Contestație decizie de concediere. Decizia 975/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6164/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.975/
Ședința publică de la 24 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul contestator împotriva sentinței civile nr.5421 din data de 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.4995/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimataUniversitatea B,având ca obiect contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 12.01.2010 depusă la dosar-fila 24 și intimataUniversitatea B,prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 23.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata Universitatea B, prin consilier juridic, solicită a se observa că la termenul anterior de judecată s-a pus în vedere avocatului ales al recurentului să facă dovada imposibilității de prezentare în instanță până la data de 11.01.2010, obligație pe care dl. avocat nu a îndeplinit-
Recurentul contestator, prin avocat, arată că până la sfârșitul ședinței de judecată, dacă instanța de control judiciar apreciază că se impune să facă această dovadă, va depune la dosar adeverința medicală.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea declară cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul contestator, prin avocat, susține oral motivele de recurs, precizând că a solicitat primei instanțe, la termenul de administrare probelor, încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, respectiv audierea a celor două persoane care au fost în aceeași situație cu recurentul de față, însă proba a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, recurentul contestator, prin avocat, precizează că a fost angajatul părții intimate pe postul de asistent universitar, în baza unui contract individual de muncă. În cursul anului 2007, formulat o cerere de acordare a concediului fără plată în vederea susținerii lucrării de doctorat, însă procedura instituită de Ministerul Învățământului a fost prelungită până în luna februarie a anului 2008, împrejurare față de care, recurentul a fost nevoit să solicite prelungirea concediului fără plată pe o perioadă de un an, ca urmare a constatării de către parte că în luna decembrie acesta nu avea programat nici un curs, ci doar coordonarea studenților pentru susținerea lucrării de licență.
Așa fiind, la momentul efectuării cercetării prealabile disciplinare, recurentul a constatat că a fost transferat în mod nelegal și fără acordul acestuia, de la catedra studii europene și relații internaționale la catedra politici publice. Față de această împrejurare nu se poate reține că nu s-ar fi prezentat la sediul universității pentru a susține cursurile, atâta vreme cât salariatului i s-a comunicat de către conducerea universității că nu are ore în primul semestru al anului universitar.
De asemenea, recurentul precizează că la judecata de fond au fost depuse la dosar o serie întreagă de înscrisuri din care rezultă că nu avea niciun fel de curs în primul semestru, iar în ceea de privește fișa postului, arată că acesta se referă al anul universitar 2006-2007 și nicidecum la anul 2008-2009 când s-a luat măsura desfacerii contractului individual de muncă.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că la data prezentării salariatului la sediul universității, s-a constatat că existau deja angajate trei persoane, deși acestea trebuiau excluse din universitate, ca urmare a programului de la prin reducerea ciclului universitar de la IV ani la III ani.
Cu privire la prezența recurentului la universitate, susține că în cadrul acesteia nu există o condică de prezență care să ateste prezența fizică în facultate, neexistând o probă care să dovedească existența materială în sediul universității sau la orele de curs și în vederea acoperirii acestor lipsuri, partea intimată a înțeles să depună la dosar o adresă ce emană de la Serviciul Resurse Umane, datată 22.04.2009, respectiv după data înregistrării contestației pe rolul Tribunalului București. Consideră că există și o răzbunare politică față de recurent sub aspectul studiilor acestuia efectuate la, pe de o parte, iar pe de altă parte, față de faptul că acesta actualmente ocupă funcția de președinte în exercițiu al Consiliului Concurenței din România și a fost consilier pe probleme economice la.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, casarea sentinței civile recurate și, pe cale de consecință, anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.10 din 08.01.2009 pentru aspecte de nelegalitate, restabilirea situației anterioară, repunerea în drepturi și reintegrarea recurentului pe postul deținut anterior emiterii deciziei contestate, precum și obligarea intimatei la plata unor daune morale în sumă de 3000 Euro, ca efect al suferințelor psihice produse asupra acestuia în urma concedierii. Fără cheltuieli de judecată. Se depun la dosar concluzii scrise, însoțite de înscrisuri în fotocopie.
