte, repunerea partilor in situatia anterioara, cu obligarea angajatorului la plata despagubirilor prevazute de art. 78 din Codul muncii, constituie o reparatie suficienta si echitabila.
Se mai cuvine a fi notat un ultim aspect, referitor la motivele de recurs depuse in completare de catre cel de-al doilea aparator al recurentei, si anume doamna avocat C. Acestea au fost depuse la dosar la data de 20.01.2010, data la care se implinise termenul prevazut de lege pentru motivarea caii de atac.
Conflictul de muncă dedus judecății este supus normelor de procedură cuprinse în Legea nr. 168/1999 care se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului d e procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 3021Cod de procedură civilă "cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.", iar potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod de procedură civilă "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".
In speta, termenul pentru declararea si motivarea cererii de recurs este de 10 zile si a inceput sa curga la data comunicarii hotararii, si anume 17.08.2009. In raport de aceasta data, apare evident faptul ca motivele de recurs invocate ulterior nu mai pot fi analizate, nefiind nici motive de ordine publica, ce ar fi putut intra sub incidenta art. 306 alin. 2.proc.civ.
Prin urmare, Curtea a procedat numai la analiza motivelor de recurs invocate in termenul legal, conform celor mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.5534/24.06.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC ȘI SRL.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea în parte.
Anulează Decizia nr.1/14.11.2008 emisă de intimată.
Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la efectiva reintegrare.
Obligă intimata la reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior.
Respinge pretențiile cu titlu de daune morale, ca neîntemeiate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.:
2 ex./17.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 337/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 427/2009. Curtea de... → |
|---|
