Contestație decizie de concediere. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 96/R-CM
Ședința publică din 08 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.920 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 05 februarie 2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că la data de 16 mai 2007, a formulat contestație împotriva deciziei nr.2/26 aprilie 2007 emisă de intimata - Râmnicu V, prin care a fost concediat disciplinar și a solicitat admiterea contestației cu consecința anulării deciziei și reintegrării pe postul deținut anterior, plus plata unor despăgubiri reprezentând drepturile salariale de care a fost privat prin această măsură abuzivă și prejudiciul moral pe care l-a suferit.
La data de 4 iunie 2007, contestatorul a precizat că solicită daune morale în cuantum de 100.000 lei, întrucât imaginea sa ca director al societății a fost grav afectată, fiind pus într-o situație înjositoare față de colectivul de angajați prin publicarea în incinta societății a sancțiunii aplicate. Tot astfel i-au fost afectate imaginea și poziția în oraș, unde era cunoscut pentru activitatea desfășurată o perioadă lungă de timp în cadrul acestui loc de muncă și pentru activitatea pe care a depus-o în interesul societății și al muncitorilor.
În motivarea contestației a susținut că prin decizia de mai sus a fost concediat disciplinar din funcția de director executiv pe care a deținut-o la intimată, reținându-se că a încheiat în numele societății contracte de asistență juridică cu o societate de avocatură, prejudiciind interesele acesteia prin onorariile mari, disproporționate cu serviciile oferite, care au fost stabilite.
În acest context s-a motivat că a ascuns contractele de asistență juridică ce nu au fost înregistrate în contabilitatea societății, producându-i astfel pierderi financiare importante.
Intimata a apreciat că fapta descrisă este o abatere disciplinară deosebit de gravă, încălcând prevederile Regulamentului intern și atribuțiile ce reveneau contestatorului în calitatea pe care a avut-o, înscrise în contractul individual de muncă și fișa postului.
Față de cele reținute prin decizia de mai sus, contestatorul a susținut că aceasta este tardiv emisă în raport de disp.art.268 alin.1 din Codul muncii, fiind inexact că intimata a luat cunoștință despre existența contractelor de asistență juridică la data de 4 aprilie 2007, odată cu primirea somației la executare. Din acest punct de vedere a arătat că atât termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, cât și termenul de 6 luni de la data săvârșirii acesteia, curg de la data când au fost încheiate cele patru contracte și se împliniseră la data emiterii deciziei.
Decizia este nulă și față de disp.art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii, deoarece nu s-au menționat prevederile din statutul de personal, Regulamentul intern al societății și contractul colectiv de muncă aplicabil, încălcate.
De asemenea, angajatorul a încălcat disp.art.267 alin.1 și 2 din Codul muncii care impun efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile sub sancțiunea nulității absolute, din acest punct de vedere neexistând o convocare scrisă a contestatorului.
Totodată nu s-au respectat prevederile legale ce vizează protecția socială acordată persoanei căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă și în fine, sancțiunea disciplinară a fost luată în perioada incapacității temporare de muncă a salariatului, cu încălcarea disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.920/2 noiembrie 2007 a respins contestația, reținând următoarele:
Prin decizia nr.2/26 aprilie 2007, intimata l-a concediat pe contestator din funcția de director executiv, reținând că a săvârșit o abatere disciplinară gravă, deoarece în această calitate a încheiat în numele societății contracte de asistență juridică în valoare totală de 600.000 lei, sumă ce nu se justifică. Mai mult a ascuns aceste contracte și nu le-a înregistrat în documentele contabile ale societății, căreia i-a cauzat prejudicii financiare deosebite.
În ce privește termenul în care a fost emisă decizia de concediere, instanța de fond a reținut că disp.art.268 alin.1 din Codul muncii au fost respectate, deoarece angajatorul a aplicat sancțiunea disciplinară în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare și nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În acest sens instanța a apreciat că data săvârșirii faptei nu este aceea când au fost încheiate cele 4 contracte de asistență juridică, întrucât intimata nu a avut cunoștință despre existența lor, nefiind înregistrate, ci data de 29 martie 2007 când a primit somația de la executorul judecătoresc.
În consecință, a reținut că apărarea contestatorului în sensul că decizia este tardiv emisă este nefondată.
Pe de altă parte a motivat că în decizie au fost cuprinse toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.268 alin.2 din Codul muncii, fiind descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, arătate prevederile din Regulamentul intern încălcate, temeiul de drept, termenul și instanța la care poate fi contestată, astfel că și această susținere este nefondată.
