Contestație decizie de concediere. Decizia 8730/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8730
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Filiala Institutul de Cercetări și Energetice SA împotriva sentinței nr. 645/13.03.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul-reclamant avocat ales, cu împuternicire la fila 12 dosarului, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru comunicare întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate drept temeinică și legală în speță nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod proc. civ. Depune la dosar chitanța nr. -/02.09.2008 și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
La data de 7 februarie 2007, reclamantul, a chemat în judecată SC INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA pentru a se dispune anularea dispoziției de concediere nr. 41/18 ianuarie 2007, obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi bănești, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective, drepturile salariale pe perioada 1 - 23 ianuarie 2007, indemnizația egală cu salariul negociat pe o lună pentru că a fost concediat fără acordarea preavizului, indemnizația egală cu 1,5 salarii de bază brute conform art.43 din, sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, contravaloarea a 180 tichete de masă neacordate în perioada 1 aprilie - 31.12.2005.
S-a motivat că a fost angajat al societății pârâte în funcția de recepționer cărbune până la data de 1 ianuarie 2007, când i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.56 lit. j Codul muncii, însă, motivarea deciziei este nelegală, deoarece raporturile de muncă trebuiau să înceteze în baza art.65 Codul muncii, deoarece contractul individual de muncă nu a fost încheiat pe durată determinată, nu s-a încheiat nici un act adițional în acest sens, iar motivul real al încetării contractului de muncă l-a constituit încetarea contractului comercial încheiat cu - ROMAG, ceea ce justifică aplicarea dispozițiilor art.65 Codul muncii.
In acest sens, nu au fost respectate dispozițiile art.74 lit.b Codul muncii în sensul că nu a fost prevăzută durata preavizului și nici nu a beneficiat de preaviz, ceea ce justifică plata salariului pe lună. De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile art.74 (1) lit.d Codul muncii în sensul că în dispoziția contestată nu a fost cuprinsă lista locurilor de muncă vacante la nivelul societății și nici notificarea AJOFM M pentru a se acorda sprijin pentru obținerea unui alt loc de muncă.
Referitor la drepturile salariale s-a motivat că decizia de concediere a fost comunicată la data de 23 ianuarie 2007, când și-a produs efectele și ca atare se justifică plata salariului pe perioada 1 ianuarie - 23 ianuarie 2007; nu a fost acordat preavizul, nu s-a acordat indemnizația de concediere prevăzută în; nu s-au plătit orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și nici nu au fost acordate zilele libere; nu s-au acordat tichetele de masă.
La dosar s-au depus: copia dispoziției contestate, copia contractului de muncă și a actului adițional.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a susținut că prin actul adițional din data de 14 februarie 2006, s-a schimbat durata contractului de muncă în perioadă determinată, situație impusă de încetarea contractului comercial încheiat de intimată cu - ROMAG.
A susținut că reclamantul, după data de 1 ianuarie 2007 continuat activitatea la un alt angajator (SC SRL C), astfel că nu are interes în atacarea deciziei. Referitor la drepturile salariale pretinse de reclamant, a susținut că intimata nu a avut obligația de a acorda preaviz, reclamantul nu poate încasa salarii de la 2 angajatori. De asemenea, față de temeiul de drept în baza căruia au încetat raporturile de muncă, nu se justifică plata indemnizației de concediere, iar pentru orele lucrate în perioada de repaus săptămânal, reclamantul a beneficiat de zile libere.
Referitor la tichetele de masă, a susținut că ele nu au mai fost acordate, deoarece s-au înregistrat arierate față de bugetul statului.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 645 de la 13 martie 2008 admis în parte acțiunea formulata de reclamantul, împotriva pârâtei SC INSTITUTUL DE CERCETĂRI SI ENERGETICE SA ( SA)
A anulat dispoziția de concediere nr.41/18 ianuarie 2007 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să plătească reclamantului următoarele sume nete, actualizate, până la data de 31.01.2007, 581 lei despăgubiri pe perioada1-23 ianuarie; 3.448 lei valoarea sporului de 100 % pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal în perioada 1.01.2004-31.12.2006, 1200 lei contravaloarea a 162 tichete de masă pe perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2005, sume ce urmează a fi actualizate în continuare până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Conform Contractului individual de muncă nr.1313/2002, reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de recepționer cărbune.
La data de 14.02.2006, s-a încheiat un act adițional la contractul de muncă prin care s- negociat salariul și avansările.
Atât din conținutul contractului de muncă, cât și al actului adițional rezultă cu certitudine că durata contractului este nedeterminată.
Prin Dispoziția nr.41/18.01.2007, s-a desfăcut contractul de muncă al reclamantului începând cu data de 1.01.2007 în temeiul art.56 lit.j Codul muncii.
