Contestație decizie de concediere. Decizia 972/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6723/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.972/
Ședința publică de la 24 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare împotriva sentinței civile nr.1513 din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimataSocietatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători C,având ca obiect contestația împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta contestatoare,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 24.02.2010 depusă la dosar-fila 14, lipsind intimataSocietatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 10.02.2010, întâmpinare din partea intimatei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători
Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimată către recurenta contestatoare prin reprezentant ales.
Recurenta contestatoare, prin avocat, interpelată fiind, arată că pe numele său nu a fost emisă vreo decizie de pensionare, întrucât actele necesare se află în posesia părții intimate. Totodată, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta contestatoare, prin avocat, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și legală. Partea pe care o reprezintă a formulat o cerere, care a fost aprobată atât de către societatea intimată, cât și de Ministerul Transporturilor, prin care solicita prelungirea contractului de muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, respectiv până în luna mai a anului 2010, cerere ce se află depusă în dosarul de fond la fila 4. Din conținutul acesteia rezultă clar că recurenta nu avea nici un motiv întemeiat să își depună dosarul de pensionare atâta vreme cât nu există vreun acord în acest sens.
Mai mult, solicită a se observa că prezenta cerere de pensionare a fost înregistrată la serviciul personal al societății intimate, iar intimata avea obligația de a trimite carnetul de muncă al salariatului la oficiul de pensii. Până la emiterea deciziei de pensionare, societatea nu avea nicio posibilitate legală de a desface contractul de muncă.
De asemenea, arată că recurenta nu avea cum să depună cererea de pensionare la sediul casei de pensii, întrucât toate actele necesare se aflau în posesia societății intimate. Față de această împrejurare, apreciază că susținerea părții adverse, în sensul că salariata avea obligația de a se prezenta la casa de pensii în vederea înregistrării cererii de pensionare, nu poate fi reținută, atâta vreme cât intrase în concediu medical și după expirarea perioadei de incapacitate de muncă, în cadrul societății era angajată o altă persoană.
Având în vedere cele susținute, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul repunerii părților în situația anterioară, reintegrarea recurentei pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate, obligarea intimatei la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și la plata celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat în funcția de salariat, întrucât aceasta nu are calitatea de pensionar. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După reținerea cauzei în pronunțare, se prezintă intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători C, prin consilier juridic, care depune la dosar delegația nr.203/3/116/23.02.2010 și care ia cunoștință de dispozițiile instanței de la acest termen.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2009, sub nr-, pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a solicitat anularea deciziei de concediere nr.201/4/302/2009 emisă la data de 13.04.2009 de intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători " Călători" - Regionala de Transport Feroviar de Călători C; repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării pe postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă; obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1513 din data de 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de Transport feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători C, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că a fost salariata intimatei Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători C, îndeplinind funcția de inspector resurse umane specialist la Stația.R Nord.
Prin decizia nr.201/4/302 din 13.04.2009 emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatoarei în temeiul art.61 lit.e din Codul muncii cu motivarea că îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare și nu a solicitat pensionarea.
Tribunalul a înlăturat critica de nelegalitate a deciziei de concediere, în sensul că, anterior datei concedierii, prin cererea nr.2/1011 din 11.03.2009, salariata a solicitat înscrierea la pensie îndeplinind condițiile de vârstă și vechime. Ori, din examinarea cererii formulate de salariată, dar și din extrasul registrului de evidență a corespondenței, tribunalul a constatat că a procedat numai la înregistrarea cererii la locul său de muncă Stația R Nord, fără însă aoc omunica angajatorului ( C), acesta fiind subiectul raportului juridic de muncă în măsură să dea eficiență cererii de pensionare.
Nici celălalt aspect invocat de către contestatoare, în sensul că i s-a aprobat continuarea activității, nu a fost reținut de instanță întrucât aprobarea a fost anulată, astfel cum reiese din adresa nr.202/3/172/2009 a "CFR Călători" SA -
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a declarat recurs la data de 29.10.2009, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 04.12.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recurenta contestatoare a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, repunerea în situația anterioara, în sensul reintegrării pe postul avut anterior desfacerii contractului de muncă, obligarea intimatei la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu toate celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat.
Într-o primă critică, recurenta a arătat că a formulat o cerere de pensionare înregistrată cu numărul 1011/11.03.2009 pe care societatea trebuia să o trimită, împreună cu cartea de muncă, la casa de pensii. Până la emiterea deciziei de pensionare, societatea nu putea desface contractul său de muncă. Susținerea intimatei că cererea nu a fost transmisă între diferite departamente nu este vina recurentei. De altfel, imediat după depunerea cererii, a fost în concediu medical, iar la data revenirii, altă persoană era deja angajată în funcția pe care o deținea.