Intimata Universitatea B, prin consilier juridic, arată că se opune depunerii la dosar a unor înscrisuri, după acordarea cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Curtea reține la dosarul cauzei concluziile scrise formulate de recurent, restituind înscrisurile anexate concluziilor scrise, după care acordă intimatei cuvântul asupra recursului.
Intimata Universitatea B, prin consilier juridic, precizează că în cauză nu are nicio relevanță faptul că recurentul a fost consilier la și că în prezent deține funcția de președinte al Consiliului Concurenței. Pe de altă parte, toate afirmațiile făcute și faptele săvârșite de recurent au fost dovedite prin probele administrate în cauză.
În ceea ce privește condica de prezență, se arată că această condică există în cadrul universității, fiind înscrisul pe baza căruia se acordau drepturile salariale cuvenite angajaților. Așa cum rezultă din statul de funcții, în perioada în litigiu, recurentul avea programate ore de curs atât în primul semestru, cât și în cel de al doilea semestrul a anului universitar 2008-2009. Cât privește fișa postului, solicită a se observa că aceasta se întocmește în fiecare an și dacă recurentul s-ar fi prezentat la sediul facultății la început de an, conducerea universității i-ar fi întocmit o nouă fișă de post. Însă, nu s-a prezentat la locul de muncă pentru a se informa care îi sunt sarcinile de serviciu, ocazie cu care ar fi constatat că exista un programator în care se menționau orele de curs atribuite. În plus, activitatea unui cadru didactic nu constă numai în ore de curs și seminarii.
Menționează intimata, prin consilier juridic, că decizia de concediere emisă de universitate întrunește toate condițiile de fond și de formă, iar cererea de concediu fără plată a fost aprobată pentru perioada 01.10.2007 - 30.09.2008, în scopul finalizării doctoratului. După expirarea acestei perioade, salariatul nu a mai înțeles să formuleze o nouă cerere de concediu, iar la momentul efectuării cercetării prealabile disciplinare, recurentul în cauză, s-a prezentat cu o astfel de cerere.
Din documentele depuse la dosar rezultă că salariatului i-au fost comunicate toate actele cercetării, cu dată certă, oră, precum și cu referatul înregistrat sub nr.19965 din 08.12.2008 prin care Facultatea de Științe Politice, prin reprezentant legal, a sesizat Rectoratul de abaterile disciplinare comise de recurent și care constau în absențele nemotivate efectuate de către salariat. Cu această ocazie i-a fost comunicată și convocarea la cercetarea prealabilă, cu confirmare de primire, astfel încât, cercetarea disciplinară prealabilă a fost făcută în termen legal, conform prevederilor art.268 alin.1 din Codul muncii, prin care se stipulează că angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei, dar nu mai târziu de 6 luni.
Totodată, intimata, prin consilier juridic, subliniază faptul că rectorul Universității a luat cunoștință despre absențele nemotivate ale recurentului în perioada 01.10.2008 - 31.10.2008, la data de 08.12.2008 când a fost înregistrat și comunicat referatul nr.19965 și în acest sens, Serviciul Resurse Umane al universității a înțeles să întocmească o adresă cu privire la faptele săvârșite anterior emiterii decizii, adresă ce se află depusă ca probă în dosarul de fond.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Recurentul contestator, prin avocat, având cuvântul în replică, solicită a se urmări referatul întocmit la data de 08.12.2008 pentru a se observa că prin cuprinsul acestuia se precizează că se revine la adresa din 10.11.2008, deci la un interval de timp cu o lună în urmă.
Intimata Universitatea B, prin consilier juridic, în replică, precizează că referatul nr.19965 trebuia înregistrat la registratura generală, însă acesta a fost înregistrat la registratura facultății.
Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2009, sub nr-, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 10/08.01.2009 emisă de intimata Universitatea, solicitând anularea deciziei prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă; restabilirea situației anterioare prin repunerea în drepturi și reintegrarea angajatului pe postul de asistent universitar la Universitatea din B, Facultatea de Științe Politice, Relații Internaționale Studii Europene; obligarea intimatei la plata unor daune morale în sumă de 3000 Euro, precum și la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.5421 din data de 22.06.2009, Tribunalul Bucureștia re spins acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Universitatea B, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în urma încheierii contractului individual de muncă la data de 01.04.2000, contestatorul a devenit salariatul intimatei în funcția de asistent la Facultatea de Științe Politice și Administrative, pe durată nedeterminată, atribuțiile sale curente fiind consemnate în fișa individuală a postului. Ulterior, au fost adoptate mai multe decizii de către angajator prin care i s-au recunoscut contestatorului diverse drepturi de natură salarială.
