Contestație decizie de concediere. Decizia 977/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6881/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.977/
Ședința publică de la 24 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-"-as "SRLîmpotriva sentinței civile nr.5817 din data de 07.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8555/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-"-as "SRL,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.65406 din 23.02.2010 depusă la dosar-fila 16 și intimatul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.10655 din 25.01.2010 depusă la dosar-fila 15.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 17.02.2010, întâmpinare din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatul către reprezentantul legal al recurentei.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta -"-as "SRL, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că deși se reține de către instanța de fond că procesul verbal al comisiei de disciplină a fost comunicat intimatului odată cu decizia de desfacere a contractului individual de muncă, aceasta nu îl are în vedere la momentul pronunțării.
De asemenea, recurenta, prin avocat, mai arată că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod greșit a reținut că în cauză nu au fost respectate prevederile art.268 alin.2 lit. "a, b și c" din Codul muncii, fără a observa că procesul verbal atașat deciziei de sancționare, cuprinde descrierea abaterii disciplinare ce constituie cauza desfacerii contractului individual de muncă, respectiv absențele nemotivate începând cu data de 05.01.2009.
Cât privește cercetarea disciplinară prealabilă, recurenta, prin avocat, solicită a se observa că aceasta nu s-a putut realiza datorită neprezentării intimatului la sediul societății în vederea efectuării acestei cercetări, aspect pe care prima instanță nu l-a avut în vedere la momentul soluționării pricinii deduse judecății.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cu cheltuieli de judecată suportate de către societate cu ocazie acestui litigiu atât în faza procesuală a fondului cât și în recurs.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, arată că în ceea ce privește comunicarea procesului verbal al comisiei de disciplină odată cu decizia contestată, dovada comunicării acestuia se află depusă la dosar, respectiv plicul poștal care este avizat - reavizat și după expirarea termenului de păstrare, s-a aprobat înapoierea.
În ceea ce privește netemeinicia hotărârii primei instanței, intimatul, prin avocat, solicită a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, în mod corect a stabilit instituirea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare în cazul în care se constată abateri disciplinare din partea angajatului, în limitele prevederilor art.263-268 din Codul muncii, împrejurare față de care, apreciază că nu se poate reține susținerea părții recurente în sensul că instanța de fond nu ar fi respectat prevederile art.268 din Codul muncii, atâta vreme cât în cauza de față nu s-a depus la dosar vreo dovadă cu privire la cercetarea prealabilă disciplinară.
Cu privire la drepturile salariale cuvenite părții pe care o reprezintă, solicită a se observa că statele de plată nu au fost semnate de către salariat datorită faptului că aceste drepturi nu au fost plătite, iar în ceea ce privește concediul medical, se arată că potrivit art.2 alin.1 lit."a", art.11 și art.36 alin.3 lit."a" din OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, angajatorul are obligația de a plăti lunar salariatului indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă pe baza certificatului medical, cel mai târziu în luna următoare, însă în luna ianuarie angajatorul nu a plătit acest concediu medical.
Având în vedere cele susținute, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Recurenta -"-as "SRL, prin avocat, având cuvântul, în replică, solicită a se observa că în fața instanței de fond, societatea recurentă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că intimatul de față a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, iar pentru că acesta nu și-a ridicat corespondența nu poate fi reținută culpa angajatorului.
Cât privește nesemnarea statelor de plată, recurenta, prin avocat, arată că, deși salariatul nu a semnat statele de plată, acesta a beneficiat de drepturile salariale cuvenite.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, în replică, solicită a se observa că la dosarul cauzei se află depusă fotocopia cărții de identitate a părții, din care rezultă că acesta domiciliază la blocul, iar din mențiunile aplicate pe plicul poștal prin care acestuia i-a fost comunicată decizia contestată împreună cu procesului verbal al comisiei de disciplină rezultă blocul, deci culpa aparține societății recurente și nicidecum a salariatului pentru neridicarea corespondenței.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.5817/7.07.2009, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte acțiunea formulată de contestatorul, in contradictoriu cu intimatul - - SRL; a constatat nulitatea deciziei nr.1/28.01.2009 emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii; a obligat intimata la plata către contestator a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării; a obligat intimata la plata drepturilor salariale aferente perioadei 6.03.2007 - 01.07.2007, sumele urmând a fi actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței până la data plății, precum și a drepturilor salariale pentru perioada 1.10.2008 - 15.12.2008; a obligat intimata la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă aferentă perioadei 15 - 29.12.2008, perioadă rectificată prin încheierea de îndreptare erorii materiale din 1.10.2010 ca fiind 16-23.12.2008, precum și la compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2008; a obligat intimata să înmâneze contestatorului un exemplar al contractului individual de muncă înregistrat la ITM B cu nr. 746/06.03.2007; a respins cererile privind plata drepturilor salariale pentru perioada 1.01.2009 - 28.01.2009 și privind obligarea intimatei la eliberarea carnetului de muncă, ca neîntemeiate; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți există raporturi de muncă, în temeiul contractului individual de munca înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B sub nr.746/6.03.2007, reclamantul desfășurându-și activitatea în calitate de montator uși.