În altă ordine de idei a mai arătat că decizia nu a fost emisă în perioada incapacității temporare de muncă așa cum s-a susținut, nefiind incidente disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, deoarece în data de 26 aprilie 2007, deși a fost prezent la locul de muncă până la orele 20,00 când i-a fost înmânată, contestatorul nu a prezentat certificatul atestator decât după primirea deciziei.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că cele patru contracte de asistență juridică au fost încheiate cu încălcarea procedurii interne de încheiere a acestora, care este atributul președintelui consiliului de administrație potrivit deciziei nr.11/13.05.2005.
Contestatorul nu a făcut dovada că a predat contractele în vederea înregistrării în documentele societății, care a luat cunoștință despre existența și valoarea lor odată cu primirea somației înaintată de creditor executorului judecătoresc.
Astfel, a concluzionat că prin fapta sa contestatorul și-a depășit atribuțiile înscrise în fișa postului și a prejudiciat pe intimată săvârșind o abatere disciplinară gravă pentru care se justifică sancțiunea cea mai severă care i-a fost aplicată.
Contestatorul a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
În primul motiv de recurs a susținut că instanța de fond a încălcat disp.art.268 alin.1 din Codul muncii, făcând o aplicare greșită a acestora atunci când a apreciat că nu au fost depășite termenele legale pentru aplicarea sancțiunii concedierii disciplinare.
Din această perspectivă, potrivit actelor și lucrărilor dosarului, intimata a luat cunoștință despre existența contractelor de asistență juridică în discuție, C mai târziu în august 2006 când le-a înregistrat în registratura sa și nu la data de 29 martie 2007, odată cu primirea somației de la executorul judecătoresc.
În acest context a arătat că de altfel, unitatea a avut cunoștință despre aceste contracte încă din data de 25 octombrie 2006, când s-a făcut descărcarea de gestiune, precum și la data de 8 noiembrie 2006, când a fost împuternicită o altă societate de avocatură să-i acorde asistență juridică.
C mai târziu moment pe care-l poate invoca în sensul luării la cunoștință despre aceste contracte este data de 15 februarie 2007, când societatea a fost somată să plătească contravaloarea lor și funcție de care, emiterea deciziei de sancționare s-a făcut tardiv, cu atât mai mult în raport de celelalte date, prezentate mai sus.
Contestatorul a apreciat că termenul de 6 luni nu curge de la data la care a luat cunoștință angajatorul de fapta săvârșită, ci exclusiv de la momentul săvârșirii acesteia și este un termen de decădere și nu unul de prescripție, punându-l în imposibilitate pe angajator să aplice sancțiunea și să emită decizia.
În C de-al doilea motiv de recurs a susținut că decizia a fost emisă cu nerespectarea disp.art.268 alin.2 din Codul muncii, deoarece nu s-au precizat dispozițiile din Regulamentul intern și din fișa postului încălcate, motivarea instanței fiind generică, neconvingătoare.
În C de-al treilea motiv de recurs a susținut că nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art.268 alin.2 din Codul muncii.
În C de-al patrulea motiv de recurs a susținut că pe fondul cauzei nu s-a făcut dovada săvârșirii abaterii disciplinare grave reținute în sarcina contestatorului, deoarece prin încheierea contractelor de asistență juridică a acționat în limitele legalității, valabilitatea acestora fiind atestată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr.4082/2007).
În C de-al cincilea motiv de recurs a susținut că instanța a nesocotit și disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, neobservând că decizia a fost emisă în perioada incapacității sale temporare de muncă despre care intimata a avut cunoștință prin anunțarea consiliului de administrație în data de 26 aprilie 2007, urmată de depunerea certificatului medical.
În raport de aceste motive a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei de concediere, așa cum a solicitat în primă instanță.
Recursul este fondat pentru emiterea deciziei de concediere cu încălcarea unor dispoziții care atrag nulitatea absolută a actului de dispoziție al angajatorului, la care se va face referire în cele ce urmează, fără a se mai intra în cercetarea fondului.
În primul rând, decizia de concediere este tardiv emisă la data de 26 aprilie 2007, față de disp.art.268 alin.1 din Codul muncii care prevăd că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prin urmare, textul citat reglementează două termene diferite în interiorul cărora angajatorul va putea să sancționeze pe salariat care a încălcat disciplina muncii, anume un termen de 30 de zile calendaristice și un termen de 6 luni.
Primul termen curge de la data la care angajatorul prin reprezentantul său abilitat să aplice sancțiunea disciplinară a luat cunoștință în orice mod despre săvârșirea abaterii disciplinare, iar C de al doilea termen curge de la data săvârșirii în mod efectiv a abaterii disciplinare.
Ambele termene sunt termene de prescripție, curgerea acestora având consecință prescrierea dreptului angajatorului de a-l mai sancționa pe salariatul vinovat.
