Contestație decizie de concediere. Decizia 774/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 774/R-CM
Ședința publică din 15 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta SC MUNTENIA SA, cu sediul în Pitești, Muntenia, nr.1, județul A, împotriva sentinței civile nr.969/CM/3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind, domiciliat în,-, județul
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 13 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, 15 aprilie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 31.01.2008, a formulat în contradictoriu cu intimata Turism Muntenia, contestație împotriva deciziei nr.14/22.01.2008 emisă de aceasta din urmă, solicitând anularea ei, reintegrarea pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatorul a arătat că prin decizia de mai sus s-a dispus încetarea contractului său de muncă în baza art.65 alin.1 și 2 Codul muncii. Această măsură este nelegală și abuzivă întrucât încalcă dispozițiile art.73 pct.1 Codul muncii în sensul că la concediere nu i-a fost acordat preaviz și dispozițiile art.73 pct.1 Codul muncii și ale art.59 din contractul colectiv de muncă, întrucât la momentul desfacerii contractului de muncă avea calitatea de vicepreședinte de sindicat, funcție pe care o îndeplinește și în prezent, iar potrivit dispozițiilor invocate beneficia de protecție contra oricăror forme de condiționare, constrângere sau limitare a exercitării funcției sale și mai mult, pe toată durata executării mandatului, precum și pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acesteia, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
La data de 16.04.2008, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii cu următoarea motivare:
Prin decizia nr.27/12.06.2007 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art.52 alin.1 lit.c Codul muncii. Prin sentința civilă nr.850/CM/07.12.2007, Tribunalul Argeș a anulat această decizie, dar la data reîncadrării sale, postul său era desființat ca urmare a intrării în conservare a Hotelului A, potrivit Hotărârii nr.5/1.10.2007 a Consiliului de Administrație al Turism Muntenia
Desființarea postului ocupat de reclamant este efectivă, sectorul în care își desfășura contestatorul activitatea fiind în conservare, iar cauza desființării acestuia este reală, respectiv rentabilizarea activității societății prin reducerea cheltuielilor neeconomicoase, arată intimata. De asemenea, restructurarea postului este serioasă făcând imposibilă desfășurarea activității la acel loc de muncă.
A mai reținut intimata că în ceea ce privește preavizul, potrivit art.3 al Decretului nr.14/2008 și art.66 alin.3 din contractul colectiv de muncă pe unitate, la nivelul 2006 - 2008, salariatul avea dreptul la un preaviz de 21 zile lucrătoare care nu i-a fost acordat întrucât i-a fost plătită o indemnizație de concediere egală cu salariul de bază pe o lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă conform art.66 alin.4 din contractul colectiv de muncă.
A mai susținut intimata că nu au aplicabilitate față de contestator dispozițiile art.223 Codul muncii, întrucât contractul său de muncă nu a încetat pe durata exercitării mandatului acestuia și nici pe o perioadă de 2 ani de la data încetării mandatului.
La aceeași dată, intimata a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea contestatorului la restituirea sumei de 2.100 lei, reprezentând indemnizația de concediere plătită conform art.66 alin.4 și 5 Codul muncii.
În motivare, intimata a reluat motivele expuse pe larg în întâmpinare în ceea ce privește dreptul de preaviz și a mai arătat că i-a achitat contestatorului suma de 2.100 lei cu ocazia concedierii, în baza art.66 alin.4 și 5 din contractul colectiv de muncă.
Prin sentința civilă nr.969/CM din 3 octombrie 2008, Tribunalul Argeș, Secția civilă a admis contestația formulată de reclamantul, a anulat Decizia nr.14/22.01.2008 emisă de intimata Turism Muntenia, a obligat intimata să reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 21.01.2008 și până la reintegrarea efectivă.
A fost admisă cererea reconvențională și a fost obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 2.100 lei reprezentând contravaloarea indemnizației de concediere.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 750 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr.14/22.01.2008, Turism Muntenia a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului potrivit art.65 alin.1 și 2 Codul muncii, începând cu data de 22.01.2008. În art.2 se menționează că motivul concedierii îl constituie desființarea postului ocupat de contestator, respectiv a celui de director de hotel, ca urmare a intrării în conservare a activului Hotel A, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.5/1.10.2007.
Potrivit dispozițiilor art.65 alin.2 Codul muncii, pentru ca măsura concedierii dispusă potrivit alin.1 al aceluiași alineat să fie legală trebuie ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă caracterul efectiv, real și serios rezultând din organigrama societății.
Analizând organigrama societății anterior și ulterior concedierii se observă că în organigrama nouă se mențin 5 posturi pentru această unitate fără a le nominaliza pentru a putea verifica dacă într-adevăr din acestea face parte și postul contestatorului.
