Contestație decizie de concediere. Decizia 881/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.881/2008
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria judecător
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și pârâta SC SA A I împotriva sentinței civile numărul 434/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 29 septembrie 2008, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr- ( nr. format vechi 2836/2006), astfel cum a fost precizată (17), reclamanta a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:
- anularea deciziei nr.27/29.03.2006 emisă de pârâta " " A I;
- reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 650,49 RON lunar, începând cu data de 29.03.2006, suma care să fie actualizată până la data reintegrării efective precum și a sumei de 1728,76 RON actualizată cu indicele de inflație la data plății, reprezentând drepturi salariale;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 474,78 RON actualizată cu indicele de inflație, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății, cu titlu indemnizație concediu de odihnă pe perioada 2005-2006.
Ulterior, prin precizările de acțiune de la filele 34 și 86, reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii unui număr de 662 ore suplimentare precum și la plata contravalorii unui număr de 33 tichete de masă, pe perioada iulie 2005-martie 2006.
În motivarea acțiunii lor a arătat decizia de concediere emisă de pârâtă este nelegală deoarece desființarea locului său de muncă nu a avut la bază motive reale și nu a fost una efectivă. Totodată, a mai susținut că nu i-a fost acordată indemnizația de concediu de odihnă, pe perioada 2005-2006, că nu i-au fost plătite orele suplimentare efectuate și nu i-au fost acordate tichetele de masă.
Pârâta " " AIa solicitat prin întâmpinarea depusă, respingerea acțiunii arătând că reclamanta a fost salariata pârâtei pe postul de gestionară până la data de 28.03.2006 când locul de muncă i-a fost desființat, conform art.65 alin.1 din Codul muncii. A mai arătat că desființarea acestui post precum și a altor locuri de muncă, din cadrul unității, a fost una efectivă și reală și că a avut la bază hotărârea Consiliului de Administrație nr.2/19.01.2006.
Referitor la capetele de cerere vizând plata indemnizației de concediu, a orelor suplimentare și a tichetelor de masă, pârâta a solicitat respingerea lor ca nefondate.
Prin sentința civilă nr.1446/4.12.2006 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta împotriva pârâtei "" A I și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite și neachitate, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data pronunțării și până la data plății efective, reprezentând contravaloarea a 264 ore suplimentare pe perioada iulie 2005-martie 2006 precum și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei 1.01.2005-29.03.2006.
- s-au respins celelalte capete de cerere;
- pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1500 RON cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că decizia de concediere emisă de pârâtă este legală și temeinică, fiind dată cu respectarea cerințelor impuse de art.68 - 73 Codul muncii, și că măsura dispusă fiind una efectivă și reală.
S-a mai reținut că pârâta nu a achitat integral, reclamantei, obligațiile care îi reveneau ca și angajator și că nu i-au fost plătite 264 ore suplimentare pe perioada iulie 2005-martie 2006 și nu i-a fost acordată compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în intervalul 1.01.2005-29.03.2006.
Celelalte pretenții formulate de reclamantă vizând diferența de ore suplimentare și contravaloarea orelor suplimentare au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, a susținut că instanța de fond nu menționat în considerentele hotărârii atacate, care sunt motivele pentru care nu i-au fost acordat toate cele 662 de ore suplimentare, încălcând astfel prevederile art.261 alin.2 Cod proc.civ.
De asemenea a mai arătat că și celelalte capete de cerere au fost respinse fără să fie indicate motivele pe care instanța și-a întemeiat soluția.
Referitor la decizia de concediere, a arătat că acest petit a fost respins, în mod greșit, întrucât măsura dispusă de pârâtă este nulă, fiind dată cu încălcarea art.141 alin.5 din Legea nr.31/1990 și că pârâta nu a dovedit că trece prin dificultăți economice.
Prin decizia civilă nr.872/21.06.2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, s-a admis recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1446/2006 pronunțată de Tribunalul Alba și pe cale de consecință, s-a dispus casarea în parte a sentinței atacate, în ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata contravalorii a 398 ore suplimentare, și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub acest aspect, la instanța de fond.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe nu a detaliat în cuprinsul hotărârii care sunt motivele pentru care reclamanta este îndreptățită a primi contravaloarea celor 264 de ore suplimentare și pentru ce pretențiile reclamantei vizând diferența de 398 de ore suplimentare, exced prevederilor art.154-166 Codul muncii și art.117-121 Codul muncii.
