Contestație decizie de concediere. Decizia 8570/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8570
Ședința din Camera de Consiliu de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
********
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 24 2008, privind recursul declarat de pârâta SC Institutul de Cercetări și Energetice SA, împotriva sentinței civile nr.1003/08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect, contestație decizie de concediere.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat inițial pronunțarea cauzei la data de 01 Octombrie 2008 și ulterior la 08 Octombrie 2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Mehedinți, prin sentința civila nr. 1056 din 10 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea reclamantului, fost anulată dispoziția de concediere și a fost obligată pârâta SC de Cercetări și Energetice SA ( SA) la plata către reclamant la o despăgubire egală cu salariul cuvenit pe luna aprilie 2007 în sumă de 735 lei, suma de 1900 lei reprezentând plata orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și 1293 lei reprezentând contravaloare tichete de masă, sume nete și actualizate în raport de inflație la data de 28.09.2007 și la 850 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de APEL CRAIOVA prin DC nr.579/18 februarie 2008 casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a reținut că prima instanță și-a motivat soluția pe sancțiunea nulității absolute prev. de art.268 al.2 Codul Muncii, fără a fi pusă în discuția părților și depășind limitele investiții, deoarece reclamantul a făcut referire la o concediere întemeiată pe art.65 Codul Muncii și de obligațiile prev. de art.64 al.2, art. 74 și art.269 Codul Muncii.
In rejudecare, Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 1003 din 8 mai 2008, admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, a constatat nulitatea deciziei nr. 113 din 30 aprilie 2007 și a fost obligată pârâta SC Institutul de Cercetări și Energetice SA ( SA) să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariul cuvenit în luna aprilie 2007 în sumă de 735 lei, suma de 1.900 lei val orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și 1.293 lei val. tichetelor de masă, sume indexate până la 28.09.2007 și 1.000 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea sentinței, instanța a reținut că la data de 14.02.2006, s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă prin care s- negociat salariul și avansările și atât din conținutul contractului de muncă, cât și al actului adițional a rezultat cu certitudine că durata contractului este nedeterminată.
Că prin Dispoziția nr.113/30.04.2007, s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului începând cu luna mai 2007 în temeiul art.56 lit.j Codul Muncii.
Decizia de mai sus este nulă, deoarece contractul de muncă a fost încheiat pe durată nedeterminată și temeiul desfacerii acestuia este art.56 lit.j Codul Muncii, respectiv, expirarea termenului, a duratei pe care s-a încheiat contractul.
Nici actul adițional încheiat la data de 14.02.2006 nu a schimbat natura contractului de muncă, referitor la durata acestuia.
Intimata a susținut că prin acest act adițional, contractul de muncă s-a încheiat pe durată determinată, respectiv până la data expirării unui contract comercial încheiat cu ROMAG, invocând în acest sens inserările din actul adițional de la rubrica "alte clauze" ("s-a luat la cunoștință că prezentul contract va înceta în momentul în care vor înceta raporturile comerciale cu ROMAG Tr.S, pentru activitatea de recepționer cărbune, pentru care a fost angajat).
Apărarea pârâtei a fost înlăturată deoarece potrivit art.80 al.2 Codul Muncii, contractul individual de muncă se poate încheia pe durata determinată cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Ori, atât în contractul de muncă, cât și în actul adițional, durata contractului de muncă este nedeterminată, fiind chiar anulată rubrica "durata determinată" și nici în carnetul de muncă nu apar mențiuni referitoare la durata contractului.
Sintagma din cuprinsul actului adițional nu poate schimba durata contractului de muncă, ea referindu-se la o eventuală încetare a contractului de muncă în una din modalitățile prevăzute de art.65 și următoarele Codul Muncii.
De altfel, reclamantul a susținut că sintagma respectivă nu era înserată în cuprinsul actului adițional la data semnării lui, încheierea acestuia având ca scop negocierea salariului și avansările în funcție, pârâta nefăcând dovada contrară.
Prin precizarea de acțiune depusă cu ocazia rejudecării reclamantul a solicitat să se constate că raporturile de muncă cu pârâta au încetat în baza art.65 Codul Muncii și nu în baza art.56 lit. j Codul Muncii.
A motivat că în preambulul dispoziției s-a făcut referire la adresa nr. 4748/ 19 decembrie 2006 prin care i s-a comunicat faptul că i se va desface contractul de muncă în condițiile art.65 Codul Muncii.