Consideră că înregistrarea cererii la locul de muncă, la serviciul personal și în registrul de intrări-ieșiri, precum și faptul că sunt îndeplinite toate condițiile, dovedește dorința recurentei de a ieși la pensie. Susținerea instanței de fond că persoana care depune cerere într-o societate ar trebui să urmărească documentul prin toate departamentele societății i se pare o aberație. Nu în ultimul rând, consideră că nici argumentul că cererea ar trebui depusă direct la sediul angajatorului nu stă în picioare în condițiile în care, de peste 35 de ani, la SNCFR cererile se depun pe regionale la punctele de lucru care, de altfel, au și serviciu personal și dețin cărțile de muncă.
În a doua critică de recurs, consideră recurenta-contestatoare că desfacerea contractului de muncă se poate realiza numai după emiterea deciziei de pensionare, așa cum prevede de altfel și art.41 alin. 6 din Legea nr. 19/2000, astfel că decizia de concediere este nelegală și netemeinică. Angajatorul trebuia să aștepte emiterea deciziei de pensionare și numai după aceea putea să dispună încetarea contractului de muncă.
Adresa nr. 202/3/172/2009 nu a fost comunicată recurentei, astfel că aceasta nu avea de unde să știe că prelungirea contractului de muncă a fost anulată. Nu există nici un fel de comunicare către salariata care cunoștea că are un contract de muncă prelungit pe o durată de 2 ani, din decembrie 2008 până în 2010.
În fine, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că vârsta de pensionare este de 60 de ani pentru femei, iar această vârstă era îndeplinită de recurentă atunci când expira perioada de prelungire a contractului individual de muncă.
La data de 10.02.2010, intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Caf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile de recurs sunt întemeiate numai pe dispozițiile art.3041Cod procedură civilă care permit cercetarea cauzei sub toate aspectele invocate și care exced motivelor de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Curtea va încadra însă criticile recurentei în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, considerând că partea are în vedere situația în care hotărârea este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii, adică a dispozițiilor art.61 lit.e Codul muncii.
În aceste limite recursul este nefondat.
Conform art.61 lit.e Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea unui salariat atunci când acesta îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiu de cotizare și nu a solicitat pensionarea în condițiile legii.
Așadar, legea permite angajatorului să înceteze raporturile de muncă cu acel salariat care îndeplinește condițiile de pensionare prevăzute de Legea nr.19/2000, adică atât condiția de vârstă cât și condiția de stagiu de cotizare realizat pe baza cărora casa teritorială de pensii acordă asiguratului pensia pentru limită de vârstă și stagiu complet de cotizare.
Legea nu impune nici o altă condiție suplimentară și nici nu stabilește vreo limită de timp în care angajatorul să se hotărască asupra aplicabilității acestui text și, în consecință, să emită decizie de concediere. Singura limitare este cea care ține de situația personală a salariatului adică îndeplinirea celor două condiții pentru deschiderea dreptului de pensie. După îndeplinirea celor două condiții cumulative, angajatorul poate oricând înceta raporturile de muncă cu salariatul aflat la vârsta pensionării, fără să fie necesară justificarea momentului la care emite decizia.
În fine, Curtea notează că această situație de concediere prezentată anterior diferă de situația prevăzută de art.56 lit.d Codul muncii care presupune că salariatul, la îndeplinirea condițiilor de pensionare, formulează o cerere în acest sens, adresată casei teritoriale de pensii, însă până la emiterea acestei decizii pentru oricare din tipurile de pensii prevăzute de Legea nr.19/2000, angajatorului îi este interzis să procedeze la concedierea salariatului pe acest temei. La momentul emiterii deciziei și comunicării acesteia salariatului, raporturile de muncă încetează de drept.
În situația reglementată de art.61 lit.e Codul muncii, legea sancționează tocmai pasivitatea salariatului care, deși cunoaște îndeplinirea în persoana sa a condițiilor de pensionare, neglijează a face demersurile necesare pentru emiterea deciziei. În această situație nu mai are protecția legii, fiind la latitudinea angajatorului să-l concedieze.
Așadar, pentru stabilirea legalității și temeiniciei deciziei de concediere trebuie verificat mai întâi dacă salariatul îndeplinește condițiile de stagiu și vârstă pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, iar mai apoi, dacă acesta a formulat sau nu cerere de înscriere la pensie, în acest din urmă caz, art. 41 alin. 6 din Legea nr. 19/2000 interzicând concedierea până la data emiterii deciziei de pensie de către casa teritorială de pensii.