Prin decizia nr.10/08.01.2009 s-a luat măsura concedierii disciplinare a contestatorului, începând cu data de 12.01.2009, pentru absențe nemotivate în perioada 01-31.10.2008, ceea ce încalcă dispozițiile art.39 alin.2 lit. a, b, c din Codul muncii, art.16 alin.3 si 5 din contractul colectiv de muncă, art.80 alin.2 din Regulamentul intern și art.115 din Legea nr.128/1997.
Tribunalul a constatat că decizia de sancționare respectă cerințele de legalitate, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art.63, 267 și 268 din Codul muncii conform cărora concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile, în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care cel abilitat să aplice sancțiunea a luat la cunoștință despre abatere, sens în care salariatul trebuie să fie convocat în scris, în timpul cercetării acesta având dreptul să formuleze și să susțină apărări în favoarea sa.
Astfel, prin referatul nr.19965 din data de 08.12.2008, Consiliul Facultății de Științe Politice a constatat absentarea nemotivata a contestatorului de la serviciu în lunile septembrie și octombrie 2008, încunoștiințând prin aceasta intimata și propunând demararea procedurilor de desfacere a contractului de muncă.
Convocarea la cercetarea disciplinară s-a făcut pentru data de 06.01.2009, salariatul participând la cercetare.
Din punct de vedere al formei, decizia de concediere este legală, în cuprinsul acesteia fiind redate toate elementele enumerate de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Pe fond, tribunalul a reținut că prin decizia nr.2529/01.10.2007 s-a aprobat cererea contestatorului de concediu fără plată în perioada 01.10.2007-30.09.2008, în scopul finalizării doctoratului, însă începând cu luna octombrie 2008 acesta nu a revenit la serviciu întrucât, așa cum a afirmat în cursul cercetării disciplinare, știa că nu are ore decât în semestrul al II-lea.
Cu același prilej, așa cum s-a consemnat în procesul verbal nr.129/06.01.2009, contestatorului i s-a comunicat că a avut ore și în primul semestru și că prezența la serviciu este obligatorie, programul de lucru al cadrelor didactice nereducându-se la orele de curs, aspecte față de care subiectul cercetării a replicat că nu ar fi avut ce să facă la facultate, că nu a verificat statele de funcții pentru a constata dacă are ore în primul semestru, iar dacă ar fi avut, un student sau o secretară i-ar fi semnalat aceasta.
Contestatorul s-a apărat printr-un înscris adresat intimatei în aceeași zi în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară că în perioada în care a absentat s-a aflat în contact permanent cu conducerea facultății, că a continuat supervizarea a 20 de studenți pentru redactarea lucrărilor de licență și că, de fapt, a solicitat prelungirea concediului fără plată pe perioada primului semestru, cerere la care nu a primit răspuns.
Apărarea contestatorului a fost înlăturată de instanța de fond, întrucât din probele administrate rezultă fără echivoc faptul încălcării cu intenție a prevederilor din Regulamentul intern care impun, sub sancțiunea concedierii, prezența la serviciu (art. 46 stabilește că absentarea nemotivata este interzisă, iar o asemenea faptă săvârșită timp de 3 zile consecutiv atrage concedierea din motive imputabile), precum și prevederile art. 39 alin 2 din Codul muncii, pe care le cunoaște sau ar fi trebuit să le cunoască.
Contestatorul nu se poate prevala de noua cerere de concediu fără plată pe care susține ca a formulat-o pentru primul semestru al anului universitar 2008 - 2009 (dar nu a făcut dovada în acest sens, deși îi revenea sarcina probei) atâta timp cât aceasta nu i-a fost aprobată, neexistând nici un temei care să-l îndreptățească a considera că cererea îi va fi în mod cert soluționată favorabil sau că singura condiție pentru a se bucura de concediu fără plată în continuare este formularea cererii. Teoria aprobării tacite la care s-a referit contestatorul în motivarea acțiunii nu-și găsește aplicabilitatea în acest caz.