În cauză, față de aceste considerații se pune problema stabilirii datei săvârșirii abaterii disciplinare în funcție de care se apreciază cele două termene, însă aceasta nu poate fi rezolvată decât în corelație cu prevederile art.268 alin.2 din Codul muncii, referitoare la conținutul deciziei de concediere disciplinară, anume "descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară", prevăzut la lit.
În cuprinsul deciziei de concediere se precizează la general că în calitate de director executiv, contestatorul se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare grave, deoarece a încheiat contracte de asistență juridică fără a avea atribuții în acest sens, în detrimentul societății pe care a prejudiciat-
Așa fiind, rezultă că nu se precizează data săvârșirii abaterii disciplinare, respectiv nu se arată când au fost încheiate contractele respective, câte contracte, sumele pentru care a fost încheiat fiecare, etc. descrierea faptei la care se referă, art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii, impunând precizarea în detaliu a acestor elemente pentru a se putea verifica termenele de prescripție.
Din acest punct de vedere, nu poate fi primită susținerea intimatei că data săvârșirii pretinsei abateri disciplinare este 29 martie 2007 când a primit notificarea prin intermediul executorului judecătoresc, săvârșirea abaterii disciplinare având loc la data încheierii contractelor în discuție, despre care nu s-au făcut însă precizări în cuprinsul deciziei de concediere.
Dar chiar dacă ar putea fi primit punctul de vedere exprimat în întâmpinare relativ la patru contracte, anume nr.763/30 iunie 2006, nr.767/14 iulie 2006, nr.771/2 octombrie 2006 și nr.775/9 octombrie 2006, aceasta nu poate complini omisiunea deciziei de a se referi la ele în mod expres.
Pe de altă parte, intimata nu a dovedit, deși îi revenea sarcina probei conform art.287 din Codul muncii, că aceste contracte au fost dosite de contestator, nici că au fost înregistrate în evidențele contabile ale societății și că aceasta ar fi fost atributul lui.
Mai degrabă s-a dovedit că raporturile unității cu avocat au continuat și în anul 2007, în data de 15 februarie 2007, fiind somată să-i plătească contravaloarea altor două contracte de asistență juridică pe care nu le contestă.
În consecință, dacă unitatea a avut cunoștință de existența celor două contracte nr.783/2007 și nr.784/2007 care fac obiectul notificării din 15 februarie 2007, nimic nu împiedică să fi cunoscut și despre cele încheiate în anul 2006 cu același avocat.
În orice caz nu s-a dovedit că de la data încheierii lor, 30 iunie 2006, 14 iulie 2006, 2 octombrie 2006 și 9 octombrie 2006, unitatea nu a avut cunoștință de acest eveniment (și nici nu se putea pentru că activitatea avocatului este publică și acesta a prestat serviciile pentru care a primit onorariile respective, în beneficiul intimatei).
Prin urmare, în cuprinsul deciziei analizate nu se arată data săvârșirii abaterii disciplinare pentru verificarea termenului de 6 luni, iar în legătură cu aprecierea termenului de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, nu poate fi primită apărarea că acest lucru s-a întâmplat la data de 29 martie 2007 pentru considerentele ce vor fi prezentate mai jos.
Înainte trebuie însă reținut și că fapta nu este descrisă în conținutul deciziei, arătându-se doar că a încheiat contracte de asistență juridică în dezavantajul societății, fără a preciza numărul contractelor, data încheierii, etc. mențiuni în raport de care se putea aprecia data săvârșirii abaterii.
Față de aceste constatări se desprinde o primă concluzie potrivit căreia decizia este nulă pentru că-i lipsește primul element obligatoriu din conținutul său, anume descrierea faptei conform art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii.
Intimata vorbește despre patru contracte de asistență juridică în conținutul întâmpinării, iar din actele dosarului, cu referire mai ales la sentința civilă nr.4082/3 iulie 2007, rezultă că sunt vizate 8 contracte de asistență juridică, împrejurări de natură a împiedica stabilirea corectă, reală a situației de fapt.
Prin urmare, funcție de aceste date curg cele două termene de prescripție, cu certitudine data săvârșirii faptei privind termenul de 6 luni fiind data încheierii contractelor, iar în raport de ultimul din 9 octombrie 2006, decizia trebuia emisă C mai târziu la 9 octombrie 2007.
În privința termenului de 30 de zile care trebuie să fie cuprins în C de 6 luni, data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii nu este 29 martie 2007 ori 30 martie 2007, cum s-a susținut, respectiv când unitatea a fost somată de executorul judecătoresc să plătească, ci cu mult anterior, tot la încheierea contractelor.
În concluzie, decizia este tardiv emisă.
Decizia este însă nulă și pentru că a încălcat și dispozițiile art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii, nemenționând prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, încălcate, mențiunea că au fost încălcate dispozițiile regulamentului intern fiind insuficientă fără indicarea articolului ori descrierea obligației încălcate ce constituie abatere disciplinară.
