Contestație decizie de concediere. Decizia 892/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 892
Ședința publică din 22 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 203 pronunțată la 15 ianuarie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta intimată personal și asistată de avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar întâmpinare, calificată de instanță ca și concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Timiș la 6 noiembrie 2008 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SRL T solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 167/17 octombrie 2008 prin care s-a desființat postul de director economic și în consecință să anuleze această hotărâre; să dispună reîncadrarea ei în postul deținut anterior, de director economic; să oblige pârâta să-i achite drepturile salariale indexate, de care a fost lipsită începând cu data de 14 noiembrie 2008 și până la reîncadrarea efectivă în muncă, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că a fost angajata pârâtei începând cu 1 iulie 2008 în funcție de director economic în baza contractului de muncă nr. - înregistrat la Camera de muncă în 3 iulie 2008; că hotărârea nr. 167/17.10.2008 este nelegală și dată cu încălcarea normelor imperative stipulate în Legea nr. 53/2003, deoarece desființarea postului nu are o cauză reală și serioasă așa cum este definită în art. 65 alin. 1 Codul Muncii; că postul de director economic este unic în societate, iar ea era singura persoană cu studii superioare economice, abilitată legal să presteze activitatea în sectorul financiar-contabil; că nu sunt indicate motivele care determină concedierea (art. 74 lit. a Codul Muncii ), nu sunt specificate alte locuri de muncă vacante din societate, similar funcției ei, pentru care eventual să poată opta conform art. 74 lit. d Codul Muncii; că nu este indicat temeiul de drept și de fapt al încetării contractului de muncă și nici termenul și instanța la care hotărârea poate fi contestată conform art. 62 alin. 2 Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr. 203 pronunțată la 15 ianuarie 2009, instanța a admis acțiunea, a anulat hotărârea de concediere nr. 167/17.10.2008 emisă de pârâtă; a obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe postul de director economic și să-i plătească salariile corespunzătoare de la data concedierii până la reintegrarea efectivă, sumele urmând a fi indexate cu indicele de inflație la data plății, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost angajată la societatea pârâtă în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM cu nr. -/3 iulie 2008, în funcția de director economic, iar prin hotărârea nr. 167/17.10.2008, pârâta a desființat postul de director economic la 17.10.2008 și a dispus concedierea reclamantei începând cu 14.11.2008.
A mai reținut că potrivit art. 65 alin. 2 Codul muncii, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă și că pârâta nu a dovedit că desființarea postului de director economic a avut o cauză reală și serioasă.
In privința repunerii părților în situația anterioară a făcut aplicarea art. 78 Codul Muncii.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta SC SRL T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Timiș pentru respectarea dreptului la apărare, iar în subsidiar modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedura civilă.
Arată că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 24 din Constituția României și art. 15 din Legea nr. 304/2004, instanța respingând cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător și depunerii întâmpinării, privând-o de un grad de jurisdicție.
Mai arată că a fost pusă în imposibilitatea de a dovedi cauza reală și serioasă care a fundamentat desființarea locului de muncă; că desființarea locului de muncă a fost efectivă, fapt dovedit cu organigrama societății, ulterioară concedierii reclamantei, din care rezultă că postul a fost desființat efectiv; că datorită dificultăților economice întâmpinate de societate și care au generat pierderi financiare importante, acumularea de creanțe care nu au mai putut fi rezolvate, societatea a fost silită să ia măsuri de reducere a tuturor costurilor printre care și măsuri de diminuare a costurilor de personal, printre care și cu salariul reclamantei care nu mai putea fi achitat.
Reclamanta intimată a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că pârâta a fost citată în fața primei instanțe in termen util, având posibilitatea să-și formuleze toate apărările; că potrivit art. 287 Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat până la prima zi de înfățișare să depună dovezile in apărarea sa, ceea ce nu a făcut.
Mai arată că motivele invocate nu sunt reale, deoarece starea economică a societății prezintă relevanță până la data concedierii ei și nu ulterior; că situația economică nu se dovedește cu organigrama care este întocmită pro causa; că activitatea pe care a desfășurat-o este indispensabila societății; ca administratorul societății este de rea credință, cauzele concedierii ei fiind altele.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța apreciază recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
In mod corect, prima instanță a procedat la respingerea cererii de amânare formulată de pârâtă.
Conform prevederile art. 156 cod procedură civilă, instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Cererea de amânare în vederea angajării unui apărător, pregătirii apărării și depunerii întâmpinării formulată la 14 ianuarie 2009 fost apreciată în mod corect ca neîntemeiată.
Pârâta susține în cererea de amânare că a fost în imposibilitate de a efectua demersuri în vederea angajării unui avocat date fiind sărbătorile de iarnă și vacanța de iarnă.
Pârâta a primit citația pentru proces, împreună cu cererea de chemare în judecată la 24 noiembrie 2008, de la această dată și până la 15 ianuarie 2009, având termen suficient pentru a-și pregăti apărarea, depune întâmpinare și angaja apărător, cu atât mai mult cu cât în materia litigiilor de muncă cauzele se judecă de urgență.
Art. 287 Codul Muncii și art. 75 din Legea nr. 168/1999 consacră obligația angajatorului ca până la prima zi de înfățișare să depună dovezile în apărarea sa.
Nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de recurs, pârâta nu a depus dovezi din care să rezulte că măsura luată a fost efectivă și a corespuns unei nevoi reale și serioase a societății.
Pârâta nu a depus organigrama societății înainte și după concediere și nici nu a făcut dovada că luarea măsurii a fost impusă de dificultăți economice cu bilanț contabil și nici că este serioasă, respectiv că este imposibilă continuarea activității la un loc de muncă, fără pagube pentru angajator.
La termenul de judecată din 2 decembrie 2008, instanța a amânat cauza tocmai pentru a da posibilitatea acesteia de a depune întâmpinare, astfel că susținerile pârâtei că a fost privată de dreptul de apărare nu pot fi primite.
Cum pârâtei îi revenea sarcina de a dovedi că desființarea postului a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, iar aceasta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, soluția de anulare a deciziei de concediere cu toate consecințele care decurg din aceasta este legală și temeinică.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtă ca neîntemeiat.
Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 203 pronunțată la 15 ianuarie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 22 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
1.07.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Trandafir
| ← Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1448/2009. Curtea... → |
|---|