Decizia de mai sus este nulă, deoarece contractul de muncă a fost încheiat pe durată nedeterminată și temeiul desfacerii acestuia este art.56 lit.j Codul muncii, respectiv, expirarea termenului, a duratei pe care s-a încheiat contractul.
Nici actul adițional încheiat la data de 14.02.2006 nu a schimbat natura contractului de muncă, referitor la durata acestuia.
Pârâta a susținut că prin acest act adițional, contractul de muncă s-a încheiat pe durată determinată, respectiv până la data expirării unui contract comercial încheiat cu ROMAG, invocând în acest sens inserările din actul adițional de la rubrica "alte clauze" ("s-a luat la cunoștință că prezentul contract va înceta în momentul în care vor înceta raporturile comerciale cu ROMAG Tr.S, pentru activitatea de recepționer cărbune, pentru care a fost angajat).
Apărarea pârâtei nu poate fi primită, deoarece potrivit art.80 al.2 Codul muncii, contractul individual de muncă se poate încheia pe durata determinată cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
Ori, atât în contractul de muncă, cât și în actul adițional, durata contractului de muncă este nedeterminată, fiind chiar anulată rubrica "durata determinată" și nici în carnetul de muncă nu apar mențiuni referitoare la durata contractului.
Sintagma din cuprinsul actului adițional nu poate schimba durata contractului de muncă, ea referindu-se la o eventuală încetare a contractului de muncă în una din modalitățile prevăzute de art.65 și următoarele Codul muncii.
De altfel, reclamantul a susținut că sintagma respectivă nu era înserată în cuprinsul actului adițional la data semnării lui, încheierea acestuia având ca scop negocierea salariului și avansările în funcție, pârâta nefăcând dovada contrară.
In consecință, s- constatat nulitatea deciziei contestate, instanța neputând modifica temeiul încetării raporturilor de muncă, nefiind vorba de o eroare materială.
Referitor la cererea reclamantului de a se acorda indemnizația de concediere, prevăzută de art.43 Contractul Colectiv de muncă, s-a constatat nefondată.
Art.43 prevede plata unei indemnizații de concediere diferențiată în funcție de vechime pentru salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, ori în cazul de față nu se pot acorda aceste drepturi salariale, deoarece raporturile de muncă nu au încetat în baza art.65 Codul muncii, ci în baza art.56 lit.j, decizie de altfel nulă, iar reclamantul nu a solicitat să se constate că a avut loc o astfel de concediere.
Instanța a fost investită numai cu constatarea nulității dispoziției de încetare a raporturilor de muncă și plata drepturilor salariale care decurg dintr-o măsură ce nu s-a luat și nu s-a cerut să fie luată, chiar dacă în motivarea acțiunii s-au făcut referiri prevederile art.65 Codul muncii.
In aceste condiții, sigur nu poate fi acordat salariul solicitat pentru luna în care a fost concediat fără acordarea preavizului, în condițiile art.74 lit.b Codul muncii.
Referitor la plata salariului pe perioada 1 - 23 ianuarie 2007, aceste drepturi nu pot fi acordate, deoarece reclamantul nu a prestat muncă în folosul pârâtei și nici nu a fost împiedicat să muncească.
S-au acordat despăgubiri egale cu salariul pe această perioadă în condițiile art.78 Codul muncii.
De asemenea, au acordate drepturile salariale constând în plata sporului de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Din verificarea statelor de salarii de către expertul desemnat în cauză rezultă că a fost prestată munca în zilele de repaus săptămânal, fără a fi beneficiat de timp liber.
Din contractul colectiv de muncă rezultă că aceste ore se plătesc cu spor de 100% din salariul de bază.
S-a acordat și c/val. tichetelor de masă conform art.172, pârâta nefăcând dovada unei situații contrare celei exprese.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a arătat că cererea de anulare a dispoziției de încetare a contractului de muncă, nu poate fi admisă atât din lipsa vădită a interesului procesual, iar instanța, desființând decizia de încetare a contractului de muncă nu pune nimic în loc, iar dacă se derobează de faptul de "a pune ceva în loc" atunci neglijează în mod vădit ca desființarea actului decizional implică restaurarea situației anterioare actului decizional.
A mai susținut recurenta-pârâtă că fondul cauzei nu a fost cercetat sub toate aspectele, așa cum a stabilit Curtea de APEL CRAIOVA.
Prin actul adițional din 14.02.2006 nu s-a negociat, pe lângă alte elemente, că părțile au convenit și cu privire la derularea în timp a contractului de muncă și referitor la durata acestuia, s-a convenit să fie înscrisă în principiu ca nedeterminată, grevată de condiția încetării raporturilor comerciale ale subscrisei cu ROMAG.