O minimă diligență impunea contestatorului a se asigura că forurile îndreptățite i-au aprobat cererea, situație în care s-ar fi apărat cu succes împotriva oricărei masuri de sancționare luate.
Neprocedând astfel, contestatorul și-a asumat cu foarte mare ușurință riscul de a fi concediat din motive imputabile, măsura adoptată de către pârâta nefiind disproporționată față de gravitatea faptei, ci în consonanta cu prevederile din contractul colectiv de muncă menționate în decizie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 28.09.2009 contestatorul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 15.10.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă, recurentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond, anularea deciziei nr.10/08.01.2009 emisă de Universitatea din B; restabilirea situației anterioare prin repunerea în drepturi și reintegrarea angajatului în funcția deținută anterior; obligarea la plata unor daune morale în sumă de 3000 Euro și a cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În expunerea motivelor de recurs, se face o prezentare a cauzei, cu punctarea următoarelor aspecte: referatul nr. 19965/08.12.2008 nu a fost adus la cunoștința contestatorului; potrivit art.120 din Legea nr. 128/1997 privind statutul cadrelor didactice, cadrul didactic cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să-și producă probe în apărare; salariatul, asistent univ., a fost în contact permanent cu conducerea facultății care i-a comunicat că după reducerea ciclului universitar de la IV la III ani, ca urmare a de la, nu se mai poate acoperi norma de asistent și nici nu poate fi promovat în funcția de lector, deoarece nu a finalizat doctoratul; chiar și în perioada concediului fără plată a continuat supervizarea a aproximativ 20 de studenți pentru redactarea lucrărilor de licență; conducerea universității i-a comunicat că nu are ore în primul semestru al anului universitar 2008- 2009; Universitatea din B, Facultatea de Științe Politice l-a transferat în mod nelegal, fără acordul său, de la catedra Relații internaționale și studii europene la catedra Politici publice; a finalizat cu succes susținerea tezei de doctorat în luna octombrie 2008, dar procedura legată de acordarea titlului de doctor se finalizează în câteva luni, conform legii, astfel că a decis să solicite prelungirea concediului fără plată, în primul semestru al anului universitar 2008-2009; în lunile octombrie și noiembrie 2008 nu a fost plătit; în cadrul Facultății de Științe Politice nu există o condică de prezență; la noua catedră, nu i s-a adus la cunoștință norma didactică din statutul de funcțiuni; motivul real al concedierii nu sunt aspectele disciplinare, ci, în fapt, o metodă "mascată" de reducere a numărului de cadre didactice datorită scăderii numărului studenților înscriși, prin măsuri aleatorii și abuzive la nivelul conducerii Facultății de Științe Politice din cadrul Universității
Se invocă următoarele argumente de nelegalitate ale sentinței pronunțate de instanța de fond:
Contestatorul a devenit salariatul intimatei, în funcția de asistent la Universitatea B, Facultatea de Științe Politice și Administrative, pe durată nedeterminată, atribuțiile sale curente fiind consemnate în fișa individuală a postului. Instanța nu a observat că fișa postului nr.26 se referă la activități, numărul de ore, coeficient de transformare și nr. de ore convenționale în anul universitar 2006-2007 și nu anul universitar 2008-2009. Astfel, instanța de fond a făcut o gravă eroare de interpretare a probelor existe la dosar (art. 304 pct.8 Cod de procedură civilă).
Tribunalul București nu a menționat nimic despre modalitatea în care s-a produs transferul de la catedra de Studii Europene și Relații Internaționale la catedra Științe politice și, mai ales, despre modalitatea de aducere la cunoștință a acestei decizii conform legislației muncii.
Prin decizia nr.10/08.01.2009, s-a luat măsura concedierii sale disciplinare, reținându-se absențele nemotivate în perioada 01-31.10.2008, în contradictoriu cu procesul-verbal al cercetării disciplinare care menționează în cursul "lunii octombrie 2008", încălcând astfel dispozițiile art.39 alin.2 lit.a,b,c din Codul muncii, art.16 alin.3 și 5 din contractul colectiv de muncă, art.80 alin. 2 din Regulamentul intern și art. 115 din Legea nr. 128/1997.