Pe de altă parte contractul de muncă a fost desfăcut în baza art. 56 lit. j Codul Muncii.
Ca atare există neconcordanțe în conținutul deciziei atacate.
Instanța nu a admis acest petit al acțiunii deoarece nu există nici o eroare materială pe care instanța o putea îndrepta fără să aducă modificări în motivele de fond.
De altfel pârâta a susținut că ceea ce a determinat desfacerea contractului de muncă a fost expirarea duratei pe care a fost încheiat contractul de muncă raportat la contractul comercial încheiat cu Romag.
Ca atare nu este o indicare greșită a temeiului de drept de către pârâtă în raport de starea de fapt reținută de aceasta.
Numai în situația existenței unei erori materiale instanța ar putea schimba temeiul desfacerii contractului de muncă fără a afecta prerogativele angajatorului.
În consecință și cererea reclamantului de acordare a indemnizației de concediere prevăzută de art. 43 din contractul colectiv de muncă este nefondată.
Au fost acordate despăgubiri egale cu salariul cuvenit pe luna aprilie 2007 în condițiile art.78 Codul Muncii.
De asemenea, au fost acordate drepturile salariale constând în plata sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Din verificarea statelor de salarii de către expertul desemnat în cauză a rezultat că a fost prestată munca în zilele de repaus săptămânal, fără a fi beneficiat de timp liber.
Din contractul colectiv de muncă rezultă că aceste ore se plătesc cu spor de 100% din salariul de bază.
Instanța a acordat și c/val. tichetelor de masă conform art.172, pârâta nefăcând dovada unei situații contrare celei exprese.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză intimata SC Institutul de Cercetări și Energetice - SA criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului intimata a susținut că instanța în mod greșit a admis acțiunea fără să examineze excepția privind lipsa interesului procesual pentru că desființând decizia de încetare a contractului de muncă nu a pus altceva în loc, în sensul restaurării situației anterioare.
Instanța nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele așa cum a stabilit Curtea de APEL CRAIOVA, iar prin actul adițional din 14.02.2007 semnat de contestator s-a convenit ca raporturile de muncă să înceteze la data încetării contractului comercial încheiat cu ROMAG Dr. Tr.
Susținerea contestatorului este neîntemeiată întrucât art. 55, 65 și 67din Codul Muncii nu conțin dispoziții contrare art. 56 lit. j utilizat ca temei de desfacere a contractului de muncă după cum nici art. 38 alin. 1 pct. b lit. a din contractul colectiv de muncă al recurentei nu conține dispoziții contrare.
În realitate este o încetare a contractului de muncă ajuns la termen și în baza art. 41 din contractul colectiv de muncă în aceste situații nu se acordă preaviz, astfel că în notificarea din 19 decembrie 2006 s-a făcut trimitere la art. 38 alin. 1 pct. b lit. a din contractul colectiv de muncă.
Contestatorul nu putea invoca necunoașterea contractului colectiv de muncă, iar prin actul adițional părțile au negociat în condițiile legii astfel că o altă interpretare ar denatura voința părților.
Pretențiile salariale solicitate de contestator nu puteau fi acordate pentru perioada luna aprilie 2007, întrucât contestatorul nu a desfășurat activitate, fiind în concediu medical astfel că a beneficiat de indemnizație de concediu medical și contractul de muncă a încetat cu acordul contestatorului.
Nu există nici temei legal pentru plata indemnizației corespunzătoare pentru că încetarea contractului de muncă la termenul pentru care a fost încheiat nu presupune un preaviz, acesta fiind înțeles din momentul negocierii, astfel că trebuia respinsă și această cerere.
Nici plata indemnizației de concediere nu trebuia acordată nefiind aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă în asemenea situații.
Recurenta nu datorează nici plata de sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaos și sărbători legale, întrucât a lucrat în ture organizate de așa natură încât abia se realiza numărul de ore cerut lunar de lege, iar din foile colective de prezență rezultă că numărul mediu de ore lucrate în ture de contestator nu a fost depășit.
Instanța a acordat în mod greșit sumele solicitate în baza raportului de expertiză și nu trebuia să acorde nici contravaloarea tichetelor de masă deoarece în perioada ianuarie - aprilie 2006 s-au acordat tichete și din mai 2006 nu s-au mai acordat în condițiile în care recurenta a înregistrat arierate bugetare pentru care nu obținuse înlesniri de plată și deveneau aplicabile dispoz. art. 15 alin. 1 din OUG nr. 79/2001.
