Contestație decizie de concediere. Decizia 875/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(7062/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 875/
Ședința publică de la 17.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă SC " MEDICAL " SRL împotriva sentinței civile nr.6948/05.11.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.15644/3/LM/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2010, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 02.02.2010, de asemenea că recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 11.02.2010, după care,
Curtea comunică recurentului-reclamant, prin avocat, o copie a întâmpinării.
Reprezentantul avocat al recurentului-reclamant arată că nu are alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a hotărârii în sensul admiterii și a capătului de cerere privind daunele morale.
Arată că pe acest capăt de cerere instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispozițiilor legale prevăzute în art.269 alin.1 din Codul muncii, modificat prin legea nr.237/2007 și art.329 alin.3 teza finală Cod procedură civilă.
Față de susținerile din întâmpinare în sensul că evoluția stării de boală s-ar fi datorat unei tulburări anxioase, a făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar că boala s-a cronicizat, urmare a hărțuielii la care a fost supus continuu de către pârâtă, ulterior intervenirii incapacității de muncă.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței în raport de criticile formulate. Arată că între părți au fost încheiate raporturi de muncă la data de 01.10.2008, fiindu-i fixată o perioadă de probă de 90 de zile.
Mai arată că în perioada 23.12.2008-28.02.2009, înainte de expirarea perioadei de probă, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă din motive medicale, potrivit certificatelor medicale pe care le-a prezentat. Susține că i-a fost comunicată adresa nr.1947/22.12.2008 prin care încetau raporturile de muncă.
Întrucât a intervenit internarea sa, la data de 27.02.2009 contestatorul a notificat societatea cu privire la hotărârea sa de încetare a raporturilor de muncă începând cu data de 28.02.2010 și nu s-a mai prezentat. Mergând în data de 16.03.2009 la societate pentru explicații, a aflat că angajatorul a emis o decizie de concediere la data de 27.01.2009, începând cu data de 19.12.2008.
Instanța de fond a administrat proba cu interogatoriul și proba testimonială și nu au apărut detalii cu privire la faptul că s-ar fi comunicat contestatorului decizia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6948/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul - a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC MEDICAL SRL; a fost anulată decizia nr. 1939/27.01.2009 emisă de pârâtă; a fost constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantului, înregistrat la ITM B sub nr. 2100/III/F/9.10.2008, începând cu data de 28.02.2009, în temeiul art. 31 alin. 41Codul muncii; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești, aferente perioadei 23.12.2008-28.02.2009, reprezentând indemnizație de concediu medical; a fost respinsă cererea privind plata daunelor morale ca neîntemeiată. S-a luat act că nu s-au solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că între reclamant, în calitate de angajat, și pârâtă în calitate de angajator, a fost încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 2100/III/F/09.10.2008 la ITM, începând cu data de 01.10.2008 pe durata nedeterminată, conform mențiunilor din copia contractului de la filele 10-13 din dosar.
În cuprinsul acestui contract, respectiv la pct. L lit. a - alte clauze, se menționează căperioada de probă este de 90 de zile(cu posibilitatea disponibilizării sau definitivării, înainte de împlinirea termenului prevăzut - în funcție de rezultate).
Din copia deciziei nr. 1939/27.01.2009emisă de pârâtă, depusă, în copie, la fila 9 din dosar, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 31 alin.41din Codul muncii, rezultă că, începând cu data de 19.12.2008, reclamantului îi încetează contractul individual de muncă, decizie care a fost contestată în prezentul litigiu.
Tribunalul a considerat că această decizie este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 41din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,pe duratasau la sfârșitul perioadei de probă,contractul individual de muncă poate încetanumai printr-o notificare scrisă,la inițiativa oricăreia dintre părți.
Așadar, notificarea încetării raporturilor de muncă trebuie să fie făcută fie în timpul perioadei de probă fie la încetarea acesteia iar nu ulterior, deoarece, în dreptul muncii, deciziile produc efecte de la data comunicării.
Comunicarea notificării, după încetarea perioadei de probă, nu mai poate produce efectul de încetare, în sensul dispozițiilor art. 34 alin.41din Legea nr. 53/2003, deoarece după data respectivă se intră în derularea necondiționată de probă a contractului de muncă, iar desfacerea acestuia nu mai poate fi dispusă în baza dispozițiilor art. 31 alin.41din Legea nr. 53/2003.
