Contestație decizie de pensionare. Decizia 10174/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10174
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Manuela Preda
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.937 din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul contestator a susținut oral motivele de recurs invocate în scris, arătând că instanța de fond nu a interpretat corect anexa 3 din Lg.19/2000 și nu a avut în vedere faptul că se încadrează în categoriile prevăzute de art.47 alin.2 Lg.19/2000. A solicitat admiterea recursului.
Instanța a pus în discuție excepția privind prescripția debitului.
Recurentul contestator a susținut că debitul nu s-a prescris.
CURTEA
Asupra recursului de față.
La data de 9.10.2007 a formulat contestație împotriva deciziei - /22 08 2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acesteia.
In motivarea contestației a arătat că, prin decizia criticată, intimata a anulat decizia - considerând că contestatorul a primit necuvenit pensie de nevăzător, cu nerespectarea art. 47 alin 2 din Legea nr. 19/2000, că în mod greșit i-au fost calculate drepturile de pensie prin decizia - in condițiile in care deși valoarea celor trei elemente de bază de la pct. G din decizia - este mai mare decât valoarea acelorași elemente, prin decizia -/3.07.2001 i se stabilește o pensie mai mică.
A mai arătat că, nu au fost luate in considerare nici indexările acordate pentru perioada 01.04.2001 - 01.07.2007.
La data de 6.11.2007 contestatorul își precizează contestația in ceea ce privește motivarea acesteia, în sensul că dosarul său de pensionare a ajuns de la Casa Județeană de Pensii V la D prin transfer și, dacă exista într-adevăr o eroare, Casa Județeană de Pensii D trebuia să emită o decizie de modificare nu să facă o înscriere nouă, iar în decizia de pensionare nr. - emisă de P V nu este menționat faptul că primește pensie de nevăzător, în acest sens depunând la dosar certificatul nr. 846/28.02.2001 de încadrare intr-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.
Prin întâmpinare, intimata CJP D a solicitat respingerea contestației cu motivarea că reclamantul a beneficiat de pensie de asigurări sociale ca fiind persoană nevăzătoare, deși in certificatul de încadrare intr-o categorie de persoane cu handicap nr. 846/28 02 2001, se menționa că diagnosticul acestuia este cel de"deficientă funcțională accentuată", iar cu pixul s-a făcut mențiunea " gradul II nevăzător".
In vederea clarificării situației Casa Județeană de Pensii D, prin adresa 7635/25.05.2007, a solicitat Autorității pentru Persoane cu Handicap un punct de vedere cu privire la valabilitatea înscrierilor din certificatul amintit respectiv la corectitudinea încadrării, și dacă un deficient vizual încadrabil in gr II poate fi tratat din punct de vedere al acordării drepturilor de pensie ca un nevăzător, care, prin adresa 616/4.07.2007 comunică faptul că nevăzător este persoana care suferă de cecitate absolută, potrivit specialiștilor in domeniu, iar deficienta funcțională accentuată este handicapul vizual dar nu poate fi considerat nevăzător.
Urmare a acestor precizări, a fost emisă decizia de pensie pentru limită de vârstă pentru persoane cu handicap accentuat din 22 08 2007 prin care petentului i s-a stabilit și plătit drepturile cu data de 01 03 2007.
Întrucât cuantumul pensiei la care petentul avea dreptul este mai mic dacit cel de care a beneficiat in mod eronat, și in baza notei de constatare nr. 616/04 07 2007, CJP Dae mis decizia de debit din 22 08 2007 revizuită prin decizia de debit din 27 11 2007, calculându-i-se un debit de 17,687 RON aferent perioadei 01 07 2004 - 01 03 2007.
Drepturile de pensie au fost stabilite începând cu data de iunie 2004 avându-se in vedere data de la care ar fi beneficiat de pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstei standard datorită handicapului accentuat, respectiv reducerea de 10 ani prevăzută de art 47 alin 1 lit b din Lg 19/2000.
Termenul de 3 ani s-a calculat retroactiv de la data de 1 07 2007, respectiv de la data când autoritatea pentru persoane cu handicap a răspuns solicitării formulate de CJP D, nr 7635/25 05 2007, prin adresa 616/04 07 2007.