În rejudecare, Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 434/21.04.2008 pronunțată în dosar nr-, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei " " A I și pe cale de consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2079 RON, reprezentând contravaloarea orelor suplimentare pentru perioada iulie 2005 - martie 2006 precum și suma de 101,70 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că raportat la probele administrate în cauză, respectiv la expertiza contabilă dispusă în cauză, reclamanta a efectuat un număr de 264 ore suplimentare în perioada în litigiu și că reclamantei i se cuvine o diferență de plată de în cuantum de 1862 RON, care indexată, la nivelul lunii martie 2008, ajunge la suma de 2079 RON.
Prin urmare, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul celor reținute mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.168/1999, atât reclamanta cât și pârâta " " A I, ambele criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 399,7 RON, cu acest titlu, în loc de 101,7 RON, cât a apreciat instanța de fond.
În expunerea motivelor de recurs, a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.274 Cod proc.civ. și că deși a dovedit câtimea cheltuielilor de judecată pretinse ca fiind de 399,7 RON, instanța de fond, în mod cu totul nejustificat, a acordat doar suma de 101,7 RON, fără a lua în considerare înscrisurile care atestau plata contravalorii expertizei.
În recursul său, pârâta " " AIa solicitat modificarea sentinței atacate, în parte, în sensul micșorării cuantumului drepturilor bănești cuvenite reclamantei la suma de 1318 RON, în loc de 2079 RON, cât a stabilit prima instanță.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că soluția instanței de fond este greșită deoarece prevederile art. 54 alin.2 din și ale pct. IV din contractul individual de muncă, nu sunt aplicabile în cauză deoarece potrivit contractului colectiv de muncă, orele suplimentare se compensează, în primul rând, cu timp liber și doar în subsidiar, cu un spor de 100%.
Ori, reclamanta nu solicitat niciodată compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător și nici nu s-a dovedit că a existat din partea pârâtei recurent o cerere expresă, în temeiul căreia reclamanta să fie efectuat ore suplimentare.
Prin urmare, în cauză în mod greșit s-a calculat un procent al orelor suplimentare, raportat la vânzări, și apoi s-a aplicat un spor de 100 % deoarece acest lucru înseamnă combinarea a două sisteme de plată a salariului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și conform art.304/1 cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele stabilite de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată următoarele:
Referitor la recursul formulat de reclamanta, instanța constată că aspectele critice invocate sunt fondate deoarece într-adevăr, din actele și lucrările dosarului, rezultă că partea recurentă a solicitat în fața instanței de fond obligarea pârâtei " " A I la plata cheltuielilor de judecată justificate cu chitanțe la dosar (120).
Prin urmare, față de soluția pronunțată, prima instanță trebuia ca, în aplicarea art.274 Cod proc.civ. să oblige pârâta la plata sumei de 399,7 RON reprezentând onorariu de expert (65-66, în sumă de 298 și 101,7 RON).
În consecință, sub acest aspect, în temeiul art.312 lin.2 Cod proc.civ. se va dispune admiterea recursului reclamantei și modificarea, în parte a sentinței atacate, în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta " " A I, se constată că aspectele critice invocate sunt nefondate urmând să fie înlăturate pentru următoarele considerente:
Potrivit art.117 alin.1 din Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal, prevăzută la art.109 Codul muncii, este considerată muncă suplimentară iar la alin.2 al aceluiași articol se prevede că munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
Munca suplimentară se compensează, potrivit art.119 alin.1 Codul muncii, prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora.
Prin urmare, angajatorul nu are drept de opțiune între a acorda compensarea cu timp liber corespunzător și a plăti orele suplimentare.
În cauză, din actele și lucrările dosarului, rezultă că reclamanta a lucrat peste programul normal de lucru, prevăzut la art.109 alin.1 Codul muncii, un număr de 264 ore suplimentare în intervalul iulie 2005-martie 2006, în cuantum actualizat de 2079 RON.
Prin urmare, aspectele critice invocate de recurenta pârâtă vizând greșita aplicare a sporului de 100% nu au nici un suport probator întrucât expertul a aplicat sporul de 100% prin raportare la salariul de încadrare, astfel încât nu se impune modificarea soluției pronunțată de primă instanță.
În raport de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă și modificarea în parte a sentinței atacate, în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le stabilește la suma de 399,7 RON.
În temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.434/251.04.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Modifică în parte sentința atacată în ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta SC SA A I și pe care îl stabilește la suma de 399,7 RON în loc de 101,7 RON.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC SA AIî mpotriva aceleiași hotărâri.
Obligă intimata SC SA A I să plătească recurentei suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
(continuare decizie civilă nr.881/2008)
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.10. 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Doriani Ana
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.TM/3 ex
Jud.
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela, Doriani Ana
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 200/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1785/2008. Curtea... → |
|---|