În acest context au fost încălcate și disp.art.268 alin.2 lit.d, care se referă la temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea, respectiv art.61 lit.a din Codul muncii în cauză, ce se coroborează cu dispozițiile din normativele evocate, referirea la disp.art.264 lit.f din Codul muncii fiind insuficientă pentru că aceasta privește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă sub aspect procedural și nu temeiul juridic efectiv al aplicării acesteia pentru abaterea ori abaterile în discuție.
Și în fine, decizia este nulă pentru că intimata nu a urmat întocmai procedura prevăzută de art.267 alin.2 din Codul muncii pentru desfășurarea cercetării disciplinare prealabile, nespecificând în mod concret, exact, obiectul întrevederii, ci doar "investigarea modalității în care angajați ai au încheiat și derulat contracte de asistență juridică".
Pentru valabilitatea convocării era necesar ca actul în care a fost exprimată să aibă un conținut clar, precis și să arate expres obiectul convocării pentru ca salariatul să știe indubitabil că urmează să fie cercetat disciplinar, să se refere în mod direct la el și nu să fie formulată în termeni generali (în sensul investigării unor angajați) și să i se aducă la cunoștință învinuirile ce i se impută pentru a-și putea organiza apărarea.
În dreptul comparat francez se susține că omisiunea uneia dintre aceste mențiuni face ca procedura să fie incompletă, chiar dacă discuția a avut efectiv loc. Codul muncii francez prevede că obiectul discuției trebuie să fie menționat fără echivoc, în sensul să se arate că se are în vedere pronunțarea unei măsuri de concediere.
Astfel nu îndeplinește aceste cerințe convocarea "în vederea convocării unei discuții și reglării unei probleme", cea care vizează doar "o decizie ce trebuie luată" sau cea care are în vedere eventualitatea unei sancțiuni a cărei natură nu este precizată. Este însă completă convocarea care are în vedere aplicarea unei sancțiuni ce ar putea fi concedierea.
Verificând tot pe excepție decizia, rezultă că intimata nu a concediat pe contestator în perioada incapacității temporare de muncă prev. de art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, pentru că în data de 26 aprilie 2007, când a fost emisă decizia, nu a știut despre această situație pe care contestatorul i-a adus-o la cunoștință a doua zi, iar actul medical l-a prezentat la data de 30 aprilie 2007.
Concluzionând, rezultă că în primul rând aplicarea sancțiunii s-a făcut tardiv, apoi decizia este nulă pentru nerespectarea condițiilor de formă expuse și pentru încălcarea dispozițiilor ce reglementează cercetarea disciplinară prealabilă.
Așa fiind, va admite recursul în baza art.312 Cod procedură civilă și va modifica sentința, iar pe fond va admite contestația și va anula decizia, dispunând reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data deciziei și până la reintegrarea efectivă, calculate în conformitate cu disp.art.78 din Codul muncii.
Deosebit, va obliga pe intimată în baza art.269 alin.1 din Codul muncii să plătească contestatorului suma de 20.000 lei daune morale pentru prejudiciul moral pe care i l-a creat prin concedierea nelegală, constând în afectarea demnității personale și a imaginii publice în orașul său și la locul de muncă.
Sub acest aspect, se desprinde că acesta a fost discreditat în unitate prin afișarea măsurii luate și comunicarea sancțiunii cu observația că a adus pierderi financiare importante societății, acolo unde era respectat și apreciat de colaboratorii săi și de muncitori, deosebit prin inițierea unei companii denigratoare în presa locală, menită să-l supună dezaprobării și disprețului public.
Toate aceste acțiuni au provocat indiscutabil suferințe contestatorului, afectându-i sănătatea fizică și psihică după cum deopotrivă au fost afectați și membrii familiei sale, prin urmare a suferit un prejudiciu moral.
Urmarea admiterii recursului în baza art.312 Cod procedură civilă și pe cale de consecință a contestației, potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă va obliga pe intimată să plătească contestatorului suma de 4000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.920 din data de 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Modifică sentința, iar pe fond admite contestația formulată de contestatorul și anulează decizia nr.2 din data de 26 aprilie 2007, emisă de intimata - Râmnicu V, dispunând reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și plata drepturilor salariale de la data deciziei și până la reintegrarea efectivă, calculate conform art.78 din Codul muncii.
Obligă pe intimată să plătească contestatorului sumele de 20.000 lei daune morale și 4000 lei cheltuieli judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/19.02.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Paulina Ghimișliu
| ← Conflict de muncă. Decizia 218/2008. Curtea de Apel Iasi | Conflict de muncă. Decizia 1133/2008. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
