Contestație decizie de concediere. Decizia 9083/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 9083
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier - -
Pe rol judecarea recuursului declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.1115/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr.19752, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA SPECIALĂ " S ", având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta contestatoare, lipsind intimata ȘCOALA SPECIALĂ " S ".
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Recurenta contestatoare solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea contestației.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
La data de 25.10.2007 s-a inregistrat la Tribunalul Dolj contestatia formulata de contestatoarea împotriva deciziei de concediere nr. 17/15.10.2007 emisă de intimata Școala Specială Sf. C solicitând admiterea contestației, constatarea nulității absolute a deciziei si reîncadrarea pe funcția deținută anterior.
In motivarea contestații, contestatorul a arătat că a deținut funcția de director adjunct în cadrul intimatei până la data de 01.10.2007 când s-a dispus concedierea sa.
A arătat că a ocupat postul prin concurs pentru o perioadă de 4 ani începând cu 01.05.2006, însă la data de 15.10.2007 în mod abuziv a fost emisă decizia nr.17 pe care o contestă.
A mai arătat că decizia nr. 17 / 15.10.2007este lovită de nulitate absolută deoarece nu întrunește elementele obligatorii prev. de art. 74 lit. a și b din Codul muncii și nu este prevăzut articolul în baza căreia s-a făcut concedierea iar concedierea s-a făcut începând cu 01.10.2007, deși decizia a fost emisă la 15.10.2007.
In drept, și-a întemeiat contestația pe disp. art. 74 și 75 Codul muncii.
La dosar s-au depus: Decizia nr. 17/15.10.2007,adresa nr. 792/16.10.2007, decizia de muncă în funcția de director nr. 270/28.04.2006, adresa nr. 6264/2.10.2007 a Ministerului Educației și Cercetării și Tineret - Inspectoratul Școlar Județean D, decizia nr. 16/16.08.2006, adresa nr. 379/21.05.2007, adresa nr. 648/03.09.2007 a Scolii Speciale Sf., HG 1251/2005, situația cu indicatorii de normare a personalului didactic și nedidactic din unitățile de învățământ în anul școlar 2005 - 2006, cercetare statistică SC.1.1 și 3.1, adresa nr. 259/05.03.2008 a pârâtei, cercetare statistică 1.1 în anul școlar 2007 - 2008.
Prin sentinta nr. 1115 din 06.03.2008 Tribunalul Dolja respins contestatia formulata de contestatoarea.
Pentru a se pronunta astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 270/28.04.2006 a Inspectoratului Școlar Județean D, contestatoarea a fost numită pe o perioadă de probă de 90 de zile în funcția de director adjunct la unitatea școlară Școala cu clasele I-VIII Sf. C,urmând ca numirea pe o perioadă de 4 ani să se facă în urma evaluării activității desfășurate in perioada de probă. Prin decizia nr. 16/16.08.2006 contestatoarea a fost numită definitiv pe postul de director adjunct, ca urmare a trecerii perioadei de probă de 30 zile.
Prin decizia nr. 17/15.10.2007 a Directorului Scolii Speciale Sf. s-a dispus încetarea numirii contestatoarei pe postul de director adjunct începând cu data de 01.10.2007, conform prevederilor HG nr. 1251/05 privind condițiile legale de normare a postului de director adjunct și adresei D nr. 6264/02.10.2007.
Potrivit art. II pct. A lit. a din Anexa 3 din HG 1251/2005 care prevede volumul activităților din învățământul special și special integral, normarea și încadrarea personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic, medical și administrativ, pentru personalul didactic de conducere - director adjunct - pentru școlile speciale se normează un post la cel puțin 16 clase și internat semestrial.
Din probatoriul dosarului reiese că în anul școlar 2007 - 2008 Scoala Specială " Sf. " a funcționat cu 12 clase - învățământ preșcolar - l grupă,învățământ primar - 5 clase și învățământ gimnazial - 6 clase cu elevi în regim de internat semestrial.
In consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța a contatat că, întrucât unitatea școlară pârâtă funcționează cu un număr de 12 clase și nu cu 16 clase, care este numărul minim de clase necesar pentru normarea postului de director adjunct, decizia de încetare a numirii contestatoarei pe postul de director adjunct este întemeiată.
