Contestație decizie de concediere. Decizia 801/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 801/R/
Ședința publică din 09 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Popa
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr. 698/M din data de 9 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 8 septembrie 2008, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 9 septembrie 2008.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 698/09.06.2008, Tribunalul Covasnaa admis în parte contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata.
A admis cererea reconvențională formulată de intimata, SC SRL în contradictoriu cu contestatoarea, și în consecință:
A anulat dispoziția de concediere nr. 6.7175, emisă de intimata, SRL S la 8.02.2008.
A constatat încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei prin demisie, conform dispozițiilor art. 79 alin. (7) din Codul Muncii, începând cu data de 8.02.2008.
A respins excepția prematurității invocată de intimată cu privire la pretențiile de restituire a garanției.
A obligat angajatorul, SRL S să restituie contestatoarei suma de 450 lei, garanție reținută în perioada noiembrie 2006-31 ianuarie 2008.
A respins petitele cererii, vizând obligarea intimatei la plata sumei de 1.055 Euro, diferență de diurnă aferentă intervalului de timp dintre 5.09.2007 - 11.11.2007, a penalităților de 914 lei, reținute din salariu contestatoarei în septembrie-noiembrie 2007 și a indemnizației de concediu legal de odihnă de 825 lei, cuvenită pentru luna ianuarie 2008.
A obligat contestatoarea să plătească intimatei suma de 975 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare de 750 lei și cazare de 225 lei.
A admis, în parte cererea intimatei pentru acordarea cheltuielilor de judecată si obligă contestatoarea la plata sumei de 650 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, contestatoarea a fost angajata societății intimate în calitate de agent turism, potrivit Contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului S sub nr.-/8.11.2006.
Prin Decizia nr. 67175/8.02.2008 contractul de muncă al contestatoarei a fost desfăcut disciplinar, în urma desfășurării cercetării disciplinare prealabile, în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 264 (1) lit. f din Codul Muncii, pârâta considerând că au fost încălcate prevederile art. 30 alin. 10 din Regulamentul intern, constând în refuzul contestatoarei de a executa sarcini și lucrări încredințate de șeful ierarhic în speță placarea în delegație.
Pe parcursul desfășurării cercetării disciplinare prealabile contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat.
În concluziile Referatului nr. 6.6855/6.02.2008 privind cercetarea abaterii de la regulamentul de ordine interioară al societății intimate se arată că a încălcat dispozițiile regulamentului susmenționat prin refuzul de a executa sarcini și lucrări încredințate de șeful său ierarhic, transmise în temeiul sarcinilor de serviciu.
Instanța a constatat că la data de 11.01.2008 contestatoarea și-a înaintat demisia începând cu 1.02.2008.
Actul prin care s-a dispus delegarea contestatoarei în Italia în perioada 1.02.2008 - 1.04.2008, respectiv Decizia înregistrată la nr.63324 poartă o dată ulterioară înaintării demisiei, și anume 18.01.2008.
Potrivit art. 79 din Codul Muncii prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului, care printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. De asemenea salariatul are dreptul de a nu motiva această decizie.
Solicitarea contestatoarei privind anularea Deciziei de concediere disciplinară este întemeiată, pârâta dispunând delegarea acesteia ulterior înaintării demisiei. Societatea intimată a afirmat că la data emiterii deciziei de delegare în Italia nu avea cunoștință de acest fapt, respectiv înaintarea demisiei de către contestatoare, dar nici nu a făcut vreo dovadă că ar fi răspuns contestatoarei, sau că ar fi luat vreo decizie în sensul celor prevăzute de art. 79 Codul Muncii.
Mai mult decât atât din înscrierile carnetului de muncă rezultă cu certitudine faptul că raporturile de muncă dintre cele două părți au încetat conform art. 79 alin.7 din Codul Muncii potrivit căruia contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv.
Consemnarea în carnetul de muncă a încetării activității potrivit articolului susmenționat reprezintă o acceptare de către intimată a demisiei contestatoarei, motiv pentru care instanța a admis acest capăt de cerere constatând încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei prin demisie, conform dispozițiilor art.79 alin.7 din Codul Muncii și a anulat Dispoziția de concediere nr.6.7171/8.02.2008 emisă de societatea intimată.
Referitor la excepția prematurității introducerii cererii privind pretențiile de restituire a garanției reținute de societate, instanța a respins-o raportat la prevederile Legii 22/1969, act normativ care nu prevede nici-un termen de restituire, ci numai mențiunea că societatea angajatoare în situația producerii unui prejudiciu se poate îndestula din aceste sume, cu condiția să aibă un titlu executoriu, ceea ce în speța de față nu se poate reține.