Prin decizia nr. 1/28.01.2009, intimata a aplicat contestatorului sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, în baza art.61 lit.a din Codul muncii.
Reclamantul contestator a invocat nulitatea actului prin care s-a dispus sancționarea disciplinară, motivând că nu s-a efectuat cercetarea disciplinară, precum și că decizia nu este motivată în fapt și în drept.
Raportat la criticile contestatorului, tribunalul a reținut că articolul 263 alin.1 din Codul muncii instituie dreptul angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi în cazul în care aceștia au săvârșit abateri disciplinare. Decizia de sancționare trebuie să fie întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 263 - 268 Codul muncii.
În acest sens prima instanță a constatat că, într-adevăr, anterior sancționării nu a fost efectuată cercetarea disciplinară însă potrivit art.267 alin.3 din Codul muncii neefectuarea cercetării disciplinare prealabile în situația neprezentării salariatului la convocarea făcută în condițiile alin.2, fără un motiv obiectiv, nu atrage nulitatea măsurii. Astfel instanța de fond a apreciat că împrejurarea invocată de contestator, precum că nu a fost convocat pentru cercetarea prealabilă, nu este confirmată de actele dosarului, angajatorul făcând dovada faptului că reclamantul a fost convocat în scris, prin adresa nr.03/20.01.2009, prin care era invitat să se prezinte la sediul societății la data de 28.01.2009, la ora 9,00, pentru a motiva absențele sale începând cu data de 5.01.2009, că acest convocator a fost comunicat prin poștă, cu confirmare de primire, la data de 22.01.2009 și că expediția a fost returnată societății la 3.02.2009 datorită lipsei de la domiciliu a destinatarului. Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 28.01.2009 de comisia de disciplină, constituită prin decizia intimatei din data de 19.01.2009, salariatul nu s-a prezentat în ziua stabilită, sancțiunea fiind aplicată fără a se mai efectua cercetarea disciplinară prealabilă. Constatând că angajatorul a procedat în acest mod în conformitate cu dispozițiile art.267 alin.2 și 3 din Codul muncii, tribunalul a respins această critică a reclamantului.
Verificând însă conținutul deciziei de sancționare, instanța de fond a constatat că aceasta nu cuprinde mențiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 lit.a, b și c din Codul muncii, referitoare la descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, la precizarea prevederilor din statutul de personal, din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil, ce au fost încălcate de salariat și la motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, în condițiile art.267 alin.3 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, constatând că lipsa mențiunilor din decizia de sancționare atrage nulitatea absolută a acesteia, potrivit art.268 alin.2 din Codul muncii, prima instanță a admis contestația, a anulat decizia și a dispus în baza art.78 din Codul muncii, reintegrarea salariatului în funcția deținută anterior concedierii, cu obligarea intimatei să plătească salariatului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii până la data reintegrării.
Tribunalul a admis în parte și cererea în pretenții cu titlu de drepturi salariale constatând că statele de plată aferente perioadei martie 2007-decembrie 2008 nu poartă semnătura reclamantului și nu fac dovada încasării de către acesta a salariului pentru munca prestată în perioadele 6.03.2007 - 01.07.2007 și 1.10.2008 -15.12.2008, potrivit art.163 alin.1 din Codul muncii. Cum pârâta nu a probat că a executat de bună voie obligația de plată a salariului aferent acestor perioade, precum și că a îndeplinit obligația prevăzută de art.139 din Codul muncii, respectiv că a acordat reclamantului dreptul la efectuarea concediului de odihnă integral pentru anul 2008, în temeiul art.161 raportat la art.39 alin.1 lit.a, la art.141 alin.4 și art.40 alin.2 lit.c din Codul muncii, tribunalul a obligat pârâta la plata drepturilor bănești menționate și la compensarea in bani a concediului de odihnă aferent anului 2008, creanțe actualizate în baza art.269 din Codul muncii cu rata inflației pana la data plății.