Or, în speță, pârâta a emis decizia nr. 1939, cu valoare de notificare, la 27.01.2009, în cuprinsul căreia indică faptul că, începând cu data de 19.12.2008, încetează contractul individual de muncă al reclamantului.
Probatoriul administrat în cauză, martori și interogatorii, nu au confirmat că notificarea ar fi fost comunicată anterior emiterii deciziei, respectiv la data de 19.12.2008, pentru a reține că, în fapt, decizia contestată ar veni să reconfirme o asemenea împrejurare.
De altfel, chiar intimata arată prin întâmpinare faptul că-a încercatcomunicarea către reclamant a notificării prin care i se aduce la cunoștință decizia conducerii de încetare a raporturilor de muncă în temeiul art. 31 alin.41.
În sensul că raporturile de muncă nu au încetat la data de 19.12.2008, este și adresa nr. 1947/22.12.2008 emisă de pârâtă, comunicată reclamantului în cursul lunii ianuarie 2009, conform înscrisurilor de la filele 17-19 din dosar, prin care reclamantul era invitat ca în termen de 5 zile calendaristice de la primire să se prezinte la sediul societățiipentru clarificarea situației saleca urmare a hotărârii conducerii de a înceta raporturile de muncă.
Or, dacă notificarea scrisă ar fi fost comunicată reclamantului anterior, nu se mai punea problema lămurii aspectelor referitoare la încetarea contractului de muncă.
Nici din proba testimonială administrată în cauză, și nici din proba cu interogatoriu, nu a rezultat că notificarea scrisă, referitoare la încetarea raporturilor de muncă, a fost comunicată reclamantului la data de 19.12.2008.
Faptul că martorii au auzit discuția dintre d-na și reclamant, prin care i se spunea reclamantului că vrea să înceteze relațiile de colaborare, coroborat cu faptul că martorii declară că reclamantul nu a vrut să primească un înscris de la directorul societății, nu sunt motive care să confirme că ar fi fost îndeplinită procedura legală referitoare la încetarea contractului de muncă pe perioada de probă, pentru că încetarea contractului de muncă are loc doarla data comunicării notificăriiscrise.Mai mult decât atât, conținutul respectivului înscris nu poate fi atestat de cei doi martori și, prin urmare, nu se poate specula cu privire la cele ce ar fi fost menționate în acel înscris, în pofida celor consemnate în nota de constatare încheiată la data de 19.12.2008, de la fila 39 din dosar, în care sunt menționate și martorele.
Tribunalul a precizat că încercarea de a comunica notificarea nu echivalează cu realizarea obligației legale.
Așadar, este cert faptul că la data de 19.12.2008, reclamantului nu i s-a comunicat notificarea de încetare a raporturilor de muncă pe perioada de probă.
Prin urmare, s-a analizat care era natura raporturilor de muncă dintre părți în luna ianuarie 2009, ținând cont de incapacitatea temporară de muncă care a intervenit în perioada de probă.
Astfel, din actele depuse la dosar, rezultă că, în cursul perioadei de probă, respectivîncepând cu data de 23.12.2008, conform copiei certificatului medical seria - nr. -, de la fila 14 din dosar,reclamantul a intrat în incapacitate temporară de muncă, stare de incapacitate care a continuatpână la data de 28.02.2009(conform copiei certificatelor seria - nr. - și nr. seria - nr. - de la filele nr. 15,16 din dosar).
Față de această împrejurare, decizia nr. 1939/27.01.2009 a fost emisă de pârâtă, în perioada de incapacitate temporară de muncă, când raporturile de muncă erau suspendate de drept, în sensul dispozițiilor art. 50 lit. b din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
În condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 60 alin.1 lit. a din Legea nr. 53/2003, concedierea salariaților nu poate fi dispusă: pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii, nici încetarea contractului de muncă, în temeiul art. 31 alin.41din Legea nr. 53/2003, nu poate fi dispusă în perioada de suspendare a raporturilor de muncă, pentru aceleași rațiuni.
Mai mult decât atât, așa cum s-a mai menționat în prezentele considerente, notificarea încetării raporturilor de muncă trebuie să fie făcută fie în timpul perioadei de probă fie la încetarea acesteia dar nu pentru o dată anterioară, cum se indică în decizia contestată, față de faptul că prestațiile efectuate în baza raporturile de muncă sunt cu executare succesivă.
Conform dispozițiilor art. 49 alin.2 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, uspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.
