Contestație decizie de concediere. Decizia 837/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.6483/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.837/
Ședința Publică din data de 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinței civile nr.5906 din data de 01.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10178/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "contestație decizie concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns: recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului și intimata-contestatoare .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la doar prin serviciul "registratură" al secției la data de 28.01.2010 de către intimata-contestatoare întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, în dublu exemplar.
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, văzând dispozițiile art. 104 alin.(13) din a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei ordine.
La reluarea pricinii la a doua strigare, se prezintă intimata-contestatoare prin apărătorul său ales, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 10 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.20427 din 12.01.2010, lipsind recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului.
Intimata-contestatoare prin avocat, interpelată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata-contestatoare prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, ca nefundat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
În acest sens, solicită a se constata faptul că, prin Decizia nr.1039 din 09.07.2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate a legii de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.3/2009 pentru modificarea și completarea unor acte normative referitoare la organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, Curtea Constituțională a constata că legea de aprobare a ordonanței sus citate este neconstituțională. Așa fiind, întreaga ordonanță de urgență, aprobată prin lege, este lovită de neconstituționalitate.
Cu referire la motivele de recurs formulate de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod proc, civ. intimata-contestatoare prin avocat, arată că în opinia sa, se impune respingerea acestora, întrucât instanța de fond, în mod corect a apreciat faptul că în cauză este vorba de o concediere colectivă, constatând în mod legal lipsa din partea recurentului-intimat a îndeplinirii obligațiilor prev. de art.64, respectiv art. 61 ind.1 Codul muncii.
Mai mult decât atât, solicită ase avea în vedere faptul că în cauză există și dovada comunicării ordinelor de concediere, precum și adresa recurentului prin care a solicitat B, lista locurilor de muncă vacante, aceasta fiind comunicată și Corpului de control al primului-ministru.
Pentru toate aceste considerente, față de cele dezvoltate pe larg în cuprinsul întâmpinării, intimata-contestatoare, prin avocat, concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate, ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar.
C a declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.11.2009, recurentul Secretariatul General al Guvernului a criticat sentința civilă nr.5906/01.10.2009 nr.1405, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10178/3/LM/2009, susținând că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că măsura concedierii intimatei-reclamante s-a luat în contextul legal oferit de OUG nr.3/2009 care prevedea desființarea departamentului în care își desfășura activitatea aceasta, iar instanța nu este abilitată să analizeze temeinicia măsurii desființării Departamentului de Control al Guvernului, respectiv dacă a avut la bază cauze reale și serioase.
Recurenta a mai susținut că măsurile de protecție socială cuprinse în Codul muncii în secțiunea care reglementează concedierile colective nu sunt aplicabile în cazul reclamantei-intimate pentru că aceasta a avut calitatea de funcționar public, iar nu de salariat încadrat în muncă prin contract individual de muncă, relevante fiind în acest sens dispozițiile art.1 alin.2 Secțiunea I din Directiva nr.98/59/CE.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și a invocat aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr.1039/09.07.2009, publicată în Monitorul Oficial nr.582/21.08.2009, solicitând și acordarea cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
La data de 21.08.2009 a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Curții Constituționale nr.1039/09.07.2009 prin care s-a constatat neconstituționalitatea tuturor dispozițiilor Ordonanței de Urgență nr.3/2009.
În cauză, concedierea intimatei-reclamante a avut drept temei desființarea Departamentului Corpului de Control al Guvernului prin OUG nr.3/2009, aceasta fiind cauza reală și serioasă la care dispozițiile de drept comun instituite prin art.65 alin.2 din Legea nr.53/2003 fac referire atunci când stabilesc regulile de fundamentare pentru deciziile de concediere din motive care nu țin de persoana salariatului.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data de 21.09.2009, era obligatorie aplicarea și luarea în considerare a deciziei Curții Constituționale nr.1039/09.07.2009.
Instanța de fond s-a pronunțat la data de 01.10.2009, dar nu a făcut nicio referire la decizia Curții Constituționale, deși aceasta avea legătură cu judecata pricinii, câtă vreme cauza reală și serioasă la care fac referire dispozițiile art.65 alin.2 din Legea nr.53/2003 și a cărui respectare a fost susținută de intimat prin raportare la dispozițiile OUG nr.3/2009, s-a întemeiat pe decizia Guvernului, materializată prin adoptarea actului normativ declarat constituțional, de a desființa structura denumită Corpul de Control al Primului-Ministru.
Întreaga motivare a instanței de fond s-a bazat pe nerespectarea procedurii concedierii colective, astfel cum aceasta este reglementată în cap.V din Legea nr.53/2003. Și procedura concedierii colective trebuie să aibă la bază un argument identic de fundamentare, respectiv o cauză reală și serioasă.
Analiza existenței acestei cauze trebuie să preceadă analiza respectării procedurii concedierii colective, numai că în cauză instanța de fond a analizat in extenso această din urmă procedură, fără a verifica în prealabil dacă subzistă sau nu cauza reală și serioasă a desființării Departamentului Corpului de Control. Dacă ar fi procedat la această verificare, instanța de fond ar fi avut ocazia să constate că nu mai subzistă la data soluționării litigiului cauza reală și serioasă, întrucât justificarea legală a concedierii ca efect al desființării Departamentului Corpului de Control, respectiv OUG nr.3/2009 a fost declarată neconstituțională.
Prin urmare, cauza serioasă și reală nemaiputându-se aplica, fiind declarată neconstituțională înainte ca prezentul litigiu să fi fost soluționat irevocabil, Ordinul Secretarului General al Guvernului nr.136/17.02.2009 este nelegal pentru că nu mai există o justificare.