Tribunalul a respins cererea reclamantului de plată a drepturilor salariale în perioada 1.01.2009 - 28.01.2009, reținând că acesta nu a prestat muncă, nefiind îndeplinită obligația asumată față de angajator prin contractul de muncă.
Cu privire la plata indemnizației pentru concediul medical, tribunalul a reținut că, potrivit art.2 alin.1 lit.a, art.11 și art.36 alin.3 lit.a din OUG nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, angajatorul are obligația de a plăti lunar salariatului indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, pe baza certificatului medical eliberat de medicul curant cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.
Prin certificatul de concediu medical depus la dosar reclamantul a dovedit starea de incapacitate temporară de muncă în care s-a aflat în perioada 16.12.2008 - 23.12.2008 însă pârâta nu a dovedit că și-a îndeplinit obligația legală, în baza dispozițiilor legale menționate, astfel că instanța de fond a obligat angajatorul la plata către reclamant a indemnizației de concediu medical.
Referitor la cererea reclamantului de a i se înmâna un exemplar al contractului individual de muncă, prima instanță a reținut că la art.N alin. final din contractul individual de muncă este cuprinsă mențiunea multiplului exemplar, respectiv încheierea acestuia în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. În temeiul dispozițiilor art.40 pct.2 lit.a și h din Codul muncii, care stabilesc în sarcina angajatorului obligația de informare a salariaților asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă și obligația de eliberare a tuturor documentelor ce atestă calitatea de salariat a salariatului, pârâta a fost obligată să înmâneze contestatorului un exemplar al contractului individual de muncă înregistrat la ITM B cu nr. 746/06.03.2007.
Tribunalul a respins cererea de obligare a pârâtei la eliberarea carnetului de muncă apreciind că această obligație nu incumbă intimatei, de vreme ce raporturile de muncă dintre părți subzistă ca efect al desființării actului de concediere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurenta-pârâtă -AS, solicitând modificarea sentinței atacate având in vedere prevederile art. 304 pct.7 Cp. pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, deși ia act de faptul ca procesul verbal al comisiei de disciplina a fost comunicat contestatorului odată cu decizia de desfacere a contractului individual de munca, nu îl ia in considerare la analizarea speței de față.
În hotărârea atacată se menționează că decizia de sancționare nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a, b si c din Codul muncii, dar nu se menționează caprocesul verbalatașat deciziei de sancționare cuprinde descrierea abaterii disciplinare ce constituie cauza desfacerii contractului individual de muncă, și anume absențele nemotivate ale contestatorului începând cu data de 05.01.2009, fiind respectate astfel prevederile art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii.
În ceea ce privește mențiunea de la lit. baa rt. 268 din Codul muncii, recurenta a arătat că îndeplinirea condiției rezulta fără echivoc din analiza procesului verbal al comisiei de disciplina atașat deciziei de sancționare. Astfel, in procesul verbal se arata ca ".absențele nemotivate constituie abatere repetată în conformitate cu prevederile ari. 32 din Regulamentul de ordine interioara.".
În ceea ce privește cea de a 3-a critică adusă deciziei de sancționare de către instanța de fond, recurenta a susținut că în hotărârea atacată nu s-a luat în considerare existenta mențiunilor din anexa deciziei de sancționare cu privire la motivele imposibilității realizării cercetării prealabile, respectiv neprezentarea contestatorului, deși a fost legal convocat, fapt constatat si de instanța de fond.
În ceea ce privește decizia instanței de obligare a recurentei la plata drepturilor salariale pentru perioada 06.03.2007 - 01.07.2007, 01.10.2008 -01.12.2008 bazata pe nesemnarea statelor de plată și la compensarea pecuniară a concediului de odihnă aferent anului 2008, recurenta a susținut că instanța de fond nu a apreciat corect probele administrate, având în vedere că semnarea statelor de plată ar putea constitui o încălcare a confidențialității prevăzută de Codul muncii și că, deși a primit banii de fiecare dată, contestatorul nu a semnat niciodată statele de plată.
Acest aspect, a arătat recurenta, rezultă chiar din cererea de chemare în judecată formulată de către contestator, având în vedere că nu a solicitat drepturile salariale pentru întreaga perioada de lucru, ceea ce reprezintă o recunoaștere a faptului că a fost plătit pentru perioada în care a lucrat.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut aspectele de nulitate ale deciziei de concediere disciplinară, reglementate de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit a,b și c Codul muncii.