La fila 47 din dosar există contractul de garanție în numerar în care se menționează că sumele reținute de angajator cu acest titlu se restituie gestionarului la 6 luni de la data lichidării pe bază de cerere scrisă, dar prevederile acestuia trebuie să fie conforme cu legea 22/1969, care nu prevede un astfel de termen, sens în care tribunalul va respinge excepția prematurității acestui petit și pe cale de consecință va obliga pârâta să restituie contestatoarei suma de 450 lei, reprezentând garanția reținută în perioada noiembrie 2006 - 31 ianuarie 2008, întrucât intimata nu a făcut dovada vreunei pagube cauzate de către contestatoare, raportat la prevederile de mai sus.
Instanța a respins petitul vizând obligarea intimatei la plata sumei de 1055 Euro, reprezentând diferență de diurnă aferentă intervalului de timp 5.09.2007 - 11.11.2007, întrucât în contractul individual de muncă dintre părți, la lit. d pct.1 este prevăzut că activitatea contestatoarei se va desfășura fără un loc de muncă fix, mai precis în orice agenție a societății din loc. Sf. G și angajatul poate fi delegat sau detașat în funcție de necesitățile societății în conformitate cu legislația în vigoare.
Potrivit dispozițiilor art. 40 din Contractului Colectiv de Muncă la nivel de societate nr. 6.22220/1.05.2008 diurna în valută pentru deplasarea în străinătate se acordă conform anexei la prezentul contract, respectiv Regulamentul de acordare a diurnelor pentru personalul detașat în-.21900/30.04.2008 și Tabelul cu diurnele pe țări, valabil la data de 1.07.2007.
Dispozițiile nr.HG518/1995 pe care contestatoarea își întemeiază solicitarea, la art. 1, 2 și 16 prevăd în mod special misiunile cu caracter temporar și instituțiile față de care se acordă drepturile respective, iar norma cuprinsă în art. 17 al aceleiași hotărâri are doar caracter de recomandare pentru ceilalți agenți economici. Ca atare diurna cuvenită contestatoarei nu poate fi stabilită pe baza unor prevederi cu caracter facultativ, care nu se aplică în cauza de față.
Contestatoarea nu faptul că a primit diurnă pe perioada solicitată, ci doar invocă faptul că trebuia să primească o sumă mult mai mare, respectiv 35 EURO în loc de 17 Euro pe zi, dar așa cum am arătat mai sus în cauză sunt aplicabile dispozițiile și nu dispozițiile nr.HG518/1995, pentru considerentele deja expuse.
Referitor la plata indemnizației de concediu de odihnă în cuantum de 825 lei solicitată de contestatoare, instanța a respins și acest capăt de cerere întrucât a fost achitată pe parcursul procesului, sens în care nici nu a mai fost solicitat la cuvântul pe fond.
Privitor la restituirea penalizărilor reținute din salariu art. 37 din Codul Muncii prevede că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Între cele două părți a intervenit Actul adițional la contractul individual de muncă nr.6.50405/1.01.2006, potrivit căruia salarizarea se va face în funcție de realizarea indicatorilor cantitativi și calitativi stabiliți în mod științific de către conducerea firmei pentru fiecare lună și pentru fiecare compartiment în parte în bugetul de venituri și cheltuieli. Nerealizarea indicatorilor calitativi atrage după sine o diminuare nelimitată a salariului, acordată de conducerea societății pe baza evaluărilor lunare făcute de conducătorii locurilor de muncă.
Așadar, contestatoarea s-a obligat la plata penalizărilor din salariu în baza actului susmenționat, astfel încât sumele reținute de către intimata cu acest titlu sunt justificate.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de societatea intimată, instanța a constatat că între cele două părți la data de 12.11.2007, a fost încheiat Actul adițional nr. 6.53521 la contractul individual de muncă nr.-/8.11.2006, act prin care la pct.4 lit. e contestatoarea se obligă să nu aibă inițiativa încetării raporturilor de muncă pe o durată de cel puțin 3 ani după promovarea examenului de absolvire, în caz contrar va suporta toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea cursului. La punctul 5 al aceluiași act adițional valoarea cursului totalizează atât cheltuielile de școlarizare cât și cele privind cazarea contestatoarei.
Dovada absolvirii cursului este Certificatul de absolvire seria E nr.- și întrucât nu au fost respectate prevederile actului adițional susmenționat în sensul că raporturile de muncă dintre părți au încetat din inițiativa contestatoarei, iar cursul de formare profesională a fost suportat integral de societatea intimată, se impune despăgubirea societății intimate atât cu costurile școlarizării cât și cu cele ale cazării, motiv pentru care instanța a admis cererea reconvențională formulată de intimata în contradictoriu cu contestatoarea și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata către intimata a sumei de 975 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare de 750 lei și cheltuieli de cazare de 225 lei.
Raportat la complexitatea cererii reconvenționale în temeiul art. 274 al. 3 Cod procedură civilă a obligat contestatoarea la plata sumei de 650 lei, reprezentând onorariu pentru avocat, potrivit dispozitivului prezentei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs contestatoarea, solicitând modificarea acesteia în sensul obligării intimatei și la plata sumei de 1055 euro cu titlu de rest diurnă și a sumei de 914 lei încasată de intimată cu titlu de penalizări.