Această constatare exonerează Curtea de a mai analiza celelalte critici din recursul Secretariatului General al Guvernului pentru că aceste critici vizează exclusiv considerentele sentinței referitoare la nelegalitatea procedurii de concediere raportat la modalitatea în care trebuie realizată concedierea colectivă.
Curtea reține argumentul recurentei potrivit căreia instanța nu ar avea competența de a analiza temeinicia măsurii desființării Departamentului de Control al Guvernului, dar observă că tocmai această analiză a fost realizată nu de către o instanță de judecată, ci chiar de Curtea Constituțională care în decizia mai sus amintită a apreciat că personalul încadrat în fostul Departament de Control al Guvernului este, potrivit legii, personal contractual, iar raporturile acestora de muncă sunt guvernate de dispozițiile Legii nr.53/2003, orice modificare sau stingere a raporturilor de muncă fiind necesar a se încadra în condițiile expres și limitativ prevăzute de Codul muncii. În același context, Curtea Constituțională a mai arătat că în orice caz condiția introdusă prin OUG nr.3/2009 care prevede încadrarea numai pe baza încrederii acordate de primul-ministru este una esențialmente subiectivă, care reprezintă rezultatul opțiunii necenzurabile a unei persoane, fiind create premisele încheierii sau încetării unor contracte individuale de muncă pe baza unor criterii aleatorii pur subiective, deși ceea ce trebuie să guverneze aceste raporturi este competența profesională care întotdeauna poate fi evaluată pe criterii obiective.
Continuându-și analiza, Curtea Constituțională a mai apreciat că textele OUG nr.3/2009 instituție o prezumție de culpă în sarcina personalului căruia i se retrage încrederea primului-ministru pentru reîncadrare, contrar principiului legalității care guvernează concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului.
Concluzionând, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile OUG nr.3/2009, invocată de recurent ca fiind cauza serioasă și reală ce a justificat concedierea intimatei-reclamante, înfrâng prevederile art.115 alin.6 din Constituție deoarece afectează drepturile fundamentale, precum legalitatea în drepturi a cetățenilor și dreptului la muncă și la protecția socială a muncii, astfel cum sunt consfințite în prevederile art.16 și art.41 din Constituția României.
Această analiză realizată de Curtea Constituțională infirmă legalitatea cauzei reale și serioase care trebuie să stea la baza oricărei concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, consacrând neconstituționalitatea OUG nr.3/2009. Cum orice act normativ declarat neconstituțional devine pe cale de consecință nelegal, această nelegalitate afectează iremediabil procedura de concediere a intimatei, indiferent dacă au fost sau nu respectate prevederile ce reglementează procedura concedierii colective sau dacă aceste prevederi aveau sau nu aplicabilitate față de invocata calitate de funcționar public a intimatei-reclamante.
Și asupra acestui din urmă aspect, în analiza constituționalității OUG nr.3/2005, s-a pronunțat Curtea Constituțională apreciind că personalul încadrat în cadrul Departamentului de Control al Guvernului este personal contractual, căruia trebuie să i se aplice dispozițiile Legii nr.53/2003, prin urmare și dispozițiile art.65 alinl.2 din Legea nr.53/2003.
Chiar și în ipoteza în care intimata-reclamantă ar putea fi considerată funcționar public, în situația concedierii rămân aplicabile dispozițiile art.65 alin.2 coroborate cu art.295 alin.2 din Legea nr.53/2003, pentru că, dincolo de orice prevederi și reguli specifice derivate din apartenența la o anumită categorie socio-profesională, fiecare concediere, fiecare pierdere a unui loc de muncă, trebuie să aibă la bază o cauză reală și serioasă, indiferent dacă persoana concediată a profesat ca funcționar public, profesor, îngrijitor, muncitor necalificat sau asistent maternal.
În această cauză, ce trebuie să fie reală și serioasă se regăsește principiul constituțional al egalității în drepturi a salariaților sau persoanelor asimilate salariaților, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte și doar în această unitate de apreciere în privința cauzei ce determină concedierea se realizează o protecție socială eficientă a dreptului la muncă al oricărui salariat, protecție garantată la nivel de principiu în art.41 alin.2 din Constituția României.
Declararea neconstituționalității OUG nr.3/2009, act normativ pe care recurentul-pârât și-a întemeiat cauza reală și serioasă a concedierii reclamantei-intimate, face inutilă cercetarea legalității sau utilității parcurgerii etapei concedierii colective pentru că, indiferent dacă este vorba despre un salariat sau un angajat cu un statut distinct (cum este cazul funcționarilor publici) pentru toți trebuie să subziste, la momentul încetării relațiilor de muncă prin efectul concedierii, o cauză reală și serioasă.
Dacă aceasta din urmă nu mai subzistă din punct de vedere juridic, măsura concedierii este ilegală, fără a mai necesita altă analiză a oricăror aspecte derivate din procedura propriu-zisă a concedierii.
Din acest motiv Curtea nu consideră a fi util să răspundă criticilor vizând reținerea de către instanța de judecată a nerespectării procedurii concedierii colective pentru că atât criticile, cât și motivarea criticată, devin irelevante în contextul particular al declarării neconstituționalității OUG nr.3/2009 și al dispariției juridice a cauzei reale și serioase ce a "fundamentat" măsura concedierii reclamantei-intimate.
Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 2500 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-intimat Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinței civile nr.5906 din data de 01.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10178/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 2500 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./11.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Zeca Dorina, Farmathy Amelia
| ← Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2477/2009. Curtea... → |
|---|