Solicită proba cu înscrisuri și o nouă expertiză și admiterea recursului în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 și art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod pr. Civilă.
Cu privire la motivele de recurs nu a fost depusă întâmpinare de către contestator.
Recursul se respinge, pentru considerentele care se expun în continuare.
Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.3041Cod pr. civilă Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare sentinței.
Astfel, nu este întemeiată susținerea recurentului potrivit căreia lipsește interesul contestatorului pentru anularea dispoziției și că prin desființarea deciziei instanța nu a dispus altă măsură, în condițiile în care contestatorul a efectuat investirea instanței numai cu anularea dispoziției de concediere nr. 113 din 30 aprilie 2007 și plata drepturilor bănești, fără a solicita restabilirea situației anterioare și de aceea în caz contrar se încălca principiul disponibilității părților.
Nu este întemeiată nici susținerea că instanța nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspectele, așa cum prevede art. 3041Cod pr. civilă, întrucât instanța a reținut corect că a fost încheiat pe durată nedeterminată contractul de muncă al contestatorului, iar actul adițional din 14.02.2006 nu a schimbat natura acestuia în privința duratei.
Mențiunea din acest act adițional în sensul că raporturile de muncă vor înceta odată cu încetarea contractului comercial încheiat cu ROMAG DTS, nu este de natură a modifica durata contractului și nici nu s-a prevăzut expres durata pentru care s-a încheiat în aceste condiții, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru încheierea contractului de muncă pe durată determinată prev. de art. 80 alin. 2 din Codul Muncii.
Prin urmare, nu poate fi vorba despre o încetare a contractului de muncă prin ajungerea la termenul convenit prin act adițional, astfel că nu sunt întemeiate nici aceste critici cuprinse în motivul de recurs invocat la pct. 2 cererii de recurs, iar raporturile de muncă nu puteau înceta în baza actului adițional (filele 14-19 dosar fond) cum greșit reține recurenta intimată.
Actul adițional sus-menționat nu poate reprezenta adevăratul raport de voință al părților, așa cum prevede art. 969 Cod civil, în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile legale impuse de art. 80 Codul Muncii.
Criticile care se referă la pretențiile salariale pentru perioada lunii aprilie 2007 nu pot fi primite în condițiile în care părțile au stabilit de comun acord că în situația în care salariatul se află în incapacitate temporară de muncă (art. 150) ce necesită spitalizare, administrația va compensa pe durata spitalizării în procent de 75% diferența dintre salariul de bază împreună cu sporurile cu caracter permanent și indemnizația de boală la care are dreptul salariatul potrivit legi astfel că despăgubirile s-au acordat în condițiile legale.
Nici criticile care se referă la plata unor sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus și sărbători legale nu sunt de natură a duce la modificarea sau casarea sentinței, în condițiile în care recurenta intimată nu a făcut dovada acordării acestor drepturi, actele invocate nefiind relevante sub acest aspect, iar cu privire la raportul de expertiză nu au fost formulate obiecțiuni și nici nu s-a solicitat în temeiul art. 212 Cod pr. civilă întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
De asemenea, în condițiile art. 305 Cod pr. civilă "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor".
În speță, nu s-au depus alte înscrisuri decât cele existente la prima instanță, situație în care în baza temeiului legal menționat a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei noi expertize în recurs.
Chiar dacă recurenta intimată invocă în ultimul motiv de recurs (pct. 7 din cerere) admiterea eronată a cererii privind contravaloarea tichetelor de masă în temeiul art. 15 alin. 1 din OUG nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, nu pot fi primite aceste critici pentru că posibilitatea acordării tichetelor de masă, în condițiile legii ". cu luna următoare celei în care și-au achitat obligațiile bugetare restante sau au obținut înlesniri la plata acestora", iar în speță s-au acordat aceste drepturi pentru perioada 1 aprilie -31 decembrie 2005 și nici un caz pentru perioada ianuarie - aprilie 2006.
Neexistând nici motive de ordine publică care în temeiul art. 306 Cod pr. civilă să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu în temeiul art. 312 Cod pr.civilă recursul se privește ca nefondat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Institutul de Cercetări și Energetice SA, împotriva sentinței civile nr.1003 din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehnored.E,
Ex.2/17.10.2008
fond:
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Ioana Bodri, Corneliu Maria
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 7897/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 244/2008. Curtea de... → |
|---|