Pe de altă parte, noua organigramă a fost aprobată în ședința Consiliului de Administrație din 19.05.2008, iar încetarea contractului de muncă a avut loc la 22.01.2008. În acest context, instanța a apreciat, ținând seama și de faptul că intimata l-a reintegrat pe contestator pe același post de director al Hotelului A la 21.01.2008, că nu s-a făcut dovada reducerii efective a postului acestuia.
De asemenea, din probele administrate în cauză nu a rezultat că la baza măsurii concedierii contestatorului a stat o reorganizare și o restrângere reală impusă de nevoile societății. Reducerea activității nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat.
În cauză se observă că prin decizia nr.27/12.06.2008, Turism Muntenia a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului. Prin sentința civilă nr.850/CM/2007 Tribunalul Argeșa dispus anularea acestei decizii, în baza acesteia intimata a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, începând cu data de 21.01.2008, iar la numai o zi, la 22.01.2008 a emis decizia de încetare a contractului de muncă al acestuia.
În acest context, instanța a apreciat că măsura concedierii nu a avut o cauză serioasă, ci a fost dispusă cu rea-credință de angajator. În consecință, art.65 alin.2 Codul muncii nu are aplicabilitate la desfacerea contractului de muncă al contestatorului.
În ceea ce privește dreptul la preaviz instanța a constatat că i-a fost achitată contestatorului o indemnizație egală cu salariul de bază pe o lună avut la data desfacerii contractului individual de muncă în conformitate cu dispozițiile art.66 alin.4 din contractul individual de muncă la nivelul societății, contract ce constituie legea părților.
În privința încălcării dispozițiile art.223 Codul muncii, pct.1 și 2, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada fostei sau prezentei calități de vicepreședinte al sindicatului și a datei dobândirii/pierderii acesteia.
Pentru motivele expuse, în baza art.65 alin.1 și 2 și art.78 Codul muncii, instanța a admis contestația, în modul descris mai sus.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta Turism Muntenia criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Un prim motiv sub care s-au formulat critici asupra soluției de fond a fost acela că, instanța de fond nu a manifestat rol activ în vederea soluționării juste și echitabile a cauzei, nu s-a implicat suficient în stabilirea situației reale și aflarea adevărului obiectiv, în sensul că nu a luat în considerare faptul că pentru a se constata dacă desființarea a avut loc în mod efectiv, trebuia să fie cercetate statul de funcții și organigrama societății.
Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că "noua organigramă a fost aprobată în ședința Consiliului de administrație din 19.05.2008, iar încetarea contractului de muncă a avut loc în 22.01.2008", deși aceeași instanță a pus în vedere recurentei prin încheierea de ședință din data de 14.05.2008 să depună la dosar organigrama înainte și după desființarea postului.
"după desființarea postului" interpretată literar poate purta orice dată ulterioară desființării postului, astfel că, pentru a nu lăsa loc interpretărilor, recurentul a solicitat completarea probatoriului prin depunerea organigramei aprobată la o dată anterioară deciziei de concediere de la data de 22.01.2008.
Al doilea motiv de recurs invocat, a fost acela prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constând în pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât în mod greșit instanța de fond a apreciat că decizia contestată de încetare a contractului individual de muncă este nelegală, deși aceasta a fost emisă cu respectarea art.65 alin.1 și 2 Codul muncii.
Potrivit art.65 alin.(1) din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, or, condițiile concedierii individuale din motive economice care trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ sunt: a) desființarea postului trebuie să fie efectivă; b) desființarea postului să aibă o cauză reală și serioasă; c) desființarea postului trebuie să fie definitivă; d) concedierea nu trebuie să aibă caracter colectiv; e) salariatul concediat nu trebuie să facă parte dintre cei protejați de Codul muncii împotriva concedierii, și au fost îndeplinite de către angajator atunci când s-a luat măsura emiterii deciziei de concediere individuală, drept urmare, hotărârea dată de către instanța de fond este lipsită de temei legal.
Al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, întrucât, în raport cu solicitările formulate de contestator prin cererea formulată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv și celelalte drepturi de care ar beneficia acesta dacă nu se impunea încetarea contractului individual de muncă, pe care nu reiese că le-ar fi solicitat.
Instanța a acordat să se plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate, precum și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la data de 21.01.2008 și până la reintegrarea efectivă a acestuia în aplicarea art.78 din Codul muncii, deși, în cererea contestatorului, nu s-au solicitat aceste lucruri și nici nu a fost depusă o cerere completatoare la cererea principală, în conformitate cu art.132 alin.1 Cod procedură civilă.
Recurenta a depus în susținere un borderou cu înscrisuri, potrivit solicitărilor de suplimentare a probatoriului din primul motiv de recurs (filele 24-41) și concluzii scrise (filele 42-45).