Conform probelor de la dosar, la 31.12.2006, au încetat raporturile comerciale astfel că la acest termen a încetat de drept și contractul individual de muncă al contestatorului, despre acest aspect fiind informat și contestatorul că s-a și angajat la societatea care a adjudecat la 22.12.2006 contractul de recepție a cărbunelui pentru anul 2007.
Astfel că în cauză este vorba de o încetare a contractului de muncă ajuns la un termen convenit în scris prin actul adițional la 14.02.2006 pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Potrivit clauzelor de la art.41 din CCM aplicabil la momentul desfacerii contractului de muncă, în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă nu se acordă preaviz.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că pretențiile salariale pentru perioada 01.01.2007-23.01.2007 nu sunt admisibile întrucât, societatea nu a avut obligația de a acorda salariatului preaviz, contractul de muncă încetând prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat, salariatul nu poate să primească două remunerații de la doi angajatori pentru aceeași activitate,desfășurată în aceeași unitate de timp în favoarea aceluiași beneficiar.
A mai arătat recurenta - pârâtă că nu se poate acorda indemnizație de concediu pentru această perioadă întrucât nu există un contract de muncă valid pentru această perioadă.
S-a mai susținut că nu există temei legal pentru plata indemnizației corespunzătoare unui termen de preaviz întrucât încetarea contractului de muncă la termenul pentru care a fost încheiat nu presupune un preaviz,acesta fiind înțeles din momentul negocierii.
Recurenta - pârâtă a arătat că nu există temei legal pentru plata indemnizației de concediere întrucât nu este vorba de concediere, ci de încetarea raporturilor de muncă la termenul convenit și ca atare nu sunt aplicabile prevederile CCM privind plata unui astfel de indemnizații.
A mai susținut recurenta-pârâtă că nu datorează contestatorului plata de sporuri pentru orele lucrate în zilele de repaus și sărbători legale, întrucât au lucrat în ture, organizate de așa natură încât abia se realiza numărul de ore cerut lunar de lege.
Din foile colective de prezență, depuse la dosar rezultă că numărul mediu de ore lucrate în ture de către contestator nu a fost depășit. De asemenea, a fost asigurată o tură specială prin care s-a asigurat acordarea liberelor, cât și a concediilor de odihnă corespunzătoare.
Ultimul motiv de recurs invocat se referă la faptul că, instanța de fond, în mod greșit a admis cererea privind plata contravalorii tichetelor de masă, deși în lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie 2006 s-au acordat tichete de masă dar începând cu luna mai 2006 s-au înregistrat arierate bugetare pentru care nu obținuse înlesnire la plată și conform dispozițiilor art. 15 alin.1 din OUG 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar, nu se puteau acorda tichete de masă. La dosar s-au depus și facturile din care rezultă că începând cu luna mai 2006 SC SA nu a mai încasat de la ROMAG contravaloarea tichetelor de masă, facturile lunare fiind diminuate cu valoarea acestora.
În drept a invocat dispoz. art. 80 din Legea 168/1999, art. 304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civilă.
La data de 02 - intimatul a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs invocat de recurenta - pârâtă este nefondat, deoarece contestatorul are interes să invoce nulitatea unei decizii de încetare a raporturilor de muncă atunci când consideră că această decizie a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește susținerea recurentei că instanța a anulat decizia de încetare a raporturilor de muncă și nu a pus altceva în loc, Curtea constată că este nefondată deoarece instanța se pronunță asupra unei cauze în limitele în care a fost investită și analizează dacă o decizie emisă de angajator este conformă cu dispozițiile legale. Nu este abilitată instanța de judecată "să pună altceva în loc", ci numai să verifice legalitatea și temeinicia deciziei emise.
În speță, guvernează principiul disponibilității, instanța soluționând cererile cu care a fost investită.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv că nu s -a cercetat fondul sub toate aspectele așa cum a dispus Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia de casare, Curtea constată că este nefondat, deoarece instanța de fond, supunându-se indicațiilor, a statuat că în cauză nu se putea dispune încetarea de drept a deoarece acesta nu a fost încheiat pe durată determinată astfel încât să opereze încetarea de drept la expirarea termenului conform art. 56 lit.j Codul muncii.
Nu se poate spune că durata încheiat de intimat și recurentă la data de 20 10 2003 și înregistrat sub nr.2637/2003 s-a modificat prin actul adițional încheiat la data de 14 02 2006 în sensul că din pe durată nedeterminată s-a modificat în pe durată determinată.
Art.80 alin.2 Codul muncii, prevede că pentru ca un să fie considerat a fi încheiat pe durată determinată trebuie să fie precizată expres durata pentru care se încheie, pentru că altfel este considerat a fi încheiat pe durată nedeterminată.
Analizând actul adițional încheiat la data de 14 02 2006 se observă că negocierea a avut ca obiect "avansare" iar rubrica,durata contractului- determinată" este barată.