Ca atare, în speță, aceste dispoziții legale prezintă relevanță, pentru că, prin efectul lor, Tribunalul a considerat că termenul de probă de 90 de zile, în interiorul căruia a intervenit incapacitatea temporară de muncă a fost suspendat.
Pentru a reține astfel, Tribunalul a avut în vedere natura juridică a acestui termen, faptul că dacă până la intervenirea incapacității părțile nu au notificat în scris încetarea raporturilor de muncă, perioada de probă nu a fost epuizată, și la rândul ei perioada de probă a fost suspendată, urmând a fi reluată de la data încetării cauzei de suspendare.
În speță, incapacitatea temporară a încetat la data de 28.02.2009 iar la data de 27.02.2009, pârâta a fost notificată cu privire la încetarea raporturilor de muncă, data de 28.02.2009 fiind ultima zi de muncă, în baza dispozițiilor art. 31 alin.41din Legea nr. 53/2003, după cum rezultă din copia notificării de la fila 22 din dosar, fiind înregistrată la pârâtă sub nr. 5124/27.02.2009.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, s-a dispus anularea deciziei nr. 1939/27.01.2009 emisă de pârâtă și s-a constatat încetat contractul individual de muncă al reclamantului, înregistrat la ITM B sub nr. 2100/III/F/9.10.2008, începând cu data de 28.02.2009, în temeiul art. 31 alin. 41din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
În ceea ce privește cererea referitoare la obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 23.12.2008-28.02.2009, reprezentând indemnizația de concediu medical, Tribunalul a constatat că este întemeiată pentru următoarele motive:
Conform dispozițiilor art. 12 alin.1 din OUG nr. 158/2008, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează: de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă; din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu: a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia.
Potrivit dispozițiilor rt. 36 alin.1 din OUG nr. 158/2005 calculul și plata indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii, care constituie document justificativ pentru plată.
Conform art. 36 alin.3 lit. a din OUG nr. 158/2005 plata indemnizațiilor se face lunar de către: a)angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asigurații prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. A și B, iar conform art. 38 alin.1 sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă.
Întrucât reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 23.12.2008-28.02.2009, iar pârâta a fost angajatorul reclamantului în această perioadă, întrucât pârâta nu a făcut dovada plății acestor drepturi către reclamant, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor bănești, aferente perioadei 23.12.2008-28.02.2009, reprezentând indemnizație de concediu medical.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, în temeiul art. 269 alin.1 Codul muncii, se va dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Tribunalul a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. XL (40)
din 7 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat căîn cadrul litigiilor de muncăprivind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii,daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.Ca atare, solicitarea, în principiu a daunelor morale este admisibilă, dar nu este suficientă pentru admiterea acțiunii fără îndeplinirea cerințelor menționate.
În speță, nu s-a făcut nici dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor pentru angajarea acestei forme de răspundere, și nici dovada faptului că ar exista clauze exprese în acest sens, opozabile părților contractante, motiv pentru care, reținând și caracterul obligatoriu al deciziei pronunțată în interesul legii, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, s-a dispus respingerea cererii privind plata daunelor morale ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal ambele părți.
Recurentul-reclamant critică sentința pentru motivul prevăzut de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că, nefiind clauze exprese negociate de ambele parți cu privire la condițiile și posibilitatea de acordare a unor daune morale, acest capăt al cererii de chemare în judecată a recurentului trebuie respins ca neîntemeiat. În realitate însă, așa cum dispune și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia sus-menționată, legiuitorul, la data de 12 iulie 2007 prin Legea 237 modificat în mod expres conținutul art.269 alin.1 din Codul muncii, reglementând obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa angajatorului, în legătură cu serviciul.
Recurentul arată că a dovedit prin înscrisurile depuse în fața instanței faptul că, urmare a hărțuielii la care a fost supus în mod continuu de către pârâtă ulterior intervenirii incapacității de muncă (la data de 23.12.2008), constând în remiterea unor solicitări scrise în vederea prezentării la locul de muncă în vederea expunerii intenției de a înceta raporturile de muncă cu unitatea, a suferit o puternică cădere nervoasă (despre care nu se poate aprecia în niciun caz că ar fi o evoluție firească a diagnosticului pentru care a intrat în incapacitate de muncă la data de 23.12.2008) pentru care au fost necesare un număr mare de zile de internare într-un spital de profil.