În dezvoltarea criticilor căii de atac se învederează că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, cu privire la diurna ce i s-ar fi cuvenit contestatoarei, în privința căreia intimata nu și-a respectat obligația de plată a acestei diurne în cuantumul prevăzut de nr.HG 518/1995 în care se prevede o diurnă de 35 euro/zi. În opinia recurentei, nu poate fi acceptată apărarea intimatei conform căreia părțile au negociat un cuantum al diurnei de 13 euro/zi, fiind contrazisă pe această cale pretinsa negociere care a fost inserată de intimată la lit. caa rt. 40 din Contractul colectiv de muncă după înregistrarea acestuia la Direcția de Muncă și Protecție Socială.
În privința penalizărilor, susține recurenta contestatoare că în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins pretențiile de restituire a sumei de 914 lei, reținută de intimată pentru neîndeplinirea indicatorilor cantitativi de plan, conform actului adițional încheiat la contractul de muncă, întrucât intimata nu a făcut dovada că nu a realizat planul propus.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de contestatoare și menținerea hotărârii primei instanțe.
Răspunzând criticilor formulate de recurentă, relativ la diurnă se arată că în mod eronat contestatoarea invocă prevederile nr.HG 518/1995, întrucât acest act normativ se referă la personalul trimis în misiuni cu caracter temporar în străinătate iar dispoziția înscrisă în art. 17 din hotărâre are caracter de recomandare, nefiind astfel obligatorie pentru societatea intimată. Contestatoarea a fost indemnizată pe perioada detașării în străinătate cu 17 euro/zi, conform contractului colectiv de muncă la nivel de societate, care prevede că diurna se acordă potrivit Regulamentului de acordare a diurnelor elaborat de societate.
Referitor la penalizările aplicate contestatoarei, susține intimata în cuprinsul întâmpinării că acestea în mod temeinic și legal au fost soluționate de prima instanță. Această clauză a posibilelor penalizări la salariu a fost prevăzută atât în contractul individual de muncă, cât și în Actul adițional nr. -/2006, semnat de contestatoare, care reglementează expres că nerealizarea indicatorilor calitativi atrage după sine penalizări care se rețin din salariul angajatului și care se aplică de conducerea societății pe baza evaluărilor lunare.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, Curtea apreciază recursul ca nefondat.
Statuând asupra raportului litigios, instanța de fond a stabilit calitatea contestatoarei de fost angajat a societății intimate în calitate de agent turism, arătând că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin demisia contestatoarei, înaintată la data de 11.01.2008, iar nu prin desfacerea disciplinară a contractului de muncă, dispusă prin Decizia nr. 67175/08.02.2008, constând în refuzul contestatoarei de a executa sarcinile de serviciu, în concret plecarea în delegație la un punct de lucru al societății în străinătate. În cadrul acestei analize s-a arătat că dispoziția de delegare a contestatoarei a intervenit ulterior înaintării demisiei.
Asupra pretenției contestatoarei cu privire la obligarea societății intimate la plata sumei de 1055 euro, reprezentând diferența de diurnă pentru perioada 05.09. - 11.11.2007, cât contestatoarea a fost delegată în Italia, în mod temeinic prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 40 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate. Potrivit dispoziției arătate, diurna în valută pentru deplasarea în străinătate se acordă conform Regulamentului de acordare a diurnelor pentru personalul detașat în străinătate și Tabelului cu diurnele pe țări. Intimata a acordat diurna în cuantum de 17 euro/zi iar solicitarea contestatoarei de recunoaștere a unei diferențe până la 35 de euro/zi este lipsită de suport legal. Astfel cum a reținut și prima instanță, în speță nu sunt incidente prevederile nr. 518/1995, acestea referindu-se la personalul instituțiilor trimis în misiuni cu caracter temporar în străinătate, iar dispoziția înscrisă în art. 17 al acestui act normativ are un caracter de recomandare pentru ceilalți agenți economici.
În mod corespunzător nu pot fi primite nici criticile aduse de recurentă soluției purtând asupra cererii de obligare a intimatei la plata penalizărilor reținute din salariu. Astfel cum a stabilit prima instanță, aceste penalizări sunt consecința nerealizării indicatorilor calitativi și cantitativi stabiliți în mod științific de conducerea societății pentru fiecare lună și pentru fiecare compartiment în parte, raportat la bugetul de venituri și cheltuieli. Măsura este prevăzută în Actul adițional la contractul individual de muncă, nr.-/2006, semnat de contestatoare, și constă în dreptul societății ca, pe baza evaluărilor lunare ale activității, să procedeze la o diminuare a salariului.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în recurs, în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 698/M/09.06.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Obligă pe contestatoare să plătească intimatei S suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./25.09.2008
Tehnoredact./29.09.2008/ 2 ex.
Jud. fond.,
Președinte:Rodica PopaJudecători:Rodica Popa, Daniel Marius Cosma, Cristina
| ← Conflict de muncă. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Alba Iulia | Contestație decizie de concediere. Decizia 7/2008. Curtea de... → |
|---|