Clauza menționată la finalul actului adițional(despre care oricum salariatul a susținut că nu a existat la momentul încheierii, ci a fost menționată ulterior) nu poate fi considerată o clauză care modifică durata deoarece nu prevede data când expiră / perioada în care se derulează raporturile de muncă, simpla menționare că va înceta raporturile de muncă odată cu încetarea raporturilor comerciale nu se circumscrie cerințelor impuse de art.80 alin.2 Codul muncii.
Nici faptul că la rubrica, locul muncii" se menționează că salariatul își va desfășura activitatea până la data de 31 12 2006 la Suc.C pentru ROMAG DTS nu este de natură să conducă la concluzia că s-a modificat durata contractului individual de muncă, pentru că această clauză se referă la faptul că salariatul până la data de 31.12.2006 își va desfășura activitatea în acest loc.
Modelul de aprobat prin Ordinul nr.64/2003 emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale are rubrici standard în care pot fi completate mențiunile respective pentru a nu lăsa loc de interpretări.
În concluzie instanța de fond în mod corect a reținut că perioada pentru care a fost încheiat este nedeterminată.
Curtea apreciază că această concluzie este susținută și de mențiunile din carnetul de muncă în sensul că angajatorul, deși consideră că s-a modificat durata, face mențiunea cu privire la acest act adițional la poziția 47 doar că a avut ca obiect negocierea salariului,avansarea,că se acordă clasa 25 și că beneficiază de un salariu de bază de 789 lei.
Deci nicio mențiune despre modificarea duratei pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.
Conform art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976,angajatorul este obligat să efectueze toate modificările intervenite în executarea contractului de muncă în termen de 15 zile de la data producerii lor astfel că,dacă modificarea ar fi intervenit,trebuia efectuată mențiunea și în carnetul de muncă.
Toate cele arătate mai sus, conduc la concluzia că intenția părților nu a fost să modifice durata contractului individual de muncă.
Critica referitoare la greșita acordare a indemnizației de preaviz,Curtea constată că este nefondată deoarece instanța a soluționat cererea de acordare a drepturilor pentru perioada 01.01.2007-23.01.2007 în conformitate cu art.78 Codul muncii și le-a acordat sub formă de despăgubiri ca urmare a emiterii unei decizii de încetare a raporturilor de muncă cu încălcarea dispozițiilor legale și nu ca drepturi salariale corespunzătoare perioadei de preaviz.
Nu este fondată nici critica referitoare la acordarea indemnizației de concediere și a indemnizației de concediu deoarece instanța de fond nu a acordat astfel de indemnizații ci a mai acordat doar sporul de 100% pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și contravaloarea tichetelor de masă.
Motivul de recurs referitor la greșita acordare a sporului de 100% pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal,Curtea constată că este nefondat deoarece art. 132 alin.1 Codul muncii prevede că repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
Astfel că salariatul care prestează activitate în aceste zile beneficiază de plata sporului de 100% prevăzut de contract colectiv de muncă chiar dacă activitatea este prestată în cadrul programului normal de lucru.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că în perioada ianuarie 2004- 31 decembrie 2006,reclamantul a prestat activitate în zilele de repaus săptămânal pentru care nu a beneficiat nici de timp liber plătit și nici de sporul de 100 %.
Și critica privind greșita acordare a tichetelor de masă este nefondată deoarece OUG nr.79/2001 în art.15 alin.1 prevede că angajatorii care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadență, dar pentru care au obținut înlesniri la plata acestora de la Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și celelalte autorități ale administrației publice centrale sau ale administrației publice locale, după caz, pot acorda salariaților tichete de masă, în condițiile legii, începând cu luna următoare celei în care și-au achitat obligațiile bugetare restante sau au obținut înlesniri la plata acestora.
(2) Începând cu luna în care înregistrează obligații bugetare restante sau pierd înlesnirile la plata acestora angajatorii nu mai pot acorda tichete de masă salariaților pe perioada în care înregistrează obligații bugetare restante, în condițiile legii.
După cum se observă este vorba de societățile care au arierate bugetare și nu este vorba de societățile care au altfel de datorii.
Recurenta -pârâtă nu a administrat nicio probă din care să rezulte arieratele bugetare ci a depus doar facturile din care rezultă că nu a mai încasat de la ROMAG contravaloarea tichetelor de masă,aspect care nu are nicio relevanță în cauză.
Față de toate aceste considerente,Curtea constată că sentința este legală și temeinică și urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă,să respingă recursul ca nefondat.
Conform art. 274 Cod pr.civilă va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 450 lei(fila 15 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI ENERGETICE SA B, împotriva sentinței civile nr. 645/13.03.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
Obligă recurenta către intimat la plata sumei de 450 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de la 10 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
23.10.2008
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Mihaela Mitrancă, Mariana Pascu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 853/2008. Curtea de... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 257/2009. Curtea... → |
|---|