Consideră că decizia de concediere este criticabilă din punct de vedere al legalității, pornindu-se de la convocarea în vederea cercetării disciplinare și până la modalitatea efectuării acestei cercetări, terminând cu motivarea deciziei (art.304 pct.9 din Cod de procedură civilă). Convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare este semnată de rector, deși acesta nu are nici o atribuție și nu este nici membru al comisiei de disciplină. Cercetarea disciplinară a avut în vedere doar pe contestatorul și nu și pe alte două cadre didactice existente "în surplus" la catedră. Despre acest lucru nu se menționează nimic, nici în cercetarea disciplinară, dar acest lucru reiese dintr-un înscris depus de către Universitatea B: adresa nr.19.965 din 8.12.2009, unde la paragraful 2, numele celorlalte două cadre didactice: lector dr. [ ] și asist [ ] sunt șterse cu pastă corectare de către intimat (de fapt persoanele omise în mod intenționat erau d-na lector univ., convinsă să înceteze raporturile de muncă prin consimțământul părții și d-na asistent univ., pentru care Universitatea și-a retras decizia), cadre didactice ce puteau fi citate ca martori, probă respinsă însă de către instanța de fond, Tribunalul București.
Apoi, cercetarea disciplinară trebuia făcută în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care cel abilitat să aplice sancțiunea a luat cunoștință de abatere. Ori, potrivit documentelor existente la dosarul cauzei, abaterea disciplinară s-ar fi produs în perioada 1-30 octombrie 2008, iar convocarea poartă data de 24.12.2008, adică la mai bine de 55 de zile calendaristice, calculat de la ultima dată a intervalului 1 - 30 octombrie 2008.
De asemenea, referatul de care se face vorbire în procesul-verbal de cercetare disciplinară, semnat de către decanul Facultății de Științe Politice, nu a fost comunicat salariatului, înainte sau odată cu convocarea în vederea efectuării cercetării disciplinare, conform art. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivelul Universității din
Se menționează împrejurarea că ar fi avut ore și în semestrul 1. Această susținere a comisiei nu este reală deoarece dovada îndeplinirii defectuoase sau neîndeplinirii sarcinilor de serviciu nu este susținută de probe. Trebuia făcută raportarea la contractul individual de muncă și la anexele sale. În contractul individual de muncă nu se prevede modalitatea de efectuare a normei didactice sau a altor activități. Practica este că această normă poate fi efectuată pe un anumit semestru, salariatul fiind plătit în funcție de norma efectuată în acel semestru. Potrivit înscrisurilor depuse de Universitatea B, reiese că în statul de funcțiuni pentru anul universitar 2008-2009, poziția 40, asistentul are doar activități de evaluare, îndrumare lucrări licență, pregătire metodică și cercetare științifică și nicidecum ore sau seminarii. Nici în orarul Universității, Facultatea de Științe Politice, pe semestrul I nu figurează cu normă didactică sau seminarii. De asemenea, numele lui nu apare în orarul de doctorat depus la dosar. de prezență nu pot fi luate în considerare, din moment ce ele nu sunt o copie a condicii de prezență și nu prezintă semnătura celor prezenți. Aceste documente nu sunt semnate de către departamentul de resurse umane și conțin doar o listă fără nume comandată de către decan.
Tot un document preconstituit este și adresa nr. 1264/22.04.2009 semnată de decan, prof. dr., către departamentul juridic al Facultății de Științe Politice prin care se suplinește lipsa dovezilor orelor didactice. Documentul este eliberat la data de 22.04.2009, adică după înregistrarea la 10 februarie 2009 contestației pe rolul Tribunalului București.
Instanța de fond a reținut o altă stare de fapt, a apreciat în mod greșit probele și, ca urmare, a emis o sentință nelegală (art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă raportat la art. 268 alin. 2 din Codul muncii ). Se poate constata că nu a existat nici o respectare a dispozițiilor nr.HG1344/207 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină. Nu a existat nici o administrare de probe din partea persoanelor propuse de către părți, precum și dacă este cazul a celor solicitate de persoana de comisia însărcinată cu efectuarea cercetării. Dezbaterea cazului a constat, în special, din presiuni pentru obținerea demisiei din partea recurentului și, numai datorită considerentelor că această comisie a fost legal constituită, prin includerea unui reprezentant al sindicatului, s-a luat măsura desfacerii contractului de muncă.