Ori, salariata, născută la data de 07.05.1950, îndeplinea la 01.04.2009 condițiile cumulative prevăzute de Legea nr.19/2000 pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, după cum afirmă chiar partea în cererea formulată la data de 11.03.2009 la Stația Ferate R Nord. Aceste condiții sunt găsite îndeplinite de către C deoarece contestatoarea afirmă că are o vechime în muncă de 35 de ani în cadrul societății intimate, iar persoanele care solicită înscrierea la pensie în perioada aprilie 2009-iulie 2009 trebuie să îndeplinească vârsta de 58 de ani și 7 luni, cu un stagiu complet de cotizare de 27 de ani și 2 luni, respectiv un stagiu minim de cotizare de 12 ani și 2 luni, astfel cum rezultă din anexa nr.3 din Legea nr.19/2000.
Prin urmare, condiția prevăzută de dispozițiile art.61 lit.e Codul muncii este îndeplinită în cauză, fiind dovedit că atât condiția de vârstă standard cât și de stagiu de cotizare erau îndeplinite la data de 01.04.2009, ceea ce implicit dovedește că erau îndeplinite și la data emiterii deciziei de concediere din data de 13.04.2009.
Cât privește condiția ca salariatul să nu fi solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă anterior emiterii deciziei, Curtea consideră că și aceasta este îndeplinită. Prevederea art. 82 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 este neechivocă: cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului. O astfel de cerere nu a fost formulată de, după cum a arătat în fața instanței de recurs.
Împrejurarea că salariata și-a exprimat dorința de a obține pensie pentru limită de vârstă, înregistrând în acest sens o cerere la registratura angajatorului său, nu are nici o însemnătate din punctul de vedere al încetării raportului său de muncă prin decizia unilaterală a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Cererea formulată de salariată a fost justificată de aceasta ca fiind primul demers pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, partea susținând că angajatorul are obligația de a întocmi fișa de pensie care, împreună cu înscrisurile doveditoare, alcătuiesc dosarul de pensie ce se trimite din oficiu casei teritoriale de pensii. O astfel de argumentație nu poate fi primită pentru că nu are justificare pe texte legale. Din contră, în procedura reglementată de Legea nr.19/2000 asiguratul este cel care formulează cerere de acordare a oricărui tip de pensii prevăzut la art.40 din Legea nr.19/2000, casa teritorială de pensii urmând a se pronunța prin decizie motivată de admitere sau respingere.
Așadar, formularea unei cereri la 11.03.2009, adresată directorului Regionalei de Transport Feroviar de Călători C, nu poate fi considerată drept cerere de acordare a pensiei pentru limită de vârstă în sensul Legii nr.19/2000 care să impună angajatorului obligația de a nu constata încetat de drept contractul individual de muncă, conform art.56 lit.d Codul muncii, până la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă.
În măsura în care salariata dorea continuarea raporturilor de muncă până la obținerea pensiei avea obligația de a se manifesta diligent și de a urmări soarta cererii prezentate anterior, de a obține înscrisurile pe care le considera necesare de la angajator și, nu în ultimul rând, de a înregistra cererea la casa teritorială de pensii.
O ultimă precizare se impune cu privire la durata contractului individual de muncă al salariatei. S-a susținut că raportul de muncă nu putea înceta prin concediere câtă vreme fusese aprobată o cerere de prelungire a raportului de muncă pe o durată de încă 2 ani, refuzul ulterior de prelungire nefiind comunicat solicitantei. Este de observat că o eventuală prelungire a raportului de muncă putea avea loc numai prin semnarea unui act adițional la contractul individual de muncă, conform art.41 alin.3 lit.a Codul muncii. Așadar, neprocedându-se în acest fel salariata nu se poate apăra susținând că nu a avut cunoștință de refuzul prelungirii duratei activității, fiind astfel în imposibilitate de a formula cerere de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.
În fine, s-a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art.41 alin.6 din Legea nr.19/2000.
Nici această critică nu poate fi primită deoarece încetarea raporturilor de muncă ale recurentei a fost analizată prin raportare la Codul muncii. Ori, recurenta nu se găsește în situația prevăzută de art.56 lit.d din Codul muncii, de încetare de drept a contractului individual de muncă când ar fi avut relevanță dispozițiile citate din Legea nr.19/2000. Această situație de încetare de drept a contractului putea interveni numai în situația în care salariatul formulează cerere în vederea acordării pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, iar angajatorul nu poate înceta raporturile de muncă până la data emiterii deciziei de pensioare.
Pentru considerentele expuse, Curtea consideră nefondat recursul, astfel că va dispune respingerea acestuia ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta contestatoare împotriva sentinței civile nr.1513 din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./25.03.2010
Tribunalul Teleorman
Judecători;
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Bodea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 2360/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 55/2009. Curtea... → |
|---|