In acest sens, debitul a fost calculat începând cu 1 iulie 2004 până la 01 03 2007 când petentul a încasat ultima pensie de la CJP V conform adresei de înaintare 6955/26 02 2007, și data de la care prin decizia de pensie din 22 08 2007 i-a fost stabilită corect pensia in raport de gradul de handicap ( handicap accentuat ) decizie in care se menționează că începând cu data de 01 03 2007 reclamantul beneficiază de o pensie in cuantum de 720 lei.
Punctajul mediu anual a fost stabilit in raport de gradul de handicap, deficienta funcțională accentuată, iar valoarea punctului de pensie este cea de la data de 16 04 2004, valoare care a fost indexată periodic astfel incit pensia petentului este de 756 RON.
La 12 02 2008 contestatorul își reapreciează contestația, solicitând și despăgubiri materiale in valoare de 250.000 lei pentru prejudiciile cauzate de greșelile CJ P
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 937 din 4 martie 2008, respins contestația formulată de contestatorul.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că debitul reprezentând sumele încasate in plus cu titlu de pensie pentru perioada 01 07 2004 - 01 03 2007, urmează a fi recuperat deoarece pentru această perioadă contestatorul a beneficiat de pensie pentru persoană cu handicap grav și nu handicap accentuat, pensie ce includea și indemnizația de însoțitor.
Cum aceste diferențe sunt grevate pe o situație in fapt sumele încasate apar ca sume necuvenite și in conformitate cu disp.art 187 alin 1 din Lg 19/2000 " sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari in termenul de prescripție de 3 ani.
Aceste sume se urmăresc in baza deciziei emise de CJP, decizie care constituie titlu executoriu conform art. 187 alin 4 din lege.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că motivarea instanței este greșită, fără suport legal și nu s-a bazat pe actele depuse la dosarul cauzei din care rezulta fără echivoc că data pensionării este 01 aprilie 2001.
Că instanța a ignorat anexa 3 din Legea nr. 19/2000 privind vârstele standard de pensionare, anexă pe baza căreia se calculează data pensionării conform Legii nr. 19/2000, a ignorat, de asemenea, precizările prin care reclamantul a arătat că se încadrează în categoria persoanelor cu handicap care necesită o protecție specială conform certificatului cu nr. 846 din 28.02.2001, certificat care a fost confirmat de Autoritatea pentru Persoane cu Handicap prin adresa nr. 5226/29.06.2007, în sensul că acesta se încadrează în categoriile prevăzute de art. 47 alin.2 din legea nr. 19/2000.
Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele care se expun în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul a precizat că înțelege să conteste decizia nr. -/22.08.2007, solicitând anularea acestei decizii și obligarea Casa Județeană de Pensii D de a emite o altă decizie prin care să-i fie recalculate și plătite drepturile de pensie cuvenite
Motivele invocate de contestator privesc în primul rând modul de calcul al pensiei, adică vizează decizia de stabilire a pensiei.
La dosar au fost depuse două decizii purtând nr. -/22.08.2007, o decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă prin care se stabilesc drepturile de pensie și este anulată decizia anterioară purtând nr. -, iar cea de a doua este o decizie prin care se constituie un debit de 17681 lei reprezentând plăți netemeinice acordate în perioada 01.07.2004-01.07.2007.
La data de 06.11.2007, contestatorul și-a precizat cererea, din precizarea acesteia rezultând în mod cert că motivele contestației vizează atât modul de stabilire a pensiei, cât și modul de constituire a debitului.
In motivarea sentinței prin care a fost respinsă contestația, instanța de fond a analizat numai situația debitului constituit prin decizia din data de 27.11.2007, prin care a fost revizuită decizia de debit din 22.08.2007.
Potrivit art. 261 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, otărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Din analiza considerentelor sentinței recurate, se constată că instanța de fond nu a menționat motivele de fapt și de drept pentru care a adoptat soluția.
Mai mult, instanța de fond nu a analizat în niciun fel decizia nr. -/22.08.2007 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, nu a analizat niciunul din motivele invocate în contestație și în precizarea depusă la data de 06.11.2007 de către contestator.
În aceste condiții, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, fapt ce atrage casarea sentinței în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente, apreciind recursul ca fiind fondat, Curtea urmează să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare.
În rejudecare, instanța va analiza distinct motivele invocate de contestator în ceea ce privește decizia nr. -/22.08.2007 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și motivele legate de modul de constituire a debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.937 din 04 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
Red. Jud.
4 ex/16.12.2008
fond:
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Manuela Preda
← Conflict de muncă. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de pensionare. Decizia 969/2008. Curtea de... → |
---|