La data de 05.01.2010, intimata Universitatea Baf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Într-o primă critică de nelegalitate adusă sentinței pronunțată de tribunal, se invocă dispozițiile art.304 pct. 8 Cod procedură civilă și se susține că au fost greșit apreciate înscrisurile depuse la dosar, respectiv fișa postului în care activitățile ce trebuiau îndeplinite de recurent vizau anul universitar 2006-2007, iar nu anul universitar 2008-2009.
În limita acestui motiv de recurs, este susceptibilă de modificare acea hotărâre judecătorească pronunțată cu nesocotirea unui act juridic civil, în sens de convenție, conform art. 942 și următoarele Cod civil, indiferent dacă este bilaterală sau unilaterală. Este vorba însă de interpretarea actului în sine, după regula instituită de art. 969 cod civil sau a clauzelor contractuale care, atunci când sunt confuze, echivoce sau contradictorii, trebuie interpretate după regulile prevăzute de art. 978-979, art. 980 și art. 983-984 Cod civil.
Așadar, instanța ar fi culpabilă dacă nu aplică convenția părților ce are valoare de lege pentru acestea, schimbând natura juridică a actului încheiat sau eventual, ignorând sau modificând clauzele contractuale, dându-le un alt înțeles decât cel convenit de părți.
În cauză, tribunalul a interpretat corect actul juridic invocat de recurent și a reținut corespunzător natura juridică a acestuia, aceea de fișă a postului ocupat în cadrul Universității Eventuala neconcordanță între perioada de timp menționată în fișa postului pentru care salariatul trebuia să îndeplinească anumite atribuții și concluzia desprinsă de instanță din cuprinsul acestui document poate fi analizată ca netemeinicie a hotărârii, printr-o interpretare coroborată cu celelalte probe administrate.
Prin al doilea motiv de recurs, recurentul contestator critică hotărârea instanței de fond față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța a analizat greșit probele administrate in cauza si a aplicat greșit legea situației de fapt reținute.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecații sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Un prim aspect supus analizei este respectarea dispozițiilor art.63, art.267 și 268 Codul muncii, referitor la termenul în interiorul căruia un angajator poate aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi.
Este de observat că întreaga reglementare a procedurii răspunderii disciplinare a salariaților, inclusiv cea a termenului în care poate fi aplicată o astfel de sancțiune, are în vedere interesul salariatului care nu poate fi lăsat o perioadă îndelungată de timp în incertitudine cu privire la poziția adoptată de angajatorul său, în ipoteza în care s-au săvârșit fapte de natură a fi calificate drept abateri de la disciplina muncii. Codul muncii prevede o dublă condiționare temporală pentru angajator, în sensul că acesta poate aplica sancțiuni disciplinare în termen de 30 de zile calendaristice de la data când a luat cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii respectivei fapte. Cu privire la natura acestor termene legale, este cunoscut că primul termen este unul de prescripție, în timp ce termenul de 6 luni este considerat termen de decădere. Valabilitatea deciziei de concediere este însă condiționată de respectarea cumulativă a acestor termene.
În cauză, după cum corect a observat și tribunalul, au fost respectate aceste termene, problema punându-se în realitate în legătură cu termenul de prescripție de 30 de zile calendaristice.
Ori, greșit susține recurentul contestator că a fost convocat la procedura cercetării prealabile în data de 24.12.2008, adică la mai bine de 55 de zile calendaristice de la data presupusei fapte de neprezentare la locul de muncă în perioada 01.-30.10.2008. Textul articolului 268 din Codul muncii prevede momentul de la care începe să curgă acest termen ca fiind data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, așadar nu de la data săvârșirii faptei. Angajatorul, respectiv rectorul universității, a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii la data de 08.12.2008, dată la care a fost încunoștințat despre abatere prin referatul nr.19965 întocmit de decanul Facultății de Științe Politice al cărui salariat era contestatorul. De la data de 08.12.2008 curge termenul de 30 de zile, iar decizia emisă la 08.01.2009 este formulată corespunzător din acest punct de vedere.