Astfel, din analiza conținutului deciziei de sancționare nu rezultă ce faptă a săvârșit contestatorul, obligație prevăzută de lege în sarcina angajatorului, pentru a permite instanței să efectueze controlul jurisdicțional cu privire la existența elementelor de natură a califica fapta ca fiind abatere disciplinară.
Descrierea faptei presupune prezentarea explicită a acelor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină a muncii săvârșită în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Din "descrierea faptei" trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ce reglementează conduita la locul de muncă.
De asemenea norma de conduită încălcată trebuie să fie expres nominalizată în cuprinsul deciziei, pentru ca fapta să poată fi calificată corect ca abatere disciplinară.
În ceea ce privește mențiunile referitoare la desfășurarea cercetării disciplinare, acestea trebuie inserate în cuprinsul deciziei, chiar și în cazul în care aceasta nu a avut loc din culpa salariatului.
Recurenta a susținut că a respectat toate condițiile prevăzute de lege și a invocat ca mijloc de probă procesul verbal al comisiei de disciplină care cuprinde descrierea faptei și indică norma încălcată iar imposibilitatea efectuării cercetării disciplinare a rezultat din actele depuse la dosar, fiind constatată ca atare și de către instanța de fond.
Curtea reține că susținerile recurentei sunt reale numai că acestea nu acoperă viciile de formă ale deciziei de sancționare prevăzute sub sancțiunea nulității întrucât, potrivit dispozițiilor art. 77 Codul muncii, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Prin urmare, aplicând acest text de lege, Curtea apreciază că decizia de concediere nu poate fi completată, în ceea ce privește cuprinsul său, cu conținutul unor acte exterioare, în speță referatul din care rezultă motivele de fapt care au justificat aplicarea sancțiunii disciplinare.
Ca atare criticile recurentei privind neluarea în considerare a procesului verbal al comisiei de disciplină nu sunt fondate, întrucât acesta nu poate complini lipsurile din decizia de sancționare, ci reprezintă, cel mult, un mijloc de probă al conținutului acestei decizii.
În consecință Curtea apreciază că instanța de fond a soluționat legal și temeinic contestația împotriva deciziei de sancționare, dispunând anularea acesteia și repunerea părților în situația anterioară prin reintegrarea contestatorului și plata despăgubirilor pe perioada concedierii.
Nici afirmațiile recurentei referitoare la plata drepturilor salariale pretinse de contestator nu sunt întemeiate. Astfel recurenta a susținut că a plătit contestatorului în întregime salariul însă semnarea statelor de plată ar fi reprezentat o încălcare a principiului confidențialității.
O astfel de susținere nu poate fi primită întrucât încalcă dispozițiile imperative ale art. 163 Codul muncii, potrivit cărora plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată sau orice alt document justificativ care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. În speță, recurenta, în calitate de angajator, căruia îi revine sarcina probei potrivit dispozițiilor art. 287 Codul muncii, nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării acestor drepturi reclamantului contestator, solicitând aplicarea unei prezumții de achitare a salariului care ar rezulta din faptul că reclamantul nu a solicitat drepturile salariale întreaga perioada de lucru, ceea ce ar reprezenta o recunoaștere a faptului ca a fost plătit pentru perioada in care a lucrat.
O astfel de argumentare nu poate fi reținută ca mijloc de probă în condițiile în care angajatorul nu a făcut nicio dovadă a faptului pozitiv, respectiv a plății salariului pentru perioada pretinsă.
În ceea ce privește compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat pe anul 2008, recurenta, deși a criticat admiterea acestei cereri, nu a arătat în concret un alt argument în sprijinul acestei critici decât cel utilizat anterior cu privire la faptul că ar fi achitat aceste drepturi contestatorului.
Curtea apreciază, pentru identitate de rațiune, că în cauză nu s-a făcut dovada achitării acestor drepturi, astfel că cererea a fost corect încuviințată de către prima instanță.
Față de toate aceste considerente, Curtea reține că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile situației de fapt dedusă judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. cvilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă -AS împotriva sentinței civile nr.5817/07.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.8555/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
24.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Bodea
| ← Conflict de muncă. Decizia 1016/2008. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de concediere. Decizia 87/2010. Curtea de... → |
|---|