Analizând critica astfel formulată în cadrul recursului declarat de recurentul reclamant, Curtea o găsește nefondată, pentru următoarele considerente:
Chiar și după modificarea alin.1 al art.269 Codul muncii, prin Legea nr.237/2007, obligarea angajatorului la repararea prejudiciului moral suferit de salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul este posibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, inclusiv cele care privesc existența faptei ilicite și a vinovăției angajatorului.
Pentru a se putea naște dreptul la despăgubiri, este necesar ca neexecutarea sau executarea necorespunzătoare să-i fie imputabilă angajatorului. Așadar, vinovăția acestuia din urmă poate fi prezumată, potrivit regulilor de drept comun, numai atunci când, fie creditorul dovedește nesocotirea unei obligații de a nu face, fie debitorul nu dovedește executarea unei obligații de a da sau de a face.
Simpla enumerare a unor drepturi pretins încălcate, fără indicarea modului în care li s-a adus atingere prin fapte ilicite culpabile, concrete și probate, nu poate conduce la antrenarea răspunderii angajatorului.
Prin recursul declarat de pârâta SC " MEDICAL " SRL, se critică sentința pentru motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că "pârâta a emis decizia nr.1939/27.01.2009, în cuprinsul căreia indica faptul că, începând cu data de 19.12.2008, încetează contractul individual de munca al reclamantului", precum și faptul că "probatoriul administrat în cauză, martorii și interogatoriile, nu au confirmat că notificarea ar fi fost comunicată anterior emiterii deciziei, respectiv la data de 19.12.2008, pentru a reține că, în fapt, decizia contestata ar veni sa reconfirme o asemenea împrejurare".
Referitor la Adresa nr.: 1947/22.12.2008 primita de DI la data de 14.01.2009, la care instanța face trimitere în motivarea sentinței, în sensul că prin aceasta se dovedește faptul că respectiva Notificare de încetare din data de 09.12.2008 nu ar fi fost comunicată anterior adresei 1947/22.12.2008, învederează faptul că, așa cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării, această adresă era însoțită și de Notificarea de încetare a raporturilor contractuale.
Scopul acelei adrese a fost acela de a i se aduce la cunoștință notificarea, cât și acela de a i se pune în vedere obligația de a se prezenta în vederea întocmirii și eliberării Notei de lichidare.
Cu privire la decizia de concediere nr. 1939/27.01.2009, învederează faptul că aceasta nici nu era necesară, fiind suficientă Notificarea de încetare a raporturile contractuale, în temeiul art. 31 alin. 4 din Codul muncii: (41) Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la inițiativa oricăreia dintre părți. ".
Consideră ca reținerile instanței în sensul că decizia nr.: 1939/27.01.2009 a fost emisa de societatea noastră în perioada de incapacitate temporara de munca, când raporturile de munca erau suspendate de drept, sunt neîntemeiate, întrucât Notificarea de încetare a raporturilor de munca, prevăzută de art.31 alin. 4 din Codul munciia fost corect și la timp întocmită, însă, DI. refuzând sa o primească, a fost comunicata la o data ulterioara, mai ales că în acea perioada erau sărbătorile de iarna.
Și acest recurs a fost găsit nefondat.
Astfel, tribunalul a reținut în mod corect că decizia nr.1939/27.01.2009, având valoarea unei notificări, aducea la cunoștința reclamantului faptul că acestuia îi înceta contractul de muncă la data de 19.12.2008.
Prin probele administrate, recurenta pârâtă nu a făcut dovada faptului că notificarea, în formă scrisă, ar fi fost comunicată reclamantului anterior datei înscrise la emiterea ei.
Cum starea de incapacitate temporară de muncă a reclamantului a încetat la data de 28.02.2009, conform certificatelor nr.- și -, apare cu evidență faptul că decizia nr.1939/27.01.2009 a fost emisă în cursul perioadei incapacității temporare de muncă, așadar în perioadele suspendării de drept a raporturilor de muncă (conform art.50 lit.b Codul muncii ).
Față de dispozițiile art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, în mod corect a dispus tribunalul anularea deciziei contestate.
Cât privește plata drepturilor bănești aferente perioadei 23.12.2008-28.02.2009, și sub acest aspect soluția este temeinică și legală, față de reglementările cuprinse în dispozițiile art.12 alin.1 din nr.OUG158/2008.
Pentru considerentele arătate și în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă și acest recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă SC " MEDICAL " SRL împotriva sentinței civile nr.6948/05.11.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.15644/3/LM/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./11.03.2010
Jud.fond: ;
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Silvia Georgiana Ignat, Lizeta
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2471/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 974/2009. Curtea... → |
|---|