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și pronunțată pe baza probelor administrate de ambele părți, din care a rezultat, fără tăgadă, că recurenta a dispus o măsură nelegală prin desfacerea contractului de muncă al contestatorului.
În apărare, intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 12-22 și 48-50).
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, precum și probele administrate în recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima critică din recurs, vizând încălcarea art. 129 Cod procedură civilă, prin aceea că instanța de fond ar fi fost lipsită de rol activ în soluționarea justă și echitabilă a cauzei, nesolicitând suficient de explicit a fi depuse înscrisurile relevante pentru cauză, este neîntemeiată.
Astfel cum reiese din dispozitivul încheierii de ședință din data de 14.05.2008(fila 85 dosar fond), prima instanță, punând în discuție probele solicitate de părți, a considerat utile și concludente soluționării cauzei: pentru contestator proba cu înscrisuri pe contestație și cererea reconvențională, iar pentru intimată proba cu înscrisuri, interogatoriu pe contestație și proba cu înscrisuri pe cererea reconvențională, încuviințându-le la același termen.
În acest sens, i-a fost pus în vedere apărătorului intimatei să depună la dosarorganigrama înainte și după desființarea postului, și în original, și hotărârea nr.5/1.10.2007, în original, neputând fi imputată instanței de fond lipsa de diligență a intimatei-recurente în eventuala nedepunere a tuturor înscrisurilor relevante încuviințate în cauză iar acesteia din urmă nu îi poate fi permis a se prevala de propria sa culpă în neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.
De altfel, potrivit art. 305 Cod procedură civilă, recurentei i s-a dat posibilitatea de a completa probatoriul în recurs, sens în care a depus la dosarul cauzei, borderoul cu înscrisurile de la filele 24-41-dosar recurs.
A doua critică este, de asemenea, nefondată.
Instanța de fond a dat o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor art.65 alin.1 și 2 și art.78 din Codul muncii, reținând că la baza măsurii concedierii contestatorului nu a stat o reorganizare și o restrângere reală impusă de nevoile societății, ci aceasta nu a avut o cauză serioasă, fiind dispusă cu rea-credință de angajator.
Astfel, literatura de specialitate și practica judiciară în materie este unanimă în a aprecia că, în ceea ce privește concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de acesta ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, condiția de legalitate impusă este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză serioasă și reală.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai găsește în organigrama acesteia sau în statul de funcții, prin urmare, pentru a se putea constata desființarea locului de muncă în mod efectiv, trebuie cercetate statul de funcții sau organigrama societății, problematică asupra căreia prima instanță s-a aplecat, concluzionând că nu s-a făcut dovada reducerii efective a postului acestuia.
Din probele administrate în cauză s-a reținut că, la baza măsurii concedierii contestatorului nu a stat o reorganizare și o restrângere reală impusă de nevoile societății, iar reducerea activității nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat.
De altfel, nici înscrisurile depuse de recurenta-intimată Turism Muntenia în recurs( filele 24-41), din care reiese că în perioada 17.01.2008-17.07.2008 în organigrama Turism Muntenia A nu a intervenit nicio diferență în ceea ce privește numărul posturilor de conducere sau de execuție existente - nu relevă o stare de fapt diferită de cea reținută de tribunal, reieșind fără îndoială că, în speță, condițiile prevăzute de lege nu au fost respectate în momentul luării măsurii concedierii față de contestator.
În sfârșit, ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, respectiv acela că instanța ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv, drepturile de care ar fi beneficiat contestatorul dacă nu se impunea încetarea contractului individual de muncă - pe care nu le-ar fi solicitat- este tot nefondat.
Astfel, potrivit art.78 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Or, în speță, așa cum reiese din contestația, cu judecarea căreia intimatul a investit instanța de fond la data de 31 ianuarie 2008 (filele 1-2 dosar fond), acesta a solicitat anularea deciziei nr.14/22.01.2008 emisă de Turism Muntenia, prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă și repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, respectiv la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, cu cheltuieli de judecată.
Prin admiterea contestației formulate, tribunalul a anulat decizia nr.14/22.01.2008 emisă de intimata Turism Muntenia, a obligat-o pe intimată să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat contestatorul de la data de 21.01.2008 și până la reintegrarea efectivă, cu 750 lei cheltuieli de judecată.
Prin urmare, instanța s-a pronunțat în limita cererii cu care a fost investită potrivit art.112 Cod procedură civilă, neputând fi reținută incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.
Față de cele reținute mai sus, în temeiul art.291 Codul muncii raportat la art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de MUNTENIA, împotriva sentinței civile nr.969/CM/3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta MUNTENIA, împotriva sentinței civile nr.969/CM/3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./29.04.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 189/2010. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 285/2010. Curtea... → |
|---|