Contestatoarea nu poate fi menținută în funcție, chiar dacă a obținut postul prin concurs, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Nu poate fi reținută afirmația contestatoarei conform căreia decizia nr. 17/15.10.2007 nu întrunește elementele obligatorii prevăzute de art. 74 lit. a și b din Codul muncii, acest text de lege reglementând conținutul deciziei de concediere, iar in speță nu este vorba despre o concediere, ci de încetarea numirii în funcția de director adjunct. Instanța urmează deci să respingă excepția nulității absolute a deciziei nr. 17/15.10.2007, invocată de contestatoare.
Potrivit art. 3 din Decizia nr. 270/28.04.2006 a Inspectoratului Județean D, contestatoarei i s-a rezervat catedra pe care a funcționat anterior numirii, astfel că după încetarea numirii în funcția de director adjunct, a revenit la catedră.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs contestatoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Sub un prim aspect, recurenta a sustinut ca a ocupat postul de director adjunct prin concurs, la data de 01.05.2006 pentru o perioada de 4 ani, in anul scolar 2007 - 2008 parata a functionat cu 12 clase si nu cu 16 clase, numarul minim prevazut pentru normarea postului de director adjunct, iar in momentul organizarii concursului - 01.05.2006 numarul de clase era de 14.
Recurenta a sustinut, de asemenea, existenta cazurilor de nulitate absoluta a deciziei, care nu respecta prevederile art. 74 lit. a si b si art. 75 din Codul muncii.
Examinand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate si a probatoriului administrat in cauza, luand in considerare caracterul devolutiv al caii de atac declarate impotriva unei hotarari nesusceptibile de apel, in conditiile art. 304/1, Curtea constata urmatoarele:
In fapt, prin decizia care face obiectul prezentei contestatii, emisa de directorul Scolii Speciale Sf., s-a dispus incetarea numirii reclamantei pe postul de director adjunct incepand cu data de 01.10.2007.
Considerentele care au dus la incetarea numirii le-au constituit restrangerea numarului de clase de la 16 la 12 in anul scolar 2007 - 2008 si prevederile HG 1251/2005, anexa 3, capitolul II.
Este real ca la data ocuparii de catre reclamanta a postului de director scoala functiona cu 16 clase insa, in anul scolar 2007-2008 numarul de clase a fost redus la 12, conform celor doua adrese emise de Scoala Speciala Sf. (adresa nr. 3962/22.05.2007 si nr. 6264/03.09.2007 - filele 23, 24 dosar fond).
In raport de cele doua inscrisuri mentionate, este pe deplin justitificata hotararea de incetare a numirii reclamantei pe postul de director adjunct luata de directorul scolii prin decizia nr. 17/15.10.2007, hotarare care, de altfel, are la baza adresa nr. 6264/02.10.2007 emisa de Ministerul Educatiei Cercetarii si T (fila nr. 18 din dosarul de fond - "va comunicam ca nu se aproba normarea postului de director adjunct in anul scolar 2007 - 2008 la Scoala Speciala Sf. deoarece nu mai sunt indeplinite conditiile legale de normare a postului").
Critica vizand nulitatea deciziei nr. 17/15.10.2007 este, de asemenea, nefondata, decizia care face obiectul prezentei contestatii nefiind una de concediere, careia sa i se aplice prevederile legale invocate de contestatatoare - art. 74 din Codul muncii, dupa cum in mod corect a retinut si tribunalul.
In considerarea celor expuse, hotararea primei instante fiind data cu aplicarea corecta a legii, neexistand nici motive de ordine publica pe care instanta sa le invoce din oficiu, in temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 304 pct. 9, Curtea urmeaza sa respinga ca nefondat recursul declarat de reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul formulat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.1115/06.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr.19752, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA SPECIALĂ " S ", având ca obiect contestație decizie de concediere.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.-
Ex.2/18.11.2008
Jud.fond
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Marin Covei, Daniela Vijloi
← Contestație decizie de concediere. Decizia 4997/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 667/2008. Curtea de... → |
---|