Contestație decizie de concediere. Decizia 821/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7113/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.821/
Ședința publică de la 11 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta INTERNAȚIONAL SA împotriva sentinței civile nr.4873 din data de 12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.15559/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.02.2009 depusă la dosar-fila 7, lipsind recurentaINTERNAȚIONAL SA.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură constatată la termenul de azi cu recurenta INTERNAȚIONAL SA, în sensul că la dosar nu s-a restituit dovada de citare.
După efectuarea referatului grefierului de ședință, se prezintă recurenta INTERNAȚIONAL SA, prin avocat care depune la dosar delegația de substituire a dl. avocat, precum și împuternicirea avocațială a acestuia nr.6807 din 05.02.2009.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, arată că a solicitat cauza la amânare, dat fiind lipsa de procedură constatată cu recurenta, până la acest moment.
Curtea, având în vedere împrejurarea că lipsa de procedură constatată la termenul de azi cu recurenta a fost acoperită prin prezenta d-lui avocat, cu delegație de substituire la dosar, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea pricinii, respectiv la ordine, se prezintă recurentaINTERNAȚIONAL SA,prin avocat și intimatul, prin avocat.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta INTERNAȚIONAL SA,prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a constatat că în cauză este vorba de o desfacere a contractului individual de muncă în mod abuziv și față de această împrejurare, în mod corect a dispus anularea deciziilor emise de societate și a obligat recurenta la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite intimatului.
Cât privesc cheltuielile de judecată, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că prezentul litigiu a durat mai mult de un an din culpa societății recurente care nu a înțeles să depună la dosar toate înscrisurile solicitate de instanță.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4873 din data de 12.06.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC Internațional SRL; s-au anulat deciziile nr.45/17.04.2007, nr.2/19.04.2007 și nr.3/19.04.2007, emise de intimată; s-a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data de 11.06.2007 și s-a obligat intimata la plata către contestator a sumei reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2007.
Prin aceeași sentință s-a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petentul a fost angajatorul societății intimate în baza contractului individual de muncă nr. 12925/29.05.1995, în funcția de electronist și că prin actul emis de către intimată cu nr.45/17.04.2007 s-a comunicat contestatorului că, datorită faptului că în zilele de 6, 11-13 aprilie 2007, a înregistrat absențe nemotivate la locul de muncă, angajatorul va suspenda contractul de muncă, conform art.61 lit."a" din Codul Muncii, începând cu data de 18.04.2007.
S-a apreciat că adresa respectivă, prin temeiul de drept invocat (art.61 lit."a" din Codul Muncii ), reprezintă în fapt o decizie de concediere, această concluzie fiind determinată și de faptul că începând cu data respectivă salariatul nu a mai fost primit la serviciu.
S-a constatat că dispozițiile art.61 lit. a din Codul Muncii, invocate în actul emis de angajator, reglementează concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, respectiv în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin Contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
S-a ținut seama că intimata recunoaște că adresa respectivă reprezintă o decizie de concediere în notificarea adresată contestatorului, în care își exprimă intenția de a revoca decizia de desfacere a contractului de muncă din data de 17.04.2007.
S-a avut în vedere că, în ciuda acestei corespondențe în care angajatorul recunoaște nerespectarea condițiilor prevăzute de lege pentru aplicarea acestei sancțiuni disciplinare și intenția de a dispune reintegrarea salariatului său, intimata a emis două noi decizii nr.2 și 3 din 19.04.2007, depuse pe parcursul soluționării cauzei, în baza cărora ia aceeași măsură a concedierii salariatului, pe același motiv, respectiv absențele nemotivate din aceeași perioadă, contestate de altfel de către intimatul contestator prin cererea completatoare.
Instanța de fond a reținut că potrivit art.263 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară și că abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
De asemenea, a arătat că în temeiul art 268 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
S-a menționat că sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din dispozițiile legale menționate, instanța a mai reținut că deciziile contestate, concretizând o măsură disciplinară luată de angajator împotriva angajatului, trebuie să fie deopotrivă legale și temeinice, iar analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.
Astfel, s-a constatat că Decizia nr.45/17.04.2007, în privința căreia s-a arătat că reprezintă o decizie de concediere, prin temeiul de drept invocat și efectele în fapt ale acesteia, nu cuprinde majoritatea elementelor prevăzute de art.268 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în cuprinsul său nefiind precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
De asemenea, s-a reținut că nici decizia nr.2/19.04.2007 nu conține toate elementele prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute de vreme ce este întemeiată pe dispozițiile art.61 lit.a Codul muncii, fără a prevedea care este abaterea disciplinară, fiind motivată în fapt pe o "cerere a salariatului de desfacere a contractului individual de muncă", contrar celor prevăzute de art.268 Codul muncii.