În mod evident, și cercetarea disciplinară a fost făcută în interiorul termenului legal analizat anterior.
În legătură cu cercetarea disciplinară, s-au invocat mai multe aspecte care, în opinia recurentului-contestator, sunt de natură să atragă nelegalitatea deciziei de sancționare. S-a susținut că a fost convocat la cercetare printr-o adresă semnată de rectorul Universității din B, care nu ar avea astfel de competențe, cu atât mai mult cu cât nu a făcut parte din comisia de cercetare. Va fi înlăturată această argumentație deoarece rectorul Universității este reprezentantul legal al instituției, fiind singurul abilitat să ia măsuri în legătură cu salariații, ceea ce presupune orice măsuri de la încheierea până la desfacerea unui contract individual de muncă. Cu atât mai mult, un act procedural prealabil unei decizii de sancționare disciplinară poate fi semnat de reprezentantul legal, neexistând nici un impediment de natură juridică în acest sens.
Nici faptul că nu s-ar fi adus la cunoștința contestatorului referatul nr. 19965/08.12.2008 semnat de decanul facultății nu poate fi considerat motiv de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară. Legea impune încunoștințarea salariatului despre obiectul, data, ora și locul întrevederii (art. 267 alin. 2 Codul muncii ), aspecte realizate prin adresa de convocare din 24.12.2008.
Procedura reglementată de art. 120 din Legea nr. 128/1997 sub aspectul cercetării abaterii, cu obligativitatea de comunicare către cadrul didactic cercetat a tuturor actelor, nu poate conduce la altă concluzie întrucât nu se prevede vreo sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații. Recurentul ar fi putut susține o eventuală vătămare produsă prin necomunicarea acestui referat din 08.12.2008 cu ocazia cercetării prealabile și să o dovedească. Cum nu a procedat în acest fel, nulitatea relativă nu operează.
În fine, ultimul aspect invocat față de procedura cercetării este faptul că membrii comisiei nu au analizat cu acea ocazie și situația altor două cadre didactice aflate în aceeași situație care ar fi putut fi audiate ca martor. Nu este pertinentă această susținere, angajatorul putând organiza cercetări disciplinare separate, întrucât faptele salariaților sunt personale, fără legătură între ele, și, în plus, celelalte două cadre didactice au finalizat în moduri diferite conflictul.
Cât privește fapta calificată de angajator drept abatere disciplinară, respectiv absența de la locul de muncă în cursul lunii octombrie 2008, Curtea consideră că recurentul-contestator se află în culpă, recunoscând faptul neprezentării la locul de muncă. Argumentele cu care a justificat această absență, respectiv lipsa unor ore alocate pentru primul semestru al anului universitar 2008-2009 sau transferul la altă catedră fără consimțământul său și fără a fi încunoștințat nu pot fi reținute drept exoneratoare de răspundere, deoarece principala obligație a salariatului pentru îndeplinirea obiectului contractului individual de muncă este aceea de a se prezenta la locul de muncă. Pentru această obligație a oricărui salariat nu este necesară vreo încunoștințare specială, vreo invitație telefonică sau vreo altă modalitate, după cum a susținut în mod nefondat recurentul. Indiferent dacă recurentul avea sau nu alocate ore de seminar pentru primul semestru al anului universitar 2008-2009, chiar dacă în domeniul învățământului superior nu există un program normal de muncă în formatul clasic de 8 ore pe zi timp de 5 zile pe săptămână, totalizând 40 de ore pe săptămână, chiar dacă norma didactică a cadrelor universitare se stabilește pe baza unui orar care presupune ore de desfășurare în mod neuniform în cursul unei zile sau în cursul unei săptămâni, aceasta nu semnifică permisiunea unui cadru universitar de a absenta timp de o lună de zile, adică de a nu desfășura nici o activitate didactică.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat în temeiul art.312 alin,1 Cod procedură civilă, considerând că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul contestator împotriva sentinței civile nr.5421 din data de 22.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.4995/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimataUniversitatea
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -- - - - -
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./26.03.2010
Tribunalul București
Judecători; -
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Bodea
| ← Conflict de muncă. Decizia 198/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de concediere. Decizia 595/2009. Curtea de... → |
|---|
