Contestație decizie de sancționare. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1448
Ședința publică din data de 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1165/07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată CFR Călători - Regionala de Transport Feroviar Călători T, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 24 septembrie 2009, reclamantul-recurent a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 5 august 2008 sub nr. 3087/108, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CFR Călători - Regionala de Transport Feroviar Călători T solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta la înlocuirea sancțiunii disciplinare de reducere a salariului cu 5% pe o lună cu cea a "avertismentului scris".
Prin sentința civilă nr. 1165/07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, urmare a invocării din oficiu, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Arad și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței în circumscripția căruia își are sediul unitatea sunt în vigoare și se aplică cu prioritate față de dispozițiile art. 284 alin. 2 Codul Muncii.
A apreciat că art. 298 alin. 2 pct. 10 Codul Muncii nu a putut abroga dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 dat fiind raportul dintre norma specială și norma generală; că asupra acestui aspect s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție B prin decizii de speță, fără a lua în considerare prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000.
În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Arad spre competentă soluționare a acțiunii.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 284 alin. 1 și alin. 2 din Codul Muncii și ale art. 7 alin. 2 Cod procedură civilă, conform cărora, în mod incontestabil, competența de soluționare a litigiului pendinte aparține Tribunalului Arad. Totodată, învederează instanței că litigiul se află în cel de al doilea ciclu procesual, iar în primul ciclu procesual nu s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Analizând recursul reclamantului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Instanța constată că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 284 Codul Muncii, în vigoare la data sesizării instanței, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform codului d e procedură civilă alin (1). (2) al aceluiași text prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz sediul.
Așadar, competența materială aparține în primă instanță tribunalului, potrivit art. 2 pct.1 lit.1) Cod procedură civilă, iar competența teritorială aparține instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, cum se prevede expres în alin (2) al textului redat.
Aplicarea prevederilor Codului Muncii în speță se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioară legii nr. 168/1999, cât și având în vedere prevederile art. 298 (2) Codul Muncii, potrivit căruia "pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare".
Este evidentă intenția legiuitorului de a renunța la vechea reglementare în materie de competență, cu scopul de a se ralia prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și garantării accesului liber și imediat la justiție.
Principiul potrivit căruia o normă specială înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general, chiar dacă ultima este ulterioară, nu poate servi drept justificare pentru aplicarea unei norme abrogate, deoarece o asemenea interpretare ar permite încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin lipsirea de efecte a unui act normativ cu putere de lege prin intervenția instanțelor de judecată, pe motiv că aceasta nu respectă tehnica legislativă instituită printr-o lege specială.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât limitele controlului judiciar al actelor emise de autoritățile publice sunt fixate în mod expres prin art. 126 alin. 6 din Constituția României, iar depășirea acestora, nu numai că ar conduce la încălcarea legii fundamentale, dar ar pune autoritățile judiciare în ipostaza de a săvârși un veritabil abuz de putere.
Față de cele de mai sus, apreciază că tribunalul a aplicat eronat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, depășindu-și atribuțiile conferite de lege, fapt care atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Raportat la cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul reclamantului, va casa sentința recurată și va trimite cauza la Tribunalul Arad în vederea soluționării acțiunii deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1165/07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată CFR Călători - Regionala de Transport Feroviar Călători
Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre competentă soluționare în fond Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /22.10. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./22.10.2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 892/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 79/2008. Curtea de... → |
|---|