În ceea ce privește decizia nr.3/19.04.2007, instanța de fond a constatat că aceasta nu cuprinde elementul prevăzut la art.268 alin.2 lit.b), respectiv precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Deși aceste aspecte ar fi fost suficiente pentru constatarea nulității absolute a celor trei decizii în baza art.268 alin.2 codul muncii, instanța de fond a constatat că pârâta nu a făcut nici dovada efectuării cercetării disciplinare anterior aplicării sancțiunii contestate.
S-a arătat că, potrivit art.267 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art.264 alin.1 lit.a nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cereri disciplinare prealabile și că în vederea acesteia, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
S-a motivat că cercetarea prealabilă este o condiție imperativă a legii, reprezentând o garanție a dreptului la apărare pe toată durata desfășurării acțiunii disciplinare și trebuie să respecte metodologia prevăzută de art.267 Codul Muncii și că pentru a realiza acest rol, în primul rând salariatului trebuie să i se aducă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetat, pentru a-i acorda dreptul sa-și formuleze eventualele apărări și să ofere probe și motive în combaterea învinuirii.
Tribunalul a mai reținut că intimata nu a făcut dovada efectuării cercetării disciplinare și nici dovada convocării salariatului și a refuzului acestuia de a se prezenta pentru efectuarea cercetării, motiv pentru care sancțiunile aplicate sunt lovite de nulitate.
Tot ca un aspect de nelegalitate în ceea ce privește cele 3 decizii contestate, instanța a arătat că dispozițiile art.265 alin.2 Codul Muncii, în baza cărora se prevede că pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune, or prin emiterea celor 3 decizii angajatorul a aplicat 3 sancțiuni disciplinare pentru o singură faptă, respectiv absență nemotivată din perioada amintită.
Mai s-a adăugat faptul că decizia nr.2 din 19.04.2007 conține motive contradictorii, întrucât deși este motivată în fapt pe cererea salariatului de desfacere a contractului individual de muncă, în drept concedierea este dispusă ca sancțiune disciplinară în baza art.61 lit. a Codul Muncii.
În ceea ce privește art. 116 Codul Muncii, potrivit căruia angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestată de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitată, s-a reținut că angajatorul nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a depus la dosar nici actele care au stat la baza deciziilor contestate și nici înscrisuri din care să rezulte prezența la serviciu, motiv pentru care în temeiul art.288 Codul Muncii, instanța a dispus decăderea intimatei din probă.
Cu privire la capătul de cerere precizat având ca obiect compensarea concediului de odihnă neefectuat de către contestator pe anul 2007, instanța a reținut că intimata nu a făcut dovada efectuării concediului de odihnă și a plății indemnizației aferente, deși, în temeiul art.287 Codul Muncii, i s-a pus în vedere să depună înscrisuri în acest sens.
Astfel, în temeiul art.141 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă, și, drept consecință instanța a dispus obligarea intimatei la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anul 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 și 8 pr.civ. și art.3041pr.civ. recurenta pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta a învederat că salariatul era îndreptățit doar la plata a ceea ce acesta a cerut, respectiv drepturile salariale pe perioada 18.04.-11.06.2008, iar nu salariile indexate, majorate si actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, cum greșit a dispus instanța de fond.
S-a arătat că intimatul nu a dat curs solicitării de a-și relua activitatea în cadrul societății și pentru a-i fi plătite drepturile salariale pentru perioada cât contractul de muncă a fost desfăcut, disponibilitatea manifestată de către recurentei fiind evidentă și în ce privește solicitările cu privire la concediul de odihnă, în sensul acordării acestuia.
S-a mai solicitat reducerea onorariului de avocat, față de complexitatea redusă a cauzei.
Prin întâmpinare intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prima critică adusă hotărârii recurate este nefondată, întrucât tribunalul a interpretat și aplicat corect prevederile art.78 alin.1 muncii, conform cărora " n cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei șiva obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizateși cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul."
Astfel, de vreme ce prin hotărărea recurată s-a constatat că desfacerea contractului individual de muncă al intimatului contestator a fost nelegală și a anulat deciziilor nr. 45/17.04.2007, nr.2/19.04.2007 și nr.3/19.04.2007, emise de către recurenta intimată, în mod corect prima instanță, dând eficiență textului de lege amintit, a dispus și obligarea acesteia la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la data la care acesta a solicitat (11.06.2007),
Dreptul intimatului de a primi o despăgubire în cazul constatării nulității absolute a deciziei de concediere este un drept legal, iar instanța are obligația, potrivit art.78 alin.1 din Codul muncii, ca în cazul în care anulării deciziei emisă nelegal, să oblige angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, motiv pentru care nu se poate reține că prin hotărârea recurată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Este nefondată și a doua critică adusă hotărârii recurate, întrucât prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art.274 pr.civ. obligând partea care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, pe deplin justificat în cauză, în raport de apărările făcute și de durata procesului.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 pr.civ. Curtea va obligată recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat achitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Internațional SRL, împotriva sentinței civile nr.4873 din data de 12.06.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
03.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 317/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2011/2009. Curtea... → |
|---|
